ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2013

Asupra cererii de

revizuire;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin sentința nr. 4374 din 22 iunie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul I.G.V.C., în

contradictoriu cu pârâții M.A.E. și T.B., a obligat primul pârât să soluționeze

cererea reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, sub

sancțiunea unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând

cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, și să plătească acestuia

4,3 lei cheltuieli de judecată; de asemenea, instanța de judecată a anulat ca

netimbrat capătul de cerere privind despăgubirile și a respins excepția lipsei

de obiect.

Decizia instanței de

recurs.

Prin Decizia nr. 3194

din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de M.A.E. împotriva

sentinței civile nr. 4374 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a modificat, în parte, sentința

atacată, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind soluționarea

cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca

rămas fără obiect. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar a reținut că la dosarul cauzei

(f. 18-20 dosar recurs) au fost depuse, în copie semnată pentru conformitate cu

originalul, atât certificatul de deces privind pe T.Z.A., purtând apostila

prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961, cât și dovada

transmiterii către intimatul-reclamant a acestuia.

A apreciat Înalta

Curte că nu pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant, referitoare la

lipsa de autenticitate a documentului respectiv, având în vedere ca acesta

poartă toate elementele și mențiunile prevăzute de Convenția cu privire la

suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga

la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, publicată

în M. Of. nr. 408 din 26 august 1999, fiind eliberat de autoritățile germane,

în conformitate cu dispozițiile acesteia.

De asemenea, Înalta

Curte a considerat greșită aprecierea primei instanțe referitoare la

nerespectarea de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 8 alin. (1) din

O.G. nr. 27/2002, în condițiile în care eliberarea actul solicitat de reclamant

este de competența autorităților străine, autoritatea română recurentă nefiind,

practic, decât transmițătorul cererii formulate de petent, pe de o parte, iar

la dosar (f. 23-28) a fost depusă corespondența purtată de M.A.E. cu Consulatul

României la Bonn și cu petentul, în legătură cu cererea sa, inclusiv dovada

achitării de către acesta a taxei de 20 Euro, solicitată de autoritățile

germane.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că intimatului-reclamant i-a fost remis actul solicitat

prin petiție, a fost admis recursul și modificată sentința atacată, în parte,

în sensul respingerii capătului de cerere privind soluționarea cererii

reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără

obiect.

Calea de atac

exercitată.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul I.G.V.C.

S-a invocat in

cuprinsul cererii de revizuire, că cererea este întemeiată in raport de

înscrisurile obținute la data de 5 noiembrie 2012, data poștei, și de faptul că

M.A.E. în mod ilicit și intenționat nu și-a îndeplinit toate obligațiile,

respectiv cheltuielile de judecată și dezdăunarea sa.

În drept cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei

Curți asupra cererii de revizuire.

Examinând cerea în

condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt

limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată cererea de revizuire ca nefondată.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.

proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă

interpretare.

Înalta Curte constată

că revizuentul formulează critici care pot fi subsumate motivului de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., conform căruia:

„Revizuirea

unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se

poate cere în următoarele cazuri:

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților,

ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a

întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din

analiza acestor prevederi legale rezultă că sfera de aplicabilitate a

revizuirii pentru motivul invocat de petent este foarte limitată,

admisibilitatea fiind condiționată de anumite aspecte care trebuie să se regăsească

cumulativ.

Astfel,

pentru a fi admisibilă revizuirea, partea interesată trebuie să prezinte un

înscris nou care nu a fost administrat ca probă în procesul în care s-a dat

hotărârea a cărei revizuire se solicită. Înscrisul trebuie să aibă forță

probantă prin el însuși, să fi existat la data pronunțării hotărârii, însă să

nu fi fost depus, fiind reținut de partea potrivnică sau datorită unei

împrejurări mai presus de voința părților.

De

asemenea, înscrisurile descoperite și invocate în revizuire trebuie să aibă un

caracter determinant, adică să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

Or,

in speță se observă că ceea ce se invocă in aparență ca fiind înscris nou este Adresa

M.A.E. nr. G5-1/10747 din data de 25 octombrie 2012 de comunicare a certificatului

de deces al defunctei T.Z.A., adresă depusă la acest termen, in raport de care

Înalta Curte constată că are același conținut cu Adresa nr. G5-1/P/2956 din

data de 4 februarie 2011 (fila 18 dosar recurs), care a fost avută in vedere de

către instanța de recurs la pronunțarea soluției.

Față

de această împrejurare, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct.

5 C. proc. civ.

Totodată,

se reține că revizuentul, prin cererea formulată, nu critică soluția instanței

de recurs privind constatarea capătului de cerere vizând soluționarea cererii

înregistrată sub numărul 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect,

menționând expres că MAE și-a îndeplinit obligația de a procura și remite

certificatul de deces, însă doar la data de 5 noiembrie 2011, ci neîndeplinirea

celorlalte obligații stabilite prin sentința nr. 4374 din 22 iunie 2011 a

Curții de Apel București, făcând trimitere și la procedură reglementată de art.

24 din Legea nr. 554/2005.

Temeiul

legal al soluției pronunțate.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 326 C. proc. civ. va respinge cererea de

revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de I.G.V.C. împotriva Deciziei nr. 3194 din 22 iunie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.