ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5357/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5939/2/2012,

reclamantul T.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 24805 din 02

februarie 2012, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și

suspendarea executării deciziei respective, până la soluționarea irevocabilă a

prezentei cauze.

Prin Încheierea din

26 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de

imputare nr. 24805 din 02 februarie 2012, reținând, în esență, că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Curtea

de apel a constatat că, în cuprinsul cererii de suspendare a executării,

reclamantul a invocat veritabile motive de nelegalitate a actului, ce nu pot fi

analizate în cadrul procedurii reglementate art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

ci numai cu prilejul cercetării în fond a acțiunii în anulare.

În acest sens, instanța

a avut în vedere că susținerile reclamantului referitoare la tardivitatea

desfășurării primei cercetări administrative, diferențele de calcul sesizate

prin compararea bazei avute în vedere cu prilejul celor două cercetări

administrative și inexistența motivelor temeinice pentru repunerea în termenul

de efectuare a cercetării administrative nu pot fi valorificate în cadrul cererii

de suspendare a executării deciziei de imputare.

Referitor la critica

reclamantului cu privire la încălcarea principiului non reformatio in pejus, instanța

a reținut că art. 33 din O.G. nr. 121/1998 prevede posibilitatea efectuării

unei noi cercetări administrative, când decizia de imputare a fost emisă pentru

o pagubă mai mică decât cea reală și în condițiile repunerii în termenul pentru

efectuarea cercetării administrative, astfel că legiuitorul nu exclude

posibilitatea emiterii unei noi decizii de imputare pentru o sumă mai mare

decât cea inițială.

Referitor la condiția

pagubei iminente, curtea de apel a constatat că impactul financiar negativ

conturează în mod evident o situație prejudiciabilă pentru reclamant însă nu

trebuie omis faptul că, în eventualitatea producerii sale, această împrejurare

reprezintă consecința executării actului administrativ criticat a cărui

prezumție de legalitate nu a fost înlăturată.

Împotriva încheierii

pronunțate de Curtea de apel București a declarat recurs reclamantul T.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că

instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, sub

aspectul cazului bine justificat, recurentul reiterează aspectele referitoare

la modificarea bazei de calcul în cadrul celei de-a doua cercetări

administrative, tardivitatea desfășurării primei cercetări administrative,

lipsa expunerii motivelor temeinice care au justificat repunerea în termen.

În privința condiției

referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurentul arată că suma de

bani pe care trebuie să o plătească în baza actului administrativ, care este

executoriu, este considerabilă și nu va putea efectua plata integrală, ceea ce va

atrage obligația de plată a unor penalizări pe zi de întârziere, iar, în caz de

neplată, poate fi luată măsura de poprire a salariului.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Suspendarea

executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în

art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să

asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora

actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia

de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de

protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ,

poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute

cumulativ de lege:

- cazul bine

justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

Prin prisma acestor

condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a

fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind

corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant sub

aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a

aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din

recurs, prin care recurentul procedează în fapt la o reiterare a aspectelor

prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra

nelegalitatea sau netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel.

Secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului

temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța

nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept

care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate.

Or, se constată că

niciunul dintre argumentele expuse de recurentul-reclamant instanței de fond

sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca

fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, ci presupun o analiză în fond a legalității actului, care se

realizează de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, iar nu pe calea

cererii de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Neîndeplinirea

condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor

reclamantului în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta

timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de

suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași

lege.

De altfel, în

privința pagubei iminente, prima instanță în mod corect a reținut că

prejudiciul invocat de reclamant nu poate justifica, în sine și în mod

independent, soluția de suspendare a executării deciziei contestate, atâta timp

cât consecințele patrimoniale de care se prevalează reclamantul sunt consecința

inerentă a procedurii de executare a actului administrativ în privința căruia

nu a fost răsturnată prezumția de legalitate.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a

hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.V. împotriva Încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2013.