ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28 octombrie 2015, creditoarea A. S.A. a chemat în judecată debitorul B. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să ordone debitorului să plătească suma de 10.858.499,86 Euro către creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței și să dispună eliberarea certificatului de titlu executoriu european pentru ordonanța pe care o va emite.

Prin sentința civilă nr. 4684 din 4 august 2016 Tribunalul București admite cererea privind ordonanța de plată și ordonă debitorului să achite creditoarei suma de 10.858.499,86 Euro, în termen de 10 zile de la comunicare; a respins cererea de eliberare a certificatului de titlu executoriu european ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1968 din 7 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă respinge ca nefondat apelul formulat de creditoarea A. S.A.

Împotriva acestei decizii formulează recurs creditoarea, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar în ședința din camera de filtru din 17 aprilie 2019 recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen în ședință publică pentru examinarea recursului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin contractul de cesiune din 16 martie 2018 încheiat de către A. S.A., în calitate de cedent, pe de-o parte și C. S.A., pe de altă parte, A. S.A. a transmis către aceasta din urmă drepturi, titluri, interese și beneficii în legătură cu orice pretenții, sume, valori sau creanțe și drepturi de garanție aferente și garanții reprezentând din sau în legătură cu anumite contracte încheiate cu terții, inclusiv din contractul încheiat cu D.. Ca atare s-a dispus introducerea în cauză a C. S.A. în locul recurentei creditoare A. S.A.

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea din apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Regulamentului (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate.

Recurenta evidențiază faptul că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea prin raportare la două considerente: recunoașterea efectuată de debitor prin curator special nu a fost una personală și, în condițiile în care debitorul reprezentat prin curator nu a recunoscut, ci a contestat creanța; tribunalul care a soluționat cererea privind ordonanța de plată nu ar putea fi considerată "instanță de origine" căreia să i se solicite certificarea hotărârii pronunțate în această procedură.

În ceea ce privește primul considerent reținut de către instanța de apel, recurenta arată că potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004, certificarea nu este condiționată de recunoașterea "personală" a unei creanțe.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată recurenta creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitorului prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 10.858.499,86 Euro, precum și eliberarea certificatului de titlu executoriu european pentru această ordonanță.

Prezentul recurs vizează respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, eliberarea certificatului de titlu executoriu european, pe motive de aplicare greșită a normei de drept material, ordonanța de plată fiind admisă.

Instanța de apel a reținut ca temei al respingerii acestei cereri pe de-o parte faptul că debitorul nu a recunoscut personal creanța, mai mult chiar a contestat-o, iar pe de altă parte, tribunalul care a soluționat prezenta cerere nu poate fi considerat "instanță de origine" căreia să i se solicite certificarea hotărârii pronunțate în această procedură.

Textele de lege pe care instanța de apel își întemeiază hotărârea sunt art. 3 și art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 4 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate, texte a căror greșită aplicare o invocă recurenta.

Este necesar a menționa faptul că titlul executoriu european este un certificat care însoțește o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic și care permite libera circulație a acestor înscrisuri în Uniunea Europeană, cu alte cuvinte certificatul constituie în sine un "pașaport judiciar european" al acestora.

Domeniul de aplicare al Regulamentului îl constituie o creanță necontestată în materie civilă sau comercială.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Regulament o creanță este considerată necontestată în următoarele situații: debitorul a recunoscut-o în mod expres, acceptând-o; debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare; debitorul nu s-a prezentat sau nu a fost reprezentat în cadrul unei ședințe de judecată privind creanța după ce a contestat-o inițial în cursul procedurii judiciare, cu condiția ca atitudinea acestuia să fie asimilată unei recunoașteri tacite a creanței sau a faptelor invocate de creditor în temeiul legislației statului membru de origine.

În cauză nu se poate discuta despre o recunoaștere expresă ori tacită a debitorului, acesta fiind reprezentat pe tot parcursul procesului de către un curator special, formulând întâmpinare prin care s-a opus emiterii unei ordonanțe pentru suma solicitată, contestând acest cuantum în mod expres.

De asemenea, instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Regulament, text de lege care definește noțiunea de "instanță judecătorească de origine", respectiv instanța judecătorească la care s-a introdus acțiunea în momentul în care au fost îndeplinite condițiile menționate la art. 3 alin. (1) lit. a), b) sau c (cele referitoare la creanța necontestată).

Așa cum s-a reținut și mai sus, creanța solicitată nu doar că nu a fost recunoscută expres de către debitor, dar a fost și contestată în mod expres de către reprezentantul acestuia, tribunalul care a soluționat prezenta cerere nu poate fi considerat "instanță de origine" căreia să i se solicite certificarea hotărârii pronunțate în această procedură.

Sunt lipsite de orice fundament legal susținerile recurentei în sensul că debitorul a fost de acord cu emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 7.000.000 Euro. În realitate, intimatul debitor a contestat cuantumul sumei solicitate, manifestare de voință suficientă pentru a conduce la respingerea cererii de eliberare a certificatului de titlu european.

În consecință, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1968 din 7 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.