BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 22.05.2013

ÎCCJ, Secția penală

JUDGMENT
22.05.2013
CHAMBER
penal
Cite this case
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra cauzei penale de

față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9924 din 1

noiembrie 2012 a Judecătoriei Arad, secția civilă,

s-a admis excepția de necompetentă

materială a acestei instanțe și s-a declinat competența soluționării cauzei

privind cererea formulată de petenta H.M. în favoarea Curții de Apel Timișoara,

secția penală.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria

Arad, secția civilă, a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe, la 03 mai 2012, petenta H.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună radierea sechestrului asigurător instituit asupra

imobilului înscris în CF, situat în Arad, str. Aurel Vlaicu, jud. Arad;

obligarea O.C.P.I. Arad să efectueze cuvenitele modificări în CF, cu cheltuieli

de judecată în caz de opoziție.

În motivarea acțiunii, petenta a

arătat că a încheiat, în anul 2002, un contract de întreținere cu numitul B.T.,

prin care, în schimbul întreținerii ce urma a fi prestată, a transmis acestuia

proprietatea imobilului situat în Arad, str. Aurel Vlaicu.

Prin sentința civilă nr.

8382/06.09.2011 pronunțată de Judecătoria Arad, rămasă irevocabilă, s-a dispus rezoluțiunea

contractului de întreținere încheiat cu întreținătorul B.T., petenta redevenind

astfel proprietară a imobilului.

Anterior pronunțării acestei hotărâri,

prin încheierea de CF din 03 mai 2011, s-a dispus însă de către D.N.A., în

cadrul unui dosar penal, înscrierea unui sechestru asigurător asupra acestui

imobil, care la data respectivă era în proprietatea numitului B.T.

Acest sechestru se impune însă a fi

radiat, în aplicarea principiului restabilirii situației anterioare, având în

vedere că prin sentința civilă nr. 8382 din 06 septembrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Arad, rămasă irevocabilă, s-a dispus rezoluțiunea contractului de

întreținere. Petenta a mai arătat că dorește să

încheie

un nou contract de întreținere cu o altă persoană, însă este împiedicată de

acest sechestru.

În drept, s-au invocat dispozițiile

art. 907 și urm. C. civ. Intimata O.C.P.I. Arad a depus întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. în susținerea

excepției, s-a arătat că pentru a avea calitate procesuală pasivă ar trebui să

existe identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în

raportul obligațional dedus judecății de reclamantă, respectiv persoana care neagă

dreptul reclamantei, persoana față de care reclamanta dorește să-și stabilească

existența unui drept real, sau persoana în patrimoniul căreia reclamanta

dorește să dovedească inexistența unui drept real, ori, în cauză, înscrierea

măsurii sechestrului asigurător în CF, dacă nu ar corespunde situației juridice

reale, ar fi putut fi obiectul unei solicitări de rectificare a cărții

funciare, însă nu în contradictoriu cu O.C.P.I. Arad.

Intimata a mai arătat că solicitarea

reclamantei de radiere a sechestrului asigurător a format obiectul încheierii

de respingere nr. 9358 din 15 februarie 2012 a O.C.P.I. Arad - față de care

petenta nu a uzitat de procedura privind plângerea împotriva încheierii de CF -

iar prin înscrierea în CF a măsurii, intimata nu a fost prejudiciată, deoarece

la data respectivă proprietarul imobilului era întreținătorul, fiind dispusă de

un organ de urmărire penală în cursul unui proces penal. Totodată, a menționat

că intimata, la data începerii procesului civil ce a avut ca obiect rezoluțiunea

contractului de întreținere, avea cunoștință de existența mențiunii privind

sechestrul, însă nu a solicitat, o dată cu rezoluțiunea contractului, și

radierea mențiunii din CF a măsurii sechestrului asigurător.

Cu privire la solicitarea reclamantei

de acordare a cheltuielilor de judecată a arătat că este nefondată, fiind

făcută cu rea credință, aceasta urmărind să dobândească un folos nelegitim ce

tinde la o îmbogățire fără just temei.

Intimata Direcția Națională

Anticorupție a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat

respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală. S-a invocat excepția

inadmisibilității plângerii, menționând că actul în baza căruia s-a înscris

sechestrul asigurător a fost ordonanța emisă la 21 aprilie 2011 în Dosarul cu nr.

269/P/2010 al D.N.

A.,

dosar în care s-a finalizat urmărirea penală, fiind sesizată instanța

competentă cu soluționarea cauzei penale, respectiv Curtea de Apel Timișoara,

cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 609/59/2011. Ca

atare, prin prisma dispozițiilor art. 168 alin. (1) C. proc. pen., competența

soluționării unei plângeri formulate împotriva măsurii instituirii sechestrului

asigurător, în cazul de față, aparține instanței penale sesizate cu

soluționarea dosarului penal.

