ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
de față;
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată în data de 30 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a
V-a civilă sub nr. 51537/2011, reclamanții V.A.V. și V.N. au chemat în judecată
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se constate că reclamanții sunt proprietari în indiviziune
în cote egale, asupra imobilului situat în localitatea P.L., județul Ilfov, compus
din teren în suprafața de 4000,57 mp, din care suprafața de 1500 mp identificata
cadastral cu nr. A1 și suprafața de 2500,57 mp identificată cadastral cu nr. A2,
și construcții după cum urmează: stație distribuție carburanți, magazin, birouri,
cuva beton, peron pompe, parcare și împrejmuire în suprafață construită de 353,06
mp, cu destinația „stație distribuție carburanți”. Totodată, au solicitat să se
constate că sunt proprietari în indiviziune, în cote egale, ai autoturismului marca
D.
În motivarea cererii
au arătat că au avut calitatea de asociați în cadrul SC O.P. SRL, cu sediul în București,
sector 4, cu o participare la capitalul social de 50% fiecare, însă prin sentința
comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a Vll-a comercială, în dosarul nr. 7651/3/2005 s-a dispus deschiderea procedurii
generale a insolvenței față de societatea comercială, iar Ia data de 20 noiembrie
2006, prin sentința comercială nr. 362, s-a dispus intrarea în faliment a societății
și dizolvarea acesteia, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
După deschiderea
falimentului și până Ia închiderea procedurii, au achitat, din resurse proprii,
ambii creditori înscriși în Tabelul Definitiv de Creanțe, însă judecătorul sindic
a dispus închiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 131 din Legea
nr. 85/2006 constatând lipsa oricăror bunuri din patrimoniul social, deși debitoarea
avea deschis punct de lucru în imobilul ce face obiectul cererii.
La data respectivă,
din patrimoniul social făceau parte bunurile menționate în preambulul acțiunii,
bunuri care, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (7) raportat la art. 42
din Legea nr. 359/2004, trec în proprietatea indiviză a asociaților, proporțional
cotelor de participare la capitalul social.
Au apreciat că
vocația procesuală a statului român derivă din dispozițiile art. 477 C. civ., raportat
la prevederile art. 4 din O.G. nr. 14/2007, în considerarea faptului că, în speță,
calitatea procesuală
pasivă trebuie
apreciata în raport cu cel care ar fi putut pretinde un drept asupra bunului în
momentul radierii, iar aptitudinea de a culege bunurile abandonate, fără stăpân,
o are statul român.
În drept, cererea
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 31 alin. (7) și
art. 42 din Legea nr. 359/2004.
În dovedirea susținerilor
lor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul nu a depus
la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări
și propune probe.
Prin sentința
civilă nr. 2105 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă,
a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat din 27 martie 2002 fie câtre Biroul Notarial Public I.C., reclamanții
V.N. și V.A.V. (soți) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de proprietate
asupra terenului intravilan în suprafață de 1500 mp identificat cadastral cu
nr. A1 și asupra terenului intravilan în suprafață de 2500,57 mp, identificat cadastral
cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., județul Ilfov.
În baza autorizației
de construire din 2 iulie 2003 obținute de societate, s-a edificat pe teren o stație
de distribuție carburanți, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare și
împrejmuire, fiind înscrise și aceste construcții în cartea funciară a comunei P.L.
pe numele societății SC O.P. SRL în data de 8 martie 2004, prin încheierea nr. 3654
(potrivit extrasului de carte funciară din 15 februarie 2011).
Potrivit copiei
de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta
este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.
Acționarii societății
cu răspundere limitată SC O.P. SRL au fost reclamanții, conform actului constitutiv.
Prin sentința
comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VII-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005 (fost nr. 1130/2005), în temeiul Legii
nr. 64/1995, s-a deschis procedura de reorganizare și lichidare judiciară împotriva
debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.
Prin sentința
comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2008 pronunțată în același dosar de aceeași
instanță, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) și c) din Legea nr. 85/2006
s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de
administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată, dizolvarea societății debitoare,
conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum și sigilarea bunurilor
din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus predarea gestiunii averii de la debitor
către lichidator și s-a desemnat lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluționat în sensul
respingerii recursului, ca nefondat, prin decizia nr. 392R din 14 martie 2007 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005.
