ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 80 din 30 mai 2011,

Tribunalul Olt, secția penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., cu

aplicarea art. 18

1

C. pen., achitarea inculpatului P.S. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar, în

baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen.,

i-a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.

Totodată, l-a obligat

pe inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în ziua de 20

februarie 2010, inculpatul, care îndeplinea funcția de agent șef adjunct de

poliție, cu atribuții de organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul

Postului comunei Amărăști de Jos, județul Dolj, s-a deplasat cu autoturismul

personal din localitatea arătată în comuna Ianca, satul Potelu, la părinții

săi. Aici, în cursul serii, după ora 21:45, a servit cina împreună cu cumnatul

său, S.D., după care a consumat băuturi alcoolice, în speță votcă în cantitate

de 350 ml cu concentrație de 40% etanol, dat fiind că era o zi de sâmbătă, iar

deplasarea către localitatea de domiciliu, Amărăști de Jos, urma să o facă a

doua zi, duminică, 21 februarie 2010. În jurul orei 23:15, inculpatul, care era

fumător înrăit, constatând că provizia de țigări i s-a terminat, a luat

hotărârea, în ciuda riscului de fi depistat sub influența băuturilor alcoolice

și de a comite o faptă penală, să se deplaseze cu vehiculul său din satul Potelu

către comuna Grojdibodu, județul Olt, spre a-și procura cele menționate. După o

deplasare de circa 2 km, ca urmare a faptului că a fost sesizat de organele de

poliție că se deplasa cu mașina în zig-zag și bloca circulația autovehiculelor,

cu atât mai mult cu cât, deși a fost avertizat sonor și vizual prin pornirea

girofarului de patrula de poliție, a continuat să circule pe mijlocul șoselei,

s-a reușit, într-un final depășirea și oprirea lui. În urma verificării, s-a

constatat de organul de poliție că inculpatul mirosea a alcool etilic, iar, în

urma solicitării de a coborî din vehicul, s-a observat că abia se ținea pe

picioare. Întrucât patrula de poliție nu deținea aparat alcooltest, inculpatul

a fost condus la Poliția orașului Corabia, unde, în urma acestei operațiuni,

s-a stabilit, în jurul orei 0:29, în data de 21 februarie 2010, că avea o

valoare de 1,05 mg/l de alcool etilic pur în aerul expirat. Întrucât această

limită depășea pe cea legală de 0,80g/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul

a fost condus la Spitalul oraș Corabia, unde i s-au recoltat probe biologice în

vederea stabilirii alcoolemiei. În urma acceptului inculpatului, pe baza celor

două probe de sânge, la interval de 60 de minute, s-a stabilit la prima probă

de la ora 1:00 o alcoolemie de 1,75 g

‰

, iar, la cea de a

doua de la ora 2:00, o alcoolemie în scădere de 1,60

‰

.

Această situație de

fapt a fost reținută de instanță pe baza coroborării întregului material

probator administrat în cauză, respectiv declarația inculpatului, care a recunoscut

nuanțat comiterea faptei, depozițiile martorilor S.M., P.V. și S.G., raportul

întocmit la data de 10 august 2010 de agentul de poliție V.I., buletinul de

analiză toxicologică alcoolemie nr. 285/286 din 25 februarie 2010 al SJML Olt,

precum și raportul de expertiză medico-legală nr. 268CR/2010 de interpretare

retroactivă a alcoolemiei întocmit de I.M.L Craiova, avizat de Comisia

superioară medico-legală a I.N.M.L. Mina Minovici sub nr. El/4.201/2.

Deși a constatat că

inculpatul a comis fapta descrisă în actul de sesizare, prima instanță a

apreciat că aceasta nu constituie infracțiune, întrucât nu prezintă gradul de

pericol social cerut de lege, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale și

prin conținutul său concret fiind lipsită de importanță.

S-a avut în vedere,

în acest sens, împrejurarea că inculpatul nu a condus autoturismul decât 2 km,

fără a produce vreun accident de circulație, că acesta nu are antecedente

penale, arătându-se, totodată, că o soluție de condamnare ar atrage consecințe

deosebite prin încetarea raporturile lui de muncă și îndepărtarea din funcția

deținută, dar și pentru familie, care nu ar mai putea beneficia de sprijinul

acestuia.

