ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2991/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2991/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9571/1/2009 pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, contestatorii C.E. și T.G. au formulat contestație în anulare
împotriva deciziei nr. 6493 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, în dosarul nr. 23841/3/2007, invocând ca temei legal art.
318 C. proc. civ.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii C.E. și
T.G. au arătat că, prin decizia contestată, instanța, respingând recursul, a
omis să cerceteze unul din motivele de casare, și anume, motivul de recurs
referitor la faptul că terenul în suprafață de 200 mp, aferent construcției ce
a avut amplasamentul în București, sector 1, a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, chiar de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 274
din 16 ianuarie 1975, fără a se fi achitat în schimb despăgubiri conform art. 30
alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Ca urmare, față de răspunsul dat de Prefectura municipiului
București prin adresa nr. CSG/MV/7771 din 13 ianuarie 2000, contestatorii au
arătat că se impunea să fie despăgubiți.
În ședința publică din data de 13 mai 2010, instanța, din
oficiu, a invocat excepția tardivității, în raport cu dispozițiile art. 319
alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., excepție întemeiată pentru următoarele
considerente :
Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,
„împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de
executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la
data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un
an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.
Prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în
anulare, decizia nr. 6493 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul
nr. 23841/3/2007, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții
C.E. și T.G. împotriva deciziei civile nr. 32 A din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București.
Prin urmare, decizia contestată nu se aduce la îndeplinire
pe cale de executare silită, astfel că, potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a
C. proc. civ., contestația în anulare împotriva acesteia putea fi formulată în
termen de 15 zile de când contestatorii au luat cunoștință de hotărâre, dar nu
mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speță, decizia contestată a rămas irevocabilă la 31
octombrie 2008, iar termenul de un an, pentru formularea contestației în
anulare, s-a împlinit la 2 noiembrie 2009.
Prezenta contestație în anulare, fiind formulată peste
termenul legal, la 4 decembrie 2009, este tardivă, astfel că instanța va
dispune respingerea sa, în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C.E. și T.G.
împotriva deciziei nr. 6493 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 13 mai 2010.