Prin încheierea
din 7 mai 2007 s-a dispus prorogarea soluționării cererii formulate de lichidatorul
judiciar întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 după analizarea
înscrisurilor depuse de debitoare.
Prin sentința
comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 7651/3/2005
de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenței
față de debitoarea SC O.P. SRL și s-a dispus radierea societății debitoare, descărcarea
lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și efectuarea plății
pentru activitatea acestuia din fondul ORC.
În considerentele
acestei din urmă sentințe s-au reținut următoarele: societatea debitoare și-a încetat
activitatea și nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate și pentru a
acoperi cheltuielile de procedură, motiv pentru care judecătorul sindic a dispus
închiderea procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea societății.
Contrar susținerilor
reclamanților, care au afirmat în cerere că împotriva sentinței comerciale nr. 3889
din 22 octombrie 2007 nu s-ar fi formulat recurs, din verificările efectuate în
sistemul informatizat ECRIS a realizat că împotriva acestei sentințe s-a formulat
recurs de către uluitoarea SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluționat prin
decizia civilă nr. 1534R din data de 24 octombrie 2011, Dosar nr. 5196/2/2011, de
către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii recursului,
ca fiind tardiv formulat. Prin aceeași decizie s-a respins, ca inadmisibil, recursul
formulat de recurenta SC O.P. SRL, prin V.A.V., împotriva sentinței comerciale
nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a
comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005.
S-a mai reținut
că în ceea ce privește autovehiculul, data înmatriculării acestuia (28 iunie 2007)
este ulterioară ridicării dreptului de administrare al administratorului societății,
și ulterioară intrării în faliment a societății, prin sentința comercială nr. 3062
din 20 noiembrie 2006.
De asemenea, din
analiza înscrisurilor depuse Ia dosarul cauzei rezultă faptul că radierea societății
cu răspundere limitată, SC O.P. SRL, a fost dispusă ca urmare a închiderii procedurii
însolvenței, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în orice
stadiu ai cedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului on
că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun
creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea
da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului
din registrul în care este înmatriculat.
Prima instanță
a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (7) și art. 42 din Legea nr. 359/2004
vizează situația reglementată de art. 30 din același act normativ, a dizolvării
de drept a persoanei juridice ca urmare a neefectuării preschimbării certificatului
de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare,
conținând codul unic de înregistrare, până Ia termenul prevăzut la art. 28. Dispozițiile
art. 26-32 din Legea nr. 359/2004 sunt inserate în capitolul V ai legii, referitor
la preschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală,
reglementând, inclusiv, sancțiunea ce operează în cazul nerespectării de către persoanele
juridice a obligației preschimbării acestor certificate (respectiv dizolvarea de
drept a persoanei juridice în temeiul art. 30, conform procedurii reglementate de
art. 31 și urm. din Legea nr. 359/2004).
Din înscrisurile
depuse Ia dosar a rezultat că radierea societății s-a dispus prin sentința judecătorului
sindic, în temeiul Legii însolvenței nr. 85/2006, și nu în temeiul unei dispoziții
legale care să dispună radierea de drept, astfel încât prima instanță a constatat
că dispozițiile art. 31 alin. (7) și art. 42 din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile
în cauză.
Dispozițiile
art. 30 și 31 din Legea nr. 359/2004 reglementează un caz particular de dizolvare
de drept a unei persoane juridice (societate comercială), derogatoriu de la prevederile
Legii nr. 30/1991 privind societățile comerciale și, prin urmare, de strictă aplicare.
Având în vedere principiul potrivit căruia regula specială derogă de Ia regula generală,
interpretându-se restrictiv și aplicându-se strict situațiilor prevăzute de regula
specială, prima instanță a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea
nr. 359/2004 ce prevăd că bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după
radierea acesteia din registrul comerțului în condițiile alin. (5) [respectiv în
cazul în care radierea s-a făcut fără urmarea procedurii de lichidare, deoarece
până Ia expirarea termenului prevăzut Ia alin. (4) nu a fost înregistrată nîcio
cerere pentru numirea unui lichidator] revin asociaților, nu se aplică și situației
din prezenta speță.
