ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință publică din data de 05 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 și art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 în raport de prevederile art. 4, 11, 16 și 31 din Constituția României republicată, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și U.M. 01925- UNITATE DE ARHIVĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE PENTRU STATUL MAJOR AL FORȚELOR AERIENE.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, petentul- reclamant A., care a criticat încheierea recurată ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii recurate și, constatând legalitatea și admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, să se dispună înaintarea acesteia pentru examinare și emiterea unei decizii interpretative cu privire la textele de lege criticate.

În recursul său, recurentul- reclamant a relevat motive de fapt și de drept, și condițiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, susținând, în esență, următoarele:

Prima condiție este îndeplinită, cererea de sesizare a fost formulată în apel, în cadrul judecății din dosarul nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, cât și prin prisma incidenței prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică, asupra obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești.

A arătat că articolele vizate de excepția de neconstituționalitate sunt: Legea nr. 74/1999 din 03 mai 1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene, revizuite prin art. 2 pct. 6 (dreptul la condiții de muncă echitabile) și Anexa nr. 1 (privind Ministerul Apărării Naționale), raportat la prevederile art. 11 alin. (1)- (3) din Constituția României; O.U.G. nr. 90 din 21 iunie 2001, art. 6, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în măsura în care se interpretează că prevederile Legii nr. 74/1999 de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 și Anexa nr. 1 (cu mențiunea Ministerului Apărării Naționale), nu ar fi devenit obligatorii începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României- 03 mai 1999 (plus cele două luni de grație prevăzute de art. 2, pct. 6 al Cartei), inclusiv, pentru Autoritățile Centrale prevăzute în Anexa nr. 1, texte raportate la prevederile constituționale din articolul 4 - Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 31 - Dreptul la informație.

În fine, cu privire la condiția nr. 3, recurentul- reclamant a arătat că și aceasta este îndeplinită, și anume, incidența prevederilor legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică, asupra obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, a arătat recurentul- reclamant, critica de neconstituționalitate vizează interpretarea injustă și lipsa de legalitate a instanțelor române, care, prin denegare de dreptate- susține acesta- au refuzat aplicarea: prevederilor exprese ale Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene, revizuite prin art. 2 pct. 6 și Anexa nr. 1 (privind Ministerul Apărării Naționale), aplicabile de la data de 04 iulie 1999 și pentru Ministerul Apărării Naționale - instituție centrală menționată explicit în Anexa nr. 1 la Lege; a deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016 din dosar nr. x/2016- Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, nu în ultimul rând, inacțiunea temporală a miniștrilor succesivi ai Ministerului Apărării Naționale din perioada 04 mai 1999- 21 iunie 2001, în aplicarea directă și efectivă a prevederilor exprese ale Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 și Anexa nr. 1, este vădit reținută în expunerea de motive a Guvernului la Ordonanța de Urgență nr. 90 din 21 iunie 2001.

Consideră recurentul că turpitudinea conducerii succesive a M. Ap. N. nu poate fi un motiv pentru ca instanțele să refuze/ignore în anul 2019 aplicarea directă a Legii nr. 74/1999, de Ratificare a Cartei Sociale Europene revizuite prin art. 2 pct. 6 și Anexa nr. 1 și a deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016, din dosar nr. x/2016- Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul- reclamant a susținut că, în măsura în care Curtea Constituțională va admite excepția/excepțiile invocate, devine vădită obligarea judecătorilor instanțelor la aplicarea Deciziei nr. 37 din 7 noiembrie 2016 a I.C.C.J., cu toate efectele sale.

De altfel, a arătat recurentul, articolele criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, sub aspectele invocate prin excepție.

Concluzionând, recurentul- reclamant a arătat că instanța s-a substituit fără drept atribuțiilor de judecată ale Curții Constituționale și nici nu a pus în discuție strict condițiile de admisibilitate/inadmisibilitate, aspect ce a condus în fapt la judecarea efectivă a excepției invocate.

Legal citat, intimatul- pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE București, căruia i s-a comunicat recursul, a formulat întâmpinare.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementate de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se verifică aprecierea instanței cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, raportat la condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În speță, susținerile din recurs se constituie în critici referitoare la încheierea recurată sub aspectul soluției și considerentelor care au format convingerea instanței în sensul, respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale și, astfel fiind, criticile formulate de recurent pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Astfel cum corect a stabilit și prima instanță, Înalta Curte reține că, din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei; în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Sub acest aspect, ultima condiție de admisibilitate impune ca dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului civil și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textelor criticate pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepțiile și de înrâurirea pe care dispozițiile legale o au în speță.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 și a art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999, formulată în fața Curții de Apel București de către apelantul- reclamant A., Înalta Curte constată că aceasta întrunește doar trei, din cele patru condiții de admisibilitate: excepția a fost invocată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a apelului, de către o persoană având calitatea de apelant și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, care, deși au mai fost criticate în alte cauze, nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte arată că, din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Or, din această perspectivă, cu referire la excepția invocată de recurentul- reclamant, în cauză, Înalta Curte constată că textul criticat pentru neconstituționalitate nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza, lipsind atât interesul legitim al recurentului în invocarea acestei excepții, cât și folosul practic pe care acesta l-ar putea avea ca urmare a unei eventuale admiteri a excepției invocate, deoarece, contrar celor susținute de recurent, dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 și ale art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Se reține faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 și art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999 a fost formulată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 6158/2018 din 07 august 2018 a Tribunalului București, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea sa de obligare a pârâților Ministerul Apărării Naționale și U.M. 01925- Unitate de Arhivă a Ministerului Apărării Naționale pentru Statul Major al Forțelor Aeriene, să îi încheie un contract individual de muncă, astfel cum a fost impus prin prevederile O.U.G. nr. 90/2001.

Totodată, se reține că prin decizia civilă nr. 619 din data de 05 februarie 2019, definitivă, Curtea de Apel București a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile anterior menționate, nr. 6158 din 07 august 2018 a Tribunalului București.

Din contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată, pe de o parte, că ceea ce susține recurentul- reclamant nu este neconformitatea cu legea fundamentală a art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, ci, în realitate, acesta este nemulțumit de împrejurarea că intimații- pârâți nu au procedat la încheierea contractelor sinalagmatice având ca obiect exercitarea profesiei de militar prevăzute de acest text (art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001).

Pe de altă parte, se apreciază că prin excepția de neconstituționalitate a art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, recurentul- reclamant tinde, practic, la o modificare a legii materiale aplicabile litigiului său, deziderat care excedează, însă, competenței instanței de contencios constituțional.

În alți termeni, susținerile invocate în argumentarea excepției de neconstituționalitate reprezintă critici formulate cu privire la modul în care instanța de judecată a soluționat cererea cu care a fost învestită, fără a putea fi identificate critici referitoare la neconstituționalitatea art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001, în raport cu dispozițiile constituționale invocate.

Nu în ultimul rând, în acord cu concluzia primei instanțe, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între modul de soluționare a căii de atac formulate de reclamant și necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional cu privire la textul de lege criticat pentru neconstituționalitate, și întrucât, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate neputând avea vreo înrâurire în ce privește soluția ce s-ar fi putut pronunța de către prima instanță, în apelul declarat.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de reclamantul A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Așadar, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aceste acte normative au intrat în vigoare ulterior trecerii sale în rezervă, situație în care, excepția de neconstituționalitate apare ca lipsită de pertinență. Având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul A., cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 90/2001 și art. 2 pct. 6 din Legea nr. 74/1999.

Pentru considerentele arătate, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate și, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul- reclamant A..

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință publică din data de 05 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.