ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4216/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4216/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
cauzei de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1579 din 5
septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1193/84/2008, Tribunalul Sălaj, secția
civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta B.E., în
contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Vârșolț, cu motivarea că, în mod
corect, au fost respinse notificările reclamantei prin dispozițiile din 14
martie 2008, emise de către pârât, contestate în cauză, în condițiile în care
nu a avut loc o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
10/2001; astfel, din cele două hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul
Decretului nr. 224/1951, rezultă că executarea silită a imobilelor proprietatea
reclamantei datorându-se imposibilității de plată a impozitelor legale, și nu
unor măsuri abuzive impuse de stat.
Apelul
declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia
nr. 333 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă,
de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința desființării
sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a arătat că prima instanță, în mod
greșit, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în condițiile în care nu a
clarificat dacă neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de
voința proprietarului, în ce au constat măsurile abuzive impuse de stat, așadar
dacă actul normativ de preluare a fost sau nu aplicat abuziv, în sensul art. 2 alin.
(1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, cenzurându-se valabilitatea titlului
statului din punctul de vedere al neconcordanței lui cu legile în vigoare la
data preluării imobilului.
Cauza a fost
reînregistrată la Tribunalul Sălaj, iar prin sentința civilă nr. 429 din 13
martie 2009, această instanță a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziilor
nr. 179 din 14 martie 2008 și 180 din 14 martie 2008 și a stabilit în favoarea
reclamantei dreptul la despăgubiri, respectiv la acordarea de măsuri
reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005,
pentru: 2000 mp teren intravilan Vârșolț și o casă de locuit demolată, din C.F.
Vârșolț; 600 mp teren intravilan Vârșolț și o casă demolată, din C.F. Vârșolț,
cu cheltuieli de judecată.
În motivarea
sentinței, s-a arătat, în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării
imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, avându-se în vedere
îndrumările Curții de Apel, că antecesorul reclamantei s-a aflat într-o
imposibilitate obiectivă, independentă de voința sa, de a-și achita impozitele
către stat.
S-a stabilit,
astfel, pe baza probei testimoniale administrate în cauză, că insolvabilitatea
acestuia a fost cauzată tocmai de către stat, care, prin organele sale, a
exercitat asupra sa un comportament abuziv, împiedicându-l în concret să obțină
venituri pentru a-și achita debitele.
În plus,
statul a preluat două case cu terenul aferent din patrimoniul antecesorului
reclamantei, fără a verifica posibilitatea de a se îndestula prin predarea unei
singure case, în sensul prevăzut de art. 18 alin. 2 din decret.
În
consecință, instanța a constatat că preluarea imobilelor s-a făcut în mod
abuziv, astfel încât reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, în
temeiul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, respectiv la măsuri
reparatorii în echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Apelul
declarat de către pârât împotriva sentinței menționate a fost respins ca
nefondat prin Decizia nr. 203 din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel
Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,
prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei
instanțe.
Instanța
de apel a înlăturat susținerile pârâtului conform cărora antecesorul
reclamantei nu a fost persecutat de regimul comunist și nu a fost adus în
situația imposibilității plății impozitelor, ca nefiind dovedite prin niciun
mijloc de probă. Deși a pretins că poate proba aceste împrejurări prin martori,
apelantul - pârât nu a indicat nicio probă testimonială, astfel cum prevăd
dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
De asemenea,
adeverința emisă de D.G.F.P. Sălaj, de care se prevalează pârâtul nu este de
natură să înlăture mărturiile administrate de prima instanță, din care rezultă
preluarea abuzivă a imobilelor în litigiu.
Împotriva
deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Vârșolț,
susținând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea măsurilor
reparatorii, deoarece antecesorul reclamantei, P.l., nu a fost persecutat de
regimul comunist, iar imobilele în litigiu au intrat în proprietatea statului
în urma încuviințării vânzării lor, potrivit Decretului nr. 224/1951; solicita
reaudierea martorilor ascultați de către prima instanță.
La termenul de
judecată din 2 iulie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității
recursului, față de neîncadrarea criticilor formulate în cazurile expres și
limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza în pronunțare
asupra acestei excepții.
Față de
excepția invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele
considerente:
Prima instanță
a stabilit - iar instanța de apel a confirmat -, pe baza dovezilor
administrate, respectiv înscrisuri și proba testimonială, că autorul
reclamantei, proprietar al imobilelor preluate în baza Decretului nr. 224/1951,
s-a aflat în imposibilitate de plată a impozitelor datorate statului ca urmare
a unor măsuri abuzive impuse de stat care l-au împiedicat pe titular să
exercite prerogativele dreptului de proprietate.
Susținerile
recurentului în sensul inexistenței unor asemenea împrejurări echivalează cu o
contestare a situației de fapt astfel stabilite, tinzând la reevaluarea
probatoriului administrat.
Or, atare
critici nu se încadrează în cazurile de modificare sau de casare explicit și
limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar legalitatea,
nu și temeinicia deciziei de apel.
Unica ipoteză
legală în care ar fi fost posibilă reevaluarea situației de fapt fiind
înlăturată în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000,
aprobată prin Legea nr. 219/2005 (publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005).
În aceste
condiții, se apreciază că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este
posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C.
proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Drept urmare,
este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume
nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din
motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea
motivelor de recurs în termenul legal.
Față de
considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și
va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul
recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Vârșolț, împotriva Deciziei nr. 203/
A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări
sociale, pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 2 iulie 2010.