ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3515/2010

(Nr. vechi 20840/2004)

Asupra

recursului de față,

reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sector 3 București, reclamanții B.C. și B.V. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.E., anularea contractului de vânzare-cumpărare din

09 aprilie 1997 având ca obiect nuda proprietate asupra apartamentului nr. XX,

situat în București, strada P., pentru neîndeplinirea clauzei de întreținere.

La data de 12

ianuarie 2004, reclamanții au depus la dosar o cerere completatoare, prin care

au arătat că înțeleg să se judece în calitate de pârâtă și cu numita M.A.C., fiica

pârâtei C., solicitând și anularea certificatului de moștenitor din 24

noiembrie 2003 eliberat de B.N.P. „S.C.A.”.

Prin sentința civilă

nr. 2364 din 29 martie 2004, Judecătoria sectorului 3 București, a respins

excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a respins

acțiunea.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, având în vedere natura juridică a

contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, în raport de

dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă,

acțiunea privind desființarea unui act cu executare succesivă în timp, se poate

introduce pe toată durata executării contractului.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că pârâta C.E. și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin

contract până în momentul în care reclamanții au refuzat să îi mai permită

accesul în apartament și să primească ajutorul, iar în ce privește capătul de

cerere privind anularea certificatului de moștenitor, din probele administrate

nu a reieșit existența vreunui motiv care să atragă nulitatea absolută sau

relativă a acestui act.

Prin decizia nr. 1007

A din 20 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă, a respins apelul declarat de reclamanți.

În considerentele

acestei decizii, s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect faptul că

pârâta C.E. și-a îndeplinit obligația de întreținere la care s-a obligat prin

contract, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.

1020 - 1021 C. civ.

Împotriva deciziei

Curții de Apel au declarat recurs

reclamanții B.C. și B.V.

La termenul de la 20

mai 2005, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea

cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

La data de 21

ianuarie 2010, Înalta Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 4

iunie 2010, instanța a invocat din oficiu excepția perimării recursului, pe

care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și

pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin.

(1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de

art. 249 și 250 C. proc. civ.

În

speță, părțile, deși

legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 20 mai 2005

stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se

că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Cum dosarul a fost

lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata

perimarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții B.C. și B.V. împotriva deciziei nr. 1007/A din

20 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă, în Dosar nr. 2281/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2010

.