ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 2 iunie 2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2241 din 12 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1504/89/2009,

judecătorul din cadrul Tribunalului Vaslui, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA

BUCUREȘTI, SUCURSALA VASLUI, și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de

75.059,74 lei, cu titlu de despăgubiri; a respins capătul de cerere privind

daunele moratorii, precum și cererea de intervenție formulată de pârâtă.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la daunele produse la imobilul proprietatea sa, în urma detonării unui

turn care, în cădere, a produs avarierea clădirii sale. Pârâta s-a opus

admiterii acțiunii, motivat de faptul că reclamanta a încercat o rezolvare

amiabilă cu societatea vinovată de producerea evenimentului, SC F. SRL IAȘI,

dar că a apelat la clauzele contractului de asigurare pentru un câștig mai

substanțial. Pârâta a formulat și o cerere de chemare în judecată a altor

persoane, respectiv a societății vinovate de producerea evenimentului.

Față de poziția

părților în litigiu, judecătorul a apreciat că nu mai este necesar a fi

analizate condițiile antrenării răspunderii pârâtei în despăgubirea

reclamantei, pârâta recunoscând efectele poliței de asigurare. În acest context

a apreciat că analiza va viza doar întinderea despăgubirilor cuvenite

reclamantei.

Sub acest aspect, a

reținut că evaluarea prejudiciului cauzat prin prăbușirea turnului de apă a

fost efectuată de către persoane autorizate, la cererea reclamantei și a

pârâtei: expertul pârâtei a cuantificat valoarea distrugerilor la suma de

86.889,41 lei, cel al reclamantei stabilind că suma ce se cuvine cu titlu de

despăgubire este de 276.720 lei. Coroborând probatoriul administrat,

judecătorul a apreciat că expertiza efectuată la solicitarea pârâtei este cea

mai concludentă, raportat la faptul că a fost realizată la o dată mai apropiată

de momentul evenimentului, precum și la faptul că expertul reclamantei avea

calitatea de diriginte de șantier pentru reabilitarea imobilului acesteia,

asupra lui planând o bănuială legitimă de subiectivism. S-a mai reținut că

anterior formulării cererii de despăgubire, reclamanta a acceptat serviciile

societății terțe SC F. SRL de a remedia pe propria cheltuială distrugerile

cauzate, fiind emise facturi confirmate de reclamantă. S-a mai reținut că

valoarea pretinsă de reclamantă pentru remedierea unei mici porțiuni din imobil

se apropie de valoarea la care a fost achiziționată clădirea. În consecință,

judecătorul a constatat că valoarea ce se cuvine reclamantei, cu titlu de

despăgubire este cea arătată de expertul pârâtei.

Judecătorul a

apreciat ca nefondată solicitarea reclamantei de acordare a daunelor moratorii,

având ca bază rata de scont a BNR pentru plata cu întârziere a despăgubirii,

motivat de faptul că la data evenimentului imobilul nu era afectat producției,

astfel încât nu se poate specula asupra unui eventual profit pierdut prin

pagubele pricinuite ca urmare a indisponibilizării unei porțiuni din spațiu.

Sentința de fond a

fost apelată de către reclamanta SC D.M. SRL, criticile acesteia vizând greșita

apreciere a situației de fapt și a probelor administrate, precum și greșita

înlăturare a clauzelor contractului de asigurare.

În cursul

soluționării apelului, pârâta intimată a invocat, pe cale de excepție,

nulitatea contractului de asigurare.

Prin decizia nr. 3

din 31 ianuarie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Iași, secția

comercială, a respins excepția nulității contractului de asigurare, invocată de

pârâta intimată; a admis apelul formulat de reclamanta SC D.M. SRL Vaslui și a

obligat pârâta la plata sumei de 271.185,6 lei, cu titlu de despăgubire, precum

și la dobânda legală la suma de 75.059,74 lei pentru perioada 12 octombrie 2009

– 31 decembrie 2009 și la suma de 196.125,86 lei de la 31 ianuarie 2011 până la

data plății efective; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate,

respingând cererea reclamantei de majorare a pretențiilor cu titlu de despăgubiri

la suma de 367.449 lei.

În considerentele

deciziei, completul de apel a reținut următoarele: a apreciat ca nefondată

excepția nulității contractului de asigurare invocată de pârâtă și bazată pe

declararea unei valori mai mari a imobilului față de valoarea sa reală,

constatând că în cadrul judecății în fond a cauzei pârâta a recunoscut efectele

contractului de asigurare, ulterior pronunțării sentinței achitând integral

despăgubirile stabilite; a mai apreciat că în raport de prevederile art. 294

alin. (1) C. proc. civ., nu se poate invoca direct în apel excepția nulității

contractului de asigurare, motivul invocat de pârâtă nefiind de nulitate

absolută, ci de nulitate relativă.

