ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2132/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele

instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 434/2009

a respins ca nefondată acțiunea reclamantei E.R. Ardeal, formulată în contradictoriu

cu C.S.R.I.A.C.R. România, având ca obiect anularea deciziei nr. 2067 din 20

mai 2009, emisă de pârâtă și, restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca,

înscris inițial în cartea funciară nr. 304 Cluj, cu nr. top 603, transcris apoi

în favoarea Statului Român în baza deciziei nr. 106/48 și a deciziei nr.

266/1948, în cartea funciară nr. 7626 Cluj, în condițiile prevăzute de art. 4

din Legea nr. 501/2002.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut, cu privire la situația de fapt, că imobilul în discuție a fost, la

momentul preluării de către Statul Român, proprietatea tabulară a numitului B.N.

care, prin testamentul încheiat la data de 20 octombrie 1947 a lăsat-o moștenire reclamantei E.R. Ardeal.

Constatând că, potrivit înscrierii

din cartea funciară, imobilul a trecut în proprietatea statului la data de 9

aprilie 1949, în temeiul Decretului nr. 106/1949, iar conform extrasului din registrul

deceselor, seria MC nr. 0517049, B.N. a decedat la data de 6 iunie 1950,

instanța de fond a concluzionat că imobilul ce face obiectul deciziei atacate a

ieșit din patrimoniul testatorului, prin expropriere, înainte de deschiderea

succesiunii și, implicit, nu a intrat niciodată în patrimoniul pârâtei E.R.

Ardeal.

Pe cale de consecință instanța a

reținut că, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale,

pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în conformitate cu O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și anume,

aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea cultului religios la

momentul preluării abuzive.

s

usținerea

reclamantei referitoare la aplicarea principiului analogiei cu moștenitorii persoane

fizice, nu a fost primită întrucât actul normativ respectiv se adresează doar unei

categorii de persoane, care poate formula cerere de retrocedare, în baza legii

speciale, fără a îngrădi dreptul persoanei ce se pretinde succesor al alteia,

de a solicita restituirea bunurilor din patrimoniul acesteia, în baza altor

dispoziții legale incidente.

recurenta E.R. Ardeal

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs reclamanta E.R. Ardeal.

A fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C.

proc. civ., în susținerea căruia s-au prezentat următoarele critici ale

sentinței pronunțate de prima instanță:

- argumentarea folosită în cuprinsul

hotărârii recurate nu este juridică, față de situația de fapt a imobilului,

atestată de actele dosarului, întrucât contravine principiilor generale ale

transmisiunilor pentru cauză de moarte, care produc efecte

ex tunc

, de

la data deschiderii succesiunii;

- în mod evident, în anul 1950

reclamanta nu putea valorifica legatul întrucât, între timp imobilul fusese

preluat în mod abuziv de către stat;

- acceptarea argumentării instanței

de fond ar însemna, în esență, că decesul proprietarului de carte funciară,

produs la 6 mai 1950 la Budapesta, de la care s-a preluat bunul, validează

titlul abuziv de naționalizare al statului;

- dacă nu ar fi intervenit

naționalizarea în 1949, recurenta-reclamantă ar fi devenit proprietar al

imobilului pentru cauză de moarte, astfel că aceasta nu poate fi sancționată astăzi

cu nerecunoașterea dreptului său la reparație.

de recurs

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința recurată în

raport de criticile formulate, față de prevederile legale aplicabile, incluzând

art. 304

1

C. proc. civ., dar și de apărările intimatei Comisia

specială de retrocedare, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv

care să impună fie casarea, fie modificarea sentinței recurate în considerarea celor

în continuare arătate.

Nu sunt fondate și ca atare nu pot

fi primite criticile recurentei-reclamante vizând lipsa argumentației juridice din

cuprinsul sentinței supusă controlului judiciar.

Examinând cererea reclamantei recurente

de anulare a deciziei nr. 2067 din 20 mai 2009 emisă de intimata Comisia

specială de retrocedare a unor imobile ce au aparținut cultelor religioase ca

și de restituire în natură a imobilului situat în Cluj, actualmente înscris în

Cartea Funciară 7826 Cluj, în favoarea Statului Român, în baza Decretului nr.

106/1949 și a Decretului nr. 266/1948, prima instanță a expus argumentat,

raportat la conținutul înscrisurilor existente la dosar și de altfel,

necontestat de părți, situația de fapt a imobilului în discuție.

A rezultat așadar că la data decesului

domnului B.N., la data de 6 iunie 1950, imobilul în litigiu ce îi aparținuse și

care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular în favoarea

recurentei-reclamante potrivit testamentului olograf întocmit la 20 octombrie

1947, fusese preluat de Statul Român, prin expropriere, în anul 1949.

Așa fiind, în mod corect și cu justa

aplicare a principiilor consacrate și în Codul civil, prima instanță a reținut,

că în fapt, testatorul a decedat ulterior momentului preluării abuzive astfel

că la deschiderea și dezbaterea succesiunii sale imobilul solicitat la

retrocedare nu se mai afla în patrimoniul și nici în proprietatea testatorului.

Având loc numai la moartea unei

persoane fizice, moștenirea, respectiv transmiterea patrimoniului persoanei

decedate se produce numai în urma și prin efectul morții fizic constatate și este

o transmisiune pentru cauză de moarte (

mortis causa

).

Așadar, actul

mortis causa

este actul juridic civil de a cărui esență este faptul că nu-și produce

efectele decât la moartea autorului, în speță, a testatorului B.N.

Ca atare, este pe deplin justificată

concluzia instanței de fond, în sensul că simpla menționare în testament, a

recurentei-reclamante ca legatar cu titlu particular nu valorează titlu de

proprietate câtă vreme respectivul legat nu a mai putut fi pus în practică, din

considerentele juridico-istorice arătate.

În consecință, corect și întemeiat a

reținut prima instanță, contrar susținerilor recurentei că cererea de

retrocedare de față nu intră sub incidența prevederilor art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cu care obiectul acestui act normativ îl

reprezintă imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost

preluate în mod abuziv de către stat.

Nu se poate reține că

recurenta-reclamantă a fost nedreptățită prin soluția primei instanțe, astfel

cum s-a susținut, câtă vreme în sensul prevederilor legale speciale ce nu pot

fi eludate, sus-arătate, aceasta nu a demonstrat că la data preluării abuzive a

imobilului de către stat, în anul 1949, imobilul în discuție s-ar fi aflat

înscris în proprietatea cultului religios.

Raportat la situația de fapt

particulară, a recurentei astfel după cum a indicat și intimata Comisia

Specială de retrocedare, dreptul moștenitorilor defunctului B.N., urmează a fi valorificat

în temeiul altor legi cu caracter reparator, aspect reținut și în cuprinsul

hotărârii recurate.

Față de toate cele învederate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de E.R. Ardeal împotriva sentinței civile nr. 434 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.