ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 7 mai 2019
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 25 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. le-au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și D. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de risc valutar de la pct. 6 din condițiile speciale și pct. 4.1 din condițiile generale ale contractului de credit nr. x din 23 iunie 2008;
să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/leu, la cursul de la momentul semnării contractului, care să rămână valabil pe toată perioada contractuală;
să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor reprezentând diferența de curs valutar, actualizate cu dobânda legală si indicele de inflație anuală, de la data încasării acestora și până la data restituirii;
să le oblige pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 970 și art. 1578 C. civ. din 1864, Directiva nr. 93/13, art. 1, art. 4 și art. 6 din O.G. nr. 21/1992, art. 9 și art. 18 din Legea nr. 190/1999, art. 12 și art. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 190/1999, art. 75-77 din Legea nr. 296/2004 și Legea nr. 363/2007.
Prin sentința civilă nr. 2795/2018 din 19 aprilie 2018, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. S.A. și a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta D. S.A.
Împotriva sentinței primei instanțe, A. și B. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia nr. 491/2018 din 30 octombrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea formulată împotriva pârâtei D. S.A.; a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6 din condițiile speciale ale contractului și art. 4.1 din condițiile generale ale contractului, referitoare la riscul valutar; a dispus recalcularea și plata ratelor creditului pe toată perioada contractuală în moneda creditului, la cursul valutar la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor reprezentând diferența de curs valutar, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data încasării și până la data restituirii; a obligat-o pe intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Împotriva acestei decizii, D. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la 31 ianuarie 2019.
Tribunalul Gorj a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat la 15 februarie 2019.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 491/2018 din 30 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 491/2018 din 30 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.