În cauză, a fost
urmată procedura lichidării, conform Legii nr. 85/2006, însă s-a reținut prin hotărâre
judecătorească irevocabilă că în patrimoniul societății nu existau Ia data închiderii
procedurii bunuri mobile și imobile, motiv pentru care s-a dispus închiderea procedurii
insolvenței, radierea societății debitoare și descărcarea lichidatorului judiciar
de îndatoriri și responsabilități.
S-a concluzionat
că, nefiind aplicabile dispozițiile invocate de reclamanți în cererea introductivă
[ale art. 31 alin. (7) și art 42 din Legea nr. 359/2004], reținându-se și faptul
că acțiunea în constatare nu poate fi primită în situația în care părțile aveau
posibilitatea realizării drepturilor lor în altă procedură, pe care din propria
culpă nu au urmat-o, precum și imposibilitatea pronunțării unei hotărâri care să
contrazică constatările irevocabile ale judecătorului sindic, prima instanță a respins,
ca neîntemeiată, acțiunea în constatare formulată.
În termenul legal
de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe
au declarat apel reclamanții V.A.V. și V.N.
În dezvoltarea
motivelor de apel s-a arătat că, în mod neîntemeiat, s-a apreciat de către prima
instanță că dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile
în speță, câtă vreme art. 42 din același act normativ conferă primului text caracter
de generalitate pentru toate ipotezele în care operează dizolvarea de drept a societății
comerciale, inclusiv cea a falimentului. Mai mult, potrivit art. 235 alin. (3) din
Legea nr. 31/1990, care nu derogă de la dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea
nr. 85/2006, indiferent de situație, bunurile rămase de pe urma lichidării, după
satisfacerea întregului pasiv social, intră de drept în proprietatea asociaților,
proporțional cu participarea la capitalul social. Nu în ultimul rând, art. 1
alin. (2) din Legea nr. 287/2009 tranșează problema de drept în situația vidului
legislativ.
Prin decizia civilă
nr. 263/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a
fost admis apelul formulat de către reclamanții, a fost schimbată sentința apelată,
a fost admisă cererea reclamanților și s-a constatat că aceștia sunt coproprietari,
în cote de câte 50% fiecare, asupra următoarelor bunuri: terenul în suprafață toată
de 4000,57 mp, situat în intravilanul localității P.L., județul Ilfov, compus din
1500 m teren cu nr. cadastral nr. A1 șI 2500,57 mp teren cu nr. cadastral nr.
A2; construcțiile situate pe aceste suprafețe de teren, stație distribuție carburanți,
magazin, birouri, cuvă beton, peron pompe, parcare și împrejmuire în suprafață totală
de 353,06 mp; autoturismul marca D.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit actului
constitutiv al societății cu răspundere limitată SC O.P. SRL autentificat din 19
iunie 2000, apelanții reclamanți au fost asociați ai acestei societăți comerciale,
cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul social total.
Pnn contractul
de vânzare-cumpărare din 27 martie 2002 de către Biroul Notarial Public I.C., apelanții
reclamanți V.N. și V.A.V. (soți) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de
proprietate asupra terenului intravilan în suprafața de 1500 mp, identificat cadastral
cu nr. A1 și asupra terenului intravilan în suprafață de 2500,57 mp, identificat
cadastral cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., județul Ilfov.
În baza autorizației
de construire din 2 iulie 2003 obținute de societate, s-a edificat pe teren o stație
de distribuție carburanți, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare și
împrejmuire.
Potrivit extrasului
de carte funciară din 15 februarie 2011, atât terenul cât și construcțiile edificate
pe acesta fost înscrise în cartea funciară a comunei P.L. pe numele societății SC
O.P. SRL, prin încheierile nr. 3379 din 24 aprilie 2002 și nr. 3654 din 8 martie
2004,
Potrivit copiei
de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta
este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.
Prin sentința
comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, în baza art. 38 alin. (5) din Legea
nr. 64/1995 republicată s-a deschis procedura de reorganizare și lichidare judiciară
împotriva debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.
Prin sentința
comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată în același dosar de aceeași
instanță, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) și c) din Legea nr.
85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generată a debitoarei SC
O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată,
dizolvarea societății debitoare, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr.
85/2006, precum și sigilarea bunurilor din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus
predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator și s-a desemnat lichidatorul
judiciar.
Prin sentința
comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunța în Dosarul nr. 7651/3/2005 de
Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenței
față de debitoarea SC O.P. SRL și s-a dispus radierea societății debitoare, descărcarea
lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și efectuarea plății
pentru activitatea acestuia din fondul ORC.