Pe fond, a arătat că atâta timp cât

actul generator al instituirii măsurii sechestrului și înregistrarea lui în CF

este valabil, de vreme ce ordonanța de instituire a sechestrului nu a fost

infirmată, iar sechestrul asigurător cu privire la imobilul în speță nu a fost

revocat, iar părțile interesate nu l-au contestat în temeiul prevederilor

Codului de procedură penală, acțiunea de față este nelegală și netemeinică,

solicitând să fie respinsă ca atare.

Față de starea de fapt prezentată,

precum și în raport de dispozițiile art. 168 C. proc. pen. („în contra măsurii

asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia,

învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă

persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în

orice fază a procesului penal. Hotărârea instanței de judecată poate fi atacată

separat cu recurs. Recursul nu suspendă executarea. După soluționarea

definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la

îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii

civile”), Judecătoria Arad, secția civilă, a constatat că în prezenta cauză competența

de soluționare revine Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Prin sentința penală nr.21/ PI din 31

ianuarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în baza art. 42 C. proc. pen. a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secția

civilă, iar în temeiul art. 43 C. proc. pen. a constatat existența conflictului

negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a

dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a constatat că cererea

dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile art. 907 și următoarele din

Noul Cod civil, fiind

concepută ca o acțiune civilă de

rectificare a cărții funciare în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Arad și nu ca o plângere întemeiată pe dispozițiile art.

168 C. proc. pen. Conform art. 129 C. proc. civ. în cadrul procesului civil

funcționează principiul disponibilității, potrivit căruia părțile pot determina

conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului

și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le

poate parcurge. Față de conținutul cererii de chemare în judecată, Curtea de

Apel a constatat că aceasta nu are natura unei plângeri în sensul art. 168 C.

proc. pen., prin sesizarea instanței civile petenta uzând de o altă procedură

care atrage competența instanței civile.

Analizând actele și lucrările

dosarului, înalta Curte

constată

că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secția civilă, la 03

mai 2012, petenta H.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună radierea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului înscris în

CF, situat în Arad, str. Aurel Vlaicu, jud. Arad; obligarea O.C.P.I. Arad să

efectueze cuvenitele modificări în CF, cu cheltuieli de judecată în caz de

opoziție. în drept, a invocat dispozițiile art. 907 și urm. C. civ.

Din conținutul cererii de chemare în

judecată și din motivarea în drept a cererii de chemare în judecată formulată

de către petenta H.M., Înalta Curte constată că aceasta nu este o plângere de

natură penală în sensul art. 168 C. proc. pen. ci, este o acțiune civilă de

rectificare a cărții funciare în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Arad, întemeiată pe dispozițiile art. 907 și urm. C.

civ.

Corect precizează Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, că în cadrul procesului civil, potrivit art. 129 C.

proc. civ., funcționează principiul disponibilității, conform căruia părțile

pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în

privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe

care procesul civil le poate parcurge.

În atare situație, instanța nu poate

modifica

conținutul sau temeiul de drept al unei cereri dedusă judecății, în condițiile

în care petenta a înțeles să uzeze de mijloacele procesuale civile pentru

apărarea dreptului său subiectiv astfel încât, competența de soluționare revine

instanței civile.

Față de aceste considerente, potrivit

art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a

cauzei privind cererea formulată de petenta H.M. în favoarea Judecătoriei Arad,

secția civilă.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe petenta H.M., în favoarea Judecătoriei Arad, secția civilă,

instanță căreia i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 mai 2013.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2011-09-20
0.94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6166/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: D.G.A. și I.A. Arad a emis, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia nr. 186 din 8 mai 2001, prin care a fost respinsă cererea petentului S.L. de restituire, în natură, a imobilului situat în Arad,
ÎCCJ 2007-10-09
0.93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 334/2012
ărârea nr. 184/2006 a Comisiei Locale Arad, prin care i-a fost respinsă solicitarea, motivându-se că aceasta face obiectul Legii nr. 10/2001 și nu al Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005. În ședința publică de la 9 octombrie
ÎCCJ 2012-05-23
0.93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2012
Ședința publică de la 23 mai 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, sub numărul nr. 3258/108/2009, reclamanta SC A.G. SRL a chemat în j
ÎCCJ 2021-09-14
0.93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2021
Ședința publică din data de 14 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2020 pe rolul Judecători
ÎCCJ 2012-10-02
0.93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3793/2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 22 iunie 2012, sub nr. 11033/271/2012, petenții D.M.E. și D.G.I. au solicitat înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deținute de intimații A.G.F. și A.E
Sursă