ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 43/2016

Decizia nr. 43/2016

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3915 din 02 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a fost anulată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant că potrivit art. IV din Actul constitutiv al societății SC A. SRL, în varianta în vigoare la momentul promovării acțiunii care face obiectul prezentului dosar, „organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Asociaților, care funcționează în conformitate cu prevederile prezentului act constitutiv”. Printre obligațiile principale ale Adunării Generale a Asociaților se numără și aceea de a hotărî „urmărirea administratorului și a cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnând și persoana însărcinată să o exercite”.

Apreciindu-se că nu s-a făcut dovada unui mandat special, astfel cum impun prevederile actului constitutiv, prima instanță a reținut că mandatul general al administratorului actual nu este suficient în cazul de față pentru a justifica reprezentarea, devenind, astfel, incidente prevederile art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A. SRL a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat, apreciindu-se că, deși în apel s-a depus o hotărâre A.G.A. prin care se ratifică mandatul acordat administratorului dată ulterior pronunțării sentinței apelate, acest fapt nu înseamnă că prima instanță a pronunțată o hotărâre nelegală și netemeinică, deoarece la momentul la care prima instanță a analizat îndeplinirea condițiilor pentru promovarea acțiunii nu exista această hotărâre.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauza primei instanțe, spre judecarea fondului.

Recurenta se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta apreciază că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește motivul de apel vizând nelegala citare a societății A. SRL pentru termenul de judecare a cauzei în primă instanță din data de 02 septembrie 2014.

Astfel, arată recurenta, respingând primul motiv de apel, în cadrul căruia invocase nelegala citare a societății A. SRL pentru termenul din 02 septembrie 2014, instanța de apel a arătat, că „dl. C. avea calitatea de împuternicit (administrator) al societății” însă, pe de altă parte, că „pentru formularea acțiunii în atragerea răspunderii fostului administrator era necesară existență unei hotărâri A.G.A. care să desemneze persoana care să reprezinte societatea pentru promovarea acțiunii”.

Or, în condițiile în care apelul este o cale de atac devolutivă care provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu înseamnă că nu este analizată pe această cale legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, considerentele hotărârii instanței de apel sunt contradictorii, întrucât, dacă art. 476 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept”, înseamnă că este posibilă exercitarea dreptului de ratificare a mandatului de reprezentare în instanță chiar în aceasta cale de atac mai ales în contextul în care excepția în discuție nu a fost concepută ca un mijloc - un subterfugiu - de evitare a răspunderii juridice pentru persoana chemată în judecată, ci exclusiv ca mijloc de protecție a reclamantei.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susține, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a art. 982, a art. 984 C. civ. de la 1864 și a art. 1340 noul C. civ.

Consideră că instanțele de fond au încălcat normele de drept material anterior citate, dând, în mod eronat, o interpretare extensivă clauzei referitoare la urmărirea administratorului, din Actul constitutiv al recurentei.

În temeiul art. 205 C. proc. civ., intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Preliminar, deși intimatul-pârât prin punctul de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, a solicitat anularea recursului, apreciind că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi o astfel de apărare, dat fiind că motivele de nelegalitate astfel cum acestea au fost dezvoltate pot fi circumscrise dispozițiilor pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ. invocate de recurentă.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL pentru considerentele care succed:

Sunt fondate susținerile recurentei potrivit cărora instanțele de fond au încălcat normele de drept material și au dat, în mod eronat, o interpretare extensivă clauzei referitoare la urmărirea administratorului, din Actul constitutiv al societății reclamante.

Ambele instanțe au reținut în mod greșit incidența prevederilor art. 10 lit. n) din Cap. IV al Actului constitutiv al societății, conform cărora, pentru exercitarea acțiunii, este necesară existența unei hotărâri A.G.A. care să dispună în acest sens și care să desemneze și persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.

Acest text din actul constitutiv nu se poate interpreta în sensul că se referă la orice acțiune exercitată pentru angajarea răspunderii unei persoane pentru prejudiciile produse în calitate de administrator, chiar dacă persoană nu mai deține, la data acțiunii, funcția respectivă.

Într-o interpretare teleologică, nu poate fi vorba decât de chemarea în judecată a persoanelor care dețin calitatea de administrator sau director în cadrul societății recurente la data promovării acțiunii, nu despre foști administratori sau directori, caz în care cererea de chemare în judecată se poate introduce de către societate prin reprezentantul său legal.

În sensul amintit sunt și dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, referitoare la obligațiile principale ale adunării generale din cadrul unei societăți cu răspundere limitată, asociații SC A. SRL preluând integral amintita normă legală în cuprinsul art. 10 lit. n) din Cap. IV al Actului constitutiv al societății.

Mai e de reținut că potrivit art. 1267 C. civ. „clauzele se interpretează unele pe altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului”.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul de a reprezenta societatea aparține administratorului.

Cu toate acestea, numai în societatea pe acțiuni, administratorul are dreptul de reprezentare doar dacă acest drept i-a fost conferit în mod expres, spre deosebire de societățile cu răspundere limitată, societățile în nume colectiv și societățile în comandită simplă unde dreptul de reprezentare al administratorului este prezumat.

Dreptul de a reprezenta societatea are în vedere și dreptul de a o reprezenta în justiție. Ca atare, administratorul are dreptul să stea în instanță în calitate de reclamant sau pârât, desigur, ca reprezentant al societății.

În speță, C., în calitatea sa de administrator al A. SRL (la data promovării acțiunii) avea toate prerogativele legale să semneze în numele și pentru A. SRL, cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 197 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care avea puteri depline mandatului său și „dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terții”, astfel cum se stipulează în art. IV „Conducerea societății” din actul constitutiv al societății A. SRL.

De asemenea, astfel cum rezultă din certificatul constatator din 28 ianuarie 2014 emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, C. are calitatea de administrator al SC A. SRL, cu puteri depline.

În aceste condiții, în mod greșit, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă soluția primei instanțe de anulare a acțiunii pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al societății reclamante a administratorului C.

De altfel, instanța de apel a soluționat apelul cu aplicarea greșită a principiului de drept în conformitate cu care „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, respectiv acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, reținând că administratorul C. era obligat să dețină o hotărâre A.G.A. prealabilă pentru a putea exercita acțiunea pendinte, în condițiile în care nici prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile și nici prevederile actului constitutiv al societății reclamante nu prevăd o astfel de regulă specială pentru administratorul în funcție la data promovării acțiunii.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a da curs prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 66/2015 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2016.