Ca urmare, instanța a

dispus achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C.

proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen., cu aplicarea amenzii

administrative la nivel maxim conform art. 91 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pe

motive de netemeinicie și solicitând, față de împrejurările și modul concret de

săvârșire a faptei, calitatea inculpatului de polițist cu atribuții de organ de

cercetare al poliției judiciare și atitudinea procesuală a acestuia,

desființarea hotărârii primei instanțe, iar, în rejudecare, condamnarea

inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002.

Prin Decizia penală

nr. 242 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, a desființat sentința penală atacată și, rejudecând, în baza art. 87 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit.

d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 luni închisoare, făcând aplicarea

art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) și (5) C.

pen.

Au fost menținute

celelalte dispozițiile ale sentinței și s-a dispus rămânerea în sarcina

statului a cheltuielilor judiciare din apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de apel a reținut că, în cauză, nu s-a făcut o corectă

apreciere a criteriilor și condițiilor prevăzute de art. 18

1

C.

pen., nefiind justificată concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul

că fapta comisă de inculpat nu prezintă, în concret, gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

S-au avut în vedere,

în acest sens, împrejurările concrete ale cauzei, respectiv faptul că

inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice pe o distanță de

aproximativ 2 km, noaptea, cu o alcoolemie de 1

‰

, fiind oprit de

polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grojdibodu care au constatat că

mașina se deplasa în zig-zag, pe mijlocul șoselei, precum și calitatea

inculpatului, de polițist cu atribuții de organ de cercetare al poliției

judiciare, care, prin natura profesiei și atribuțiilor de serviciu, era chemat

să asigure respectarea ordinii și legalității, toate aceste aspecte fiind de

natură, în opinia instanței de apel, să imprime faptei comise un grad sporit de

pericol social.

În drept, Curtea a

apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o

îmbibație alcoolică ce depășește limita legală de 0,80 gr

‰

,

prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, urmările

produse, dar și persoana inculpatului, reținând în favoarea acestuia

circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

inculpatul fiind cunoscut cu o bună comportare anterioară în societate, în

colectivul din care provine și în familie, fiind la primul conflict cu legea

penală și având o atitudine procesuală de cooperare, recunoaștere și regret.

Văzând limitele de

pedeapsă stabilite de legea penală specială, precum și dispozițiile art. 76 și

art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării, în condițiile art. 81 C. pen., poate

duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, pronunțarea

condamnării constituind un avertisment pentru inculpat, iar scopul pedepsei

putând fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, prin privarea de libertate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.O.S., pe motive de

netemeinicie, criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

și solicitând, ca efect al admiterii căii de atac promovate, casarea hotărârii

pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței primei instanțe.

Atât în cuprinsul

motivelor scrise de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul recurent,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

și 18 C. proc. pen., a arătat că instanța de prim control judiciar a reținut o

situație de fapt contrară probatoriului administrat în cauză, susținând că,

raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta - conducerea

autoturismului pe un drum de țară, neasfaltat, pe o distanță de circa 2 km, la

orele 23:30, când circulația pietonală și rutieră este aproape inexistentă,

pătrunzând cu autoturismul pe un drum județean, pe care a rulat doar 500 de metri

- și datele sale personale - are calitatea de lucrător de poliție și este

principalul întreținător al familiei - se impune menținerea soluției de

achitare dispusă de prima instanță, atingerea adusă valorii sociale ocrotite de

legea penală fiind minimă, iar fapta fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Examinând hotărârea

atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat

de inculpatul P.O.S. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens

următoarele considerente:

În primul rând, este

de menționat că, deși a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 17 al

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., nici în cuprinsul memoriului

scris depus la dosar și nici oral, în cadrul dezbaterii recursului, inculpatul

recurent nu a criticat încadrarea juridică dată faptei săvârșite, respectivul

text de lege fiind indicat pur formal, fără nicio trimitere sau referire

expresă la altă normă penală în care ar putea fi încadrată fapta ce a făcut

obiectul actului de sesizare a instanței.

Ca urmare, față de

această împrejurare și constatând că fapta comisă de inculpat a fost în mod

corect încadrată, în drept, de instanțele inferioare în dispozițiile art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aspect necontestat, de altfel, nici de

recurent, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Cu privire la motivul

de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

care se referă la eroarea gravă de fapt, este de menționat că, într-adevăr,

potrivit dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, acesta

este incident și în ipoteza recurării hotărârilor pronunțate în apel, pentru

greșita aplicare a art. 18

1

C. pen. sau, dimpotrivă, pentru

neaplicarea acestei dispoziții legale, motiv pentru care criticile formulate în

cauză vor fi analizate prin prisma respectivului caz de casare, indicat de

recurentul inculpat atât în scris, cât și oral în fața instanței.

