BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 17.04.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1191/2012

JUDGMENT
17.04.2012
CHAMBER
penal
Cite this case
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1191/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 411 din 19 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgoviște, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea formulată de petenta - persoană vătămata N.D.I.

împotriva rezoluției din 25 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 4318/P/2009, confirmată prin rezoluția

nr. 1119/II/2/2011 din 12 septembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgoviște.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Târgoviște la data de 05 septembrie 2011 sub nr. 8999/315, petenta - persoană vătămată

N.D.I. a contestat rezoluția din 25 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, în dosarul nr. 4318/P/2009 și rezoluția nr. 1119/II/2/2011 din 12

septembrie 2011 dispusă de prim-procurorului Parchetului, criticându-le pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

motivarea plângerii petenta a arătat că în mod greșit procurorul

a constat că lipsește plângerea persoanei vătămate în ce privește infracțiunea prevăzuta

de art. 193 alin. (1) C. pen., întrucât potrivit dispozițiilor art. 222 pct. 5 C.

proc. pen., o astfel de plângere poate fi formulată și de copilul major pentru părinte.

Ori ea a înțeles să formuleze plângerea, atât în nume propriu, cât și în numele

tatălui său, N.C., amenințat în mod repetat de sora ei, M.G.

De asemenea, petenta a mai susținut că

declarația tatălui său luată pe parcursul cercetărilor este falsă, acesta fiind

nevăzător și îi suspectează ca autori ai falsului pe sora sa M.G. și pe agentul

de poliție, solicitând extinderea procesului penal în condițiile art. 336 și 337

Petenta a mai învederat că și declarația

dată de martorul B.A., în prezent decedat, este falsă, solicitând extinderea procesului

penal și introducerea în cauză în calitate de învinuit a agentului de poliție care

a facilitat acest fapt, apreciind totodată necesară efectuarea unei expertize de

specialitate pentru a se dovedi veridicitatea susținerilor sale.

Totodată, petenta a contestat și modalitatea

de audiere a martorului Ș.I. (preot), arătând că acestuia nu i s-a solicitat să

declare ce i-a spus tatăl ei la confesiune, ci să relateze o discuție pe care au

avut-o cu în alte împrejurări.

Petenta a enumerat faptele pretins săvârșite

de sora sa, M.G. astfel cum au fost prezentate în plângerea adresată procurorului,

arătând în plus că aspectele relatate de martorul A.C. nu corespund adevărului,

declarația fiindu-i consemnată de organele de poliție, care au vrut să o protejeze

pe făptuitoare.

Petenta N.D. a solicitat instanței să desființeze

cele doua rezoluții și să trimită cauza la parchet pentru completarea cercetărilor,

indicând în acest sens mai multe probe pe care le apreciază ca fiind relevante pentru

aflarea adevărului in cauză.

La dosarul cauzei, petenta a depus în copie,

mai multe înscrisuri și anume: rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 25

iulie 2011 dată în Dosarul nr. 4318/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, certificat de moștenitor.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 4318/P/2009 din 25 iulie 2011 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numita M.G., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 189 alin. (1) C. pen., art. 193 alin. (1) C. pen., art. 290 C. pen. și

art. 291 C. pen., reținându-se sub aspect procesual cazurile prevăzute de art. 10

alin. (1) lit. a), f) și j) C. proc. pen., care împiedica punerea în mișcare a acțiunii

penale.

S-a reținut că pentru a dispune

astfel, procurorul și-a însușit în totalitate argumentele expuse prin referatul

întocmit la data de 02 decembrie 2010 de către organele de poliție și anume:

În ce privește infracțiunea prevăzuta

de art. 189 alin. (1) C. pen. s-a constatat că aceasta nu există, întrucât

audiat fiind în cauză, numitul N.C. a infirmat susținerile persoanei vătămate N.D.,

în sensul că faptuitoarea l-ar fi sechestrat pe acesta la domiciliul ei, fiind

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.;

Cu privire la pretinsele amenințări

proferate de M.G. la adresa tatălui său N.C. și a mătușii sale S.N., faptă

prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., s-a constatat că lipsește plângerea

persoanei vătămate - sesizarea fiind făcută de N.D. care nu are o astfel de

calitate, fiind aplicabil art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.;

