ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2015

Decizia nr. 1037/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. x/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta SC A. a chemat în judecată pe pârâtul B. în calitate de administrator statutar al SC A. SRL și a solicitat instanței ca în temeiul prevederilor art. 331-339 C. proc. civ. coroborat cu art. 119 alin. (3), art. 195 din Legea nr. 31/1990, să dispună autorizarea convocării Adunării Generale a Acționarilor SC A. SA, stabilirea datei de referință, data ținerii adunării generale și, dintre asociați, persoana ce o va prezida, cu următoarea ordine de zi:

- promovarea acțiunii în răspundere a administratorului SC A. SRL, B., pentru daune cauzate societății prin săvârșirea faptelor ilicite menționate în petitul acțiunii;

- împuternicirea domnului C. să promoveze acțiunea în răspundere;

- constatarea încetării mandatului administratorului B. prin efectul legii, potrivit art. 155 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și înlocuirea acestuia cu domnul C.

În cauză a fost formulată cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului de către SC D. SRL.

Admiterea în principiu a cestei cereri a fost respinsă prin încheierea motivată din data de 5 februarie 2013.

Prin încheierea pronunțată la 12 februarie 2013, instanța a respins cererea de suspendare a judecății în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 649 din 26 februarie 2013 Tribunalul Constanța a respins excepțiile: de inadmisibilitate a acțiunii, de prematuritate a acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de pârâtă și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut ca excepția de inadmisibilitate a cererii de convocare a adunării generale asociațiilor SC A. SRL nu este întemeiată.

Cererea de autorizare a convocării Adunării Generale a Acționarilor în condițiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 nu se judecă în condițiile reglementate de procedura necontencioasă. Modificarea textului intervenită prin dispozițiile Legii nr. 441/2006 care a înlăturat trimiterea expresă la normele unei proceduri speciale, respectiv cea necontencioasă, nu poate avea decât semnificația aplicării dreptului comun, respectiv a procedurii contencioase. în aceste condiții motivarea excepției de inadmisibilitate prin prisma incidenței prevederilor art. 335 C. proc. civ. este neîntemeiată.

Excepția de prematuritate a cererii a fost respinsă având în vedere dreptul asociatului de a cere autorizarea instanței pentru convocarea adunării generale fiind născut la data sesizării instanței. Exercitarea acestuia nu este condiționată de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în angajarea răspunderii administratorului statutar, ce urmează a face obiectul analizei în cadrul adunării generale și, mai apoi, în fața instanței investită cu soluționarea acțiunii respective.

Excepția lipsei calității procesual active a reclamantei a fost invocată de pârât prin prisma efectelor executării silite asupra reclamantei, finalizată prin încheierea procesului verbal de executare din data de 12 septembrie 2011 în cadrul căreia au fost adjudecate părțile sociale deținute de reclamantă la SC A. SRL, ceea ce, în opinia pârâtului constituie o pierdere a calității de asociat. Astfel cum s-a reținut și în încheierea pronunțată asupra cererii de suspendare a judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reclamanta figurează înregistrată în registrul comerțului ca asociat ce deține 95% din capitalul social. Menționarea în registrul comerțului face dovada deplină a calității de asociat și justifică, totodată, calitatea procesual activă a reclamantei în formularea cererii de față, conform prevederilor art. 119 din Legea nr. 31/1990.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că toate punctele înscrise în petitul acțiunii, pe care reclamanta urmărește să le supună analizei adunării generale în cadrul ședinței la a cărei convocare solicită a fi autorizată, au fost înscrise pe ordinea de zi a ședințelor desfășurate la 28 mai 2012 și 21 august 2012.

Prin ambele hotărâri s-a aprobat promovarea acțiunii în tragere la răspundere a administratorului statutar și s-a desemnat persoana care va exercita acțiunea. în hotărârea adoptată la 28 mai 2012, la pct. 5, adunarea generală a decis că urmare a incidenței dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 31/1990, se impune înlocuirea din funcția a administratorului statutar. în aceste condiții, chiar dacă legea a oferit asociaților posibilitatea de a solicita convocarea Adunării Generale a Acționarilor, aceștia nu pot exercita dreptul decât în condițiile în care nu Ie-a fost recunoscut.

Ori, în cauză, toate punctele din ordinea de zi propusă fiind anterior analizate în cadrul adunărilor generale, cererea de convocare a unei noi adunări pentru a le repune în discuție nu este întemeiată. Asociații nu pot exercita discreționar, ori de câte ori doresc, dreptul de a supune aprobării adunării generale aceleași aspecte, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărârii în termen legal a formulat apel SC A. SA.

Prin note scrise intimatul pârât B. a invocat excepția inadmisibilității cererii de apel, în temeiul art. 331 - 339 C. proc. civ.

Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 88 din 10 februarie 2014 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă SC A. AG, împotriva sentinței civile nr. 649 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/118/2013; a schimbat în parte hotărârea în sensul că a admis acțiunea și a autorizat pe reclamantă să convoace Adunarea Generală a Asociaților SC A. SRL Constanța; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Apelul este admisibil. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1991, instanța de fond coroborând aceste dispoziții cu art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Textele vizate nu prevăd în mod expres că hotărârea judecătorească pronunțată poate fi atacată cu recurs, iar în lipsa unei dispoziții în sensul stabilirii căii de atac a recursului sunt aplicabile normele generale, sentința tribunalului fiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu apel.

Pe fondul cauzei problema dedusă judecății o constituie dreptul asociaților dintr-o societate cu răspunde limitată de cere convocarea adunării generale.

În ceea ce privește societatea cu răspundere limitată, legiuitorul nu a stabilit expres soluția care poate fi adoptată în ipoteza în care administratorii refuză să-și îndeplinească obligația de convocare atunci când au primit cererea unor asociați în acest sens.

Curtea apreciază ca întemeiate susținerile apelantei reclamante. Astfel, art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dă dreptul unuia sau mai multor asociați să ceară convocarea adunării generale. Acest text reglementat expres de legiuitor la capitolul referitor la societățile cu răspundere limitată se completează cu dispozițiile art. 119 referitoare la societățile pe acțiuni. Atât timp cât nu s-a prevăzut expres faptul că aceste dispoziții sunt aplicabile numai societăților pe acțiuni art. 119 creează cadrul legal și pentru asociatul din cadrul societății cu răspundere limitată de a se adresa instanței cu cerere de autorizare a convocării adunării generale.

În cauză este reală susținerea intimatului pârât în sensul că au mai avut loc adunări in care au fost adoptate Hotărârile Acționarilor Generale a Acționarilor din 1 martie 2012.; 29 mai 2012; și 21 august 2012 însă, ordinea de zi pusă în discuția asociaților nu este identică cu cea menționată în acțiunea dedusă judecății și care a fost transmisă administratorului statutar B. prin notificările din 2012.

Prin urmare, s-a reținut că în prezent nu există o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor validă care să aprobe aceleași solicitări ce fac obiectul cererii de față iar, din aceasta perspectivă, reclamanta a dovedit că își poate exercita dreptul recunoscut de către art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacată și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, iar în subisdiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul respingerii apelului și a acțiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În principal, recurentul-pârât invocă excepția inadmisibilității acțiunii de față, susținând că prevederile pentru societățile pe acțiuni nu sunt aplicabile și societății cu răspundere limitată. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și 331-339 C. proc. civ., raportat la art. 119 alin. (3) și art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Recurentul apreciază că instanța a fost investită cu o cerere de natură necontencioasă, iar față de dispozițiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 311990, aceasta era supusă recursului.

În continuare, recurentul dezvoltă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimitere la considerentele de fond ale deciziei recurate.

Înalta Curte, analizând recursul îl găsește fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, este de observat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constatându-se întemeiate criticile recurentului-pârât cu privire la caracterul acțiunii de față, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca în temeiul art. 331 și 339 C. proc. civ. să se autorizeze convocarea Adunării Generale a Acționarilor, cu ordinea de zi menționată, stabilirea datei de referință și de ținere a adunării generale precum și persoana ce o va prezida.

Tribunalul Constanța a dispus respingerea acțiunii formulată de către reclamantă, apreciind că cererea este neîntemeiată întrucât toate punctele dezvoltate în petitul acțiunii au fost înscrise pe ordinea de zi a ședințelor desfășurate la data de 1 martie 2012, 29 mai 2012 și 21 august 2012.

Curtea de Apel Constanța, analizând apelul declarat de reclamantă a constatat că acesta este fondat, reclamanta dovedind faptul că își poate exercita dreptul recunoscut de către art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel pârâtul B. a invocat inadmisibilitatea acțiunii de față, în raport de dispozițiile art. 335 C. proc. civ., cererea căpătând caracter contencios ca urmare a apărărilor invocate.

Ambele instanțe au respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, reținând faptul că prezenta cerere de autorizare a convocării Adunării Generale a Acționarilor nu se judecă în condițiile reglementate de procedura necontencioasă. Pe cale de consecință, dispozițiile art. 119 alin. (3) coroborat cu art. 195 din Legea nr. 31/1990 nu prevăd în mod expres că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în lipsa unei dispoziții care să prevadă această cale de atac fiind aplicabile normele generale.

Prin urmare, având în vedere obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, în mod greșit ambele instanțe au reținut caracterul acțiunii.

Sub aspectul dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 care își găsesc aplicabilitatea în speță, Înalta Curte reține următoarele:

Dreptul acționarilor unei societăți pe acțiuni de a se adresa instanței de la sediul societății pârâte cu o cerere de autorizare a convocării adunării generale le este recunoscut prin analogie și asociaților unei societăți cu răspundere limitată, câtă vreme între cele două forme de societăți există numeroase asemănări, iar legiuitorul a înțeles să precizeze în mod expres care anume sunt dispozițiile de la societățile pe acțiuni care nu se aplică și societăților cu răspundere limitată.

De altfel, a aprecia în sensul că dispozițiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 se aplică numai la societățile pe acțiuni înseamnă a lipsi de consistență prevederile art. 195 din lege și a recunoaște administratorilor unui SRL un drept discreționar și unic în sensul de a da sau nu curs cererii pe care o formulează asociații interesați în convocarea unei Adunări Generale a Acționarilor.

Art. 119 alin. (3) prevede că, în situația în care consiliul de administrație, respectiv directoratul nu convoacă adunarea generală la cererea acționarilor reprezentând individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel, instanța de la sediul societății, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acționarii care au formulat cererea, instanța aprobând prin aceeași încheiere și ordinea de zi, data de referință prevăzută de art. 123 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida.

Este de menționat că art. 119 a suferit în timp, mai multe modificări. Inițial era menționată competența de soluționare a cererii, însă nu era menționată procedura. Ulterior, prin modificarea dusă prin Legea nr. 161/2003, s-a prevăzut explicit că cererea se va soluționa în conformitate cu art. 331-339 C. proc. civ. Prin Legea nr. 441/2006 a fost eliminată această referire la procedura necontencioasă.

Problema de drept dedusă judecății este reprezentată de stabilirea caracterului acțiunii de față, Înalta Curte constatând că nu se poate defini această cerere altfel decât necontencioasă, pentru următoarele argumente.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege care face referire la autorizarea convocării, se constată că scopul acțiunii nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, ceea ce concordă cu domeniul cererilor necontencioase definit de art. 331 C. proc. civ.

Un alt argument este reprezentat de faptul că procedura necontencioasă asigură premisele soluționării sale cu celeritate.

În acest sens a fost și interpretarea dată art. 119 de către instanțele judecătorești anterior modificării Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 161/2003, în situația în care legea nu prevedea expres caracterul necontencios (Decizia nr. 2456/2000 a Curții de Apel București ).

Este de menționat că acest mod de interpretare al art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a fost statuat și prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ulterior modificării textului de lege prin Legea nr. 161/2003, în sensul că nu a fost afectată natura procedurii și anume aceea de a fi considerată necontencioasă.

Prin urmare, cererea reclamantei privind autorizarea convocării Adunării Generale a Acționarilor trebuia soluționată în primă instanță printr-o încheiere potrivit cu art. 336 C. proc. civ., iar împotriva soluției tribunalului se putea promova numai calea de atac a recursului.

Instanța de control judiciar trebuia la rândul ei să judece calea de atac în complet legal constituit, format din trei judecători, potrivit cu art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia atacată și sentința pronunțată în cauză și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Celelalte critici formulate de către recurentul-pârât vor fi avute în vedere de către instanța de fond în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 88 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 649 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Constanța, secția a ll-a civilă.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.