ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2023

HOTĂRÂRE

21.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă la 12 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, cu citarea intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că perioada 3.10.2005-1.04.2011, în care a îndeplinit funcția de grefier cu studii superioare, constituie vechime în magistratură și să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe din care să rezulte vechimea în magistratură, cu luarea în considerare a perioadei menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 211 din Legea nr. 303/2004, art. 253 alin. (2), art. 266, art. 270, art. 272, art. 275 din Codul muncii, art. 1 alin. (2) lit. i) și art. 2 alin. (1)-(4) din O.G. nr. 137/2000, decizia nr. 794/2016 Curții Constituționale.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă pentru perioada anterioară datei de 15.10.2021, în subsidiar ca prescrisă, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 374 din 20 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere a arătat că prin decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

A învederat că prevederile alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol instituie o competență de ordine publică, aplicabilă numai cererilor formulate de către judecători, procurori, grefieri și asistenți judiciari care își desfășoară efectiv activitatea la instanța sau la parchetul de pe lângă instanța competentă să judece cererea, respectiv la o instanță superioară acesteia ori la un parchet de pe lângă o instanță superioară acesteia, instanțele respective aflându-se în circumscripția aceleiași curți de apel.

Prin urmare, a reținut că nu se aplică procurorilor din cadrul serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție pentru cauzele care sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul serviciului teritorial, interpretarea textului normativ neputând fi extinsă în afara cadrului legal.

În raport de data introducerii acțiunii, 10 ianuarie 2023, a conchis că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanța competentă să soluționeze cauza fiind cea în a cărei circumscripție reclamanta domiciliază, își are reședința sau sediul, respectiv Tribunalul Dolj.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 12 iunie 2023 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la termenul de judecată din 21 septembrie 2023 a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale și a rămas în pronunțare.

Prin sentința nr. 1812/2023 din 21 septembrie 2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, instanța de conflict a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, respectiv principiul disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ. și a arătat că, în situația în care reclamantul are calitatea de procuror la instanța competentă să judece cauza, acesta este obligat să sesizeze o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Astfel, a arătat că deși dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au denumirea marginală de "competență facultativă", acestea obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de angajat/persoană care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate, obligație îndeplinită de reclamantă care a înțeles să sesizeze o instanță învecinată - Tribunalul Sibiu - cu instanța de care aparține structura teritorială în care își desfășoară efectiv activitatea, D.N.A. - Structura Teritorială Craiova.

A apreciat instanța că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil, deși reclamanta are calitatea de procuror la D.N.A. - Structura Teritorială Craiova, iar structura centrală își are sediul în București, în raport de definiția conturată de Curtea Constituțională noțiunii de "instanță competentă să soluționeze cauza" prin decizia nr. 290/2018. În acest sens, a evocat considerentele deciziei de la pct. 46, 22, 30 și 32.

Totodată, a redat dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 01 noiembrie 2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Sibiu și Tribunalul Dolj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Instanța supremă reține că, în cauză, reclamanta, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală a învestit Tribunalul Sibiu cu un litigiu în materia dreptului muncii, având ca obiect o acțiune în constatare, prin care a solicitat instanței să constate că perioada în care aceasta a îndeplinit funcția de grefier cu studii superioare, 03.10.2015-01.04.2011, constituie vechime în magistratură și, pe cale de consecință, să oblige pârâtul să emită o adeverință din care să rezulte vechimea acesteia în magistratură, cu luarea în considerare a perioadei menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1).

Conform art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcția Națională Anticorupție funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică și sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1)-(4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, se constată că serviciile teritoriale, serviciile și birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă mai constată că, întrucât Direcția Națională Anticorupție are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acestei structuri nefiind arondate instanțelor precum celelalte unități de parchet din cadrul Ministerului Public (parchete de pe lângă curți de apel, tribunale și judecătorii), ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care sunt părți procurorii acestei instituții de pachet specializate.

Situația procurorilor din această structură este total diferită de cea a celor care funcționează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanțe, neputându-se aprecia că reclamanta din prezenta cauză nu poate formula cereri de chemare în judecată la instanțe din circumscripția Curții de Apel Craiova. Ceea ce interesează este calitatea părților vizată de lege (salariați în cadrul parchetului de pe lângă instanță, ceea ce nu este cazul D.N.A.), iar nu raza de desfășurare a activității.

Cum reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Craiova a Direcției Naționale Anticorupție, se deduce că, în cauză, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reținute nici prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2

) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanțe de judecată, iar nu împotriva unei unități de parchet de pe lângă o instanță. De altfel, în cauză, nu are calitatea de pârât parchetul de pe lângă tribunal sau curte de apel, în contextul în care litigiul dedus judecății este de competența tribunalului în primă instanță iar în apel de competența curții de apel.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calității cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri) este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcționează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanță.

Prin urmare, se impune a se reține faptul că pentru procurorul care nu funcționează la parchetul de pe lângă instanța competentă și nici la parchetul de pe lângă instanța superioară celei competente să soluționeze cauza, competența aparține instanței/tribunalului de la domiciliul sau reședința reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 266, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în raport de data introducerii acțiunii, 12 ianuarie 2023.

Astfel, conform art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.".

Cum, în speță, domiciliul reclamantei este în localitate Craiova, județul Dolj, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Dolj.

Prin urmare, în mod corect a reținut Tribunalul Sibiu că nu este competent teritorial să soluționeze cererea reclamantei, întrucât aceasta din urmă nu avea nici dreptul și nici obligația să sesizeze o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.