V.T. c. FRANCE

Cu privire la faptele survenue în Sri Lanka 1. Reclamanta, V.T., este o cetățeană a Sri Lankei, de origine tamilă născută în 1980 și rezidând la Paris. Președintele secțiunii a acceptat cererea reclamantei de nedivulgare a identității sale (art. 47 § 3 din regulament). A fost reprezentată de Dna S. Dupuy, avocat la Paris. Guvernul francez ("Statul pârât") a fost reprezentat de agentul său, Dna E. Belliard, directoare a afacerilor juridice din Ministerul Afacerilor Externe.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanta s-a născut la Jaffna, în nordul Sri Lankei. Familia sa ar fi susținut ideile LTTE (Liberation Tigers of Tamil Eelam), mișcare de opoziție de lungă durată față de autoritățile sri lankeze. Încă din 1992, fratele mai mare al reclamantei s-ar fi angajat alături de LTTE pentru a lupta cu ei. A fost ucis pe 28 octombrie 1992. Fratele mai mic al reclamantei s-ar fi angajat la rândul său și reclamanta nu a mai avut de atunci informații despre el. La vârsta de cincisprezece ani, reclamanta ar fi și ea început să susțină cauza LTTE, în special participând la întâlniri de propagandă și distribuind tract-uri pro-LTTE.

La începutul anului 2006, cu ocazia unei manifestații în satul ei, ar fi fost arestată și închisă într-un lagăr militar. În cei zece zile de detenție, ar fi suferit diverse umilințe și maltratări din care ar fi reținut amintire traumatică. Ar fi suferit în special mai mulți "interogatorii musculari". Reclamanta produce un certificat datat 26 decembrie 2008 emis de un reverend sri lankan din Biserica Sfintei Marii în sprijinul afirmațiilor sale, certificat care menționează sechele fizice și psihice. Ar fi fost eliberată datorită intervenției Comisiei Sri Lankeze pentru Drepturile Omului, sesizate de părinții ei, dar ar fi fost plasată sub supraveghere judiciară, cu obligația de a se prezenta la lagăr o dată pe săptămână pentru a-și constata prezența. Susține că risca, de fiecare dată când se ducea la lagăr, să fie din nou arestată. Confruntată cu acest pericol, tatăl ei ar fi decis să îi facă să plece din țară.

Reclamanta furnizează două documente în sprijinul afirmațiilor sale. Primul document datat 10 septembrie 2007 provine de la un deputat, membru al comitetului relații externe al alianței naționale tamoule. Deputatul certifică că reclamanta a participat activ la propaganda electorală în timp ce alegerile legislative au fost ținute în aprilie 2004. Precizează, de asemenea, că știe că reclamanta a fost arestată, deținută, amenințată și maltratată. O altă atestare din 12 septembrie 2007, emisă de Comisia Sri Lankezi pentru Drepturile Omului, indică faptul că reclamanta a fost eliberată pe 25 martie 2006 datorită intervenției acesteia și cu condiția de a se prezenta o dată pe săptămână la lagăr pentru a-și semna prezența. 2. Cu privire la faptele survenue din momentul sosirii reclamantei în Franța

Reclamanta a sosit în Franța în aprilie 2006. A depus o cerere de azil la Biroul Francez de Protecție a Refugiaților și Apatrizi (OFPRA) care a fost respinsă pe 1 martie 2007 pe motiv că "declarațiile scrise și orale ale persoanei în cauză, schematice, superficiale și parțial contradictorii, nu sunt susținute de nici un element credibil și determinant care să permită a considera pentru stabilite faptele invocate privind angajarea fraților săi în rândurile combatanților Tigri și activitățile pro-LTTE și pentru fondate craințele enunțate".

A făcut apel de această decizie la Curtea Națională a Dreptului Azilului (CNDA) care a confirmat respingerea pe 2 aprilie 2008 pe motiv că "nici piesele din dosar nici declarațiile făcute în ședință publică înaintea curții nu permit a considera pentru stabilite faptele invocate și pentru fondate craințele enunțate; în particular, fotografiile și documentele referitoare la moartea fratelui ei [în 1992] și atestările datate 12 septembrie 2007 și 11 ianuarie 2008 nu permit a justifica craințele de persecuții expuse; în plus, mărturiile unui compatriot, datate 12 septembrie 2007, și ale unui membru al TNA, datate 10 septembrie 2007, sunt lipsite de forță probantă; prin urmare, recursul nu poate fi admis".

În vara anului 2008, fratele mai mic al reclamantei ar fi fost asasinat după ce a fost arestat de forțele armate în urma unui control rutier. Reclamanta explică că unchiul ei ar fi încercat să-l elibereze prin intermediul unui avocat, dar forțele armate cereau ca el să aducă dovada emigrării permanente a reclamantei în Franța, care ar fi fost în final persoana căutată. Potrivit reclamantei, fratele mai mic ar fi fost fuzilat, în timp ce încerca să se evadeze, pentru nu fi putut aduce dovada plecării definitive a surorii sale.

Reclamanta produce două documente în sprijinul acestor ultime afirmații. Primul, datat 11 iulie 2008, provine de la un judecător de pace și atestă arestarea fratelui mai mic al reclamantei pe 29 mai 2008. Semnatar precizează că a contactat un avocat pentru a face să-l elibereze pe fratele mai mic al reclamantei dar forțele armate au refuzat atâta timp cât consilul juridic nu producea dovada prezenței în Franța a reclamantei. Documentul precizează, de asemenea, că fratele mai mic al reclamantei a fost ucis în timp ce încerca să se evadeze. Un document din 10 iulie 2008 emis de avocatul contactat pentru a face să-l elibereze pe fratele mai mic al reclamantei relatează aceleași evenimente.

În urma asasinării fratelui mai mic, reclamanta a depus o cerere de reexaminare a cererii de azil, care a fost respinsă de OFPRA pe 22 decembrie 2008. Pe 13 ianuarie 2010, reclamanta a fost vizată de o ordonanță prefectorală de readmisie la frontieră fixând Sri Lanka ca țară de retur. O cerere de anulare a fost introdusă și respinsă pe 18 ianuarie 2010 de tribunalul administrativ din Pau. Pe 19 ianuarie 2010, reclamanta a fost prezentată consulatului Sri Lankei în vederea eliberării unui lais-pasez. La aceeași dată, a sesizat Curtea cu o cerere de măsură provizorie.

Pe 21 ianuarie 2010, președintele camerei a decis să indice guvernului francez, în aplicarea articolului 39 din regulament, că era de dorit să nu expulzeze reclamanta către Sri Lanka pe durata procedurii înaintea Curții.

În fine, reclamanta produce un certificat datat 2 martie 2012 în care un medic generalist și medic al sportului pe care l-a consultat a constatat că: "- ar fi primit 'lovituri cu baston'; mică pată pigmentară cicatricială la obraji, în dreptul osului zigometic ('pomeții'), fractura marginii libere a incisivului superior, reparată prin mică proteza bine distinsă. Cicatrice pigmentară plană la antebrațul stâng, față internă, sfert inferior, 3,5 x 0,6 cm; - ar fi fost 'maltratată, aruncată la pământ și călcată' de militari (în cizme grele): cicatrice la abdomen, flanc drept, verticală, dreaptă, fină de 6 cm. - ar fi 'primit lovituri, suferit sevicii', care nu ar fi lăsat urmele cicatriciale la acea dată, sau care nu le lasă. - 'maltratată, trăsă de păr' foarte violent, 'aruncată împotriva diverselor obiecte, pereți'; - 'pusă gol', 'batjocorită, umilită', cu 'atașamente repetate' de către 'mai mulți militari' de fiecare dată, și ar fi 'încercat să o violeze'. - După eliberare ar fi fost obligată să se întoarcă regulat la post pentru a 'semna', dar de fiecare dată ar fi fost neliniștită, amenințată, lovită, umilită, și este cum ar fi știind că 'mulți alții nu s-au întors' acasă după aceste 'controale', s-ar fi fugit din țara sa... aceste câteva sechele psihice, neexhaustive prin metodologia colectării lor, aparțin sindromului post-traumatic..." B. Texte și documente internaționale

Curtea renvoie la cauza NA. c. Regatul Unit (n° 25904/07, §§ 53-83, 17 iulie 2008) privind situația în Sri Lanka înainte de sfârșitul ostilităților și la cazurile T.N. c. Danemarca (n° 20594/08, §§ 36-66, 20 ianuarie 2011) și E.G. c. Regatul Unit (n° 41178/08, §§ 17-46, 31 mai 2011) pentru o analiză extinsă a surselor relevante ale dreptului internațional ce se ocupă de situația în țară din sfârșitul ostilităților în mai 2009.

O actualizare privind situația în Sri Lanka poate fi găsită în raportul privind drepturile omului în Sri Lanka al Departamentului de Stat american publicat pe 8 aprilie 2011 și în Raportul Informații Țara de Origine al Ministerului de Interne britanic publicat pe 4 iulie 2011. La lumina acestor rapoarte, apare că informațiile din hotărârile precitate sunt încă actuale în special cu privire la tratamentul demandanților de azil tamiști respinși renvoyés către aeroportul din Colombo. PLÂNGERE

Invocând art. 3 din Convenție, reclamanta susține că o readmisie către Sri Lanka ar o expune la risul tratamentelor inumane și degradante. PE DREPT

Reclamanta consideră că punerea în executare a readmisiei sale către Sri Lanka ar o expune la risul tratamentelor contrare articolului 3 din Convenție, redactat după cum urmează: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante." A. Pozițiile părților

Cu privire la situația generală în Sri Lanka, Statul pârât susține că contextul în Sri Lanka a evoluat într-adevăr de la hotărârea NA. c. Regatul Unit precitată: victoria militară împotriva insurecției tamoule, proclamată în mai 2009 de Guvernul Sri Lankei, a pus capăt războiului și procesul de eliberare al populațiilor tamoule a fost pus în aplicare de autoritățile sri lankeze sub vigilența observatorilor internaționali. Citează mai multe surse internaționale.

