ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2080/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta

SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F., pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia și astfel să

fie obligat la plata sumei de 94.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea

prejudiciului cauzat societății reclamante prin coordonarea defectuoasă a

întregii activității a acesteia în calitatea sa de administrator. Reclamanta a

mai solicitat și obligarea la plata dobânzii legale calculate până la data

plății efective precum și la plata sumei de 22.992 lei reprezentând cheltuieli

de judecată suportate de societatea reclamantă ca urmare a deschiderii

procedurii de reorganizare judiciară.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat instanței că, încă de la data înregistrării

societății, respectiv 28 decembrie 2005 pârâtul a avut calitatea de

administrator unic până la data de 27 martie 2007 când a fost

revocat

așa cum rezultă din încheierea nr. 1430 din 27 martie 2007 a O.R.C de pe lângă

Tribunalul Brăila și că în calitatea sa de administrator unic pârâtul a

asigurat în toată această perioadă conducerea operativă a societății și a

coordonat întreaga activitate a acesteia. Reclamanta a precizat că la data de 1

februarie 2006 pârâtul a încheiat și semnat cu SC T.T.F. INC. contractul de

prestări servicii de marketing din 1 februarie 2006, în baza căruia SC T.T.F. INC.

a emis în data de 14 iulie 2006 către reclamantă factura/Invoice din ianuarie 2006;

că prin semnarea acestei facturi, care nu cuprindea nici o inserare cu privire

la serviciile ce au fost furnizate și facturate, pârâtul a angajat societatea

la plata sumei de 94.000 dolari SUA,

producând

astfel prejudiciul a cărui acoperire se solicită prin acțiunea de

fată.

Prin Sentința nr.

461/F/com din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva pârâtului M.F.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru a fi antrenată răspunderea

civilă delictuală, conform art. 998 și art. 999 C. civ. trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, existența faptei

ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta

săvârșită

și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauza

prejudiciul.

S-a mai reținut că deși, textul art. 1169 C. civ. prevede expres că cel ce face

o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, adică sarcina probei

incumbă reclamantului, acesta a reușit să demonstreze doar că pârâtul a avut

calitatea de administrator al societății, că în această calitate a încheiat un

contract de prestări servicii de marketing, că în baza acestui contract s-a

emis ulterior factura/Invoice din 14 iulie 2006 cu o valoare de 94.000 dolari SUA

și că simplul fapt că reclamanta a fost

nevoită să achite această sumă, nu

atrage automat răspunderea pârâtului

și obligarea acestuia la plata unor cheltuieli de judecată angajate de

societate în procedura insolvenței.

Prin

Decizia nr. 72/ A de la 30 Septembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială a respins apelul declarat de reclamanta SC D.C. SRL

Brăila, cu motivarea că prima instanță a tăcut o corectă interpretare a

dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. la situația de fapt exprimată de

reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Intimatul

pârât F.M., în calitate de administrator unic al SC D.C. SRL Brăila, în baza

contractului din

1

februarie 2006, a acceptat la plată factura Invoice din 14 iulie 2006 în suma

de 94.000 dolari SUA, iar prin procesul verbal de conciliere a recunoscut că

datorează creditoarei SC T.T.F. INC suma de 94.000 dolari SUA care este certă,

lichidă și exigibilă. Suma menționată mai sus a fost achitată cu dispoziția de

plată din 21 august 2008, astfel cum rezultă din Sentința nr. 174 din 6 martie

2008 a Tribunalului Brăila, după revocarea din funcție a intimatului-pârât

(care a avut loc prin încheierea nr. 1436 din 27 martie 2007 a judecătorului

delegat la O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila), de către apelanta-reclamantă.

Curtea constată că, prin sentința menționată mai sus, tribunalul a dispus

închiderea procedurii generale de insoiventă a debitoarei SC D.C. SRL Brăila

(procedură deschisă pentru sumele de 94.000 dolari SUA - preț; 6.658 dolari SUA

- dobândă legală și 22.992 lei cheltuieli de judecată, acestea fiind achitate

de către debitoare) și a revocat măsura deschiderii procedurii de insoiventă a

acestei debitoare, măsură care a fost dispusă prin Sentința nr. 29 din 16

ianuarie 2007 a Tribunalului Brăila. Rezultă, așadar, că plata sumelor de

94.000 dolari SUA cu dobânda legală și de 22.992 lei au fost achitate la data

de 21 august 2008, de către actualul administrator al apelantei-reclamante,

ceea ce echivalează cu o recunoaștere a debitului produs și recunoscut de

intimatul-pârât, astfel cum s-a arătat mai sus.

Împotriva

deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, reclamanta SC D.C. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal,

admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel în sensul

admiterii apelului, și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, invocând drept motiv de nelegalitate motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea deciziei

recurate, cu trimiterea cauzei la rejudecarea apelului, în baza art. 312 alin. (3)

C. proc. civ.

În susținerea

motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a reținut că plata

sumelor de bani reprezintă o recunoaștere a debitului și nu au fost luate în

seamă probatorii le depuse în dovedirea acțiunii introductive privind

îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale

a intimatului.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

În ceea

ce privește prima susținere, Înalta Curte apreciează că aceasta este întemeiată

întrucât plata sumelor de bani ce au determinat

deschiderea

procedurii insolvenței a fost făcută cu scopul exclusiv de a se închide

procedura insolvenței față de reclamantă, creanța în discuție fiind singura

înregistrată în termenii și condițiile Legii nr. 85/2006 (a se vedea în acest

sens și Sentința nr. 174 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brăila, secția comercială

și de contencios administrativ, fila 44 dosar fond) și derivată dintr-un

contract de prestări de servicii aparent neexecutat.

Susținerea

reclamantei potrivit căreia instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale,

în speță art. 73 alin. (3) din Legea nr. 30/1990 potrivit căruia „administratorii

sunt solidari răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a

îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun" și art. 998-999

C. civ. este, de asemenea întemeiată, instanța de apel nepronunțându-se asupra

incidenței în cauză a art. 73 alin. (3), reținând numai neîndeplinirea

condițiilor cumulativ prevăzute de art. 998-999 C. civ.

Înalta Curte

apreciază că în speța dedusă judecății suntem în prezența unei răspunderi

contractuale în condițiile art. 1539 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 72

și 73 din Legea nr. 31/1990 pentru perioada de timp în care intimatul - pârât M.F.

a avut calitatea de administrator al SC D.C. SRL, iar ulterior încetării

acestei calități, în prezența unei răspunderi delictuale în condițiile

dreptului comun, respectiv art. 998-999 C. civ.

Întrucât nu

s-au cercetat motivele de fond ale apelului în sensul mai sus menționat, înalta

Curte apreciază că se impune casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, instanța de apel urmând a analiza

angajarea răspunderii administratorului statutar M.F. în raport de temeiul

juridic al acțiunii introductive și de natura juridică contractuală și legală a

raporturilor dintre administrator și societate pe parcursul exercitării

mandatului de administrator, respectiv delictuală ulterior încetării calității

de administrator.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va

admite recursul declarat de SC D.C. SRL, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 72/ A

din 30 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2010.