ÎCCJ, Secția penală

Deliberând

asupra plângerii de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

La

09 octombrie 2012, și, respective, 15 octombrie 2012, numiții B.R. și D.Z. au

formulat câte o plângere penală prin care au solicitat a se efectua cercetări,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 290 și art. 291 C.

pen., față de T.A.l., procuror în cadrul Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Caras Severin, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art.

264 și art. 266 C. pen., față de V.C., procuror în cadrul Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Caras Severin, precum și față de magistrații judecători: S.G., M.N.,

P.A. - de la Tribunalul Caraș-Severin, O.T. de la Tribunalul Covasna, M.F. și M.D.

- de la Curtea de Apel Brașov, fapte săvârșite cu ocazia instrumentării și

soluționării dosarului penal nr. 193/D/P/2005 al Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Caras Severin, dosar în care Petenții au fost trimiși în judecată și condamnați

în fond, pentru comiterea unor infracțiuni de contrabandă.

În

cuprinsul plângerii, numiții B.R. și D.Z. au arătat că au fost reținuți în mod

abuziv de către V.C., iar instanțele de judecată au dat o interpretare greșită

probelor administrate.

Prin

Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în

temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații T.A.l., V.C., S.G., M.N.,

P.A., O.T., M.F. și M.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246, art. 264, art. 266, art. 290 și art. 291 C. pen.

Prin

aceeași ordonanță s-a dispus, în temeiul art. 38, art. 42 alin. (1), raportat

la art. 45 alin. (1), art. 30 lit. a) art. 209 alin. (4), raportat la art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., disjungerea cauzei privind celelalte

persoane indicate de petenți în plângerea formulată și declinarea competenței

de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, în vederea continuării cercetărilor.

Pentru

a adopta această soluție, procurorul de caz a reținut că petenții critică acte

de cercetare penală, contestă veridicitatea unor înscrisuri aflate la dosarul

cauzei, invocă argumente în sensul dovedirii caracterului nelegal al sentinței

penale prin care s-a dispus condamnarea lor pentru comiterea unor infracțiuni

de contrabandă, toate acestea fiind circumscrise, prin natura lor, motivelor ce

țin de căile de atac reglementate în Codul de procedură penală.

Analizând actele efectuate în prezenta cauză, procurorul a

constatat că nu au rezultat indicii privind existența vreunui astfel de act de

conduită, contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații procurori

și judecători T.A.l., V.C., S.G., M.N., P.A., O.T., M.F. și M.D. S-a argumentat

că, criticile persoanelor; vătămate se referă la legalitatea și temeinicia

soluțiilor pronunțate - or, simplul fapt că aceste critici sunt formulate prin

intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba atribuțiile

organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control.

Împotriva

sus arătatei ordonanțe petentul B.R. a formulat plângere, care a fost respinsă

ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 85/11/2/2013 din 21 ianuarie 2013 a

Procurorului Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a

reținut că modul în care magistrații administrează și interpretează probele

ține de tactica anchetei, în procesul de formare a convingerii că au aflat

adevărul în cauza dedusă soluționării, fiind relevant întreg ansamblul probator

care a condus la soluția de condamnare și că în absența dovezilor actul emis de

către magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate constitui în

sine un abuz, în sensul legii penale.

Împotriva

sus-arătatelor rezoluții petentul B.R., în termen legal, a formulat plângerea

de față.

La

termenul de judecată din 29 mai 2013, deși a fost legal citat, petentul nu s-a

prezentat pentru a-și susține plângerea.

În

motivarea scrisă a plângerii petentul a afirmat că soluțiile pronunțate sunt

nelegale și netemeinice și că i s-a adus o gravă încălcare a drepturilor sale,

iar abuzurile comise de procurori și judecători reies din rechizitoriu, din

cercetarea judecătorească, din înscrisurile aflate la dosar, din declarațiile

martorilor și ale inculpaților, solicitând admiterea plângerii, desființarea

ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de intimați.

Analizând plângerea formulată, potrivit motivelor invocate de

petent, actelor și lucrărilor de la dosar, înalta Curte constată că aceasta

este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr,

prin dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a

prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după

caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Din

actele existente la dosar, și care constituie acte premergătoare începerii

urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de

către intimați cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.

pen.), favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.), arestarea nelegală și

cercetarea abuzivă ( art. 266 C. pen. ) fals în înscrisuri sub semnătură

privată (art. 290 C. pen. ) și uz de fals (art. 291 C. pen.).

Or,

pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două

condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită

organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o

infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

În

cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu

au confirmat acuzațiile din plângerile penale formulate de petenți, nefiind

relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de aceștia ar fi săvârșit

vreo faptă de natură penală.

Soluțiile

dispuse de procurori sau adoptate de judecători pot fi nelegale sau netemeinice

însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul

să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să

poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei

soluții să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Dacă

s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o

hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar

institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Împrejurarea

că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate nu poate conduce la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceasta Ie-a

indicat în plângerea sa. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au

adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face

plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de

lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauza în care petentul a fost parte și adoptând

soluții care - întâmplător - l-au nemulțumit, intimații nu a făcut altceva

decât să îndeplinească activități și acte date în competența lor prin lege, să

dispună soluții potrivit convingerii lor obiective și nepărtinitoare, motivate prin

prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, apreciind complet și just

probele administrate, motiv pentru care în sarcina lor nu se poate reține

săvârșirea vreunei fapte penale.

Prin

urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., plângerea formulată de petentul B.R.

împotriva Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului

de

pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică se va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii, ca fiind

legală și temeinică, a soluției adoptate de procuror.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea

formulată de petentul B.

R.

împotriva Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Menține

ordonanța atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.