ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3018/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3018/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9513 din 20 noiembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantul C.O.E. împotriva Deciziei nr. 143 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român, Municipiul Brașov, G.D. și G.S., a casat hotărârea menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
La 27 noiembrie 2009, pârâții G.D. și G.S. au solicitat, conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., desființarea ultimei hotărâri, susținând că își vor motiva contestația după redactarea deciziei atacate.
Contestatorii pârâți nu și-au motivat însă contestația, iar prin înscrisul din 7 mai 2010, apărătorul acestora a precizat că ambii săi clienți nu mai insistă în judecarea pricinii și, din cauza sănătății precare și vârstei înaintate, nu se pot prezenta la proces.
Așa fiind, conform art. 318 alin. și 320 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil^contestația în anulare formulată de G.D. și G.S. împotriva Deciziei nr. 9513/20 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.