Potrivit

dispozițiilor art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta

prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre

valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod

vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea

concretă a gradului de pericol social, se ține seama de toate criteriile

prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen., gravitatea faptei săvârșite

și periculozitatea socială a făptuitorului apreciindu-se pe baza unui complex

de elemente și date de ordin subiectiv, dar și a circumstanțelor obiective în

care s-a comis actul de conduită interzis.

Examinând prin prisma

acestor aspecte materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată

că, în mod întemeiat, Curtea de apel a apreciat că prima instanță a făcut o

eronată evaluare a criteriilor prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C.

pen., pronunțând, astfel, o soluție greșită de achitare în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., circumstanțele

reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului conducând la

concluzia certă că fapta comisă de acesta, prin conținutul ei concret și prin

atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul

de pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002.

În acest sens,

trebuie avută în vedere împrejurarea, reținută, de altfel, și de Curtea de

Apel, că inculpatul, lucrător de poliție judiciară, chemat să vegheze la

respectarea legii și, nicidecum, la încălcarea ei și care trebuia să reprezinte

un exemplu de bună conduită pentru ceilalți cetățeni, în data de 20 februarie

2011, pe timp de noapte, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita

legală, după ce a consumat, în prealabil, o cantitate de 350 ml de votcă, a

condus pe drumurile publice autoturismul său, deplasându-se pe o distanță de

circa 2 km, până a fost oprit de organele de poliție.

Calitatea

inculpatului de lucrător de poliție, faptul că a condus noaptea și distanța

parcursă nu constituie, așa cum a susținut acesta, împrejurări de natură să

diminueze pericolul social concret al faptei, ci, dimpotrivă, să-l agraveze, în

condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul, prin natura

funcției deținute, avea obligația de a adopta un comportament exemplar în

cadrul relațiilor sociale și de a asigura o conduită conformă cu legea și din

partea celorlalți cetățeni.

Totodată, în situația

în care se afla în stare avansată de ebrietate, aspect constatat și de patrula

de poliție care l-a oprit și care a observat, cu această ocazie, că abia se

ținea pe picioare, faptul că inculpatul a condus noaptea i-a redus și mai mult

reflexele și capacitatea de concentrare și atenție, riscul de producere a unor

urmări grave fiind mai ridicat și imprimând, astfel, faptei un grad sporit de

pericol social concret.

De asemenea,

împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice circa 2

km, o distanță considerabilă, în aprecierea instanței de recurs, raportat la

condițiile de noapte și starea de ebrietate a acestuia, este de natură să

sporească periculozitatea concretă a faptei, cu atât mai mult cu cât se reține

că recurentul nu a oprit mașina decât după ce a fost blocat de polițiști, deși,

anterior, fusese avertizat sonor și vizual prin pornirea girofarului de către

aceștia, avertizare ignorată de către conducătorul auto prin continuarea

deplasării cu autoturismul pe mijlocul șoselei.

Gravitatea faptei

comise de inculpat rezultă și din împrejurarea, constatată de lucrătorii de

poliție care l-au oprit, că acesta a creat o reală stare de pericol pentru

siguranța circulației pe drumurile publice, autoturismul fiind condus, datorită

stării avansate de ebrietate, în zig-zag, pe mijlocul șoselei, nepermițând

manevre de depășire pentru alte autoturisme.

Toate aceste

împrejurări anterior expuse conduc Înalta Curte la concluzia la care a ajuns și

instanța de prim control judiciar, în sensul că fapta săvârșită de inculpat

prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, lipsa

antecedentelor penale, conduita bună manifestată de acesta anterior comiterii

faptei și comportamentul său procesual corespunzător neputând fi reținute, în

contextul elementelor ce țin de circumstanțele obiective în care s-a comis

actul de conduită interzis, ca aspecte de natură să diminueze periculozitatea

faptei, ci reprezentând doar criterii de individualizare a sancțiunii penale

sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, prin reținerea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 81 C. pen.

Având în vedere

aceste considerente și constatând, pentru motivele prezentate, că, în cauză, nu

este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 C. proc. pen., neexistând temeiuri de achitare a recurentului în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.,

așa cum, în mod greșit, a dispus prima instanță, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.O.S. și, față de faptul că acesta este cel

care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.S. împotriva Deciziei penale nr.

242 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM