ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.07.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2020

HOTĂRÂRE
02.07.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 31 octombrie 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2015, cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1121/Ap din 05 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Prin cererea depusă la data de 13 februarie 2020, la Curtea de Apel Brașov, secția civilă, recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de petenta A. în dosarul de recurs al aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că această excepție invocată cu privire la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 nu are legătură cu modul de soluționare a pricinii și cu motivele de recurs invocate în prezenta cerere, în condițiile în care în cauză soluția a fost pronunțată numai în ceea ce privește puterea de lucru judecat reținută a unei alte hotărâri judecătorești, iar dispozițiile legale pretins neconstituționale nu au legătură cu textele care reglementează puterea de lucru judecat, care fac obiectul judecății în calea de atac.

Împotriva încheierii din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A..

În susținerea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că, prin soluția adoptată, instanța a ignorat argumentele formulate în susținerea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, respingând în mod greșit și nelegal cererea formulată de aceasta.

La data de 16 iunie 2020, intimata Asociația de Proprietari nr. 55 Brașov a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de recurentă.

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care partea a înțeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține faptul că unele dintre criticile formulate de recurenta-reclamantă, cu referire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor citate rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

Obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie, așadar, să îndeplinească cerințele imperative stabilite prin legea organică a Curții Constituționale, așa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Neîndeplinirea acestor condiții constituie cauză de inadmisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate astfel ridicate.

Sesizarea Curții Constituționale trebuie să fie făcută de instanță cu respectarea acestor condiții, verificându-se cu atenție existența cazurilor de inadmisibilitate care dau nu numai dreptul, dar creează și obligația instanței de a respinge motivat excepția, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Referitor la norma legală cu privire la care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate prin cererea formulată de petenta A., Înalta Curte constată că aceasta nu are legătură cu modul de soluționare a pricinii și cu motivele de recurs invocate în calea de atac promovată în fața curții de apel, în condițiile în care în cauză soluția a fost pronunțată numai în ceea ce privește puterea de lucru judecat reținută a unei alte hotărâri judecătorești, astfel cum corect s-a reținut și prin încheierea care face obiectul prezentului recurs.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu privire la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice care prevede că "Raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat".

Cererea de recurs adresată Curții de Apel Brașov, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în cadrul căruia a fost formulată și cererea de sesizare a Curții Constituționale, vizează decizia nr. 1121/Ap din 05 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5407/2018 și împotriva încheierilor de ședință pronunțate de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Brașov, pe care le-a păstrat.

Prima instanță - Judecătoria Brașov - a respins acțiunea dedusă judecății, reținând că există putere de lucru judecat cu privire la legalitatea și temeinicia Hotărârii Adunării Generale a Asociației de proprietari nr. 12/13.04.2013, hotărâre prin care s-a decis debranșarea de la utilități a celor răi platnici, printre care și reclamanta, soluție care a fost menținută de instanța de apel, aceasta constatând legală soluția instanței de fond care a reținut puterea de lucru judecat.

Criticile invocate de petenta A. în cererea de recurs adresată Curții de Apel Brașov, ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în cadrul căruia a fost formulată și cererea de sesizare a Curții Constituționale, vizează soluția pronunțată de instanța de apel numai cu privire la puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, reținută de instanța de fond.

Prin urmare, dispozițiile legale pretins neconstituționale - art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice - nu au legătură cu textele de lege care reglementează puterea de lucru judecat, care fac obiectul judecății în calea de atac a recursului.

În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, respectiv existența legăturii dintre excepție și cererea dedusă judecății.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 13.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2015.

Respinge ca nefondat recursul declarat recurenta A. împotriva încheierii din 13.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 855/2020
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza
ÎCCJ 2020-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2728/2020
Ședința publică din data de 15 decembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea formulată la 12 decembrie 2018 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, revizuenții A.
ÎCCJ 2020-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 322/2020
de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, emisă în Dosarul nr. x/2019 al acestuia. Cum această încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov este definitivă, așa cum preved
ÎCCJ 2021-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2021
data de 19 septembrie 2019 pronunțate de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2018 și a încheierilor pronunțate în același dosar, pe care le-a păstrat. I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă: Prin decizia civilă nr.
ÎCCJ 2020-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1627/2020
Ședința publică din data de 16 septembrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 17 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă a fost înregistrată, sub nr
Sursă