ÎCCJ, Decizia nr. 123/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cadrul procesual

La data de 2 mai 2018, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, dosarul nr. x/2018, având ca obiect cererea formulată de petenta A. privind strămutarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava.

În cuprinsul cererii de strămutare, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la art. 21 din Constituția României și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, față de art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Petenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, susținând că aceste norme încalcă prevederile art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție, precum și pe cele reglementate de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În susținerea excepției, petenta a făcut referire la Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., prin care, la pct. 43, s-a reținut, în esență, că statul nu reușit să implementeze un mecanism coerent și eficient, care să asigure posibilitatea efectivă a cetățenilor de a recurge la calea de atac a recursului, iar în vederea atingerii standardelor de creștere a actului de justiție, trebuie să se stabilească remedii corelative obligațiilor impuse justițiabililor, pentru a nu îngreuna situația procesuală și financiară a acestora, având obligația de a reglementa măsuri pozitive pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului de acces la justiție.

Petenta a arătat că cetățeanul cu posibilități financiare medii este discriminat de prevederile O.U.G. nr. 80/2013.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, a susținut că aceste norme încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României, întrucât introduc, pe lângă un cadru prielnic pentru judecător de a decide în mod abuziv asupra cauzei, elemente specifice unui stat totalitar, prin lipsa motivării soluției de respingere a cererii de strămutare.

La data de 22 mai 2018, petenta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat, în esență, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 nu vizează caracterul timbrabil al cererii de strămutare, ci cuantumul exagerat al acesteia.

I.2. Hotărârea atacată

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 22 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul x/2018, s-a admis cererea formulată de petenta A., s-a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 21 din Constituția României și s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., teza referitoare la nemotivarea hotărârii asupra strămutării, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, deoarece deși excepția a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta vizează norme legale aflate în vigoare care nu au însă legătură cu soluția ce urmează a se pronunța în cauză, avându-se în vedere faptul că, la același termen, s-a reținut cererea de strămutare spre soluționare, din perspectiva sancționării neîndeplinirii obligației fiscale - ipoteză în care sunt arătate argumentele care susțin soluția.

II. Cererea de recurs

Împotriva soluției date, prin încheierea menționată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., a declarat recurs petenta A., prin mandatar B.

Recursul nu a fost motivat, autoarea căii de atac susținând chiar că soluția atacată este perfect legală conform legislației actuale.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția menționată.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei cerințe imperative atrage sancțiunea nulității, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

În cauză, încheierea atacată a fost pronunțată la data de 22 mai 2018, dată de la care, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, curge termenul de 48 de ore pentru declararea recursului, dar și pentru motivarea acestuia, în conformitate cu art. 487 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Recurenta a declarat recursul la data de 24 mai 2018, dar nu a depus motivele de recurs, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., ce prevăd sancțiunea nulității recursului exercitat în atare condiții.

În situația în care, în cauză, nu se identifică motive de ordine publică, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B.

Având în vedere dezlegarea dată recursului, nu se mai impune examinarea altor cereri sau chestiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. prin mandatar B. împotriva Încheierii din 22 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 [în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 144 alin. (2) din C. proc. civ.].

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2018.

Procesat de GGC - CL