BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 11.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4592/2013

JUDGMENT
11.06.2012
CHAMBER
contencios
Cite this case
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4592/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Bihor se află Dosarul

nr. 1907/111/2012 având ca obiect acțiunea formulată de P.G.P. în

contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, privind anularea

fișei și a raportului de evaluare a activității profesionale, cauză în care, în

ședința publică de la 11 iunie 2012 s-a dispus suspendarea judecății potrivit

art. 4 din Legea nr. 554/2004 și sesizarea Curții de Apel Oradea în vederea

soluționării excepției de nelegalitate invocate de reclamant.

Prin Sentința nr. 289

din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 90 din Ordinul Ministerului Administrației și

Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane,

ridicată de reclamantul P.G.P. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că prin ordinul contestat s-au instituit

norme juridice referitoare la recrutarea și selecționarea personalului,

desfășurarea și încetarea raporturilor de serviciu, acordarea gradelor

profesionale, evaluarea personalului, ș.a.

Prin art. 90 alin.

(1) - (7) din ordin este reglementată procedura de soluționare a contestației

formulate de persoana nemulțumită de rezultatele evaluării profesionale și de

calificativele acordate, instanța opinând că dispozițiile menționate nu sunt

contrare și nici nu adaugă la Legea nr. 360/2002, în temeiul căreia a fost emis

ordinul contestat, reclamantul având posibilitatea de a valorifica garanțiile

prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituția

României privind dreptul la apărare și principiul egalității armelor în cadrul

procesului de fond unde se va analiza în concret legalitatea actului

administrativ contestat.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul, P.G.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că ordinul atacat este lacunar și nu oferă garanții cu privire la

exercitarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, necuprinzând

dispoziții referitoare la exercitarea de către polițiști a unei căi de atac

împotriva evaluării anuale, încălcându-se astfel prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Reclamantul a

criticat stabilirea calificativului "satisfăcător", ceea ce

echivalează în opinia sa cu amânarea avansării în grad profesional,

reprezentând o veritabilă sancțiune disciplinară, aplicată cu încălcarea

prevederilor art. 59 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora o astfel de

sancțiune se stabilește și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după

consultarea consiliilor de disciplină.

Au fost formulate

critici și cu privire la activitatea comisiei de evaluare, prin care, a

considerat reclamantul, a avut loc o ingerință în viața sa profesională și

privată, producându-i prejudicii materiale și de imagine și lipsindu-l de

dreptul de a-și formula o apărare, în condițiile în care acea ingerință nu este

prevăzută de lege, ordinul nefiind publicat.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, în cadrul

procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/204, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este

abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ analizat cu actele

normative în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de

principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

În cauză, instanța de

fond a respins în mod întemeiat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 90

din Ordinul nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în

unitățile Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel, referitor la

aspectul nepublicării ordinului, potrivit art. 27 alin. (3) anexa I a H.G. nr.

555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, nu erau supuse

regimului de publicare în Monitorul Oficial ordinele, instrucțiunile și alte

acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de

apărare, ordine publică și siguranță națională.

Întrucât Ordinul nr.

300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 ce

reglementează statutul polițiștilor, aceștia activând în sectorul ordinii

publice și siguranței naționale, valabilitatea actului nu este condiționată de

publicarea în Monitorul Oficial.

Referitor la

legalitatea prevederilor art. 90 din ordin, instanța de fond a reținut în mod

corect faptul că acestea nu conțin dispoziții contrare Legii nr. 360/2002,

reglementând procedura concretă de contestare a rezultatelor evaluării

profesionale și a calificativelor acordate, inclusiv componența comisiei

desemnate pentru cercetarea contestațiilor.

Împrejurarea

nereglementării unei alte căi de atac administrative împotriva raportului de

evaluare întocmit în urma soluționării contestației nu este de natură să atragă

nelegalitatea dispozițiilor ordinului, pe calea acțiunii în justiție, la care a

și apelat reclamantul urmând a se verifica dacă au fost respectate prevederile

legale care reglementează activitatea de evaluare a polițiștilor și dacă

evaluatorii și-au exercitat cu bună-credință atribuțiile conferite.

Cu același prilej, în

cadrul procesului de fond privind acțiunea în anulare a actelor administrative

contestate, reclamantul poate invoca și celelalte aspecte privind încălcarea

dreptului la apărare, securitatea raporturilor juridice și egalitatea armelor,

a căror analiză excedează procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr.

554/2004.

În raport de cele

expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va

respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de P.G.P. împotriva Sentinței civile nr. 289/CA/2012-PI din 1

octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2010-02-05
0.93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2010
nu s-a preocupat în a analiza criticile reclamantei și de a răspunde întemeiat cu privire la acestea, ci a abordat soluția dintr-o manieră generală, fără verificarea condițiilor stabilite de lege cu privire la evaluarea efectuată. Principiu
ÎCCJ 2010-02-24
0.93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1008/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 206/CA/2009 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate form
ÎCCJ 2012-11-02
0.92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4544/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de suspendare a executării Prin cererea de suspendare înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul H.L.A. a chemat
ÎCCJ 2012-05-10
0.92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3212/2012
rea hotărârii a cărei revizuire se cere sub condiția dării unei cauțiuni, însă în speță există două hotărâri judecătorești care au stabilit că se impune anularea deciziei de concediere a contestatorului H.G. Așa fiind, instanța a constatat
ÎCCJ 2013-04-26
0.92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5211/2013
motiv pentru care față de el s-a dispus încetarea procesului penal, prejudiciul are caracter cert, cunoscându-se cu certitudine întinderea drepturilor salariale de care au fost îndreptățiți să beneficieze pe durata punerii la dispoziție. 4.
Sursă