ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpata

D.A.M. împotriva

deciziei penale nr. 20 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 969/ F din 02

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 15893/3/2011, în baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C.

pen., a fost condamnată inculpata D.A.M. la 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.65 C. pen. au fost

interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod Penal,

pe o durată de 7 ani.

În baza dispozițiilor art.71 C. pen.,

s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata

executării pedepsei.

A fost menținută starea de arest a

inculpatei și s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 24.09.2010 la

data de 02 decembrie 2011.

În baza art.191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

În noaptea de 12/ 13 septembrie 2010,

partea vătămata P.B.M. împreuna cu martorele V.M. (concubina sa) și T.C.A. s-au

deplasat la un magazin cu program non stop situat la intersecția străzilor

Heliade între Vii și Dragușin Deleanu din București pentru a achiziționa pâine,

țigări și cafea.

Partea vătămata, cunoscut toxicoman,

consumator de heroină, a fost acostată în fața magazinului de inculpata D.A.M.

care i-a reproșat că a adresat cuvinte injurioase cu conotație sexuală unei

prietene de-a ei, pe nume N.

Partea vătămata i-a solicitat

inculpatei să o lase în pace, după care a izbucnit un conflict fizic între cei

doi, victima încercând să fugă.

Victima a fost înjunghiată cu un

cuțit, pe la spate, în zona plămânului stâng.

Din concluziile raportului de

expertiza medico legală întocmit în cauza a rezultat că victima a prezentat o

leziune traumatica cu pneumotorax și hemotorax masiv stâng ce a necesitat 15-17

zile îngrijiri medicale și care i-a pus viața în pericol.

Martorele V.M. și C.A., în

declarațiile date în faza de urmărire penală, au confirmat situația de fapt

reținută anterior, ce se coroborează și cu declarațiile părții vătămate și

concluziile raportului de expertiza medico legala întocmit în cauza.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata D.A.M.

în apelul său, parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe în sensul că în mod greșit, aceasta nu a dispus

confiscarea contravalorii bunului folosit la săvârșirea faptei, respectiv a

contravalorii cuțitului folosit și care nu a mai fost găsit.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea, în parte, a sentinței pronunțată de Tribunalul București și,

rejudecând pe fondul cauzei, să se dispună în temeiul art. 118 lit. b) și art.

118 alin. (4) C. pen., confiscarea sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea

acestui cuțitului folosit de către inculpată la săvârșirea faptei.

În apelul său, inculpata D.A.M. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor, art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.,

admiterea acestuia, desființarea .hotărârii primei instanțe și în principal,

rejudecând în fond, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autoarea faptei,

astfel cum rezultă și din probatoriul administrat.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 20 din 31

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Admite apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

A fost desființată, în parte, sentința

penală nr. 969/ F din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 15893/3/2011 și, în fond:

În baza art.118 alin. (1) lit. b) și

alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10 lei reprezentând

contravaloarea cuțitului folosit de inculpată la lovirea părții vătămate.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpata D.A.M.

A fost dedusă prevenția inculpatei de

la 24 septembrie 2010 la 31 ianuarie 2012.

A fost menținută starea de arest a

inculpatei.

A fost obligată inculpata la 400 lei

cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocat oficiu se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art.118 alin. (1) lit. b) C. pen.,

potrivit cărora, sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost

folosite în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale

infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul

folosirii lor, precum și dispozițiile art. 118 alin. (4) C. pen., conform

cărora, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă

bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Din procesul - verbal de cercetare a

locului faptei, (filele 10 - 11 din dosarul urmărire penală) și procesul -

verbal de percheziție corporală asupra inculpatei (fila 228 din dosarul

urmărire penală). a rezultat că inculpata a lovit partea vătămată cu un cuțit,

care nu a fost găsit ulterior comiterii faptei.

Instanța de apel a apreciat că,

instanța de fond, făcând aplicarea textelor susmenționate, trebuia să dispună

confiscarea contravalorii cuțitului   folosit de inculpată la săvârșirea

faptei.

De asemenea, instanța de apel a mai

reținut că în faza de judecată, martora T.C.A. și-a schimbat fundamental

declarațiile și a arătat ca nu a văzut-o pe inculpata D.A.M., când a

înjunghiat, pe la spate victima.

Instanța de apel a apreciat că

declarația martorei menționate este mincinoasa, întrucât în dorința de a o

favoriza pe inculpată, martora a făcut afirmații ilogice și a arătat ca nu a

perceput nicio altercație între partea vătămată si inculpată și că, partea

vătămată a fost înjunghiată doar in drum spre spital.

Totodată, s-a apreciat că acțiunea de

înjunghiere nu poate fi, în mod obiectiv, atât de subtilă încât să nu fie

percepută de o persoană aflată lângă victimă și în niciun caz nu putea să-și

dea seama că victima a fost înjunghiată doar în drum spre spital, atâta vreme

cât toți participanții au arătat că, la un moment dat, din urmă menționată era

la pământ.

Instanța de apel a mai reținut că din

interceptările telefonice efectuate în cauză, a rezultat, cu certitudine faptul

ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor martori care să-i

confirme varianta (că nu este autoarea faptei) și care să fie credibili în

instanță.

În acest sens, instanța de apel a

reținut că printre altele, inculpata a arătat la data de 21 septembrie 2010

următoarele: „Trebuie să merg mâine și-mi trebuie un martor”. O persoană „N.",

s-a dovedit a fi chiar pragmatică (ușor rasistă de asemenea) și a sfătuit-o pe

inculpată să găsească un martor care sa fie român nu țigan.

Instanța de apel a apreciat că din

probele administrate a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatei, respectiv

din declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile celorlalte

două martore, precum și cu cele două rapoarte întocmite în cauză, de expertiză

medico - legală și de constatare tehnico - științifică bio criminalistică și

traseologică.

De asemenea, instanța de prim control

judiciar a considerat că în mod corect instanța de fond a înlăturat din

ansamblul probator declarația dată în fața judecătorului de către martora T.C..

Varianta prezentată de martoră în faza de cercetare judecătorească nu s-a

coroborat cu probele științifice administrate în cauză, pe de-o parte, iar pe

de altă parte, este și puțin credibilă, deoarece din înregistrările telefonice

efectuate, rezultă cu certitudine că ulterior săvârșirii faptei, inculpata a

încercat, în mod asiduu, să încerce . găsirea unor martori care să confirme

varianta pe care aceasta a înțeles să o prezinte și prin care a încercat să se

exonereze de răspundere penală.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de

maximă clemență; aplicând o pedeapsă situată exact la limita minimului special

prevăzut de lege, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare, în caz nefiind

îndeplinite condițiile pentru a se reține vreo circumstanță atenuantă, având în

vedere și faptul că inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, pe de-o parte,

iar pe de altă parte, în minorat, în anul 2004, a suferit o condamnare penală,

pentru două tentative de omor calificat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpata D.A.M.

solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate cauză și reindividualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, în sensul reducerii .ei, întrucât regretă fapta,

nu a avut intenția să-i aplice lovituri cu cuțitul victimei, însă a fost

nevoită să recurgă la acest gest, întrucât victima i-a sustras o sumă de bani

din buzunar, pentru a-și procura droguri și pe care a refuzat să i-o înapoieze.

Examinând recursul în raport de

motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un

proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli

și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a

principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este

obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii,

pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă

de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o

justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi

este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la

condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei

în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social, în

concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii

ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte

atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și

asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta,

sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și

de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este

aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.

52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni”.

Dar, firește, în lumina criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități

infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și

cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a

probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât

situația de fapt cât și vinovăția inculpatei.

Constatând întrunite condițiile

tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod

corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatei D.A.M., pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect,

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de

pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul ridicat de pericol social al

faptei comise prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la

dreptul la viață al persoanei, modalitatea concretă și împrejurările comiterii

faptei - în noaptea 12/ 13 septembrie 2010, într-un loc public, inculpata,

înarmată cu un cuțit, obiect apt de a produce moartea, a înjunghiat partea

vătămată P.B.M., pe la spate, în zona plămânului stâng, sub pretextul că acesta

i-ar fi adresat cuvinte injurioase cu conotație sexuală unei prietene de-a ei -

, precum și urmarea produsă - din concluziile raportului de expertiza medico

legală întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „ Mina Minovici

București, rezultând că victima P.B.M. a prezentat o plagă traumatică plagă

toracică, în spațiul VIII pe linia scapulară stâng cu pneumotorax și hemotorax

masiv stâng ce a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale și care i-a pus viața

în primejdie (filele 36-37 din dosarul de urmărire penală).

Se constată că, în cadrul aceluiași

proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama

și de circumstanțe personale inculpatei, care a avut o poziție procesuală

nesinceră, negând săvârșirea faptei și pentru a scăpa de răspundere penală a

încercat să influențeze unii martori pentru a da declarații care nu corespund

adevărului, în sensul de a-i susține nevinovăția, așa cum rezultă.

Astfel, din procesele-verbale de

redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice întocmite de Direcția

Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri (filele

123-126 din dosarul de urmărire penală), efectuate în cauză, a rezultat, cu

certitudine faptul ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor

martori - care să-i confirme varianta în sensul că nu este autoarea faptei și

care să fie credibili în instanță.

Astfel, inculpata a arătat la data de

21 septembrie 2010 următoarele: „Trebuie să merg mâine și-mi trebuie un martor”.

O persoană „N.

”

, s-a dovedit a fi chiar pragmatică și

a sfătuit-o pe inculpată să găsească un martor care sa fie român nu țigan.

Totodată, se constată că la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanțele au ținut seama și de

starea sănătății sale psihice precare, din concluziile raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală

„Mina Minovici” București (filele 257-259 din dosarul de urmărire penală)

rezultând că aceasta prezintă diagnosticul de „tulburare mixtă de personalitate

cu manifestări antisociale, comițialitate anamnestică”, însă păstrează

capacitatea psihică de apreciere critică, precum și de nivelul său scăzut de

instruire, absolvind numai 6 clase, dat și de împrejurarea că nu se află la

prima confruntare cu rigorile legii penale,  întrucât, așa cum rezultă, din „extrasul”

der cazier judiciar (fila 211 din dosarul de urmărire penală), în anul 2004,

când era minoră, a mai suferit o condamnare, pentru două infracțiuni de

tentative la omor calificat, dovedind astfel perseverență infracțională.

Prin activitatea infracțională

desfășurată de inculpată au fost lezate relațiile sociale ce ocrotesc dreptul

la viață, sănătate și integritate corporală ocrotite prin norma penală, astfel

că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, situată la limita minimului special

prevăzut de textul incriminator, reflectă gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, fiind aptă să conducă la reeducarea și la formarea unei

atitudini pozitive a inculpatului față de ordinea de drept, regulile de

conviețuire socială și principiile morale.

Individualizarea sancțiunii trebuie să

respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol

al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale

sau alte valori sociale protejate care au fost lezate prin comiterea

infracțiunii.

Fapta pentru care inculpata a fost

trimisă în judecată, respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat și

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., rap la art. 174-art 175 lit. i)

și art.176 lit. c) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 5 luni

și 12 ani și 5 luni, acesteia fiindu-i aplicată o pedeapsă de 7 ani și 6 luni

închisoare, situată deci la limita minimului special prevăzut de textul

incriminator.

Natura, gravitatea, modalitatea de

săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea

unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond

și menținut de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și

realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o

eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Constatând că în cauză nu este

incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și

nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de

apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 24

septembrie 2010 la 29 mai 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata D.A.M. împotriva deciziei penale nr.20 din 31 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2010

la 29 mai 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, seva avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

mai 2012.