În ce privește săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 290 si art. 291 C. pen., constând în aceea că

făptuitoarea și mama persoanei vătămate ar fi declarat în fals, în cursul

anului 1977, că sunt singurele moștenitoare ale fratelui său B.V., obținând

certificatul de moștenitor, s-a constatat că a intervenit prescripția

răspunderii penale, iar în ce privește aportul pe care M.G. și l-ar fi adus la

falsificarea unui act de vânzare - cumpărare în cursul anului 1996, s-a

constatat că aspectele sesizate au făcut obiectul Dosarului penal nr. 582

/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, fiind aplicabil sub

aspect procesual cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Rezoluția din 25 iulie 2011 dată de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. 4318/P/2009 a fost

menținută prin rezoluția nr. 1119/II/2/2011 din 12 septembrie 2011 a

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, care a

apreciat că organele de cercetare penala ale poliției judiciare au efectuat

acte premergătoare complete sub aspectul infracțiunilor sesizate, din acestea

nerezultând cu certitudine săvârșirea de către făptuitoare a infracțiunilor

prevăzute de art. 189 alin. (1) si art. 193 C. pen., iar faptele prevăzute de

art. 290 si art. 291 C. pen. au fost deja cercetate într-un alt dosar al parchetului,

în condițiile în care din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză, B.A.

și Ș.I., nu au rezultat alte aspecte decât cele examinate anterior.

Analizând rezoluțiile atacate prin

prisma actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 4318/P/2009, prima

instanță a reținut că prin plângerea înregistrata la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște la data de 19 august 2008, persoana vătămata N.D.I. a

solicitat efectuarea de cercetări față de sora ei M.G. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals, uz de fals, amenințare și lipsire de libertate în mod

ilegal prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 193 alin. (1) C.

pen. și art. 189 alin. (1) C. pen.

În sesizare, persoana vătămata a

arătat că sora ei, M.G., i-a amenințat cu moartea pe tatăl și mătușa acesteia,

începând cu anul 1977 până în 2009, pentru a întreprinde anumite acțiuni

ilicite.

În acest sens petenta a precizat că

prin aceste acțiuni ilicite, sora ei intenționa să o excludă de la succesiunea

defunctului său frate și totodată să nu declare bunurile de valoare pe care

acesta le deținea la domiciliu, pentru ca în cursul anului 1996 numita S.N., să

fie forțată de făptuitoare să semneze un act de vânzare-cumpărare în numele

mamei petentei, N.M., decedată la acel moment.

A mai învederat petenta faptul că tatăl

său, N.C. este în prezent sechestrat la domiciliul surorii ei, interzicându-i-se

să părăsească curtea imobilului.

Audiată fiind pe parcursul cercetărilor,

persoana vătămata a mai arătat că în anul 1977, mama acesteia împreuna cu făptuitoarea

au declarat că sunt singurele moștenitoare ale defunctului B.V., obținând certificatul

de moștenitor.

În

ce privește săvârșirea de către M.G. a infracțiunii de lipsire

de libertate în mod ilegal - prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., instanța de

fond a constatat că în mod corect s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi

penale, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta reclamată

nu există.

Instanța de fond a constatat că actele

premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat că numitul N.C., tatăl petentei

și al făptuitoarei, a fost / este ținut cu forța la domiciliul fiicei sale M.G.,

dimpotrivă, audiat fiind în cauza, sus-numitul a învederat că s-a mutat de bună-voie

la domiciliul acesteia încă din anul 2004 datorita stării de sănătate și a imposibilității

de a-și face singur menajul, fiind îngrijit corespunzător de făptuitoare, aceasta

asigurându-i hrana, medicamentele etc.

S-a mai reținut că în procedura reglementată

de art. 278

1

prin actul de netrimitere în judecată, a analizat în mod judicios toate faptele

reclamate de persoana vătămata prin plângere ori cu prilejul audierilor.

S-a apreciat că prin rezoluția atacată,

cu trimitere la referatul organelor de cercetare penală, toate aspectele sesizate

de petenta N.D.I. au fost examinate în mod amănunțit.

Pe de altă parte, instanța de fond a constatat

că la acest moment nu există nici o rațiune pentru a se considera, că anumite declarații

date în dosarul nr. 4318/P/2009 ar fi fost luate sub presiune sau falsificate.

