ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2011

HOTĂRÂRE
25.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei

Sectorului 6 București, reclamanta SC S.F. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC

464780 din 17 ianuarie 2008 încheiată pentru autoturismul Audi A4 Break cu

numărul de înmatriculare; a sumei de 30.000 RON, reprezentând echivalentul

sumei necesare închirierii unui autoturism în perioada aprilie – septembrie

2009; obligarea la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli

de judecată.

Prin încheierea de la 06 noiembrie 2009,

instanța a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere având ca

obiect daune morale.

Prin sentința civilă nr. 8853 din 27

noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 12416/303/2009, Judecătoria

Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale; a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VI-a comercială.

După declinare, pricina a fost

înregistrată sub nr. 50705/372009 pe rolul Tribunalului București.

Prin încheierea de la 25 mai 2010,

instanța, constatând că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru în

contul corect cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 20 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 146/1997, și nu a aplicat timbru judiciar datorat, a dispus

amânarea cauzei în vederea complinirii lipsurilor cererii.

Prin aceeași încheiere instanța a

anulat dispoziția Judecătoriei Sectorului 6 București de la termenul din 06

noiembrie 2009 prin care s-a luat act de renunțarea la judecată a capătului de

cerere având ca obiect daune morale stabilind în sarcina reclamantei taxa

judiciară de timbru în cuantum de 6.570,9 lei, în contul Primăriei Sectorului 4

și timbru judiciar mobil de 5 lei.

Prin încheierea de la 26 mai 2010,

instanța a admis cererea reclamantei și a dispus restituirea sumei de 4.850 lei

achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. 16759918/1

din 09 septembrie 2009 și 17601520/1 din 06 noiembrie 2009, eliberate de CEC

Bank SA.

Prin sentința comercială nr. 6851

din 08 iunie 2010, Tribunalul București a admis excepția netimbrării; a dispus

anularea cererii de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) raportat la art. 23

alin. (2) din legea privind taxele judiciare de timbru, apreciind că pentru a

se pronunța o încheiere prin care să se ia act de renunțarea la judecată, este

necesar ca reclamanta să fi achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul

datorat, în cauză reclamanta achitând numai o parte din taxa judiciară de

timbru stabilită și comunicată în ședința publică de la 25 mai 2010, formulând

cerere de renunțare la judecată pentru o parte din pretențiile solicitate.

A apreciat instanța că potrivit

dispozițiilor sus menționate nu se poate pronunța asupra unei cereri parțiale

de renunțare la judecată câtă vreme aceasta nu a fost legal timbrată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta SC S.F. SRL, invocând motive de nelegalitate.

S-a susținut, în esență, că în mod

greșit instanța de fond a anulat cererea ca netimbrată, din înscrisurile depuse

la dosar rezultând îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997.

S-a mai susținut că în mod greșit

instanța de fond a revenit asupra măsurii dispuse prin încheierea de la 06

noiembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, prin care s-a

luat act de renunțarea la judecata celui de-al treilea capăt de cerere.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 476 din 22 noiembrie 2010, a admis recursul, a

desființat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași

instanțe.

În fundamentarea acestei decizii instanța de

control judiciar a reținut că reclamanta a timbrat capetele de cerere având ca

obiect despăgubirile datorate în temeiul poliței de asigurare și contravaloarea

lipsei de folosință, făcând aplicarea art. 14 din Legea nr. 146/1997 și că, în

ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, acesta este

scutit de la plata taxei judiciare de timbru în raport de art. 15 din aceeași

lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI (fostă A. SA) criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta – pârâtă își subsumează criticile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează greșita aplicare și interpretare de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 14, art. 15 și lit. f) și art. 20 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Recurenta-pârâtă conchide în sensul admiterii

recursului, desființării deciziei atacare și respingerii apelului.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Art. 14 din Legea nr. 146/1997 instituie

obligația timbrării fiecărui capăt de cerere după natura lui, o reglementare

similară fiind stabilită și în Normele de aplicare a evocatei legi –

împrejurare în raport de care instanța de apel este datoare a examina capetele

de cerere timbrate și a aplica sancțiunea anulării petitelor pentru care nu s-a

îndeplinit obligația detimbrare, măsura anulării cererii în integralitatea sa

fiind excesivă și neconformă cu legea.

Legea taxelor judiciare de timbru reglementează

în art. 15 lit. f) scutirea de la plata taxelor de timbru, a pretențiilor având

ca obiect daunele morale, enumerarea prevăzută de textul de lege referindu-se implicit

și la categoria de daune morale avută în vedere de intimata – reclamantă,

legiuitorul nefăcând niciun fel de distincție..

Așa fiind, în considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și

aplicare a art. 14, art. 15 lit. f) și art. 20 din Legea nr. 146/1997, decizia

recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor

formulate, va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc.

civ. va obliga recurenta – pârâtă să plătească intimatei - reclamante 500 lei

cheltuieli de judecată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC

G.A. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 476 din 22 noiembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC S.F. SRL

București cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3554/2013
Deliberând asupra recursului, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată sub nr. 12416/303/2009, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, reclamanta SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA (actuala SC G.A. SA) a solici
ÎCCJ 2009-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2381/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SA B.C.R. A. SA București pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige la plata sumei de 26.842
ÎCCJ 2010-09-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2977/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.T. SA în contradictoriu cu pârâta S.I.F.M. SA, a sol
ÎCCJ 2016-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 91/2016
Decizia nr. 91/2016 Asupra cererilor de recurs, din examinarea înscrisurilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorul 1 București, sub nr. 10011/299/2009, reclamanta A. a chemat în judecată p
ÎCCJ 2011-03-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1332/R din 4 iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenții – reclamanți V.M. și L.M. împotriva închei
Sursă