ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1824/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., față de prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 16 din Constituție, raportate la prevederile art. 6, art. 13 și art. 14 din CEDO.

Ulterior, prin cererea depusă la dosar în data de 11.12.2017, recurenta-reclamantă a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, față de prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, raportate la art. 6 și art. 13 din CEDO.

Prin încheierea pronunțată în data de 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., față de prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 16 din Constituție, raportate la prevederile art. 6, art. 13 și art. 14 din CEDO.

Totodată, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/2015 în interesul legii, față de prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, raportate la prevederile art. 6 și art. 13 din CEDO. A respins cererea recurentei-reclamante de suspendare a judecății recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și a acordat termen pentru continuarea judecății la data de 12 martie 2018, ora 12:00, completul 8 recurs, pentru când ambele părți au termen în cunoștință.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea căii de atac promovate a susținut următoarele:

- excepția de neconstituționalitate privește o lege;

- excepția are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât soluția a creat o situație discriminatoare, în situația în care prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ. se aplică numai în situația în care este exercitată o cale de atac greșit indicată de instanța care a pronunțat hotărârea, dar nu și în situația când calea de atac a fost exercitată într-un termen greșit indicat prin hotărârea care se atacă;

- consecința admiterii excepției invocate de către Curtea Constituțională ar fi respingerea tardivității invocate din oficiu de instanță;

- prevederea legală criticată pentru neconstituționalitate să nu fi fost declarată deja neconstituțională;

- sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ.

- interpretarea prevederilor legale numai în sensul că aceasta se aplică doar în cazurile în care a fost indicată greșit calea de atac, dar nu și în cazurile în care termenul de exercitare a căii de atac este eronat, este incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil recunoscut prin art. 6 din Convenție și art. 21 alin. (3) din Constituție

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 mai 20158, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de S.C. A. S.A. este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor C. proc. civ. și Legii nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

În cauză reclamanta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., raportat prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 16 din Constituție, raportate la prevederile art. 6, art. 13 și art. 14 din CEDO.

Conform art. 457 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că dispoziția legală criticată sub aspectul neconstituționalității ei nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2017 judecătorul fondului a invocat din oficiu excepția tardivității recursului prin raportare la depășirea termenului prevăzut de art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 (5 zile de la comunicare) și nu excepția inadmisibilității recursului, față de prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ. respectiv că hotărârea de fond ar fi atacabilă cu apel sau recurs.

În acest context, nu se susține critica reclamantei conform căreia este eronată interpretarea prevederilor legale numai în sensul că aceasta se aplică doar în cazurile în care a fost indicată greșit calea de atac, dar nu și în cazurile în care termenul de exercitare a căii de atac a fost depășit.

Mai mult recurenta-reclamantă a susținut neconstituționalitatea art. 457 alin. (3) C. proc. civ. printr-o motivare care adaugă la lege, din care să rezulte legătura textului criticat cu speța dedusă judecății, în sensul în care declararea lui ca neconstituțional să poată influența soluționarea cauzei.

Excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza, în condițiile în care instanța de fond a invocat excepția tardivității promovării căii de atac față de dispozițiile art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, care prevăd un termen de 5 zile pentru declararea recursului.

Trebuie precizat că, prin încheierea recurată a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/2015 în interesul legii, față de prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, raportate la prevederile art. 6 și art. 13 din CEDO

Nu este fondată nici critica vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil, impus de art. 6 din CEDO, întrucât a fost respectat accesul liber la justiție, cauza a fost examinată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială.

Așadar, criticile recurentei-reclamante neîncadrându-se în condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în mod temeinic și legal, instanța a respins capătul de cerere respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate și a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.