Cu privire la modalitatea în care s-a procedat

la audierea martorului Ș.I., care în calitate de preot a refuzat să dea o declarație

în cauză, invocând că nu poate divulga taina confesiunii, posibilitate recunoscută

de art. 79 C. proc. pen., instanța de fond a reținut că persoana vătămata a susținut

că martorul urma a fi întrebat cu privire la anumite aspecte pe care le-ar fi cunoscut

în alte împrejurări decât în timpul spovedaniei tatălui ei, astfel că proba testimonială

era admisibilă.

Prima instanță a apreciat că în ipoteza

în care s-ar da eficiență susținerilor petentei, care nu sunt confirmate de nicio

altă probă în cauză, aspectele relatate de martorul Ș.I. nu ar avea relevanță întrucât,

așa cum a învederat partea vătămată N.D.I. prin plângerea formulată, acesta ar avea

cunoștința numai de pretinsele amenințări proferate la adresa tatălui ei de către

făptuitoare. Or, în ce privește infracțiunea de art. 193 alin. (1) C. pen. nu s-a

formulat plângere prealabilă, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare,

tocmai datorită acestui incident procesual.

S-a mai reținut că susținerile tatălui

petentei atestă faptul că acesta locuiește benevol la cealaltă fiică a sa, încă

din anul 2005, așa cum a arătat și cu prilejul audierii sale.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate

în cauză, instanța de fond a reținut că tatăl petentei, numitului N.C., nu a participat

la ceremonia religioasă a înmormântării surorii sale, din teama de a nu fi alungat

din domiciliul fiicei sale, M.G., de unde evident nu dorea să plece,

dar

nu a fost împiedicat fizic să se deplaseze din imobilul în care locuia, situație

care infirmă existența infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În

ce privește săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută

de art. 193 alin. (1) C. pen., instanța de fond a reținut că petenta N.D.I. a făcut

vorbire despre proferarea unor amenințări de către sora sa, la adresa numiților

N.C. și S.N. (tatăl, respectiv mătușa părților), însă aceștia din urma, în calitate

de părți vătămate, nu au înțeles să formuleze plângere prealabilă pentru această

faptă, condiție obligatorie pentru tragerea la răspundere penală a celui vinovat.

În

consecință, instanța de fond a constat că în mod corect s-a

dispus prin rezoluțiile atacate neînceperea urmăririi penale pentru cazul prevăzut

de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevede că acțiunea penală nu poate

fi pusă în mișcare dacă lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, calitate

pe care N.D.I. nu o are în prezenta cauză, pretinsele amenințări nefiindu-i adresate.

În

ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290

și art. 291 C. pen., instanța de fond a reținut că prin plângerea adresată procurorului,

petenta N.D.I. a învederat că făptuitoarea M.G. ar fi determinat-o pe mătușa sa,

S.N., să declare în fals la Biroul Notarului Public I.E. că se numește N.M. și să

semneze în fals actul de vânzare – cumpărare din 05 decembrie 1996, în baza căruia

sora sa a devenit proprietara unor imobile.

Instanța de fond a constatat că așa cum

a precizat și procurorul de caz, aspectele reclamate de persoana vătămată au făcut

obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 582/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, fiind dispusă o soluție de scoatere de sub urmărire penala a învinuitei

M.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 700 RON, reținându-se că

fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, Totodată s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceeași învinuită sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., pentru cazul prevăzut de art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constatându-se că fapta nu există.

Cu privire la fapta numitei M.G. constând

în aceea că în cursul anului 1977 ar fi declarat în fals, împreună cu mama părților

că sunt singurele moștenitoare ale numitului B.V., obținând certificatul de moștenitor,

fapte încadrate în dispozițiile art. 290 și art. 291 C. pen., instanța de fond a

constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în raport de

dispozițiile art. 124 C. pen. cu trimitere la art. 122 alin. (1) lit. d) C.

pen., situație în care acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare.

Împotriva acestei hotărâri petenta N.D.I.

a declarat recurs.

Cu ocazia declarării căii de atac, petenta

a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 pct. 39 din

Legea nr. 202/2010 susținând că prin aplicarea lor se încalcă art. 11, 13 și 20

din Constituția României.

Instanța de recurs a constatat că în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin art. 18 pct. 39

din Legea nr. 202/2010, hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții

Constituționale, privind excepția invocată, instanța de recurs a constatat că nu

are aptitudinea de a se pronunța asupra acesteia, deoarece se află în afara cadrului

- unui proces penal, având în vedere că petenta a exercitat o cale de atac neprevăzută

de dispozițiile procesual penale.