Pe fondul cauzei,

apreciind că valoarea prejudiciului trebuie stabilită pe calea unei expertize

judiciare, efectuate în cadrul procesului, a dispus întocmirea unui asemenea

raport, la dosar fiind depus atât raportul expertului desemnat de judecători,

cât și raportul expertului parte al pârâtei, cele două expertize evidențiind

valori diferite a despăgubirii ce se cuvine reclamantei. Completul de apel a

apreciat că în caz de neconcordanță între concluziile celor două expertize cu

privire la metoda utilizată pentru calcularea întinderii costurilor remedierii,

are posibilitatea de a alege una din evaluări, dacă concluziile acesteia sunt

rezultatul unor raționamente precise și cuantificabile. Din această perspectivă

a omologat metoda propusă de expertul desemnat, considerând-o mai lămuritoare,

complinind deficiențele metodei expertului parte care impunea stabilirea

coeficientului de uzură tehnică, imposibil de determinat din cauza lipsei

documentelor obligatorii pe care societatea de asigurare trebuia să le

întocmească (documentele de constatare a stării imobilului și de estimare a

valorii acestuia).

Completul de apel a

dispus și efectuarea unei expertize tehnice în materia structuri ide

rezistență, expertul concluzionând că structura de rezistență este afectată

prin șocul transmis ca efect la prăbușirii castelului de apă, fiind stabilită

și valoarea costurilor necesare remedierii acestor distrugeri.

În raport de

concluziile acestei ultime expertize, reclamanta și-a majorat pretențiile,

solicitând acordarea sumelor astfel cum au fost stabilite prin cele două

expertize. Judecătorii apelului au apreciat că solicitarea reclamantei nu se

încadrează în ipoteza prevăzută de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., constatând

că precizarea reclamantei astfel cum a fost făcută apare ca o modificare a

obiectului cererii de chemare în judecată.

În consecință, s-a

apreciat temeinicia apelului reclamantei doar în ce privește cuantumul

despăgubirilor astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în

judecată, cu excluderea sumei reprezentând contravaloarea remedierii structurii

de rezistență.

Judecătorii apelului

au apreciat ca fiind temeinică și solicitarea reclamantei de acordare a

dobânzii legale, în raport de prevederile art. 43 C. com., dobânda legală

urmând a fi acordată diferențiat pentru suma stabilită în primă instanță și

pentru suma acordată în apel, cu scăderea despăgubirilor deja achitate.

Decizia de apel a

fost recurată de ambele părți.

Reclamanta SC D.M.

SRL Vaslui a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel,

criticând greșita aplicare a prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ.,

precum și greșita stabilire a datei de începere a curgerii dobânzilor,

apreciind că trebuiau acordate de la data formulării cererii de chemare în

judecată.

Pârâta S.A.R.A. SA,

prin Sucursala Vaslui, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei

de apel, criticile acesteia vizând greșita soluționare a excepției nulității

contractului de asigurare și greșita interpretare a contractului, apreciind că

nu se puteau acorda despăgubiri; de asemenea, a criticat acordarea dobânzii

legale, prin raportare la clauzele contractuale care exclud despăgubirile

pentru daunele indirecte și/sau de consecință. Totodată, pârâta a criticat

omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul asupra căruia plana o

bănuială legitimă de subiectivism, considerând că expertul său este cel care a

stabilit corect valoarea despăgubirii care se cuvine reclamantei.

Reclamanta a formulat

întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, apreciind ca nefondate criticile

acesteia.

Nu au fost

administrate înscrisuri noi în faza recursului.

