ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3016/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2015, reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

La data de 2 februarie 2016, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (A.) a formulat cerere de intervenție principală, solicitând instanței: suspendarea aplicării măsurilor 11. 4 dispuse prin Decizia nr. 12/2015 și menținute prin încheierea nr. 44 din septembrie 2015 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și anularea în tot a măsurilor 11.4 care vizează A., dispuse prin Decizia Curții de Conturi nr. 12/2015 și menținute prin încheierea nr. 44 din septembrie 2015.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2016 Curtea a admis, în principiu, cererea de intervenție principală.

La termenul de judecată din data de 25 aprilie 2016 Curtea a admis în parte cererile de suspendare formulate de reclamant și intervenienta principală, dispunându-se suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. II-4 din decizia Curții de Conturi, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin Sentința civilă nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României; s-a admis cererea de intervenție principală formulată de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică; s-a dispus anularea, în parte, a Încheierii nr. 44 din 23 septembrie 2013 și a Deciziei nr. 12 din 21 iulie 2015, exclusiv în privința măsurilor nr. I.6, nr. II.3 și nr. II.4, dispuse nelegal în sarcina reclamantului de pârâta Curtea de Conturi a României; s-a respins în rest cererea principală, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, cât și pârâta Curtea de Conturi a României, recurenții criticând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii respectiv în ceea ce privește noțiunea măsurilor contestate 1,2; II.1; II.2 din Decizia Curții de Conturi nr. 12 din 21 iulie 2015.

Se invocă de recurentul-reclamant următoarele aspecte de nelegalitate privind măsurile menținute prin soluția de admitere a acțiunii.

În ceea ce privește măsura nr. 1.2 din procesul-verbal aceasta constă în "neînregistrarea în contabilitatea instituției publice și în situațiile financiare întocmite la 31 decembrie 2014 a unui provizion aferent riscului pe care și l-a asumat MSI prin neplata contravalorii tranșei a II-a la Contractul de furnizare nr. x/2013 pentru livrarea de produse software B.".

Prin decizia emisă, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsură nr. I.2 din, Pentru remedierea abaterii constatate la capitolul A, punctul 1.2, conducerea MSI va dispune măsuri pentru analiza și estimarea riscului de plată a unor penalități aferente litigiului cu furnizorul de produse B. și evidențierea în contabilitate a unui provizion care să acopere acest risc".

Recurentul-reclamant arată că prima instanță și-a însușit nelegal opinia intimatei Curtea de Conturi în sensul că în raport de dispozițiile Legii contabilității constituirea provizionului era o obligație legală și aceasta chiar dacă nu erau îndeplinite pe fond condițiile pentru constituirea acestui provizion - aceasta fiind opinia recurentului-reclamant.

Acesta arată că nu poate fi reținută aceasta ca o obligație legală în sarcina sa aceasta reprezentând o opțiune în cazul în care ar exista un litigiu promovat de creditor cu privire la plata penalităților de întârziere aferente Contractului nr. x/2013, fiind respectate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Astfel, la momentul efectuării controlului Curții de Conturi nu erau îndeplinite condițiile cumulative pentru constituirea unui astfel de provizion, astfel cum sunt prevăzute la pct. 3.3 din actul normativ mai sus menționat:

"3.3. Condiții pentru recunoașterea provizioanelor

Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:

- o instituție are o obligație curenta generată de un eveniment anterior;

- este probabil ca o ieșire de resurse să fie necesară pentru a onora obligația respectivă;

- poate fi realizata o estimare credibilă a valorii obligației.

Daca aceste condiții nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion."

În ceea ce privește a doua măsură menținută de către instanța de fond, respectiv măsura nr. II.1 respectiv

Conducerea MSI va dispune măsuri pentru

Recuperarea prejudiciului cauzat bugetului MSI prin plata contravalorii serviciilor de transport aerian aferente deplasări doamnei C. la Baku, Azerbaidjan în perioada 1 - 5 decembrie 2014, precum și a accesoriilor datorate bugetului de stat. Se arată că aceste cheltuieli au fost suportate pentru a se menține un climat de imparțialitate având în vedere că partea oferă în calitate de organizator și-a asumat plata cheltuielilor de deplasare doar pentru ministru.

Măsura contestată nr. II.2 și menținută prin sentința atacată.