Împotriva deciziei penale nr. 1719 din

25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, petenta N.D.I. a declarat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 8999/315/2011.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului

și anume, 17 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție din oficiu, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 teza a

II-a

C.

proc. pen., raportat la art. 385

1

de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză.

Excepția pusă în discuție este întemeiată

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin

art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac

în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la

justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate

prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac,

același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația

sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea

căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din partea specială,

Titlul

II,

Capitolul III, Secțiunile

I

și

II

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care

au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac

și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C.

proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile

judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Din interpretarea per a contrario a acestor

prevederi rezultă că împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe

de recurs nu se mai poate exercita recursul, ca și cale ordinară de atac, decizia

fiind definitivă.

În

speța suspusă analizei secția penală a Înaltei Curții de Casație

și Justiție a fost investită cu recursul declarat de petenta N.D.I. împotriva deciziei

penale nr. 1719 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre prin care a fost soluționat recursul

declarat de aceeași petenta împotriva sentinței penale nr. 411 din 19

septembrie 2011 a Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința penală nr. 411 din 19

septembrie 2011 a Judecătoriei Târgoviște a fost soluționată plângerea formulată

de petenta N.D.I. împotriva rezoluției din 25 iulie 2011 dată de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Târgoviște în

D

osarul nr. 4318/P/2009, confirmată

prin rezoluția nr. 1119/II/2/2011 din 12 septembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului

de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Or, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin art. 18

pct. 39 din Legea nr. 202/2010, împotriva hotărârii pronunțate de judecător, potrivit

art. 278

1

alin. (8) din același cod, nu se mai poate exercita nicio cale

de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la

data pronunțării.

Pe de altă parte, decizia penală nr. 1719

din 25 noiembrie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de Familie, ca instanță de recurs și nu ca instanță

de apel, hotărâre care are caracter definitiv, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea

unui nou control judiciar printr-un alt recurs.

Sistemul român de jurisdicție a statuat

principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare,

așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă.

Se constată, așadar, că recursul declarat

în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de

art. 385

J

de reformare pe această cale.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune

procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un

act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă

exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibili tații

recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată

și având în vedere împrejurarea că petenta a exercitat o cale de atac neprevăzută

de lege, Înalta Curte nu poate examina, în cadrul său, nicio altă cerere care vizează

fondul cauzei, inclusiv aceea privind reconstiutirea unor înscrisuri dispărute despre

care petenta susține că are legitima bănuiala că ar fi fost sustrasă din dosarul

Curții de Apel Ploiești.

Cum dispozițiile legale în materie nu prevăd

instituția recursului la recurs, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de petenta N.D.I. împotriva deciziei penale

nr. 1719 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

În

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

petenta va fi obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de petenta N.D.I. impotriva deciziei penale

nr. 1719 din 25 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Ploiești, secția penala si

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta petentă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2012-03-19
0.94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2012
pen. Plângerea formulată de petiționarii P.G. și P.M. împotriva soluției procurorului, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 531/II/2/2011 din 07 iulie 2011 a Procurorului Gene
ÎCCJ 2011-05-09
0.94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3213/2011
/2009 și nr. 518/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, soluțiile adoptate de procuror nu au fost infirmate, motivat și de lipsa plângerilor împotriva soluțiilor, pe care persoana vătămată ar fi putut să le facă. Sentin
ÎCCJ 2012-01-27
0.94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 259/2012
ele reclamate nu există și nu au nicio bază reală. Împotriva actelor procurorului, petenta C.M. a formulat plângere, potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1229/11-2/2010 din 23 august 2010 a Prim-Pro
ÎCCJ 2012-02-13
0.94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2012
-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 386 C. proc. pen. La primul termen de judecată din data de 30 septembrie 2011, petiționara M.I. a depus la dosar, în ședința publică, „Precizări la cererea formulată", prin care a calificat cererea
ÎCCJ 2011-04-27
0.94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2011
dosar) și soluționată de procurorul ierarhic superior la 20 decembrie 2009, cu respectarea termenului legal, soluția fiind comunicată petentului la 11 ianuarie 2010 (fila 9 din dosarul nr. 11669/5957/II-2/2009 al Parchetului de pe lângă Îna
Sursă