ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1438/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500.000 euro (echivalentul în RON, în vederea stabilirii taxei de timbru, al sumei de 2.233.600 RON, la un curs BNR de 1 euro = 4.4672 RON), cu titlu de daune-interese datorate de către pârâtă în temeiul art. 3 din memorandumul încheiat între parți la 18 ianuarie 2015 și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2016, astfel cum a fost îndreptată, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a încuviințat, la solicitarea reclamantei A. S.R.L., proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei, fiind respinsă proba cu martori, proba cu expertiza tehnică în construcții și proba cu cercetarea la fața locului. Totodată, au fost încuviințate, la cererea pârâtei B. S.A., proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei și a fost respinsă proba cu martori solicitată de pârâtă, ca nefiind concludentă.

Prin sentința civilă nr. 301 din 1 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500.000 euro cu titlu de daune interese și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 38.183 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței primei instanțe și a încheierii de ședință din 20 octombrie 2016 a declarat apel pârâta B. S.A.

Prin încheierea de ședință din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, proba cu martori solicitată de pârâtă B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1124 din 17 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile formulate de pârâtă B. S.A. împotriva încheierilor de ședință din 20 octombrie 2016 și 16 martie 2018 și a sentinței civile nr. 301 din 1 februarie 2017, ca nefondate; a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 14.734,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 25 ianuarie 2018, a declarat recurs pârâtă B. S.A., solicitând casare deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că a încheiat cu intimata-reclamantă un memorandum prin care s-a stabilit modalitatea de colaborare a părților în legătură cu procedura de achiziție demarată de Primăria Mioveni. În baza acestui memorandum, urma să se încheie un contract de sub-contractare de servicii. Intimata-reclamantă a refuzat să recunoască integral obligațiile la care fac trimitere clauzele memorandumului, între care aceea de a asigura, pe o perioadă de 4 luni, un cash-flow necesar începerii și derulării lucrărilor din construcții. Mai arată partea că intimata-reclamantă a recunoscut că această obligație era inclusă în fișa de date, dar a susținut că fișa de date este un document exterior, care nu produce efecte în relațiile dintre recurentă și intimată, iar instanțele inferioare, în mod greșit, au preluat aceste susțineri, cu încălcarea art. 8 din contractul de lucrări.

Autoarea căii de atac consideră că instanța de apel nu a motivat concluzia conform căreia nu se poate reține transferul obligațiilor din fișa de date în propunerile tehnice și financiare. Se afirmă că sentința reflectă un raționament contradictoriu pe care recurenta-pârâtă l-a criticat în apel, iar instanța de apel a respins aceste critici fără motivare. Pe o parte, curtea de apel a preluat motivarea instanței de fond, iar pe de altă parte nu a analizat argumentele prin care recurenta-pârâtă a susținut că, ulterior câștigării licitației, intimata-reclamantă a refuzat semnarea unui contract de sub-contractare care să includă obligațiile expres angajate.

Recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel s-a îndepărtat de la problematica cu care a fost învestită prin calea de atac și că a denaturat înțelesul art. 6 din contract pe care l-a interpretat în sensul că obligația recurentei de a subcontracta decurgea din oferta intimatei. Se susține și că, în temeiul art. 8 din memorandum au fost integrate în textul contractului și documentele din faza de pre-atribuire, dar curtea de apel a lecturat parțial aceste documente. În opinia recurentei-pârâte, finalizarea procedurii de achiziție publică și atribuirea contractului nu erau singurele condiții ce trebuiau îndeplinite de intimata-reclamantă pentru încheierea contractului de sub-contractare.

În memoriul de recurs se arată că pentru stabilirea corectă a situației de fapt ar fi fost necesară administrarea probei cu martori, care a fost cerută de parte și respinsă de instanța de apel ca inadmisibilă prin încheierea de ședință recurată. Se mai arată că instanța de apel a refuzat să judece apelul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile nulității și tardivității recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că recursul este nul.

Prin încheierea din 4 martie 2020, au fost respinse excepțiile nulității și tardivității recursului, care a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părților.

La acest termen s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluție a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând decizia și încheierea atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta susține, în esență, că motivarea instanței de apel a depășit limitele învestirii, că prin respingerea probei cu martori s-a încălcat dreptul la apărare și că instanța de apel a refuzat să judece apelul împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Criticile sunt nefondate.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a analizat apelurile așa cum au fost formulate, având în vedere în mod separat apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 16 martie 2018 și pe cel formulat împotriva sentinței și încheierii de ședință din 20 octombrie 2016. Mai mult decât atât, susținerea recurentei-pârâte privind despășirea limitelor învestirii are caracter formal deoarece în memoriul de recurs nu se dezvoltă critici concrete legate de acest aspect.

Legat de încălcarea dreptului la apărare, recurenta-pârâtă critică încheierea de ședință din 25 ianuarie 2018 prin care curtea de apel a respins proba cu martori cerută de parte ca inadmisibilă. Instanța supremă reține că această decizie a curții de apel este motivată prin raportare la dispozițiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ., în încheiere menționându-se că, față de teza probatorie susținută de partea care a propus proba cu martori, administrarea acesteia apare ca inadmisibilă. Instanța de apel, în calitatea sa de instanță devolutivă, este suverană în aprecierea probelor (inclusiv în ceea ce privește admisibilitatea lor) și nu i se poate cere instanței de recurs, care cenzurează exclusiv aspecte de nelegalitate, să reaprecieze în privința probatoriului.

În ceea ce privește analiza apelului împotriva încheierii de ședință din 16 martie 2018, Înalta Curte reține că instanța de apel a răspuns în decizia recurată criticilor formulate de parte și a arătat de ce apelul formulat împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, se poate cere casarea acesteia. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac arată că raționamentul instanței de apel este contradictoriu, că anumite critici au fost respinse fără motivare, că unul din motive nu a fost analizat și că motivarea este identică cu motivarea primei instanțe.

Aceste critici nu pot fi reținute deoarece susținerile prin care recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile cazului de casare menționat mai sus sunt formale și exprimă nemulțumirea acesteia față de modul în care curtea de apel a analizat aspecte de fapt legate de existența obligației intimatei-reclamante de a asigura un anume cash-flow și de modul în care instanța de apel a interpretat înscrisurile depuse la dosar. Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod din același cod statuează că încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material constituie un motiv de nelegalitate care determină reformarea hotărârii atacate. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 5 din memorandumul încheiat între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă și ale art. 6 și 8 din contractul de lucrări nr. x din 10 septembrie 2015 încheiat între Orașul Mioveni și Asocierea C. din care făcea parte și recurenta-pârâtă.

Criticile nu sunt fondate. Recurenta-pârâtă reia susținerile prezentate în memoriul de apel fără a releva aspecte noi care să reprezinte critici de nelegalitate ale deciziei recurate. Întreaga argumentație se bazează pe interpretarea unor clauze contractuale asupra cărora părțile au o viziune diferită. Nu rezultă din această argumentație în ce mod a greșit instanța de apel atunci când a apreciat, în temeiul art. 1166 și art. 1279 C. civ., că memorandumul dintre părți reprezintă o promisiune de a contracta, care include toate condițiile necesare pentru încheierea contractului de sub-contractare și a cărui nerespectare atrage incidența clauzei penale și obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor interese.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1124 din 17 mai 2018 și a încheierii din 25 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 12.361,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1124 din 17 mai 2018 și a încheierii din 25 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.361,67 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.