ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 884/2019

HOTĂRÂRE

17.04.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 884/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 iunie 2018, formulată de reclamanta Curtea de Apel Craiova în contradictoriu cu pârâtul A. s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea diferențelor de drepturi salariale în cuantum net de 2964 RON, încasate necuvenit în perioada 01.01.2018 - 31.03.2018.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul face parte din personalul auxiliar de specialitate al Tribunalului Gorj, fiind încadrat în funcția de specialist IT.

Prin sentința nr. 4918/2018 Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu în temeiul art. 131 C. proc. civ. și a declinat judecarea cererii în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

S-au avut în vedere și considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Oradea, secția civilă și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014/a1 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, Curtea reținând că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu.

Tribunalul Sibiu, raportat la art. 127 C. proc. civ. și 269 Codul muncii și 208, 210 din Legea nr. 62/2011, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale și a admis-o reținând că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduce noțiunea de competență facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă și circumscriu obligația reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate calității sale de a fi judecător la instanța competentă să îi soluționeze cauza, nu și la instanța de grad superior. De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Or, potrivit prevederilor legii speciale, competent să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță este tribunalul și nu curtea de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanta, Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu un salariat al acesteia ce are calitatea de personal auxiliar de specialitate.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantei, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea reclamantei de instanță competentă să judece în apel cauza.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Trebuie reținut că prin decizia Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele acestei decizii Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeași decizie Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Având în vedere că noțiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Curții de Apel Craiova determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă să judece în apel cauza, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Alba Iulia, în circumscripția căreia se află Tribunalul Sibiu, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Craiova, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dolj, rezultă că Tribunalul Sibiu este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.