ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3052/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 23.06.2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatele ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală -Serviciul Inspecție Fiscală persoane juridice 5 și ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5 și a înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.

Prin sentința civilă nr. 10231 din 23.08.2017 instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de instituire sechestru asigurator asupra bunurilor imobile nr. x/06.06.2016 și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect contestație la executare.

De asemenea, a admis excepția necompetenței materiale privind capătul de cerere vizând Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AIF nr. 4701/31.05.2017, excepție invocată de intimata ANAF-DGRPF Iasi, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau și a declinat competența de soluționarea a cauzei privind pe contestatoarea A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu intimații A.N.A.F.-D.G.R.F.P.IAȘI - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală Serviciul Inspecție Fiscală și A.N.A.F.-D.G.R.F.P.B.-Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită, în favoarea Curții de Apel București, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 01.11.2017.

La termenul din data de 12 ianuarie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.-D.G.R.F.P.B.-Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită.

Prin sentința civilă nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală Serviciul Inspecție Fiscală, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei DGRFP - București, pe fond, invocând lipsa audierii în timpul inspecției fiscale și lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Astfel, a arătat recurenta-reclamantă că nu a existat nicio audiere, în sensul art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală, anterior emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

De asemenea, a susținut că în considerarea dispozițiilor art. 213 Codul de procedură fiscală decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată, prin explicarea pericolului social concret pe care îl prezintă comportamentul contribuabilului, astfel încât să se justifice măsura excepțională luată.

În opinia sa, nu s-a probat in concreto niciun pericol ca societatea să se sustragă de la plata impozitelor și taxelor fiscale ori să-și ascundă/risipescă patrimoniul, societatea fiind cu toate plățile taxelor la zi încă de la momentul înființării.

În fine, a susținut recurenta că nu este adevărată susținerea intimatei în sensul că reclamanta și-a declarat starea de insolvabilitate, urmare a acestui control, întrucât cererea a fost depusă la Tribunalul București înainte ca aceasta să cunoască concluziile controlului.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483-490 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se subscriu cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de contestatoarea A. S.R.L. cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu intimatele ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală -Serviciul Inspecție Fiscală persoane juridice 5 și ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5 și a înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.

Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5, cu motivarea că dispunerea măsurilor asiguratorii are la bază sumele estimate la 9.822.425 RON (impozit pe profit - 3.870.111 RON, TVA - 5.952.314 RON) în urma verificărilor efectuate în cadrul inspecției fiscale, pericolul constând în intenția contribuabilului de deschidere a procedurii insolvenței, notificată organului fiscal prin adresa nr. x/24.05.2017, înregistrată la DGRFP Bucrești sub nr. x/25.05.2017, societatea figurând ca parte în dosarul nr. x/2017 cu termen la 07.06.2017.

Acțiunea în contencios administrativ formulată de societatea reclamantă a fost respinsă de Curtea de Apel București, sentința pronunțată formând obiectul prezentului recurs.

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei-reclamante privind lipsa calității procesuale pasive în cauza a DGRFP București, întrucât aceasta nu este emitentul deciziei contestate, astfel cum în mod correct a reținut instanța de fond, A.N.A.F. - D.G.R.F.P.IAȘI fiind autoritatea care a emis decizia privind instituirea măsurilor asigurătorii a cărei anulare formează obiectul prezentului demers judiciar și are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind citata prin AJFP Bacău.

Totodată, nici critica privind lipsa audierii societății la emiterea deciziei privind instituirea măsurilor asigurătorii nu este fondată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) cod procedură fiscal, astfel cum este menționat în decizia contestată.

Înalta Curte reține însă caracterul fondat al criticii privind nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii a cărei anulare se solicită.

Astfel, reține instanța de control judiciar că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 emisă de Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Inspecție fiscala persoane juridice 5, prin care, s-a dispus înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor reclamantei, respectiv, a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile ale societății a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 213 Codul de procedură fiscală, iar conform alin. (5) al acestui articol decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

Înalta Curte, examinând conținutul acestei decizii constată că nu îndeplinește condiția esențială a unei motivări care să permită controlul legalității actului în procedura contenciosului administrativ.

Din interpretarea dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepționale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situații precum existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte reține că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condițiile de formă și de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conținutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conținutul altor acte emise de autoritatea publică.

Astfel, aspectele evidențiate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, motivarea că pericolul constă în intenția contribuabilului de deschidere a procedurii insolvenței neîndeplinind exigențele unei motivări în sensul dispozițiilor legale antereferite.

În acest context, nu pot fi primite nici susținerile autorității publice din întâmpinarea formulată în fața primei instanțe și reținute în mod greșit de către instanță ca venind în completarea motivării sumare a deciziei în sensul că intrarea în insolvență a fost solicitată pentru a nu plăti sumele datorate bugetului de stat, fără prezentarea vreunei dovezi concrete privind comportamentul fiscal al societății reclamante din care să rezulte intenția de sustragere de la plata contribuțiilor datorate.

Așa fiind, rezultă că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății, pericolul fiind unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului distincte de operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, așadar din împrejurări exterioare operațiunilor controlate, care, în speță, nu au fost probate de către autoritatea pârâtă.

O interpretare contrară ar avea semnificația faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligații fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operațiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptățite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepție, astfel cum au fost reglementate.

Prin urmare, Decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condițiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispozițiile cu caracter de excepție ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanței posibilitatea sa verifice sub aspectul legalitații actul administrativ contestat.

Înalta Curte urmează să respingă capătul de cerere privind anularea înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către ANAF - DGRFP București - Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silită, constatând inadmisibilitatea acestuia în materia contenciosului administrative și fiscal.

Astfel, reține instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod:

"Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124, 126 din Constituția României).

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței.

Totodată, amintește Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.(…) (13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.(14) Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 260 și 261."

În conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (4) din același Cod "Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

Analizând conținutul textului de lege mai sus redat, Înalta Curte constată că alin. (13) al art. 213 din Codul de procedură fiscală are o sferă de aplicabilitate limitată, privind contestarea actelor administrative prin care s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii, acțiuni pentru care competența de soluționare este stabilită în favoarea instanței de contencios administrativ, actele prin care se pun în aplicare deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii contestându-se prin sesizarea instanței de drept comun, astfel cum prevede în mod expres alin. (14) al aceluiași articol.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Așa fiind, reține Înalta Curte că, în cauză, doar Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 poate forma obiectul unui demers judiciar întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea pârâtei la anularea înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017, putând fi solicitată doar pe calea contestației la executare, în condițiile dreptului comun, astfel cum se prevede în mod expres de art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, adresele de înființare a popririi fiind acte emise de pârâtă pentru ducerea la îndeplinire a dipozițiilor actului administrativ reprezentat de decizia de instituire a măsurii asiguratorii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând: va admite cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală Serviciul Inspecție Fiscală, va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5 și va respinge capătul de cerere privind anularea înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și prin administrator special C. împotriva sentinței nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală Serviciul Inspecție Fiscală.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5.

Respinge capătul de cerere privind anularea înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.