ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față :
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele :
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantele Municipiul
Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Oficiul
Registrului Comerțului să înregistreze mențiunea suspendării activității SC V. SRL
la punctul de lucru situat în Timișoara, Calea Martirilor, până la data
autorizării de către Primăria Municipiului Timișoara.
În motivarea acțiunii, reclamantele au
susținut că prin procesul verbal de contravenție din 11 noiembrie 2008 s-a
dispus amendarea SC V. SRL ca măsură complementară, fiind dispusă suspendarea
activității acestei societăți la punctul de lucru situat în Timișoara, până la
data autorizării de către Primăria Municipiului Timișoara. Societatea nu a
contestat procesul verbal și a continuat activitatea, situație în care s-a
aplicat o nouă amendă contravențională, prin procesul verbal din 26 ianuarie
2009.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe
dispozițiile art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990, art. 5, 6, 80, 84, 89 din
Legea nr. 650/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Tribunalul Timiș, secția comercială și
de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 464/ PI din 21 aprilie
2009 a respins cererea formulată de reclamante.
Pentru a dispune astfel tribunalul a
reținut că prin prezenta cerere reclamantele au solicitat obligarea pârâtului
Oficiul Registrului Comerțului Timiș la înscrierea mențiunii privind
suspendarea activității, în temeiul art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990.
Dispozițiile sus menționate privesc
mențiunile ce se impun a se înregistra din oficiu, în consecința statuării de
către o instanță asupra unei situații litigioase deduse judecății și la
procedura necontencioasă a radierii unei mențiuni.
Împotriva acestei sentințe au declarat
apel reclamantele, iar Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin
decizia civilă nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.
Analizând criticile invocate de către
reclamante, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile
art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990, invocate de către reclamante în susținerea
acțiunii nu pot întemeia o soluție de admitere a cererii.
Refuzul Oficiul Registrului Comerțului
de a înregistra mențiunea suspendării activității trebuie constatat prin
încheiere pronunțată de judecătorul delegat, în condițiile art. 6 din Legea nr.
26/1990, solicitantul putând să conteste încheierea pe calea recursului.
Pe de altă parte, Curtea a arătat că
din actele depuse la dosar de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că această
societate nu este înregistrată în Registrul Comerțului Timiș, ci în Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, astfel încât nici din
acest punct de vedere acțiunea nu este întemeiată.
Decizia a fost recurată de către reclamantele
Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și
Primăria Municipiului Timișoara în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute
de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond
admiterea acțiunii.
Prin criticile formulate reclamantele
au susținut că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 7 și art.
25 din Legea nr. 26/1990, întrucât în conformitate cu prevederile invocate,
Oficiul Registrului Comerțului poate efectua suspendarea activității, dacă
această măsură este dispusă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamantele apreciază acțiunea ca
fiind admisibilă având în vedere că procesul verbal este un act administrativ
jurisdicțional prin care s-au dispus sancțiuni obligatorii, iar înregistrarea
acestora la Registrul Comerțului asigură opozabilitatea față de terți.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea de față reclamantele au
solicitat obligarea pârâtei Oficiul Registrului Comerțului la înregistrarea
mențiunii privind suspendarea activității SC V. SRL, prin procesul verbal de
contravenție din 11 noiembrie 2008 încheiat de Primăria Municipiului Timișoara.
În raport de temeiul acțiunii,
respectiv art. 7 și art. 25 din Legea nr. 26/1990, în mod legal instanța de
apel a menținut soluția respingerii acțiunii.
Astfel, dispozițiile art. 25 din Legea
nr. 26/1990 reglementează acțiunea în radiere care poate fi exercitată de o
orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări
sau mențiuni în registrul comerțului, acțiune pentru exercitarea căreia se cer
îndeplinite trei condiții: existența unei hotărâri anterioare irevocabile, prin
care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza
înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin
acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind
desființarea sau modificarea actului iar persoana interesată să facă dovada că
i s-a cauzat un prejudiciu prin acea înregistrare.
Art. 7 din Legea nr. 26/1990 prevede
obligativitatea pentru instanțele judecătorești să trimită Registrului
Comerțului, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor și încheierilor
care se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege.
Rezultă că instanțele au dat o
interpretarea corectă textelor legale invocate de către reclamante în
susținerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Radierea unei mențiuni în condițiile
în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost
desființate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă nu este
posibilă decât pe calea acțiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu
caracter contencios, iar nu pe calea acțiunii formulată în temeiul art. 25 din
Legea nr. 26/1990.
Având în vedere aceste considerente,
reclamantele solicită înregistrarea unei mențiuni în registrul comerțului, care
să modifice înregistrarea mențiunii privind autorizarea activității unui punct
de lucru, pe calea unei acțiuni vizând,, obligația de a face,, eludând
dispozițiile prevăzute de Legea 26/1990 privind formalitățile de înregistrare a
comercianților, respectiv solicitarea înregistrării acestei mențiuni
judecătorului delegat și eventual exercitarea recursului împotriva încheierii
pronunțată în condițiile art. 6 din lege.
Criticile recurentelor privind
menționarea procesului verbal pentru asigurarea opozabilității față de terți nu
pot fi primite în condițiile în care pentru operațiunea tehnico materială de
înregistrare a unei mențiuni în registrul comerțului, Legea nr. 26/1990 prevede
mijloace procedurale specifice, neputând fi utilizată procedura de drept comun.
În ceea ce privește motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile
subsumate acestuia nu au fost prezentate, Înalta Curte urmează a constata că
invocarea acestuia s-a făcut în mod formal, motiv pentru care nu poate fi
analizat.
Având în vedere aceste considerente,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge
prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul local al
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei
civile nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția
comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4
iunie 2010.