ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2019

JUDGMENT

04.06.2019

CHAMBER

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Cite this case

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 4 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 14 iunie 2018, reclamanta Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea diferențelor de drepturi salariale în cuantum net de 2.451 RON, încasate necuvenit în perioada 1.01.2018 - 31.03.2018.

În cerere se arată, între altele, că pârâtul face parte din personalul auxiliar de specialitate a Tribunalului Dolj, fiind încadrat în funcția de specialist IT.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 256 din Codul muncii, art. 60, art. 95 din Legea nr. 567/2004, art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4801 din 19 noiembrie 2018, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, reclamanta Curtea de Apel Craiova a învestit Tribunalul Sibiu să soluționeze litigiul, acesta fiind în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, care este învecinată Curții de Apel Craiova.

De asemenea, s-a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Prin sentința civilă nr. 16/2019 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe, cea de-a doua instanță a reținut că a fost avută în vedere decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, reținându-se că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată. Totodată, competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 aprilie 2019, astfel că, fiind sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă recuperarea unor creanțe provenind din drepturi salariale acordate nejustificat pârâtului, specialist IT în cadrul Tribunalului Dolj.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a statuat că "46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

47.

În continuare, Curtea reține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Având în vedere forța general obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, începând cu data publicării acestora, în cadrul proceselor aflate în curs de soluționare, se constată că statuările date prin această decizie privind interpretarea sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se impune cu caracter obligatoriu și în litigiul de față.

În raport cu împrejurarea că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, calitatea reclamantei atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., deoarece instanța de contencios constituțional a statuat, în decizia nr. 290, că noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant și circumscriind obligația de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate celei în care se situează instanța competentă să soluționeze cauza.

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Curtea de Apel Craiova este de competența Tribunalul Sibiu, întrucât această instanță se situează în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată Curții de Apel Craiova.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.