Prin decizia emisa, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsura nr. 11.2, Conducerea MSI va dispune măsuri pentru identificarea eventualilor angajați care se fac vinovați de nerespectarea reglementărilor aplicabile în domeniul achizițiilor publice, care au determinat sancționarea contravențională a MSI de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, cu amenzi în sumă de 180.000 RON, în perioada 2010, 2012 și 2013, amenzi achitate în anul 2014, precum și pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului MSI de la acești angajați".

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se admite în tot acțiunea astfel cum a fost formulată și anularea în tot a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 12/2015 și prin Încheierea 44/2016.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii de către prima instanță în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii în sensul anulării măsurilor de la pct. 1.5; II.3; și II.4 din decizie.

Măsura de la pct. 1.6 din Decizia 12/2015 privește următoarea dispoziție "Conducerea MSI va dispune măsuri pentru continuarea demersurilor în vederea recuperării debitelor datorate de foștii angajați ai Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale (D.).

Premisa a constat în faptul că Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională nu a efectuat toate demersurile pentru recuperarea creanțelor în cuantum de 1.060.331,34 RON generate de debitorii din titluri executorii D.

Se invocă nelegalitatea anulării acestei măsuri în raport de dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 în baza cărora competența de a duce la îndeplinire măsura stabilită în raport de situația de fapt, respectiv identificarea în concret a demersurilor necesare revine entității verificate și nu Curții de Conturi.

Iar ulterior controlului Curții de Conturi s-a promovat acțiunea în regres împotriva debitorului solidar în ceea ce privește o parte din foștii salariați ai D.

Măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 12/2015 care a fost anulată prin sentința atacată cuprinde următoarele dispoziții:

"Conducerea MSI va dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 2.114 RON și a accesoriilor aferente, reprezentând contravaloarea serviciilor de spălătorie auto plătită din bugetul MSI pentru autoturisme date în folosință altor instituții".

Se arată că prima instanță a apreciat în mod greșit clauzele Contractuale de comodat nr. x/2009 și nr. y/2009 încheiate de MCSI cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică și CN Poșta Română - respectiv art. 4.3 și dispozițiile art. 1.266 alin. 1 din C. civ. Aceasta deoarece prin contractele încheiate comodantul (proprietarul autoturismelor) "se obligă să suporte cheltuielile de întreținere, revizii, reparații, carburanți și costul pieselor de schimb". În consecință reclamantul în calitate de comodatar nu trebuia să deconteze cheltuielile de întreținere în care se includ și cheltuielile cui spălarea autoturismelor, măsura fiind legală în raport de clauzele contractului de comodat.

Prin măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 12/2015 s-a dispus următoarele:

"Conducerea A. va dispune măsurile ce se impun pentru:

- sistarea acordării sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv până la aprobarea cadrului legal necesar acordării acestora;

- recuperarea sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv plătite nelegal, estimate de echipa de audit pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2014 la suma de 60.795 RON;

- calcularea și reținerea sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv plătite nelegal și pentru anul 2015.

Această măsură s-a dispus de recurenta-pârâtă pentru înlăturarea abaterii care privește "Acordarea către toți salariații instituției de sporuri calculate la salariul de bază, respectiv spor de confidențialitate și spor de dispozitiv în cuantum de 254.083 RON, fără a se asigura cadrul legal pentru acordarea acestora.

La momentul înființării A. (11 mai 2011), legislația în vigoare referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare nu conținea dispoziții exprese cu privire la acordarea unor astfel de sporuri personalului contractual care urma a fi angajat la A., situație în care, conducerea entității, pentru a asigura cadrul legal necesar acordării acestor sporuri, avea obligația să inițieze către ministerul coordonator demersurile prevăzute de art. 21 (în vigoare la acea dată) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv:

"Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă ., precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ... care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituții .., cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate".

Dar, conducerea A., în loc să respecte prevederile art. 21 din Legea nr. 284/2010, menționat mai sus, s-a limitat la a solicita Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (cu adresa nr. x/2011) un punct de vedere. în răspunsul primit, cu Adresa nr. x din 25 iulie 2011, s-au precizat următoarele:

"Deoarece A. este instituție publică nou înființată, salariul funcțiilor prevăzute în statul de funcții se determină aplicând succesiv din urmă actele normative care au reglementat salarizarea personalului contractual bugetar până la adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010,

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că pentru personalul de specialitate, salariile de bază se vor stabili utilizând Anexa nr. Ib din O.G. nr. 10/2008 și Anexa nr. V/2b pentru funcțiile comune.

În salariile de bază stabilite conform celor de mai sus, la 1 ianuarie 2010 pot fi incluse, în funcție de specificul activității, pe lângă sporul de vechime, și sporurile prevăzute în nota la Anexa nr. 1/1 la Legea nr. 330/2009, respectiv indemnizația de conducere, spor de confidențialitate (de până la 15% din salariul de bază), spor de dispozitiv (de 25% din salariul de bază)."

În baza răspunsului primit de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Directorul General al A., prin art. 2 din Decizia nr. 9 din 3 august 2011, a stabilit că:

"în salariile de bază sunt incluse sporul de vechime (după caz), indemnizația de conducere (după caz), sporul de confidențialitate (15% din salariul de bază) și sporul de dispozitiv (25% din salariul de bază)".

Prima instanță a dispus anularea acestei măsuri numai pentru motive de ordin procedural invocat de reclamant și de intervenient reținând în esență că această măsură este nelegală deoarece a fost dispusă în sarcina conducerii A. în urma unei acțiunii de verificare la reclamantul MSI în condițiile în care A. nu a fost subiectul acestei activități de verificare, care s-a finalizat cu emiterea raportului de control comunicat reclamantului.

Criticile pe fond legate de nelegalitatea acestei abateri nu au fost reținute.

Se critică ca nelegală anularea pentru motive procedurale a acestei măsuri apreciindu-se că în mod nelegal au fost interpretate și aplicate greșit prevederile pct. 43 - 124 și pct. 181 din E. pe motiv că măsurile au fost dispuse în sarcina intervenientului A. ca fiind o entitate juridică distinctă față de care nu se dispune legal aceste măsuri în condițiile în care intervenientul A. nu a făcut obiect al activității de verificare.

Se susține că prima instanță a făcut o confuzie între procedura care trebuie respectată în cazul acțiunilor de control prevăzute la Cap. II pct. 36 - 173 din RODAS și procedura aplicată în cazul acțiunilor de audit financiar reglementate la Cap III pct. 250 - 366 din RODAS dispunând în mod eronat anularea măsurii 114 din decizie. Iar în cauză echipa de audit a realizat o acțiune de audit financiar asupra contului de execuție încheiat la 31 decembrie 2014 de către MSI. În consecință sub aspect procedural sunt aplicabile dispozițiile pct. 250 - 366 din RODAS și nu procedura prevăzută la pct. 43 - 124 din RODAS, care se referă la auditul de conformitate (control).

în timpul misiunii de audit financiar, auditorii publici externi solicită de la aceste entități, CHIAR DACĂ NU AU FOST CUPRINSE ÎN PROGRAMUL ANUAL DE ACTIVITATE A CURȚII DE CONTURI, furnizarea de acte, documente și informații necesare pentru justificarea modului de fundamentare și utilizare a fondurilor publice de care au beneficiat sau documente pentru verificarea legalității și regularității unor operațiuni economice efectuate și raportate prin situațiile financiare centralizate (agregate) ale ordonatorului de credite auditat."

Așadar, în mod corect și legal, auditorii publici externi s-au adresat A. pentru ca, în calitatea sa de beneficiar și utilizator de fonduri publice din bugetul M.S.I., să prezinte documente justificative cu privire la modul de cheltuire a acestora, fără a fi necesară includerea sa, în mod distinct, în programul anual de activitate, cum eronat a apreciat instanța de fond.

Totodată, instanța de fond a reținut, în mod eronat, că A. trebuia notificat și întocmit un raport de control, la care entitatea să aibă posibilitate să facă obiecțiuni, deoarece conform pct. 274 lit. b) din RODAS:" Entitățile incluse în programul anual de activitate trebuie notificate asupra misiunii de audit financiar ce se efectuează de către structurile Curții de Conturi, cu următoarele excepții: b) verificarea fondurilor publice care s-au alocat către entitățile aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ordonatorilor principali, secundari sau terțiari de credite, precum și către alte entități prin bugetele acestora, în cadrul acțiunilor de audit financiar efectuate la acești ordonatori de credite" rezultă că A. nu trebuia notificat, iar în temeiul pct. 260 la nivelul A. trebuia încheiată o notă de constatare și nu un raport de control.

