BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 19.05.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1088/2021

JUDGMENT
19.05.2021
CHAMBER
civil_1
Cite this case
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1088/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 mai 2021

asupra cauzei constată următoarele:

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, calificată prin aceeași încheiere ca fiind recurs împotriva deciziei civile nr. 61/2918 și nu contestație în anulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., solicitând a se constata abuzul de drept și părtinirea curții de apel în instrumentarea dosarului în care a fost pronunțată încheierea atacată, cu consecința casării acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. S.A. a solicitat admiterea excepției netimbrării, respingerea cererii de recurs, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată. Totodată, intimata a solicitat amendarea recurentului pentru abuz de drept procesual, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este admisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Se reține astfel că prin textul de lege menționat s-a instituit o excepție de la regula posibilității atacării încheierilor de suspendare a judecății și anume în cazul celor pronunțate în recurs.

Or, în speță, se constată că prin încheierea împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac s-a suspendat judecata unei căi extraordinare de atac calificată de instanța învestită cu soluționarea acesteia ca fiind recurs.

În raport de aceste considerente, precum și de cele care țin de legalitatea exercitării căii de atac, recursul declarat în cauză se privește ca inadmisibil, urmând a fi respins în consecință.

În ceea ce privește solicitarea intimatei, formulată prin întâmpinare, de amendare a recurentului pentru abuz de drept procesual, aceasta urmează a fi respinsă, în raport de dispozițiile art. 108

1

Văzând solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisul depus la dosar privind plata onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. se va admite cererea, recurentul urmând a fi obligat la plata sumei de 2.975 RON către B. S.A..

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurent la 2.975 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2021.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2021-06-08
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2021
S.A. a formulat apel incident împotriva aceleiași sentințe. Prin decizia civilă nr. 647/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de
ÎCCJ 2022-12-06
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2550/2022
O.U.G. nr. 50/2010, în ipoteza în care s-ar menține constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.3 teza a II-a, nu este fondată întrucât actul adițional nu și-a produs efecte, așa cum s-a motivat mai sus. Înalta Curte, con
ÎCCJ 2021-06-24
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2021
Ședința publică din data de 24 iunie 2021 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 617 din 24 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat
ÎCCJ 2023-05-02
0.95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 688/2023
. în sensul de a solicita cheltuieli pe cale separată. 3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj: Prin decizia civilă nr. 382/A/2022 din 13 octombrie 2022 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de căt
ÎCCJ 2021-12-16
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2786/2021
titlu de daune morale. A obligat pârâta să achite reclamantelor suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A. și B. prin reprezentant legal A. și pârâta D. S.A.. Prin înch
Sursă