ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 85/C din data de
8 februarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.B. în contradictoriu
cu pârâții SC C.C.N. SRL Brașov, Z.M. și A.A.G., reținând că motivele de nulitate
absolută sunt stipulate expres și intervin în situația încălcării dispozițiilor
imperative ale legii, neputând fi extinse și cu privire la alte împrejurări care
nu sunt de natură să conducă la anularea actului juridic decât dacă se dovedește
producerea unei vătămări, ceea ce se poate reține în cauză cu privire la persoana
reclamantului.
Prin decizia nr,
81/Ap din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul
declarat de reclamantul T.B., cu motivarea că interpretarea corectă a art. 195
alin. (1) este că dispozițiile acestuia sunt imperative numai cu privire la obligația
administratorului de a convoca adunarea asociaților o dată pe an, nu și în privința
excluderii unei clauze statutare prin care să convoace direct adunarea generală,
mai ales pentru situații deosebite.
Împotriva acestei
decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea
în tot a hotărârii atacate și, pe fond, constatarea nulității dispozițiilor art.
7 și 12 din Statutul SC C.C.N. SRL și a convocării Adunării Generale a Asociaților
din data de 16 noiembrie 2011 și 17 noiembrie 2011, invocând drept motiv de nelegalitate
dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivelor de recurs, recurentul a învederat că sunt încălcate dispozițiile imperative
referitoare la atribuțiile de convocare, a unei adunări generale ordinare ale Legii
nr. 31/1990.
Înalta Curte,
examinând cu prioritate cererea de renunțare Ia însuși dreptul pretins, constată
următoarele:
Potrivit art.
247 C. proc. civ., în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o
hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor,
renunțarea putându-se face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță,
cât și în apel.
Deși articolul
anterior menționat se referă în mod expres numai la renunțarea în fața primei instanțe
și a celei de apel, renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face în orice
fază procesuală, inclusiv în recurs, chiar fără învoirea părții adverse.
Așadar, întrucât
renunțarea poate interveni inclusiv în fața instanței de recurs, iar aceasta rezultă
dintr-o declarație expresă din partea beneficiarului dreptului, Înalta Curte, în
conformitate cu dispozițiile art. 247 C. proc. civ., va admite recursul declarat
de reclamantul T.B. împotriva deciziei civile nr. 81/Ap din 20 iunie 2012, pronunțată
de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale, va modifica decizia recurată, va admite
apelul, va anula sentința nr. 85/C din 3 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul
Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și, pe fond,
va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul T.B. împotriva deciziei civile nr. 81/Ap din 20 iunie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, modifică decizia recurată,
admite apelul, anulează sentința nr. 85/C din 8 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul
Brașov
,
secția a ll-a civilă și de
contencios administrativ și fiscal și, pe fond, respinge cererea.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 mai 2013.