ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Galați la 12 septembrie 2007, reclamantul B.N., în calitate de moștenitor al

defunctei C.M., a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Galați și

Primăria Municipiului Galați, solicitând să se dispună anularea dispoziției din

28 noiembrie 2005 și să fie obligați pârâții la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 605 mp, situat în Galați.

S-a solicitat,

totodată, obligarea pârâților la acordarea, în compensare, a unui teren pe un

alt amplasament, dacă restituirea în natură a terenului în litigiu nu este

posibilă.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la 8 noiembrie 2001 autoarea sa, Constantin

Maria a formulat notificarea din 2001, solicitând restituirea în natură a

terenului de 605 mp, expropriat la 30 iulie 1962, cererea sa fiind respinsă

prin dispoziția contestată, comunicată la 10 august 2007, dispoziție prin care

s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005.

Reclamantul a

susținut că dispoziția este nelegală, întrucât nu au fost respectate dispozițiile

imperative ale Legii nr. 247/2005, respectiv ale art. 24 alin. (1), iar terenul

menționat poate fi restituit în natură, motivat de faptul că, de la data

exproprierii până în prezent, nu s-au efectuat construcții sau lucrări de

sistematizare.

Tribunalul Galați, secția

civilă, prin sentința civilă, nr. 1231 din 9 octombrie 2008 a respins acțiunea

ca nefondată, reținând că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză

efectuat în cauză, terenul în suprafață de 605 mp este ocupat de lucrări de

sistematizare, neputând fi restituit în natură pe vechiul amplasament.

Au fost avute în

vedere și constatările celui de-al doilea expert, B.E., care a efectuat o

completare la raportul de expertiză inițial, răspunzând la obiecțiunile

reclamantului, în sensul că terenul dintre blocuri reprezintă zonă verde și

alei de acces, aparținând domeniului public, aflat în administrarea Primăriei

Municipiului Galați.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamantul B.N., criticând-o pentru nestabilirea

situației terenului a cărui restituire s-a solicitat, în condițiile în care,

deși s-a dispus efectuarea expertizei de un alt expert, acesta s-a limitat să

precizeze că expertul inițial a răspuns la obiective, fără a face vreo mențiune

cu privire la evaluarea terenului.

S-a criticat soluția

primei instanțe și în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a

solicitat acordarea de teren în compensare pe un alt amplasament, susținându-se

că dispozițiile art. 24 al. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilesc obligații în

sarcina entității investite cu soluționarea notificării de a acorda persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri ori servicii și doar în situațiile în

care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată, să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Curtea de Apel Galați,

secția civilă, prin Decizia civilă nr. 158/ A din 14 mai 2009, a respins ca

nefondat apelul reclamantului reținând, în esență, că așa cum rezultă din

adresele SC E.D.M.N. SA și SC D.S.R. SRL, depuse în apel, terenul în litigiu

este traversat de rețele electrice și conducte de gaze, neputând fi restituit

în natură.

Față de dispozițiile art.

26 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că măsura compensării nu este posibilă,

astfel că măsurile reparatorii s-au stabilit corect prin dispoziția contestată.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Budei Neculai,

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel a încălcat principiul

restituirii în natură a proprietăților naționalizate de regimul comunist și a

avut în vedere, în mod eronat, doar o parte din conținutul adreselor emise de SC

D.S. SA și SC E. SA, acești furnizori de utilități precizând că atât conducta,

cât și cablul electric pot fi mutate în cazul în care s-ar dori amplasarea unei

construcții pe teren.

Recurentul a arătat

că utilitățile minore amplasate pe terenul în litigiu nu-i pot îngrădi dreptul

de proprietate, drept absolut garantat de Constituția României și Protocolul

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai învederat

faptul că, prin dispoziția contestată, nu s-a stabilit cu certitudine în ce

proporție terenul este afectat de lucrările de sistematizare menționate,

recurentul precizând că este de acord să suporte toate cheltuielile de

modificare a traseului conductei de gaze și cablului de electricitate.

Critica formulată

prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat soluția dată capătului de cerere

referitor la acordarea de teren în compensare, invocându-se faptul că afișarea

listei bunurilor, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, introdus prin

O.U.G. nr. 209/2005, nu echivalează cu o ofertă în acest sens.

Intimații Municipiul

Galați și Primarul Municipiului Galați au formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere

considerentele ce succed:

Principiul

priorității restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001

nu poate fi interpretat în sensul că orice suprafață de teren liberă de

construcții trebuie restituită în natură.

Însăși Legea nr. 10/2001

instituie anumite excepții prin care limitează aplicarea principiului

restituirii în natură, dispozițiile art. 11 alin. (3) impunând ca posibilitatea

restituirii pe vechiul amplasament să fie apreciată și în funcție de existența

unor servituți legale sau a altor amenajări de utilitate publică.

Instanța de apel a

constatat corect că terenul în litigiu este afectat de amenajări de utilitate

publică, care fac imposibilă restituirea în natură.

Așa cum a rezultat

din comunicările SC E. SA și SC D.S. SA (filele 27, 29 dosar apel) către

reclamant, terenul în litigiu este traversat de rețeaua electrică și cea de

distribuție a gazelor naturale, ambele societăți precizând că este posibilă

devierea acestora pe cheltuiala solicitantului, cu avizul autorităților

competente.

Raportat la această

situație de fapt, necontestată de reclamant, sunt incidente, dispozițiile art. 10

și 11 din Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile art. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

suprafața în litigiu fiind afectată de dotări tehnico-edilitare subterane.

Posibilitatea tehnică

de deviere a traseului rețelelor electrică și de distribuție a gazelor naturale

nu trebuie interpretată în sensul că ar conduce automat la restituirea în

natură.

Nu trebuie omis

amplasamentul terenului a cărui restituire s-a solicitat, teren ce reprezintă

spațiu verde între blocuri, astfel cum rezultă din schița anexă la raportul de

expertiză tehnică efectuat la prima instanță de expert H.I. (filele 53 - 55),

ale cărui concluzii au fost confirmate de expertul B.E. (fila 79). Situarea

terenului într-o zonă sistematizată dovedește, de altfel, faptul că scopul

exproprierii a fost atins.

Critica referitoare

la restabilirea proporției în care terenul este afectat de rețele de utilități

publice este nefondată, fiind lipsit de relevanță procentul în care suprafața ce

se solicită este ocupată, de vreme ce restricțiile ce se impun afectează

întregul imobil.

Cel de-al doilea

motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.

Într-adevăr, faptul

că s-au afișat listele cu bunurile disponibile nu echivalează cu o ofertă de

compensare din partea intimatei Primăria Municipiului Galați.

Instanțele de fond și

apel nu puteau însă să dispună atribuirea în compensare a altui teren, în lipsa

unei propuneri în acest sens și în lipsa individualizării ca atare a unui

imobil.

Potrivit art. 1.7 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri

sau servicii, oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) și (3) din Lege,

permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite prin

compensare, bunuri ori servicii disponibile, pe care le deține și care sunt

acceptate de solicitant.

Decizia sau

dispoziția motivată de acordare a măsurii compensării cu alt imobil echivalent

urmează regimul juridic prevăzut de art. 25 alin. (4) și 26 alin. (5) din Lege,

fiind necesar să cuprindă toate datele de identificare a bunului atribuit

astfel.

În condițiile în care

reclamantul recurent nu a administrat dovezi pentru a demonstra atât existența

bunurilor disponibile, cât și identificarea acestora prin individualizare

concretă și a situației juridice, este evident că instanțele nu puteau da

eficiență dispozițiilor legale referitoare la acordarea măsurii compensării.

Pentru toate aceste

considerente se va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva Deciziei nr. 158/ A din 14 mai

2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.