ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2012

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

I.1. Primul ciclu

procesual.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul P.I., constatarea calității acestuia de colaborator

al Securității.

Prin Sentința nr.

2240 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a

constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului P.I.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că în cazul de față sunt îndeplinite,

cumulativ, cele trei condiții, prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca o persoană să poată fi considerată colaborator al

securității.

În ceea ce privește

prima condiție (furnizarea de informații indiferent sub ce formă, către

lucrătorii Securității) s-a reținut că aceasta este îndeplinită.

Pârâtul P.I. a

furnizat lucrătorilor Securității informații, sub forma relatărilor verbale

consemnate succint de aceștia din urmă și informărilor sau declarațiilor

olografe, fapt dovedit cu înscrisurile prezentate de CNSAS, care se coroborează

între ele, și cu depoziția lui V.G.

Referitor la cea de-a

doua condiție (prin acele informații să se fi denunțat activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist), Curtea a menționat faptul că, așa cum

se arată și în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, regimul totalitar comunist a fost

unul care a acționat "împotriva cetățenilor țării, drepturilor și

libertăților lor fundamentale".

De asemenea, s-a

reținut că exercitarea liberă de către cetățeni a drepturilor lor fundamentale,

cu depășirea limitelor impuse de ideologia și propaganda comunistă a făcut

parte, în perioada de referință, din categoria activităților sau atitudinilor

potrivnice regimului totalitar comunist.

Informând lucrătorii

Securității, pe de o parte, cu privire la opiniile contrare propagandei și

ideologiei comuniste, exprimate de V.G., iar pe de altă parte, referitor la

relațiile întreținute de două colege cu doi ofițeri de marină străini, pârâtul

P.I. era convins că a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist.

În ceea ce privește

cea de-a treia condiție (furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului), s-a reținut că și aceasta

este îndeplinită, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior

era de natură să determine sau, după caz, să accentueze urmărirea și

intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date

personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile

cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond, considerată netemeinică și nelegală, a declarat

recurs P.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3220

din 17 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat, ca nefondat, reținând, în

esență, că este îndeplinită condiția referitoare la furnizarea de informații

Securității pentru ca recurentul-pârât să fie considerat colaborator al

Securității.

De asemenea, sunt

îndeplinite și celelalte condiții menționate anterior pentru ca, în ceea ce-l

privește pe recurentul-pârât să fie constatată calitatea de colaborator al

Securității.

I.1. Cererea de revizuire

formulată în cauză.

Prin cererea

introdusă sub nr. 1153512/2010 din data de 25 noiembrie 2010, revizuentul P.I.

a solicitat, în contradictoriu cu intimatul CNSAS, revizuirea Sentinței nr.

2240 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr.

25148/3/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3220 din 17 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de revizuire, revizuentul a arătat că, la data de 27 octombrie 2010 și

respectiv la 10 octombrie 2010, a primit de la intimată două înscrisuri ce

îndeplinesc cerințele art. 322 pct. 7 teza I C. proc. civ.

Astfel înscrisul

primit la data de 27 octombrie 2010 constituie un răspuns la cererea sa de

deconspirare a colaboratorilor care au contribuit cu informații la întocmirea

dosarului său, în care se arată că stabilirea identității acestora nu este

posibilă pentru moment, din cauza insuficienței informațiilor disponibile.

Cel de-al doilea

înscris este un răspuns adresat d-lui V.G. în care se arată că urmare

verificărilor suplimentare efectuate nu s-a identificat nici un dosar întocmit

pe numele acestuia.

În aceste condiții, a

susținut reclamantul, cererea de revizuire este admisibilă întrucât

înscrisurile sunt doveditoare, sunt opozabile părții adverse, sunt prezentate

de o parte din dosarul finalizat cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se

solicită, au fost reținute de partea adversă, și în situația în care ar fi fost

invocate în fața primei instanțe ar fi putut conduce la o altă soluție decât

cea pronunțată.

