ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 03 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 104/F din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 104/F din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate în privința hotărârii recurate:

Mandatul de administrator a fost acordat reclamantului prin Hotărârea nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administrație al societății B. S.R.L. și a fost retras prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 3/15.03.2012, iar reclamantul l-a acceptat.

Chiar dacă legalitatea Hotărârii nr. 1/21.01.2010 este discutabilă, acesta nu este un motiv suficient pentru a concluziona în sensul inexistenței unei situații de incompatibilitate, având în vedere că intimatul-reclamant a acceptat acest mandat și nu a efectuat niciun demers pentru anularea respectivei hotărâri a consiliului de administrație.

De asemenea, intimatul-reclamant nu a respectat obligația ce îi revenea potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcțiile/calitățile ce au atras starea de incompatibilitate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, contestat în prezenta cauză, s-a reținut că reclamantul A., concomitent cu funcția de primar al comunei Augustin, județul Brașov, a deținut în perioada 21.01.2010 - 15.03.2012, funcția de administrator al S.C. B. S.R.L., caz de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003.

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că, potrivit Hotărârilor nr. 1/21.01.2010 și nr. 3/15.03.2012 ale Consiliului de Administrație al societății B. S.R.L., intimatul-reclamant a deținut funcția de administrator în perioada anterior indicată, sunt lipsite de suport probator.

Instanța de control judiciar constată că prin Hotărârea nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administrație, s-a hotărât ca intimatul-reclamant să administreze societatea până la angajarea unui administrator, iar prin Hotărârea nr. 3/15.03.2012, același consiliu de administrație a dispus revocarea hotărârii menționate anterior, începând cu data de 15.03.2012.

Din conținutul actului constitutiv al societății B. S.R.L., atât în forma întocmită la data înființării societății, cât și în ultima formă actualizată la 19.11.2011, rezultă că administrarea societății este asigurată de către un consiliu de administrație format din 5 membri, printre care nu se numără și reclamantul. Totodată, cele 5 persoane menționate în actul constitutiv al societății se regăsesc în calitate de administratori în cuprinsul informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Referitor la funcționarea societăților cu răspundere limitată, se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990:

"Adunarea generală a asociaților are următoarele obligații principale: b) să desemneze administratorii și cenzorii, să îi revoce/demită și să le dea descărcare de activitate, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;".

Potrivit art. 196

1

alin. (1) din același act normativ, "În cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății."

În considerarea prevederilor legale mai sus-citate, singurul organ cu atribuții ce vizează numirea administratorilor și revocarea lor, îl constituie adunarea generală a asociaților societății, iar în speță, prin actul constitutiv al societății nu s-a prevăzut delegarea atribuțiilor acordate în mod expres adunării generale către consiliul de administrație.

În condițiile arătate, contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că prin adoptarea Hotărârii nr. 1/21.01.2010, membrii consiliului de administrație și-au delegat atribuțiile privind administrarea societății către intimatul-reclamant, care ar fi acceptat mandatul respectiv.

Sub acest ultim aspect, din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimatul nu a uzitat în vreun fel de prerogativele funcției de administrator, nu a întreprins nicio acțiune și nu a semnat niciun document în considerarea acestei funcții, astfel încât, adoptarea Hotărârii nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administrație, neurmată de întreprinderea de către reclamant a vreunui act efectiv de administrare, nu este de natură a-i conferi calitatea de administrator al societății.

Concluzionând, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu s-a făcut dovada deținerii de către intimat a funcției de administrator al societății B. S.R.L., în perioada 21.01.2010 - 15.03.2012, context în care, nu sunt întrunite elementele necesare stabilirii stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 104/F din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iunie 2018.