ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2019

Ședința publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanții I.I. A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 100000 euro, reprezentând daune materiale și 50000 RON, reprezentând daune morale.

Hotărârea recurată

Prin sentința nr. 94 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca inadmisibilă acțiunea, așa cum a fost precizată, în constatare și despăgubiri, formulată de reclamanții A. Întreprindere Individuală și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri reclamanții A. Întreprindere Individuală și B. au declarat recurs, criticând soluția primei instanțe pronunțată asupra excepției inadmisibilității acțiunii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

In susținerea motivelor de recurs, au arătat reclamanții că in baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 pârâta era obligată să emită un act administrativ, urmare a cercetării neregulii, insă a înțeles să o trateze ca pe simplă eroare de calcul/scriere.

In aceste condții s-a arătat că reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere de a constata inexistența actului administrativ, inexistența dreptului de a nu emite acest act.

S-a susținut că prin nerezolvarea legală a sesizării neregulii, intimata a anulat posibilitatea reclamanților de a repara prejudiciul, nefiind admisibilă nici acțiunea in pretenții.

Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanții I.I. A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 100000 euro, reprezentând daune materiale și 50000 RON, reprezentând daune morale.

I. I. A. a încheiat cu pârâta contractul nr. x/19.07.2013 privind acordarea finanțării nerambursabile în cuantum de 100000 euro pentru proiectul "pensiune agroturistică, loc. Pluton, com. Pipirig, jud. Neamț".

Reclamantul s-a sesizat cu privire la faptul că oferta câștigătoare S.C. C. S.R.L. era greșită, în sensul că suma totală ofertată era mai mică decât cea rezultată din însumarea componentelor sale, formulând cerere către OJFIR Neamț in vederea emiterii unui act administrativ.

Analizând motivele de recurs din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inalta Curte constată că soluția instanței de fond este rezultatul unei corecte aplicării a dispozițiilor art. 8, 18 și 19 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în speță, solicitarea instanței de a constata inexistența unui act administrativ, nu se încadrează in textele de lege mai sus redate.

De asemenea nu poate fi primită nici cererea prin care se solicită pârâtei de a emite un act administrativ cu un conținut determinat, in condițiile O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, in care s-ar proceda oricum la sancționarea reclamanților.

Constată Înalta Curte că nu se poate vorbi nici de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, și nici de un exces de putere din partea unei autorități publice, in sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, in condițiile in care pârâta a formulat o adresă de răspuns.

In raport de motivele arătate, soluția instanței de fond de a respinge acțiunea ca inadmisibilă, în baza dispozițiilor art. 18 cu referire la art. 8 al Legii nr. 554/2004, apare ca fiind legală și temeinică și astfel și cererea de despăgubiri intemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, aceasta este strict legată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ.

Constatând că hotărârea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. - Întreprindere Individuală și B. împotriva sentinței civile nr. 94 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.