ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul T.I. a

solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea

hotărârii din 19 martie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i

recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

perioada octombrie 1942-martie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi T.I. și T.A. au fost nevoiți să

se refugieze din localitatea Mănășturu Românesc în localitatea Rășca, jud.Cluj în

perioada octombrie 1942-martie 1945.

În susținerea acțiunii

reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă

și declarațiile autentificate ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a putut face dovada

plecării în refugiu prin înscrisuri oficiale.

Din actele de stare civilă

ale reclamantului și extrasele fișelor trimise de Arhivele Naționale a rezultat

că în acele fișe sunt înregistrate alte persoane decât reclamantul și părinții săi.

Instanța de fond a mai

reținut că din adeverința emisă de Parohia Mănășturu Românesc și din certificatul

de naștere al reclamantului rezultă faptul că reclamantul s-a născut la data de

3 octombrie 1942 în localitatea Mănășturu Românesc și a fost botezat în aceeași

localitate la data de 07 ianuarie 1943, ceea ce contrazice susținerile reclamantului

că în perioada octombrie 1942-martie 1945 a fost în refugiu împreună cu părinții

în localitatea Râșca.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamantul T.I. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată în mod cu totul nelegal intimata a respins cererea considerând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din adeverința

emisă de Parohia Mănășturu Românesc ar reieși că acesta a fost botezat la data de

07 ianuarie 1943, ulterior datei plecării în refugiu.

Recurentul mai susține

că într-adevăr a fost botezat în localitatea de unde familia s-a refugiat, după

data pretinsă a refugiului,însă acest lucru nu este de natură a schimba situația

juridică a acestuia, care împreună cu familia a fost nevoit să-și mute locuința

într-o altă localitate, din motive etnice.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Recurentul, a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Din înscrisurile depuse

la dosar, apar neconcordanțe între cele menționate de reclamant și declarațiile

martorilor.

În scopul emiterii eventualelor

abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca

cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație

cu reclamantul.

Or, simplele declarații

ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentului, nu pot

fi luate în considerare.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în acțiune, nu respectă cerințele

prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi

fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond,

a respins acțiunea.

Înalta Curte, în acord

cu cele reținute de instanța de fond constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din certificatul de

naștere al reclamantului eliberat de Sfatul Popular al Comunei Mănăstireni, reiese

cu certitudine că acesta s-a născut la data de 03 octombrie 1942 în loc. Mănășturu

Românesc, iar din adeverința eliberată de Parohia Ortodoxă Română Mănășturu Românesc

rezultă că a fost botezat la data de 07 ianuarie 1943, deci ulterior datei de la

care martorii susțin plecarea acestuia în refugiu.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.I., împotriva

sentinței civile nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai

2011.