ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4143/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 92/2009 a Tribunalului Brașov a respins acțiunea formulata si precizata de reclamantul C.M. in contradictoriu cu pârâții SC L.P. SRL și Orașul Predeal prin Primar. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Din evidențele de publicitate imobiliară și din raportul de expertiza întocmit în cauza de ing. expert P.A. rezultă că imobilele înscrise în C.F. nr. 9937 Râșnov, sub nr. top 7512/1 constând în pășune în suprafață de 23.020 mp în C.F. nr. 9938 Râșnov sub nr. top 7512/2 constând în pășune de 23.020 mp și în C.F. nr. 10687 Râșnov sub nr. top 7512/3 constând în pășune în suprafață de 10.075 mp au aparținut numitului C.S.

Prin actul 2811/2000 din C.F. nr. 9937 Râșnov nr. top 7512/1. 7512/2 și 7512/3 totalizând 54.075.29 mp au fost comasate in nr. top 7512/1. Ulterior, nr. top 7512/1 a fost dezmembrat m nr. top 7512/1 - Hotel Piatra Craiului și teren de 5.156 mp: nr. top 7512/1/2 constând din drum în suprafață de 599 mp; in nr. top 7512/1/3 constând din teren de 1.779 mp; in nr. top 7512/1/4 constând în pârtie de schi și teleschi cu teren de 1.320 mp și in nr. top 7512/1/5 constând în teren de 45.221.29 mp. Asupra lotului cu nr. top 7512/1/4 S.C. B.T.T. S.A. București și-a înscris dreptul de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 48/1998 al Ministerului Tineretului și Sportului emis conform H.G.

nr. 834/1991 și H.G. nr. 405/1997. La data de 25 octombrie 2000 între S.C. B.T.T. S.A. București și pârâta S.C L.P. S.R.L. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 532 de către Biroul Notarului Public B.V. ce a avut ca obiect material imobilele cu nr. top 7512/1, 7512/2 și 7512/4. Prin sentința civilă nr. 612 din 3 mai 2001, Judecătoria Zărnești a constatat că pârâta din prezenta cauză SC L.P. SRL - a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 9937 Râșnov sub nr. top 7512/1/5/1 (format în urma dezmembrării nr. top. 7512/1/5 constând din teren în suprafață de 45.221,29 mp) constând din teren de 14.017 mp, dreptul astfel dobândit fiind înscris în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei menționată.

Din certificatul de moștenitor nr. 51 emis la data de 22 iunie 1963 în dosarul succesoral nr. 51/1963 al Notariatului de stat al raionului 30 Decembrie București și din certificatul de moștenitor legal nr. 7 emis la data de 17 ianuarie 1996 în dosarul nr. 3 al Biroului Notarului Public M.I. rezultă că reclamanții C.D. și C.M. au calitatea de succesori în drepturi ai defunctului C.S. (filele 87 -88). Prin Ordinul nr. 838 din 5 noiembrie 2001 al Prefectului județului Brașov, reclamanților le-a fost atribuit în proprietate terenul în suprafață de 31.204,29 mp situat în Predeal, Pârâul Rece, înscris în C.F. nr. 9937 Râșnov sub nr. top 7512/1/5/2. Urmând procedura administrativă reglementată de Legea 10/2001, reclamanții au adresat pârâtei SC L.P.

SRL o notificare prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul în suprafață de 56.115 mp înscris în C.F. 9937 sub nr. top 7512/1,7512/2 și 7512/3/1. Pârâta menționată a dobândit cu titlu de cumpărare imobilele înscrise în C.F. 9937 sub nr. top 7512/1/2 constând din drum în suprafață de 599 mp sub nr. top 7512/1/1 Hotel Piatra Craiului și teren de 5156 mp si sub nr. top 7512/1/4 constând din pârtia mare de schi și teleschi cu teren de 1320 mp iar, cu titlu de uzucapiune, in baza sentinței civile nr. 612/2001 a Judecătoriei Zărnești suprafața de 14.017 mp înscrisă în C.F. nr. 9937 sub nr. top 7512/1/5/1. In ceea ce privește suprafața lotului înscris în C.F.

sub nr. top 7512/1/5/1, în raportul de expertiza topografica efectuat în cauza s-a reținut ca în realitate suprafața acestui lot este de 17876,50 mp, reclamantul formulându-și pretențiile raportat la suprafața reala a lotului și nu la aceea înscrisa in cartea funciara. Prin acțiunea formulata, astfel cum a fost precizata, reclamantul a înțeles sa revendice de la parata SC L.P. SRI, în baza art. 480 C. civ., terenurile în suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1. S-a mai reținut că acțiunea în revendicare este acea acțiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicita restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Acțiunea în revendicare poate fi exercitata doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie sa facă dovada ca este proprietarul exclusiv al bunului revendicat.

S-a apreciat că Decretul-lege nr. 115/1938 își produce în continuare efectele, guvernând acțiunile de carte funciara promovate, dat fiind că nu au fost finalizate lucrările cadastrale și registrele de publicitate imobiliara pentru întreg teritoriul administrativ al județului Brașov - art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. Față de principiile înscrise în Decretul-lege nr. 115/1938, domeniul de aplicare al acțiunii in revendicare este restrâns, pentru ca în acest sistem real de publicitate a imobilelor, cu excepția situațiilor de dobândire a drepturilor reale extratabulare, situații limitative, dreptul de proprietate se dobândește numai prin înscriere în cartea funciara, înscriere care, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, are un caracter constitutiv de drepturi.

Odată făcuta intabularea, aceasta are forța probantă deplină.

In regimul cărților funciare acțiunea în revendicare poate fi promovata de cel care nu este înscris ca proprietar in cartea funciara, doar în doua situații: în cazul în care dreptul se poate dobândi fără înscriere în cartea funciară, cum este cazul moștenirii, accesiunii, vânzării silite, și exproprierii (art. 26 din Decret) și în situația în care legea permite să se invoce, pe calea acțiunii in prestație tabulara, înscrierea dreptului de proprietate, chiar împotriva unui terț dobânditor care s-a intabulat în cartea funciara, dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiții impuse de art. 25 din decret și anume: reclamantul să fi avut posesia imobilului la data când terțul subdobânditor intabulat în cartea funciara a contractat, actul juridic exhibat de reclamant, în temeiul căruia se solicita intabularea sa aibă data anterioara aceleia pe care o are actul cu care terțul s-a intabulat, terțul sa fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau daca l-a dobândit cu titlu oneros este necesar ca reclamantul sa facă dovada relei credințe a acestuia în momentul dobândirii.

S-a reținut că în speța, în ceea ce privește cele doua suprafețe de teren revendicate de reclamant de la pârâta SC L.P. SRI, respectiv terenurile în suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1, se constata ca la momentul promovării acțiunii proprietarul tabular al celor doua imobile era pârâta L.P. SRL care le-a dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu BTT la data de 25 octombrie 2000, autentificat sub nr. 532/25 octombrie 2005 de BNP B.V. respectiv ca urmare a constatării uzucapiunii, prin sentința civila 612 din 3 mai 2001 pronunțata de Judecătoria Zărnești. S-a mai constatat ca antecesorul reclamantului a fost proprietarul tabular al celor doua imobile însă acestea au fost preluate de stat iar ulterior suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 a trecut în proprietatea B.T.T.

în baza H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 405/1997, fiind apoi înstrăinata iar suprafața de 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1 a fost dobândita ca urmare a uzucapiunii prin posesia exercitata de pârâta in timpul defipt de lege. Față de situația de fapt expusă, s-a constatat ca în speța, nu sunt întrunite condițiile speciale pentru promovarea unei acțiunii in revendicare în regim de carte funciara. Instanța a mai reținut că fostul proprietar care a pierdut proprietatea tabulara a unui imobil o poate recâștiga și prin promovarea unei acțiuni de rectificare de carte funciara în condițiile art. 34 din Decretu-lege însă în speța reclamantul nu a înțeles sa solicite în primul rând constatarea nevalabilității titlului statului și apoi în funcție de situația speciala a subdobânditorului să solicite aplicarea de la caz la caz a prevederilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Trebuie menționat, că instanța a acordat repetate termene în vederea precizării acțiunii dat fiind ca acțiunea inițială nu era clara în sensul ca nu erau individualizate in mod expres petitele formulate din perspectiva celui în contradictoriu cu care fuseseră promovate. Prin ultima precizare formulata, reclamantul a înțeles doar sa solicite, în baza art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL, restituirea în natura a suprafețelor de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 si 17876,5 mp nr. top 7512/1/5/1 iar pentru celelalte loturi in suprafața de 4963 mp nr. top 7512/1/1, 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si pentru clădirea demolata, a solicitat, în contradictoriu cu paratul Orașul Predeal restituirea prin echivalent conform prevederilor Legii nr. 247/2005.

Față de aceste considerente instanța a apreciat ca cererea formulata si precizata in contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL este nefondata fiind respinsa. In ceea ce privește cererea de restituire prin echivalent formulata în contradictoriu cu paratul Orașul stațiune Predeal aceasta vizează imobilele în suprafața de 4963 mp nr. top 7512/1/1 , 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si clădirea demolata, fiind întemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001. Instanța a constatat ca reclamantul nu a adresat paratului notificarea prevăzuta de art. 22 din Legea nr. 10/2001 necesara pentru demararea procedurii de restituire, o astfel de cerere fiind adresata doar pârâtei SC L.P. SRL.

Chiar trecând peste acest aspect, instanța a constatat ca în speța, reclamantul nu a făcut dovada ca paratul Orașul Stațiune Predeal ar avea calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investita potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluționarea notificării, în ceea ce privește imobilele cu privire la care s-a solicitat restituirea prin echivalent.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - cap. 2, unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publica), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste) iar entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

In cauza, nu s-a făcut dovada ca paratul Orașul Predeal ar avea vreuna dintre aceste calități in raport cu imobilele cu privire la care se solicita restituirea si prin urmare nu poate fi obligata la acordarea de masuri reparatorii in baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele respective. Astfel, suprafața de 4963 mp - nr. top 7512/1/1 si cea de 599 mp - nr. top 7512/1/2 au fost deținute inițial in proprietate de Statul Roman, apoi, in baza H.G. nr. 834/1991 si H.G. nr. 405/1997 au fost dobândite in proprietate de BTT care prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 25 octombrie 2000, autentificat sub nr. 532 25 octombrie 2005 de BNP B.V. le-a înstrăinat pârâtei SC L.P. SRL. Suprafața de 1749 mp înscrisă în C.F.

997 nr. top 7512/1/3 este în continuare in proprietatea B.T.T. In ceea ce privește construcția cu privire la care se solicita măsuri reparatorii prin echivalent instanța a constatat ca aceasta a constat într-o casa de locuit pe terenul din Valea Petinului/Piatra Arsa - nr. top 7512/2, astfel cum rezulta din autorizația de luare în folosința eliberata la data de 23 octombrie 1937 pe numele antecesorului reclamantului, C.S. Aceasta construcție nu a fost intabulata în cartea funciara iar în prezent așa, cum rezulta din rapoartele de expertiza efectuate in cauza, construcția este demolată. Reclamantul nu a furnizat dovezi care sa ateste locația respectivei construcții în raport de actuala configurație de carte funciara rezultata în urma comasărilor și dezmembrărilor succesive, singura mențiune cu privire la acest aspect regăsindu-se în primul raport de expertiza topografica efectuat în cauza de către expertul P.R.A.

unde se menționează ca fosta vila are ca amplasament propus, interiorul actualului nr. top 7512/1/1. împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică. In esență în motivarea apelului se critică sub următoarele aspecte: Inaplicabilitatea Decretului-lege nr. 115/1938 ale cărei dispoziții au fost abrogate prin Legea nr. 7/1996. Instanța aplică eronat prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar omite incidențele art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 deși pârâta a uzucapat cu rea-credință, cerințele posesiei utile înscrise în art. 1847 C. civ. nefiind îndeplinite. Cu privire la despăgubirile prin echivalent, s-au încălcat prevederile art. 22 alin. (4)din Legea nr. 10/2001.

Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare apreciind apelul ca nefondat. Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 120/A din 27 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul. In considerentele deciziei s-a cu privire la pretinsa abrogare a Decretului-lege nr. 115/1938, că, art. 69 alin. (2) și (3) din Legea nr. 7/1996 stabilește cu precizie momentul la care își încetează aplicabilitatea respectiv la finalizarea lucrărilor cadastrale pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, ori se consideră abrogat - respectiv după definitivarea cadastrului la nivelul întregii țări. Or, nici în prezent lucrările de cadastru la nivelul cel puțin a unității administrativ teritoriale - oraș Predeal nu au fost finalizate, încât Decretul-lege nr. 115/1938 continuă să fie aplicabil.

In materie civilă principiul aplicării imediate a legii noi își găsește aplicare raporturilor juridice în curs de desfășurare, însă legiuitorul poate prin actul normativ nou, să stabilească un alt moment de la care legea nouă intră în vigoare, cum a făcut-o prin norma suscitată din Legea nr. 7/1996. Comparația în sprijinul inaplicabilității Decretului-lege nr. 115/1938, din apel între prevederile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 și art. 27 - 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu are nici un efect din moment ce prima se referă la prestația tabulară - cunoscută și de legea criticată, iar cea de-a doua la uzucapiunea - tabulară și extratabulară, necunoscută Legii nr. 7/1996. Textele art. 17 și art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, conturează doar regimul specific al acțiunii în revendicare în acest sistem și care este determinat de rigurozitatea publicității imobiliare prin cărțile funciare existente în Ardeal.

S-a mai reținut că, conform art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 (art. 30 din Legea nr. 7/1996) dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că dreptul este în folosul acestuia, norma statuând asupra unei prezumții legale de proprietate care, nu poate fi răsturnată decât în condițiile promovării unei acțiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care sunt confirmate situațiile de excepție din art.34 din același act normativ (art. 34 punctele 1-3 din Legea nr.7/1996). In regimul de carte funciară dovada dreptului de proprietate se face de titularul său prin înscrierea dreptului în favoarea sa și procedural cu extrasul eliberat de OCPI.

In regim de carte funciară titularul dreptului înscris se confundă procesual cu titularul acțiunii în revendicare, de unde sfera restrânsă a situațiilor revendicative. Compararea titlurilor, recunoscute de practica judiciară și de doctrină este o reminiscență ce derivă din publicitatea personală realizată prin registrul de inscripțiuni - transcripțiuni, când dreptul real se dobândește în puterea actului translativ de proprietate, operațiunea fiind necesară dacă posibilii dobânditori nu-și transcriu actul și aceasta numai pentru opozabilitatea față de terți, dar exclusă de publicitatea reală.

Se mai arată că, aplicarea conformă a dreptului intern, nu înseamnă ignorarea actelor internaționale de protecție, în cauză art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, care ocrotește proprietatea indiferent de titularul ei dacă a fost dobândită în condiții de legalitate și nu impune admiterea cu necesitate a revendicării în detrimentul altui drept de proprietate. Susținerile referitoare la modul de deposedare nu au nici o legătură cu textul art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, ce vizează alte situații, însă este de esență faptul că nu s-a solicitat niciodată cercetarea valabilității titlului statului. Simplele referiri la inaplicabilitatea actului de naționalizare reprezintă argumente în susținerea revendicării prin compararea titlurilor dar nu un petit care că învestească instanța.

Pe această linie, s-a prezumat că toate operațiunile succesive sunt valabile, pârâta SC L.P. SRL fiind un subdobânditor care justifică titluri valide - act translativ de proprietate a dreptului prin prescripție achizitivă, în timp ce reclamantul nu se află în posesia titlului, încât o comparație a titlurilor este greu de realizat. Cu privire la petitul subsidiar s-a reținut că îndrumarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respectată de prima instanță care a statuat corect că lipsa dovezii calității de entitate deținătoare a unității administrativ-teritoriale determină respingerea cererii. Î mpotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Prin reiterarea principiului de drept privind prioritatea în aplicarea noii legi față de dreptul comun, Înalta Curte a urmărit ca în realizarea dezideratului avut în vedere a redactorul Legii nr. 10/2001, să impună ca de fiecare dată când legea specială conține dispoziții derogatorii față de legea generală, să fie aplicată prin înlăturarea vechilor dispoziții. - Instanțele respingând acțiunea în revendicare, nu au ținut seama de dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând doar prevederile Decretului nr. 115/1938. Au fost ignorate dispozițiile art. 2 și art. 9 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii care statua că persoanele deposedate abuziv de bunurile imobile în perioada indicată de lege nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.

Au fost ignorate probele administrate în cauză, în sensul că nu s-a avut în vedere că S.C. apare ca proprietar intabulat în cartea funciară iar preluarea imobilului în litigiu s-a făcut prin naționalizare și că potrivit însemnării din cartea funciară a rezultat că bunicul recurentului era persoană exceptată de la naționalizare. Considerarea ca titular al dreptului de proprietate doar a persoanei înscrise ca atacare în cartea funciară constituie o ignorare deplină a prevederilor Legii nr. 10/2001, lege invocată ca temei al acțiunii, lege ce a constituit temeiul cererii alternative de retrocedare în echivalent a imobilelor. Nu s-au respectat dispozițiile deciziei de casare în sensul că la rejudecarea acțiunii în revendicare nu s-a ținut cont și de dispozițiile legii speciale.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. In cauza pendinte, prin decizia civilă nr .4614 din 11 mai 2006, s-a admis recursul reclamanților și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov, care urma să soluționeze acțiunea în revendicare a reclamanților față de pârâta S.C L.P. prin comparare de titluri cu motivarea că autorul reclamanților nu și-a pierdut niciodată proprietatea și că în funcție de preferința pe care instanța o va da unuia din titlurile exhibate de reclamant și pârât se va soluționa și capătul subsidiar de cerere, instanța urmând a determina care dintre pârâte este obligată conform legii la măsuri reparatorii și care este natura acestora.

Ori, față de dispozițiile deciziei de casare sus arătate, Curtea de Apel Brașov procedează contrar, în sensul că primind cauza spre rejudecare, fără să țină cont de dispozițiile deciziei de casare care erau obligatorii, admite apelul, desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov. Or, prin decizia de casare, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov și nu la Tribunalul Brașov, cum greșit a procedat Curtea de Apel Brașov. Potrivit art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în caz de casare trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată. In speța supusă analizei, a fost casată hotărârea instanței de apel și drept urmare cauza a fost trimisă cu claritate la această instanță care era obligată să purceadă la rejudecarea cauzei conform dispozițiilor din decizia de casare mai sus arătate.

Mai mult, la soluționarea acțiunii în revendicare, precum și al capătului de cerere subsidiar nu au fost respectate dispozițiile deciziei, în sensul că acțiunea în revendicare nu a fost soluționată prin comparare de titluri, iar petitul subsidiar a fost doar amintit și nu soluționat conform îndrumărilor. Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 120 A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.