În cauză nota de constatare întocmită de echipa de audit la A. a fost comunicată acesteia la data de 27 aprilie 2015, abaterile constatate fiind incluse în procesul-verbal de constatare din 5 mai 2015, anexă la raportul de audit, astfel încât nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare al intervenietului.

Aceasta în condițiile în care în contestația formulată de recurentul-reclamant împotriva măsurii de la pct. II.4 din Decizia nr. 12/2015 au fost preluate și apărările A. reluate de acesta în calitate de intervenient principal în cererea de intervenție formulată în prezenta cauză.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și a cererii de intervenție ca nefondată și menținerii ca legal emise a actelor Curții de Conturi.

La dosar recurentul-reclamant și intervenientul principal au formulat concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi în raport de aspectele de nelegalitate invocate și încadrate de pârâți în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și că este fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, în parte sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională este apreciat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv greșita interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește măsurile menținute de instanță prin soluția de admitere în parte a acțiunii formulate de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

În ceea ce privește măsura nr. 1.2 din procesul-verbal de constatare menținută prima instanță și contestată de reclamant în recurs Curtea nu va reține aspectele de nelegalitate invocate.

Prin decizia emisă, Curtea de Conturi a dispus următoarea măsură nr. I. 2 din, Pentru remedierea abaterii constatate la capitolul A, punctul 1.2, conducerea MSI va dispune măsuri pentru analiza și estimarea riscului de plată a unor penalități aferente litigiului cu furnizorul de produse B. și evidențierea în contabilitate a unui provizion care să acopere acest risc".

Curtea nu va reține susținerea reclamantului în sensul înregistrarea provizionului de 3.030.655 RON ar reprezenta o opțiune invocându-se dispozițiile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1917/2005.

Curtea apreciază că în cauză reclamantul avea obligația prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și nu opțiunea de a evidenția în situația sa financiară situația provizioanelor constituite conform OMFP nr. 1917/2005.

În mod legal prima instanță a menținut această măsură constituirea provizionului fiind o obligație în raport de legea contabilității și nu o opțiune pentru instituția reclamantă.

În ceea ce privește Măsura II.1 menținută măsura constând în recuperarea prejudiciului cauza prin plata contravalorii serviciilor de transport aerian deplasării d-nei C. la Baku în perioada 1-4.12.2014 Curtea nu va reține apărarea în sensul că a fost suportată decontarea pentru menținerea unui climat de imparțialitate, în condițiile în care organizatorul și-a asumat plata cheltuielilor de deplasare doar pentru ministru.

Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 15 alin. 1 din HGR nr. 518/1995 în cadrul cheltuielilor intrând cheltuieli cu transportul în condițiile în care din actele primite de la organizatorii nu rezultă că partea oferă și nu și-ar fi asumat obligațiile de cazare și transport - atât pentru Ministrul român cât și pentru cei doi colegi care l-au însoțit în deplasare. Din actele verificate cu ocazia controlului rezultă că evenimentul nu a fost organizat de instituții private astfel încât în cauză nu există temei pentru decontarea cheltuielilor de transport de către recurentul-reclamant.

În ceea ce privește a treia măsură menținută prin sentința atacată și contestată prin cererea de recurs, respectiv Măsura II.2 constând în dispunerea de măsuri pentru identificarea angajaților care se fac vinovați de nerespectarea reglementărilor aplicabile în domeniul achizițiilor publice care au determinat sancționarea contravențională a MSI de către ANRMAP cu amenzi în perioada 2010 - 2013, Curtea va aprecia ca legală soluția de menținere dispusă de prima instanță, Curtea nu va analiza excepția prescripției dreptului aceasta fiind invocată prin concluziile scrise și reprezentând motivare nelegalitate invocat în fața primei instanței.

În cauză nu poate fi reținută în cererea de recurs apărarea invocată în sensul că recurentul-pârât a fost condamnat ca persoană juridică și a plătit ca atare din fonduri publice fiind venit de la stat nu există în cauză un prejudiciu, nefiind îndeplinite condițiile atragerii răspunderii materiale pentru angajații autorității verificate.