La data de 5 mai

2011, s-a dispus suspendarea executării silite a deciziei de apel până la

soluționarea recursului, în raport de prevederile art. 300 alin. (2) C. proc. civ.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate, se rețin

următoarele:

Cu privire la

recursul declarat de reclamantă, nu poate fi reținută critica acesteia cu

privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiile art. 294 alin. (2) C.

proc. civ. (critică fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) astfel,

dispoziția legală aplicată de judecătorii apelului vizează posibilitatea

acordării unor despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. În speță,

despăgubirile vizând contravaloarea operațiilor necesare remedierii structurii

de rezistență nu se încadrează în ipoteza legală, nefiind vorba despre

despăgubiri ivite după darea hotărârii de primă instanță. În cererea de chemare

în judecată reclamanta a indicat expres despăgubirile solicitate, invocând o

expertiză care a analizat doar distrugerile aparente ale clădirii, fără a

antama și problema structurii de rezistență a acesteia. Cu minimă diligență, și

cu administrarea probatoriilor ce se impuneau, reclamanta putea aprecia asupra

întinderii despăgubirilor, solicitând a se lua în considerare și eventuale

afectări ale structurii de rezistență. Reclamanta, însă, nu a acționat în acest

sens, abia în apel invocând existența unor daune cauzate și structurii de

rezistență. Or, ipoteza legală reglementată de art. 294 alin. (2) C. proc. civ.,

are în vedere descoperirea unor circumstanțe agravante la daunele deja

constatate de prima instanță, ea neacoperind lipsa de diligență a părții care

nu a formulat complet cererea sa de despăgubire. Din această perspectivă, se

apreciază că judecătorii apelului au făcut o corectă interpretare și aplicare a

prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., critica reclamantei urmând a fi

respinsă.

Este înlăturată și

critica vizând data de la care a fost acordată dobânda legală, în raport de

prevederile art. 1088 alin. (2) C. civ. (critică încadrată în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.). Nu este fondată susținerea reclamantei în sensul

acordării acestor dobânzi de la momentul formulării cererii de chemare în

judecată, judecătorii apelului reținând în mod legal incidența prevederilor

art. 43 C. com. în speță. Astfel, având în vedere caracterul comercial al

relației dintre părți, se apreciază că, în raport de dispozițiile art. 43 C.

com. (care prevăd curgerea de drept a dobânzilor din ziuă când datoria

comercială devine exigibilă), în mod legal dobânda legală a fost acordată de

judecătorii apelului de la data pronunțării sentinței de fond, dată care

marchează momentul exigibilității datoriei comerciale. În consecință, și

această critică va fi respinsă.

Cu privire la

recursul declarat de pârâtă, se apreciază ca nefondată critica acesteia

referitoare la greșita soluționare a excepției nulității contractului de

asigurare (critică încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se

reține astfel, corecta calificare a cauzei de nulitate ca fiind de natură

relativă, iar nu de natură absolută. De asemenea, nulitatea poate fi invocată

atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție, dar în cadrul judecării

cauzei în fond. Având în vedere caracterul relativ al nulității invocate de

pârâtă, precum și faptul că excepția nu a fost invocată în fond, ci direct în

apel, se apreciază că judecătorii apelului au aplicat și interpretat corect

prevederea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., respingând în consecință, excepția

invocată.

Este înlăturată și

critica vizând greșita interpretare a contractului de asigurare, în raport de

clauzele care exclud situația de speță de la plata despăgubirii (art. 304 pct.

8 C. proc. civ.). Astfel, potrivit clauzelor, contractul de asigurare acoperă

și riscul căderii accidentale de corpuri pe clădirea/bunurile asigurate. În

consecință, în mod legal au fost acordate despăgubirile solicitate de

reclamantă, contractul acoperind și situația în urma căreia a rezultat

avarierea clădirii asigurate. Din același considerent, se apreciază și

legalitatea acordării dobânzii legale, fiind reținut că pârâta a criticat

greșita acordare a acestora doar din perspectiva inexistenței obligației de

plată a despăgubirii, fără a critica temeiurile de drept în baza cărora au fost

acordate.

Criticile pârâtei

referitoare la expertizele extrajudiciare depuse la dosarul de fond nu vor fi

analizate, în condițiile în care în faza apelului a fost administrată o probă

judiciară cu expertiza, decizia de apel vizând concluziile acestui raport, iar

nu pe cele ale expertizelor extrajudiciare. Totodată, se reține că pârâta nu

formulează critici de nelegalitate cu privire la acest aspect, ci își exprimă

doar nemulțumirea cu privire la concluziile acestora, raportat la vechimea

clădirii asigurate. Potrivit art. 304 C. proc. civ., în recurs nu se pot invoca

critici de netemeinicie ale deciziei de apel, nefiind posibilă reaprecierea

probatoriului administrat, recursul fiind limitat la analiza de legalitate a

deciziei.

Pentru considerentele

reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatându-se legalitatea

deciziei de apel, vor fi respinse ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC D.M. SRL VASLUI și de pârâta S.A.R.S. SA prin

SUCURSALA VASLUI împotriva deciziei nr. 3/2011 din 31 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2011.