ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 februarie 2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B. și C., a solicitat anularea actului administrativ în baza căruia s-a dispus emiterea a 3 titluri individuale de plată pentru tranșa a III-a, pentru fiecare dintre beneficiarii Deciziei nr. 9506/19.01.2011, privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII, respectiv A., B. și C. în loc de unul singur pe numele tuturor, conform Deciziei privind acordarea de despăgubiri; anularea titlurilor de plată din data de 06.06.2016, aferente dosarului de opțiune nr. 24600, emise individual pe numele fiecăruia dintre beneficiarii Deciziei nr. 9506/19.01.2011 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII, respectiv A., B. și C.; repunerea părților în situația anterioară eliberării sumelor pentru tranșa a III-a ca urmare a anularii titlurilor de plată individuala pe care o solicită și obligarea la emiterea unui nou titlu de plată pentru tranșa a III-a pe numele tuturor beneficiarilor, conform Deciziei privind acordarea de despăgubiri.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 244/2017 din 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A..

A fost anulat titlul de plată seria x nr. x emis pe numele B. în data de 06.06.2016, titlul de plată seria x nr. x emis pe numele C. la data de 06.06.2016 și titlul de plată seria x nr. x emis pe numele A. la data de 06.06.2016 de către pârâtă.

A fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la eliberarea unui titlu de plată comun pe numele reclamantei A. și al pârâților B. și C., pentru tranșa a III-a datorată conform Deciziei nr. 9509/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A fost respinsă, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernului României, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B. și C..

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.550 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, obligația fiind divizibilă în părți egale.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că titlurile de plată emise în anul 2016 în favoarea persoanelor îndreptățite au fost emise individual, întrucât prin adresa înregistrată la autoritatea recurentă, C. a transmis certificatul de moștenitor nr. x/29.10.2009.

Recurenta a precizat că la momentul pronunțării instanței de fond, titlurile de plată anulate de instanța de fond au fost plătite încă de la data de 04.08.2016 de către Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât recurenta se va afla în imposibilitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Recurenta a precizat că a fost emis pentru reclamantă și ceilalți pârâți titlul de plată, reprezentând tranșa a patra, în valoare de 26.955,53 RON.

De asemenea, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea la fond a cauzei, arătând că instanța are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariului avocațial, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata A. a invocat excepția nulității cererii de recurs, arătând că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit, ceea ce face ca recursul să nu poată fi încadrat în dispozițiile legale aplicabile.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 lit. d) C. proc. civ., excepție invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.:"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prin motivarea recursului se înțelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs și susținerile expuse în cuprinsul acesteia, Înalta Curte constatată că recurenta-reclamantă nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanțe care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci recurenta s-a rezumat să arate că este în imposibilitate să execute hotărârea pronunțată de instanța de fond.

În această etapă procesuală, instanța de recurs analizează numai cazurile de nelegalitate ale hotărârii judecătorești, strict arătate de parte în susținerea căii de atac, având în vedere caracterul excepțional al recursului.

În același timp, instanța de control judiciar constată că susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici reale ale argumentelor care au întemeiat admiterea acțiunii, nefiind de natură a pune la îndoială raționamentul instanței de fond care a arătat, în esență, pe de o parte, că regula în privința titlurilor de plată, la care se referă art. 41 din Legea nr. 165/2013, nu poate fi decât aceea a emiterii acestora pe numele tuturor beneficiarilor, iar, pe de altă parte, că emiterea individuală a titlurilor nu poate fi acceptată decât în situația existenței unor dovezi certe cu privire la partajul existent între părți, întrucât autoritatea nu are atribuții în privința stabilirii cotelor succesorale or a ieșirii din indiviziune.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica ce vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constatând că nu sunt invocate motive de nelegalitate. Instanța de control judiciar are în vedere, în argumentarea acestui punct de vedere de faptul că prin Decizia nr. 3/2020 RIL pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut faptul că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Se constată că cererea de recurs astfel formulată nu este de natură a îndeplini condițiile prevăzute de lege, sub aspectul indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat.

În consecință, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. corroborate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 244/2017 din 30 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.