BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 09.06.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1273/2021

JUDGMENT
09.06.2021
CHAMBER
civil_1
Cite this case
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1273/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 24.06.2020 sub nr. x/2020, contestatoarea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării făcute de debitori cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.

Prin sentința nr. 3526/26.11.2020, Judecătoria Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

A reținut instanța că reclamanta, în calitate de creditoare, a învestit instanța cu o cerere de contestație la notificarea de dare în plată, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.

Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea dării în plată " Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul". Prin articolul amintit, legiuitorul a reglementat o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.

Din verificarea bazei de date DEPABD efectuată din oficiu a rezultat că debitoarea B. avea domiciliul, la data sesizării instanței, în municipiul Iași, Aleea x, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

Prin sentința nr. 3544/31.03.2021, Judecătoria Iași, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Botoșani, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că intimata este grefier în cadrul Curții de Apel Iași, aspect confirmat prin nota telefonică efectuată cu Departamentul Resurse Umane din cadrul Curții de Apel Iași la data de 18.03.2021.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În cauza de față intimatul este grefier și își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Iași, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.. Mai mult, contestatorul în cauză a înțeles să utilizeze norma de competență facultativă prevăzute de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și să sesizeze Judecătoria Botoșani, instanță de același grad celei de față aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, și anume Curtea de Apel Suceava, sens în care instanța de față apreciază că nu se poate trece peste voința contestatorului de a beneficia de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prevederi instituite tocmai ca o garanție în favoarea reclamantului, raportat la calitatea pârâtului de grefier la o instanță superioară celei competente să soluționeze cauza.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Textul legal reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, sau, în mod corespunzător un procuror, asistent judiciar, grefier ori chiar instanță, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

În cauză, intimata B. este grefier în cadrul Curții de Apel Iași, această calitate atrăgând incidența dispozițiilor legale anterior menționate.

Judecătoria Iași în circumscripția căreia se află domiciliul intimatei nu poate fi competentă din perspectiva art. 127 C. proc. civ., întrucât se află situată în circumscripția Curții de Apel Iași, adică în raza teritorială a instanței la care intimata își desfășoară activitatea.

Față de cele arătate, investind Judecătoria Botoșani cu soluționarea cererii de chemare în judecată, în mod corect contestatoarea A. S.A. s-a prevalat de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., alegând astfel o instanță de același grad, aflată însă în circumscripția teritorială a unei curți de apel învecinate cu cea la care își desfășoară activitatea intimata, întrucât Judecătoria Botoșani se află în circumscripția Curții de Apel Suceava.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2022-01-25
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 120/2022
de creditor. De asemenea, s-a raportat instanța la dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării sili
ÎCCJ 2021-03-16
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2021
nței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 714 C. proc. civ., competența soluționării contesta
ÎCCJ 2020-11-10
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2020
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de executorul judecătoresc A., înregistrată sub numărul x/2020 pe rolul Judecătoriei Botoșani, s-a solicitat încuviințarea exe
ÎCCJ 2021-09-28
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 13.07.2020, sub nr. x/202
ÎCCJ 2023-05-17
0.94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 875/2023
, potrivit celor arătate. Prin sentința nr. 287/09.03.2023, Judecătoria Botoșani a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Ca
Sursă