Curtea nu va reține argumentele reiterate în recurs privind această măsură în cauză fiind aplicat corect dispozițiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 în sensul că recurentul-reclamant are obligația recuperării propriu cauzat de plata amenzilor contravenționale aplicate pentru o neregulă ce se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006.

Iar această obligație care rezultă din art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 este independentă de plata amenzilor contravenționale aplicate recurentului-reclamat având obligația de a dispune măsuri pentru recuperarea acestui prejudiciu constând în plata amenzilor cauzate de nerespectarea procedurilor de achiziție publică.

Față de cele expuse, Curtea apreciază recursul declarat de reclamantul -recurent ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este apreciat de Curte ca fondat, în parte sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind îndeplinite în parte condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că sentința atacată este nelegală în ceea ce privește soluția dispusă cu privire la măsura II.4 din actele contestate și pentru aceleași argumente fiind nelegală soluția de admitere a cererii de intervenție principală, care vizează aceeași Măsura nr. II.4.

Măsura II.4 din Decizia nr. 12/2015 privește următoarea dispoziție dispusă privind conducerea intervenientului principal.

"Conducerea A. va dispune măsurile ce se impun pentru:

- sistarea acordării sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv până la aprobarea cadrului legal necesar acordării acestora;

- recuperarea sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv plătite nelegal, estimate de echipa de audit pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2014 la suma de 60.795 RON;

- calcularea și reținerea sporurilor de confidențialitate și de dispozitiv plătite nelegal și pentru anul 2015".

Această măsură s-a dispus pentru înlăturarea abaterii contestate care privește acordarea către toți salariații instituției de sporuri calculate la salariul de bază, respectiv spor de confidențialitate și spor de dispozitiv în cuantum de 254.083 RON, fără a se asigura cadrul legal pentru acordarea acestora.

Curtea constată că motivul anulării măsurii care a fost apreciată pe fond a fi corectă a fost de ordin procedural și pentru încălcarea unui drept de apărare al intervenientului principal. Aceasta deoarece a apreciat prima instanță în sarcina conducerii A. în urma unei acțiunii de verificare care privea instituția reclamantului -recurent au fost dispuse măsuri, în condițiile în care A. nu a fost subiectul acestei activități de verificare în conformitate cu prevederile din RODAS activitate finalizată cu emiterea Raportului de control comunicat reclamantului.

Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că măsura nr. II.4 este legală, fiind nefondate atât cererea principală cât și cererea de intervenție principală care au ca obiect această măsură.

În cauză măsura a fost dispusă conform pct. 250 - 366 din RODAS în cadrul unui control - audit financiar care viza contul de execuție încheiat la 31 decembrie 2014 de către recurentul-reclamant.

Verificarea A. s-a realizat în temeiul dispozițiilor pct. 260 din RODAS, luând în considerare că această instituție publică este ordonator secundar de credite, fiind finanțată integral din bugetul de stat, prin bugetul M.S.I.

Astfel, în cazul efectuării acțiunilor de audit financiar la ordonatorii principali de credite vor fi supuse auditării și fondurile publice alocate sub orice formă (virări de credite bugetare, transferuri, subvenții, forme de sprijin etc.) către entitățile din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, către asociații de dezvoltare intercomunitară, precum și către alte entități care, în temeiul unor prevederi legale, au primit fonduri publice prin bugetele acestor ordonatori, sub aspectul fundamentării și justificării sumelor solicitate, al monitorizării și controlului utilizării acestor fonduri în condiții de I legalitate și regularitate.

În mod corect în sarcina conducerii intervenientului principal cu privire la modul de cheltuire a fondurilor publice în calitate de beneficiar al fondurilor publice fără a fi necesară includerea în distinct în programul anual de activități.

În cauză nu poate fi reținută susținerea primei instanțe privind pretinsa lipsă de apărare a intervenientului principal. În cauză recurentul-reclamant în calitate de entitate verificată și-a însușit apărările formulate de A. cu privire la actele emise de intimată și le-a valorificat în căile de atac formulate.

În conformitate cu pct. 364 alin. (2) din RODAS, conducătorul entității care are calitatea de ordonator principal de credite la care s-a efectuat auditul financiar are dreptul să formuleze contestație față de măsurile dispuse și termenele stabilite prin decizie. La întocmirea contestației, acesta poate ține seama și de punctul de vedere al unităților care au beneficiat de fonduri publice, prin bugetul său și la care s-au constatat abaterile consemnate în Notele de constatare.

Astfel, în contestația formulată de Ministerul pentru Societatea Informațională împotriva măsurii de la pct. 11,4 din Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015 a Departamentului XI din cadrul Curții de Conturi a României, au fost preluate și apărările A. În acest sens, prin Adresa nr. x din 23 iulie 2015, M.S.I. a comunicat intervenientei principale, Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015, cu solicitarea de a-i transmite punctul său de vedere, pentru a-1 include în contestația la decizia menționată, ceea ce s-a întâmplat, în realitate.

A. a răspuns, prin Adresa nr. x din 29 iulie 2015, cerând M.S.I. să integreze în cuprinsul contestației ce urma să o formuleze, punctul de vedere al A. împotriva măsurii nr. II.4 din decizie.

Ulterior, M.S.I., prin Adresa nr. x din 30 septembrie 2015, a comunicat intervenientei Încheierea nr. 44 din 23 septembrie 2015 a Comisiei de soluționare a contestațiilor, care a fost pronunțată luându-se în considerare și apărările A. însușite de M.S.I. în cuprinsul contestației, solicitând-se, de asemenea, un punct de vedere raportat la acest act administrativ.

Din această perspectivă, este de subliniat faptul că prin acțiunea introductivă, care face obiectul prezentului dosar, M.S.I. a atacat și măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 12 din 21 iulie 2015, astfel cum a fost menținută prin Încheierea nr. 44 din 23 septembrie 2015 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor, pentru aceleași motive care au fost invocate și în cererea de intervenție principală.

În ceea ce privește celelalte măsuri anulare prin sentința atacată Curtea apreciază ca fiind legală soluția dispusă urmând a fi menținută.

Astfel, în ceea ce privește măsura 1.6 din Decizia nr. 12/2015 Abaterea reținută a fost că "nu au fost inițiate inclusiv prin intermediul instanțelor toate activele necesare recuperării sumelor garantate de debitorii din titluri executorii D., creanțe în cuantum de 1.060.331,34 RON.

În mod corect s-a apreciat de prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pct. 2.4 din OMFP nr. 96/2015 în condițiile în care acestea reprezintă norme cu caracter general iar măsurile dispuse sunt neclare în principal în ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina reclamantului.

Iar executarea silită a recurentului-reclamant de către foștii salariați s-a făcut în baza unor hotărâri definitive, existând și hotărâri definitive pronunțate pe contestațiile la executare nefiind posibilă formularea de "noi acțiuni" de către recurentul-reclamant.

Iar acțiunile în regres formulate nu pot di calificate ca "noi acțiuni" în sensul măsurii dispuse de intimată.

În ceea ce privește măsura nr. 3 din Decizia nr. 12/2015 în sensul luării de măsuri pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 214 RON și accesoriile aferente reprezentând contravaloarea serviciilor de spălătorie auto plătite din bugetul MSI pentru autoturisme date în folosința altor instituții.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate invocat în ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor din contractul de comodat nr. x/2009 și nr. y/2009 încheiate de reclamantul cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informații și CN - Poșta Română S.A. Curtea apreciază că aceste cheltuieli cu spălătoria auto nu reprezintă cheltuieli de întreținere a autoturismelor date în comodat care să fie în sarcina comodantului "a proprietarilor bunurilor conform contractului ce reprezintă cheltuieli necesare pentru folosirea bunului care cad conform normei generale - dispozițiile art. 1564 - 1569 din vechiul C. civ. și art. 2151 alin. (1) C. civ. în sarcina comodatarului și nu a comodantului".

Față de cele mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi și va casa în parte sentința atacată și rejudecând va respinge ca nefondată cererea principală inclusiv Măsura 114 ca nefondată și cererea de intervenție principală ca nefondată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 2328 din 01 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea principală inclusiv privind Măsura nr. II.4, ca nefondată.

Respinge cererea de intervenție principală, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională împotriva Sentinței civile nr. 2328 din 1 iulie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

GGC - LM