Conform art. 12
din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii,
bucurându-se, deci, de autoritate de lucru judecat relativă, ceea ce presupune și
că sentința exprimă, în această etapa procesuală, până Ia soluționarea recursului,
adevărul în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută.
Însă, art. 11
alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că „Atribuțiile judecătorului-sindic sunt
limitate Ia controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau
al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii
insolvenței”.
Prin urmare, efectul
pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea ce privește hotărârea judecătorului-sindic,
operează exclusiv în limitele atribuțiilor conferite acestuia de art. 11 alin. (2)
din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat
că în sentința comercială nr. 38989 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul
București, secția a VII-a comercială, s-a reținut că societatea debitoare nu are
bunuri mobile și imobile în patrimoniu, însă, în procedura insolvenței, judecătorul-sindic
nu a fost informat în legătură cu existența acestor bunuri pentru a dispune în consecință,
acest aspect fiind adus la cunoștința instanței comerciale în cadrul recursului
formulat de societatea debitoare împotriva sentinței comerciale nr. 38989 din 22
octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, recurs
care a fost respins, ca tardiv formulat.
În această situație
și față de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, efectul pozitiv
al puterii lucrului judecat se răsfrânge numai cu privire la situația de fapt avută
în vedere de judecătorul sindic.
Or, în prezentul
litigiu, s-a făcut dovada cu actele depuse, că în patrimoniul societății radiate
prin sentința civilă menționată au rămas atât bunuri mobile cât și imobile, cu privire
la care nu s-a dispus nicio măsură și a căror situație juridică a rămas incertă
din momentul radierii societății comerciale din Registrul Comerțului, astfel încât,
constatarea, în prezentul litigiu, asupra drepturilor aflate în patrimoniul persoanei
juridice radiate, pe baza unor aspecte ce nu au fost avute în vedere în procedura
insolvenței nu vine să înfrângă principiul puterii lucrului judecat.
Prima instanța
a apreciat în mod greșit că apelanții reclamanți au închisă, în prezent, calea acțiunii
în constatarea dreptului, în temeiul art. 111 C. proc. civ., sub acest aspect instanța
de apel reținând că acțiunea în realizare pe calea procedurii speciale reglementate
de Legea nr. 85/2005 nu mai este la îndemâna reclamanților, astfel încât rămâne
nelămurită situația juridică a terenului și construcției, înscrise în cartea funciară
a comunei P.L. pe numele societății SC O.P. SRL și a autovehiculului marca D., înmatriculat
pe numele aceleiași societăți comerciale, bunuri ce figurează și în prezent în patrimoniul
unei persoane juridice radiate.
Or, datorită faptului
ca închiderea procedurii insolvenței a intervenit în etapa falimentului, prin sentința
comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția
a Vll-a comercială, că în patrimoniul debitoarei au rămas bunuri revalorificate,
iar creanțele din tabloul definitiv au fost satisfăcute, prin plata acestora de
către societatea debitoare, în acest mod fiind atins scopul prevăzut de Legea
nr. 88/2006, al recuperării datoriilor către creditori, deveneau incidente dispozițiile
art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „Dacă creanțele au fost
complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunța o sentință
de închidere a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul
în care este înmatriculat (...) urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză
a asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social”.
Apelanții reclamanți
au indicat dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 30/1991, ca temei al cererii
de chemare în judecată, însă instanța de apel a apreciat, astfel cum în mod corect
a reținut prima instanță, că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, întrucât
radierea SC O.P. SA nu s-a dispus ca urmare a dizolvării de drept a societății,
ipoteza avută în vedere de prevederile legale indicate de reclamanți, ci în procedura
insolvenței. Cauza juridică, însă, nu este echivalentă cu un anumit text legal,
ci se definește ca situația de fapt încadrată juridic în
anumite instituții
juridice și reglementări legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales
de parte.
Or, astfel cum
s-a arătat, cererea apelanților reclamanți, prin care au solicitat să se constate
că sunt proprietari în îndiviziune, în cote egale, asupra bunurilor aflate în proprietatea
societății radiate, la care au avut calitatea de asociați, se circumscrie ipotezei
prevăzută de dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
În aceiași sens
sunt și dispozițiile art. 280 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora
„Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului revin
acționarilor”, dispoziții aplicabile „tuturor categoriilor de persoane juridice
înregistrate în registrul comerțului”, potrivit art. V din O.U.G. nr. 43/2010, prin
care a fost modificată Legea nr. 31/1990.
