BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 23.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2018

JUDGMENT
23.05.2018
CHAMBER
civil_2
Cite this case
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- suma de 629.410,34 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 786.762,93 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/15.04.2014, modificat prin Actul adițional nr. x/14.04.2015, în valoare de 800.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor;

- daune interese reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale aferentă sumelor indicate la punctul 1, calculată de la data de 25.08.2016 (data respingerii cererii de plată nr. x/23.05.2016) până la data achitării integrale a acesteia, cuantificate, iar prin cererea completatoare depusă la 25.10.2016, la suma de 6.539,16 RON (aferent perioadei 25.08.2016 -05.10.2016).

La termenul din data de 10.02.2017, Tribunalul București, din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr. 643 din 24 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei de interes și s-a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1592A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1592A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Intimatul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 martie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susținând, în esență, admisibilitatea recursului raportat la decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituție, apreciind că menționata decizie se aplică nu doar proceselor începute după pronunțarea sa, ci și proceselor aflate în derulare la momentul pronunțării acesteia.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului arătată în capătul principal de cerere, evaluarea fiind făcută de către reclamant, raportat la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) din același cod.

Art. 98 alin. (2) din noul C. proc. civ. statuează că pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Se reține că, prin acțiunea înregistrată la data de 6 octombrie 2016 pe rolul Tribunalul București, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN, a solicitat obligarea pârâtului, la plata sumei de 629.410,34 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 786.762,93 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/15.04.2014, modificat prin Actul adițional nr. x/14.04.2015, în valoare de 800.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor, precum și daune interese.

Așa fiind, în speță, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor contestate în prezentul litigiu (629.410,34 RON) se află sub plafonul prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Se apreciază că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 și de D. și E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 6 octombrie 2016, așadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, se reține prioritatea analizării inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1592A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1592A/2017 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2021-01-27
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 123/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 iulie 2018, sub nr. x/2
ÎCCJ 2018-03-15
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2018
Ședința publică din data de 15 martie 2018 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 31 martie 2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtu
ÎCCJ 2024-04-18
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2024
Ședința publică din data de 18 aprilie 2024 Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 29 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în
ÎCCJ 2019-11-06
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1994/2019
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.07.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat
ÎCCJ 2020-07-15
0.95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2020
Ședința publică din data de 15 iulie 2020 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 iulie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. l-a che
Sursă