ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3278/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1893 din 27 aprilie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor

și Vameșilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L., în contradictoriu

cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul acestei instanțe la data de 16 februarie 2009 reclamantul Sindicatul Național

al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” ca reprezentant al membrului de sindicat V.L.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române

anularea calificativului „bun” din fișa de evaluare și obligarea pârâtului la reevaluare.

În motivarea cererii reclamantul

arată că nu există o motivare concretă a calificativului acordat și acest calificativ

este nelegal.

În mod detaliat reclamantul

a arătat că:

Pentru indicativul având

ca obiect „verificarea stării tehnice și de întreținere a autovehiculului”, învederează

instanței ca își desfășoară activitatea în punctul de dispecerat al garajului, și

deși această obligație inserată în fișa de evaluare, aparține în principal conducătorilor

auto, reclamantul a verificat starea tehnica și de întreținere a autovehiculelor

din dotarea garajului. În acest sens, asupra modului efectiv în care și-a îndeplinit

obligațiile pot depune mărturie mai mulți martori, printre care și sbcm. B.N.;

În ceea ce privește verificarea

documentelor autovehiculelor și conducătorilor auto la ieșirea/revenirea din cursă,

menționează că circuitul presupune să evidențieze în registre datele respective,

fapt care în realitate l-a îndeplinit întocmai, neexistând vreo dovadă a faptului

contrar.

Pentru indicativul „menționarea

ordinii și curățeniei în garaj”, învederează ca reclamantul din propria inițiativa

a amenajat în curtea interioară a garajului un van cu nisip pentru stingerea țigărilor

și de asemenea a montat un indicator cu mențiunea „loc pentru fumat”. Pentru cei

care manifestau interes pentru a fuma în locuri nepermise a luat atitudine vehementă,

îndrumându-i în locul amenajat.

Pentru „asigurarea securității

și conspirativității sediului”, învederează ca în timpul serviciului, reclamantul

nu a pus în pericol sub nicio formă, aceste atribute, neexistând vreo dovadă în

acest sens, evaluarea negativă nefiind motivată.

Ca măsuri luate de reclamant

în ceea ce privește securitatea și conspirativitatea sediului menționează că a atras

în permanență atenția conducătorilor auto referitor la locul și parcarea mașinilor

personale; a raportat ierarhic despre autoturismele care nu fac parte din parcul

auto și se afla în curtea interioară a garajului cerând lămuriri despre aprobările

necesare chiar și mașinilor proprietate unor persoane care nu fac parte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative.

Pentru indicativul „raportarea

deficientelor constatate”, reclamantul a prezentat șefilor ierarhici agenda în care

conducătorii auto consemnează deficientele mașinilor din dotate.

La indicatorul „punerea

în practică a ordinelor și misiunilor încredințate”, reclamantul din propria inițiativă

a manifestat dorința de a cunoaște și a pune în practică acestea, dovadă fiind faptul

că s-a sfătuit mereu cu superiorul și cu alți colegi juridiști pentru a înțelege

și aplica litera și spiritul ordinelor și misiunilor. Nu a întârziat niciodată de

la serviciu și este de notorietate că nu consuma băuturi alcoolice.

În ceea ce privește interviul,

acesta nu a avut loc în prezența sefului nemijlocit, care trebuia să întocmească

fișa de evaluare, motiv pentru care aceasta nu s-a făcut în concordanță cu ordinul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative, reclamantul neavând posibilitatea

concretă de a-și afirma poziția față de criteriile de evaluare.

Instanța a respins acțiunea

reclamantului ca nefondată pentru considerentele ce urmează:

Evaluarea reclamantului

s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor nr. 300/2004, de către șeful ierarhic, fiind aprobată

de directorul Direcției Supravegheri Operative și Investigații.

Evaluarea reprezintă rezultatul

unei analize a activității funcționarului public pe o perioadă mai lungă de timp

(în principiu un an de zile), analiză care presupune cunoașterea nemijlocită a activității

respectivului funcționar public și acest lucru nu îl poate realiza decât șeful direct.

Instanța de judecată este

competentă să analizeze dacă din punct de vedere procedural s-au respectat dispozițiile

legale în procedura de evaluare dar nu se poate substitui persoanelor competente

să realizeze evaluarea și nu poate înlocui punctajul acordat de șeful direct al

funcționarului public cu un alt punctaj superior, nefiind în măsură să cunoască

în mod nemijlocit activitatea persoanei evaluate pe întreaga perioadă avută în vedere

la evaluare.

În ceea ce privește interviul,

Curtea constată că reclamantul și-a prezentat punctul de vedere în interviul din

data de 23 decembrie 2008 și oricum și-a putut valorifica toate apărările în fața

instanței de judecată.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor

„P.L.”, arătând, în esență, următoarele:

Prima instanță, nu și-a

îndeplinit rolul activ, conform C. proc. civ., deoarece nu a luat acele măsuri procesuale

necesare pentru ca solicitările de probatorii suplimentar să ajungă la cunoștința

reclamantului și, de asemenea, a încălcat principiul aflării adevărului, în condițiile

în care nu a stăruit în conturarea situației de fapt reale, prin administrarea unui

probatoriu complet.

Deși s-a luat la cunoștință

de susținerile reclamantului cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

precum și îndeplinirea parametrilor calitativi și cantitativi în exercitarea activității,

prima instanță le-a ignorat în formarea opiniei juridice și cristalizarea motivelor

hotărârii, fără să justifice motivele pentru care susținerile și probele ce le susțineau

nu pot fi luate în considerare.

În schimb, prima instanță

a preluat de plano susținerile pârâtei, fără vreo cenzură și fără a solicita întemeierea

acestora pe un probatoriu consistent, această diferență de tratament juridic fiind

în total contrast cu principiul egalității în fața legii și au caracterul impersonal

al normelor procedurale.

Instanța a apreciat că

nu poate interfera în procesul de evaluare, mai exact nu poate înlocui punctajul

acordat de șeful direct al funcționarului public, ci doar să analizeze dacă s-au

respectat dispozițiile procedurale în cadrul evaluării. Raționamentul este făcut

cu încălcarea legii, întrucât, pe de o parte, judecătorul este învestit cu soluționarea

fondului unei cauze, și nu doar cu aspecte de ordin procedural, iar, pe de altă

parte, scopul fundamental al procesului civil este aflarea adevărului. Or, nu se

poate afla adevărul dacă nu se analizează obiectivitatea celor care au făcut evaluarea

și veridicitatea celor constatate. A accepta raționamentul și soluția primei instanțe,

ar însemna să se certifice jurisprudențial arbitrariul și potențialitatea abuzului

în materia evaluărilor și aprecierilor de serviciu, cu condiția ca acestea să fie

făcute „procedural” cu respectarea unor exigențe formale. Faptul că instanța nu

posedă abilitățile, cunoștințele și deprinderile necesare evaluării nu are nici

o relevanță, întrucât există mijloace procedurale prin care se poate cere părerea

unor specialiști.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea principiului rolului activ reglementat

în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și al aflării adevărului, în condițiile

în care în cauză s-a procedat la o administrare completă a probatoriului, la dosarul

cauzei fiind depusă întreaga documentație care a fost avută în vedere de evaluator

la acordarea calificativului reclamantului.

Contrar celor susținute

în recurs, prima instanță și-a fundamentat opinia și a justificat motivul pentru

care susținerile reclamantului nu au fost luate în considerare. În realitate, judecătorul

fondului precizând că instanța de judecată are competența de a analiza doar sub

aspect procedural respectarea dispozițiilor legale în privința evaluării reclamantului,

a avut în vedere limitele controlului judecătoresc exercitat asupra actelor administrative.

Mai exact, prima instanță subliniind că judecătorul nu se poate substitui persoanelor

care realizează evaluarea și nu poate înlocui punctajul acordat de șeful direct,

a avut în vedere că notarea reclamantului în procesul evaluării este o problemă

care ține de dreptul de apreciere al evaluatorului și se situează, prin urmare,

în sfera oportunității, care este exclusă controlului judecătoresc, cu excepția

situației în care evaluarea reclamantului V.L. s-ar fi efectuat cu exces de putere

în sensul în care este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv

cu exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute

de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în speță,

reclamantul nu a susținut nici că evaluarea sa ar fi fost efectuată cu depășirea

competențelor evaluatorului și nici că i-ar fi fost încălcate drepturile și libertățile

pe parcursul acestei proceduri și, de asemenea, nu a produs probe în sensul acesta.

În condițiile în care judecătorul de contencios administrativ nu poate exercita

controlul actului infralegislativ în sfera în care evaluatorul are drept de apreciere

exclusivă, este în afara oricărei discuții că s-ar fi impus a se cere părerea unor

specialiști, astfel cum susține recurentul. Cu alte cuvinte, nu se pune problema

că judecătorul de contencios administrativ nu ar avea expertiză în materia evaluării

funcționarilor publici, ci că reclamantul a pretins exercitarea controlului judecătoresc

a evaluării sale profesionale într-o zonă exceptată de la acest control, în condițiile

în care nu s-a probat că evaluarea a fost efectuată în mod arbitrar. Pe de altă

parte, acordarea calificativelor la indicatorii de evaluare se face în condițiile

prescrise în Ordinul nr. 300/2004 al Ministerului Administrației și Internelor și

în dispoziția din 2004, iar modul în care aceste exigențe legale sunt respectate

este supus cenzurii instanței de contencios administrativ, însă în speță, judecătorul

fondului a constatat că evaluarea domnului V.L. a avut loc conform prevederilor

legale amintite.

Față de cele de preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul Național

al Polițiștilor și Vameșilor „P.L.” în calitate de reprezentant al membrului V.L.,

împotriva sentinței civile nr. 1893 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iunie

2011.