În speța, având
în vedere că actul constitutiv al societății cu răspundere limitată SC O.P. SA,
autentificat din 19 iunie 2000, face dovada că apelanții reclamanți au fost asociați
ai acestei societăți comerciale, cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul
social total, bunurile râmase în patrimoniul persoanei juridice vor reveni celor
doi asociați, aceștia dobândind proprietatea asupra bunurilor în îndiviziune, în
cotele de participație la capitalul social.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice prin D.G.F.P. București, aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanței
de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, prin sentința
comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția
a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, s-a închis procedura insolvenței
față de debitoarea SC O.P. SRL, reținându-se că aceasta nu mai are bunuri în patrimoniu
pentru a fi valorificate, astfel încât această hotărâre se bucură de puterea lucrului
judecat în ceea ce privește aspectele asupra cărora instanța s-a pronunțat prin
respectiva hotărâre.
În mod greșit,
a reținut instanța de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea
ce privește hotărârea judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuțiilor
conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, deoarece reclamanții
au avut cunoștință de procedura insolvenței, aceștia plătind creditorii societății
din resurse personale,
Ca atare, s-a
apreciat de către recurent că reclamanții puteau să atragă atenția judecătorului
sindic cu privire la situația de fapt.
Recurentul a indicat,
drept practică judiciară, decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
De asemenea, recurentul
a mai invocat și faptul că acțiunea în constatare era inadmisibilă cât timp aceștia
aveau la îndemână o
acțiune în realizarea
dreptului, respectiv procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Recurentul a solicitat
judecarea cauzei în lipsă.
La data de 10
mai 2013 intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care
au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia
recorată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul
este nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței
de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în mod
corect, a reținut instanța de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat,
în ceea ce privește hotărârile judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuțiilor
conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuții care sunt
limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau
al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii
insolvenței.
Instanța de apel
a stabilit o altă stare de fapt, și anume aceea că judecătorul sindic nu a fost
informat în legătură cu existența unor bunuri în patrimoniul debitoarei supuse procedurii
insolvenței, reținându-se, totodată, că s-a dovedit, pe de o parte, că aceste bunuri
existau în patrimoniul debitoarei, iar pe de altă parte, că au fost plătite integral
creanțele înscrise în tabloul definitiv, atingându-se, astfel, scopul prevăzut de
Legea nr. 85/2006, acela al recuperării datoriilor către creditori, astfel încât,
în mod corect, a stabilit instanța de apel, față de situația de fapt reținută, că
în cauză erau incidente dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006 și nu
dispozițiile legale invocate de către reclamanți în cererea introductivă.
De altfel, chiar
recurenta a recunoscut că reclamanții au fost cei care au plătit toate creanțele
înscrise în tabelul definitiv, inclusiv către creditorul organ financiar, astfel
că rămânerea bunurilor proprietatea societății debitoare pentru care s-a închis
procedura insolvenței, în patrimoniul statului, a echivalat cu o îmbogățire fără
just temei a acestuia.
De asemenea,
Înalta Curte, a constatat că nu poate fi reținută nici critica cu privire Ia inadmisibilitatea
acțiunii în constatare, cât timp reclamații nu mai aveau la îndemână o acțiune în
realizare, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de către instanța de
apel, o astfel de soluție fiind și echitabilă, în sensul art. 6 și respectiv art.
1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului
și Libertăților Fundamentale, cât timp scopul procedurii instituite de Legea
nr. 85/2006 a fost atins prin faptul pății tuturor creanțelor către creditorii înscriși
în tabloul definitiv de creanțe.
Prin urmare, în
mod legal, a constatat instanța de apel că reclamanții sunt coproprietarii, în cote
egale, asupra bunurilor rămase în averea debitorului SC O.P. SRL, după închiderea
procedurii insolvenței, prin plata tuturor creanțelor înscrise în tabloul definitiv.
Având în vedere
cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.
București împotriva deciziei civile nr. 263/A din 26 iunie 2012, pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 16 mai 2013.