ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea din ședința publică
de la 01 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,
invocată de pârâtul Guvernul României și pe cale de consecință, a respins
excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 și a art. 51
din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, invocată de
reclamantul B.N.P., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul
Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție.
Pentru a dispune astfel, prima
instanță a reținut că reclamantul, subcomisar de poliție în cadrul Serviciului
Teritorial Timișoara al Direcției Generale Anticorupție a solicitat în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și Direcția
Generală Anticorupție, anularea Dispoziției nr. S/II/10504/2009, prin care i s-a
aplicat sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară, până la cel mult nivelul
de bază al gradului deținut.
Analizând conținutul actelor a căror
nelegalitate se invocă, Curtea de apel a reținut că atât H.G. nr. 555/2001 cât
și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 sunt acte
normative, iar nu acte administrative individuale și a constatat că este inadmisibilă
excepția de nelegalitate, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004,
modificată și completată.
Recursul și cererea de
repunere în termenul de exercitare a căii de atac, formulate de reclamantul B.N.P.
Împotriva acestei încheieri a
declarat recurs reclamantul B.N.P., formulând totodată și o cerere de repunere
în termen, în condițiile art. 103 C. proc. civ.
În motivarea cererii de repunere în
termenul de exercitare a căii de atac a recursului, recurentul-reclamant a
arătat faptul că a luat cunoștință de încheierea recurată prin intermediul
apărătorului său, care a observat încheierea la dosarul cauzei.
Motivul temeinic pe care-l invocă în
susținerea cererii sale îl reprezintă faptul că încheierea din 01 iunie 2010 a
Curții de Apel Timișoara i-a fost comunicată la vechiul domiciliu indicat în cererea
de chemare în judecată, în condițiile în care, de la data de 01 iunie 2010 și-a
schimbat domiciliul, indicând instanței noua adresă, menționată, de atfel, și
în antetul cererii de recurs.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Regularitatea
sesizării instanței de recurs
Analizând cu prioritate
regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că
recurentul nu a exercitat în termen calea de atac, iar
cererea de repunere în termenul de
exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în
continuare arătate.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Potrivit art. 103 C. proc. civ.,
neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură
în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel
sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai
presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de
procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în
același termen arătându-se și motivele împiedicării.
În sensul acestor dispoziții legale,
împrejurarea mai presus de voința părții de natură a justifica repunerea în
termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore,
care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent. Totodată, pentru a
apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca această împrejurare
să fi survenit și să se fi manifestat pe parcursul termenului de recurs.
În materia reglementată de art. 4
din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, termenul de recurs este de 5
zile de la comunicare, potrivit art. 4 alin. (3) din legea sus-menționată.
Examinând dosarul primei instanțe,
Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost comunicată la data de 07
iunie 2010 (f.187 ds.fond), iar cererea de recurs prin care s-a solicitat și
repunerea în termen, în condițiile art. 103 C. proc. civ., a fost formulată și
depusă la Curtea de Apel Timișoara la data de 27 septembrie 2010.
Este adevărat că încheierea recurată
a fost comunicată recurentului-reclamant la adresa de domiciliu indicată în
cererea de chemare în judecată.
Cu toate acestea, Înalta Curte
constată că recurentul-reclamant nu a respectat dispozițiile art. 98 C. proc.
civ., care îi impun să aducă la cunoștința instanței schimbarea domiciliului,
prin petiție la dosar, sub sancțiunea neluării în seamă.
Aceste dispoziții trebuie respectate
chiar și atunci când schimbarea domiciliului intervine între momentul
pronunțării hotărârii și cel al comunicării, întrucât și comunicarea se
constituie un act de procedură pe care îl efectuează un funcționar al instanței
(grefierul).
Așa fiind, cum recurentul-reclamant
a comunicat instanței adresa noului domiciliu abia la data de 20 septembrie 2010
(f.191 ds.fond), la trei luni de la comunicarea încheierii recurate, rezultă că
intervine sancțiunea neluării în seamă a schimbării domiciliului, ceea ce face
ca actul procedural, prin care încheierea a fost comunicată la vechiul
domiciliu al reclamantului, să fie legal îndeplinită.
În consecință, cum împrejurările
invocate de recurentul-reclamant nu pot fi asociate celor prevăzute de art. 103
alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termenul de recurs,
Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca fiind neîntemeiată.
Reținând astfel declararea peste
termen a recursului, Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității
declarării recursului, motiv pentru care o va admite.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Ca o consecință a admiterii
excepției, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de
reclamantul B.N.P., va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de
declarare a recursului formulată de reclamantul B.N.P.
Respinge recursul declarat de B.N.P. împotriva
încheierii din 01 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 decembrie 2010.