II.3. Hotărârea

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

3514 din 17 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Revizuentul și-a

întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Condițiile de

admisibilitate pentru invocarea acestui motiv de revizuire sunt: partea

înțelege să prezinte un înscris nou care nu a mai fost folosit în procesul în

care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forța probantă prin el

însuși, fără a fi nevoie de a fi certificat prin alte mijloace de probă;

înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se

cere a fi revizuită; înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, înscrisul să fie

determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia

judecării fondului soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Reținând că, în cauză

înscrisurile invocate reprezintă înscrisuri ce nu existau la data pronunțării

hotărârii a cărei revizuire se solicită și că cerințele menționate prin art.

322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ, Curtea de Apel

București a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

exercitat în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a

susținut, în esență că, este real că înscrisurile depuse - adeverința eliberată

de CNSAS cu nr. P5075 din 06 aprilie 2010 și adeverința nr. P/2559 din 25

octombrie 2010 poartă date ulterioare hotărârii atacate, cu toate acestea

primul înscris a fost eliberat d-lui V.G. urmare a unei cereri formulată în

anul 2006 - deci anterior pronunțării hotărârii de prima instanță și a

revenirii făcută de acesta la data de 19 octombrie 2010, iar al doilea înscris

este răspunsul primit de pârât ca urmare a unei cereri depusă la 19 octombrie

2009, după pronunțarea hotărârii în prima instanță.

Ca atare, cum în

jurisprudență s-a statuat că înscrisul poate fi considerat nou atunci când din

conținutul actului invocat se desprind referiri la situații atestate de alte

înscrisuri preexistente, este fără dubiu că actul eliberat d-lui V.G.,

adeverința nr. P5075 din 06 aprilie 2010 se referă la o situație atestată de

înscrisul nr. 5075 din 06 din 17 iunie 2008, astfel că ar fi trebuit luat în

considerare de către prima instanță.

De asemenea, și în

ceea ce privește adeverința nr. P/2559 din 25 octombrie 2010, deși poartă o

dată ulterioară atestă o situație constatată în scris, la o dată anterioară

pronunțării hotărârii de instanța de fond, astfel că și referitor la acest

înscris, Curtea a făcut o apreciere greșită a acestuia.

În fine, recurentul a

mai precizat că înscrisurile prezentate, dacă ar fi fost invocate în fața

primei instanțe, ar fi putut conduce la o altă soluție decât cea dată de

instanță.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea

formulată pe rolul Curții de Apel București, la data de 25 noiembrie 2010,

revizuentul P.I. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

revizuirea Sentinței nr. 2240 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 25148/3/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3220

din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În conformitate cu

prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate

cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare,

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei

instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat".

Rezultă, așadar din

prevederile sus-menționate că pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de

pct. 5 art. 322 C. proc. civ., este necesar ca: - înscrisul invocat să fi fost

descoperit după darea hotărârii, adică este vorba de un înscris nou, care să fi

existat la data pronunțării hotărârii, deci să nu fie ulterior constituit;

înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată

hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea

potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să

fie determinant, în sensul că ar duce la pronunțarea unei alte soluții.

În speță, revizuentul

a invocat în cererea de revizuire, adeverința eliberată de CNSAS cu nr. P5075

din 06 aprilie 2010 și adeverința nr. P/2559 din 25 octombrie 2010, care poartă

date ulterioare hotărârii atacate.

Despre aceste

înscrisuri nu se poate susține că nu au putut fi înfățișate în procesul de

recurs pentru că ar fi fost reținut de partea adversă sau dintr-o împrejurare

mai presus de voința părții.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că cerințele

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ și că,

în speță, cerința referitoare la existența înscrisurilor la momentul pronunțării

hotărârii atacate, nu este îndeplinită.

Înalta Curte nu poate

primi susținerile revizuentului întrucât acesta trebuia să-și facă, în timp

util, probatoriile, nu după soluționarea cererii de recurs și rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Așa fiind și cum în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.I. împotriva Sentinței nr. 3514 din 17 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN