ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1471/2012

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 5 mai 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admisă propunerea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în temeiul art. 103 alin.

(2) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus

arestarea preventivă a persoanei solicitate D.I., pe o perioadă de 5 zile,

începând cu data de 05 mai 2012 și până la data de 09 mai 2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 403/57/2012, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive

pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată D.I., în vederea executării

mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane,

persoana solicitată fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de tăinuire

prevăzută de art. 259 C. pen. german constând în aceea că, la data de 24 martie

2010 ar fi prezentat un număr de 404 bancnote euro deteriorate în valoare totală

de 7.610 euro la o Sucursală a Băncii Centrale Germane situată în Munchen

pentru a le schimba, bancnote provenite din săvârșirea altei infracțiuni.

Instanța de fond a

constatat că semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională - Biroul Sirene București, sub nr. 1318476/SIRENE/Av din 11

aprilie 2012 a fost înaintată Curții de Apel Alba Iulia, prin aceasta

solicitându-se declanșarea procedurilor prevăzute de art. 100 și urm. din Legea

nr. 302/2004 și a arestării persoanei solicitate D.I., în vederea transmiterii

de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.

S-a mai reținut că

persoana solicitată a luat la cunoștință despre motivul prezentării sale în

fața instanței și nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.

S-a mai constatat că

a fost înaintată semnalarea cu privire la arestarea persoanei solicitate D.I.,

la care se găsesc atașate formularele A și M, urmând ca mandatul european de

arestare să fie prezentat la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia.

Referitor la

susținerile persoanei solicitate, conform cărora aceasta nu este de acord cu

luarea măsurii arestării provizorii ci doar cu instituirea măsurii obligării de

a nu părăsi localitatea, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică

instanța de fond a apreciat că, raportat la aspectele rezultate din cazierul

judiciar al persoanei și care confirmă persistența în săvârșirea unor acte

infracționale de același gen, că în cauză lăsarea sa în libertate nu poate fi circumscrisă

unor garanții suficiente care să asigure prezența lui în fața autorităților

judiciare germane și să înlăture orice risc de sustragere de la derularea

procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Vizând apărările

formulate de persoana solicitată cu referire la boala psihică de care suferă și

la imposibilitatea suportării regimului de detenție, prima instanță a reținut

că în cauză nu există suficiente elemente care să confirme susținerile

acestuia. Depunerea de către persoana solicitată a unor înscrisuri ce conțin

enumerarea unor adeverințe medicale, scrisori medicale, certificate medicale și

a unui raport psihologic întocmit în urma evaluării sale, fără ca acestea să

existe în materialitatea lor la dosarul cauzei nu justifică respingerea

propunerii formulate de către parchet.

Totodată, s-a mai

reținut că boala anxioasă pe care o reclamă persoana solicitată nu poate

reprezenta prin ea însăși un motiv suficient și relevant pentru a adopta, în

contextul factual expus, o măsură mai puțin restrictivă.

Fără a nega sau

minimaliza problemele familiale cu care se confruntă persoana solicitată,

instanța de fond a constatat că acestea nu pot constitui argumente esențiale în

justificarea respingerii propunerii formulate de către parchet.

S-a apreciat că

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica

sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, instanța apreciază

întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Constatând întrunite

cumulativ exigențele prev. de Legea nr. 302/2004, privind limitele de pedeapsă

pentru infracțiunile de care este acuzat, în baza art. 103 alin. (2) rap. la

art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate

D.I. pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 05 mai 2012 și până la data

de 09 mai 2012.

Având în vedere lipsa

de la dosar a mandatului european de arestare emis de către autoritățile

judiciare germane, instanța constată că se impune acordarea unui nou termen de

judecată, conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs persoana solicitată D.I., solicitând admiterea

acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea mandatului de arestare

preventivă și punerea sa în libertate sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea.

Înalta Curte,

examinând recursul în raport de motivele invocate și de actele dosarului, dar

și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., costată că

acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este

o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru

al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru

a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății

sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

Această dispoziție dă

consistență noțiunii de spațiu juridic comun european, pentru statele membre

ale Uniunii Europene.

În cauză, România

este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile

judiciare competente din Franța pentru fapte săvârșite pe teritoriul statului

respectiv.

Prin Legea nr.

302/2004, statutul român a implementat în legislația internă în preambulul

acestei decizii cadru ce menționează, printre altele, următoarele:

- mandatul de

arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a

principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat

drept „piatra de temelie" a cooperării (parag. 6);

- mecanismul

mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere

între statele membre (parag. 10).

Mandatul european de

arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce,

în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13

iunie 2002 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute în art. 86 din legea

menționată.

Cu privire la

individualizarea măsurii necesare asigurării existenței posibilității predării

persoanei solicitate, instanța de judecată, potrivit art. 90 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, modificată, are posibilitatea de a dispune fie arestarea,

fie măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de persoana solicitată,

instanța optând pentru una dintre cele două măsuri, alegând pe cea aptă a

asigura atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii reglementate

de actul normativ evocat.

Din examinarea

dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, privitoare la

punerea în executare a mandatului european de arestare, se constată că

judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate,

numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate

condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se

pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării

decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea reciprocă a

hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța,

Curtea de Apel, apreciază asupra măsurii luării arestării și asupra predării

persoanei solicitate.

Așa cum rezultă din

actele aflate la dosar D.I. se află în situația prevăzută de art. 103 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, privind cooperare judiciară internațională în materie

penală, cu modificările și completările ulterioare și Decizia Cadru nr.

2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul

european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Având în vedere că

față de persoana solicitată D.I. a fost emis un mandat european de arestare

pentru fapte care dau loc la predare, din cele enumerate de art. 96 din Legea

nr. 302/2004, republicată, penal și că semnalarea în sistem informatic

SIRENE_SIS a fost întemeiată pe acest mandat, Înalta Curte constată că în mod

justificat instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate.

Astfel, din

examinarea actelor dosarului rezultă că autoritățile judiciare germane au emis

un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitată, aceasta fiind

suspectată de săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 259 C. pen.

german constând în aceea că, la data de 24 martie 2010 ar fi prezentat un număr

de 404 bancnote euro deteriorate în valoare totală de 7.610 euro la o Sucursală

a Băncii Centrale Germane situată în Munchen pentru a le schimba, bancnote

provenite din săvârșirea altei infracțiuni.

Față de persoana

solicitată s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, prin ordonanța din 04 mai

2012 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr.

3190/II/5/2012.

Prin mandatul de

arestare preventivă din 05 mai 2012 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, în Dosarul nr. 403/57/2012 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei

solicitate, pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 08 mai 2012 la data de

09 mai 2012.

Cu privire la măsura

preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a

ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere

gravitatea faptei comise, privarea de libertate, reprezentând în același timp o

garanție pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare

existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a

mandatului european de arestare emis de autoritățile speciale.

Această temere este

justificată de faptul că, în raportat de aspectele rezultate din fișa de cazier

judiciar a persoanei, care confirmă persistența în săvârșirea unor acte

infracționale de același gen, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Cu privire la

susținerile persoanei solicitate cu referire la boala psihică de care suferă și

la imposibilitatea suportării regimului de detenție, se constată că în mod

justificat prima instanță a reținut că în cauză nu există suficiente elemente

care să confirme susținerile acestuia. Depunerea de către persoana solicitată a

unor înscrisuri ce conțin enumerarea unor adeverințe medicale, scrisori

medicale, certificate medicale și a unui raport psihologic întocmit în urma evaluării

sale, fără ca acestea să existe în materialitatea lor la dosarul cauzei nu

justifică respingerea propunerii formulate de către parchet.

Așadar, în cauză sunt

îndeplinite condițiile cerute pentru punerea în executare a mandatului european

de arestare emis de autoritățile judiciare germane și pentru a se preîntâmpina

sustragerea persoanei solicitate, arestarea acesteia pe o durată de 5 zile este

justificată, perioadă în care va fi asigurată prezentarea mandatului european

de arestare, tradus în limba română.

Luarea măsurii

obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea, nu ar asigura buna

desfășurare a procedurii predării în baza instrumentului internațional de

asistență judiciară, în raport de gravitatea faptelor imputate acesteia.

În consecință, Înalta

Curte, constată că încheierea atacată este legală și temeinică și în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

declarat de persoana solicitată D.I.

În temeiul art. 198

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.I. împotriva încheierii

din 5 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 403/57/2012.

Obligă recurenta

persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 mai 2012.

Procesat de GGC - AS