Cu privire la situația reclamantei, ținând seama de evoluția mai sus descrisă a situației generale, Statul pârât este de părere că nu mai poate fi susținut că reclamanta riscă să sufere tratamente contrare articolului 3 din Convenție doar din cauza originii tamoule. Statul pârât consideră, în plus, că nici un element în situația sa și în informațiile pe care le-a furnizat reclamanta nu ar permite a considera că reclamanta ar fi cunoscută ca activist politic și/sau membru important al LTTE sau al opoziției. Statul pârât atrage în special atenția asupra contradicțiilor din narațiunea reclamantei. Deci în narațiunea prezentată OFPRA în 2008, reclamanta explică că a fost arestată de două ori. Or, în expunerea de fapt înaintea Curții, reclamanta menționează doar o singură arestare. Această contradicție ar arunca o îndoială serioasă asupra veracității și realității afirmațiilor reclamantei.

Reclamanta renvoie la raportul Comisiei Imigrării și Statutului de Refugiat din Canada din 21 februarie 2011 intitulat "Sri Lanka: Informații privind tratamentul acordat membrilor sau susținătorilor presuși ai Tigrilor de Eliberare ai Eelam-ului Tamul" care constată persistența riscurilor pentru activiștii cauzei tamoule, în special pentru cei care, ca și ea, și-au început activismul în Sri Lanka și l-au continuat în rândurile diasporei stabilite în Europa.

Reclamanta precizează apoi care este situația tamililor activiști renvoyés în Sri Lanka după ce au fost respinși în cererea de azil și renvoie la această privință la o răspuns la cererea de informații a Comisiei Canadiene de mai sus din 22 august 2011, intitulat "Informații privind tratamentul acordat tamililor care se întorc în Sri Lanka, inclusiv demandanților de azil respinși", potrivit căruia în special "[...] se poate constata o 'prezență importantă de agenți de informații' care 'țintesc sistematic' tamilii care se întorc din străinătate și îi supun la 'interogatori aprofundate care durează mai multe ore'". Referindu-se la raportul misiunii conduse de OFPRA în martie 2011, subliniază că ea eprouveaza și temeri din cauza statutului de femeie izolată, categorie de femei care sunt "mai ușor expuse decât altele la probleme de harcelare".

Reclamanta refută apoi argumentul Statului pârât conform căruia ar fi fost doar o simplă simpatizantă a mișcării LTTE și susține că a fost dimpotrivă membru activ. Reamintește că activitățile sale îi valseră a fi arestată și deținută timp de zece zile într-un lagăr militar, în care a suferit umilințe și maltratări și precizează că certificatul pe care-l produce vine în sprijinul afirmațiilor sale.

Reclamanta subliniază, în plus, că activitățile desfășurate de tamilii refugiați în străinătate în cadrul diasporelor activiste fac obiectul unei supraveghere particulare din partea autoritățile sri lankeze. La această privință, reclamanta renvoie la raportul organizației elvețiene de ajutor refugiaților din 22 septembrie 2011. Reclamanta consideră, de asemenea, că faptul că frații săi au fost uciși de militarii sri lankezi constituie un factor de risc. Reamintește în special că fratele mai mic a fost arestat de forțele militare la căutarea ei, și că acesta a fost fuzilat, în timp ce încerca să se evadeze, pentru că nu dorea să o denunțe pe sora sa și nu era în măsură să aducă dovada ieșirii sale din teritoriu. B. Aprecierea Curții

Cu privire la fond, Curtea se referă la principiile aplicabile în materie (a se vedea, în special, Saadi c. Italia [GC], n° 37201/06, §§ 124-125, CEDO 2008, și M.S.S. c. Belgia și Grecia [GC], n° 30696/09, CEDO 2011).

În special, Curtea reamintește că nu-i revine în mod normal să substituie propria apreciere a faptelor celei a instanțelor interne, mai bine plasate pentru a evalua dovezile prezentate înaintea lor (a se vedea, între altele, Klaas c. Germania, 22 septembrie 1993, § 29, seria A nr. 269, cu privire la art. 3).

În plus, existența unui risc de maltratări trebuie examinată la lumina situației generale în țara de retur și a circumstanțelor specifice cazului persoanei în cauză. Atunci când sursele de care dispune Curtea descriu o situație generală, afirmațiile specifice ale reclamantului trebuie corroborate de alte elemente de dovadă (Saadi, precitat, §§ 130-131).

În fine, dacă se cuvine a se referi în prioritate la circumstanțele pe care le-a cunoscut Statul în cauză la momentul expulzării, data de luat în considerare pentru examinarea riscului suferit este cea a datei examinării cauzei de către Curte (Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 86, Recueil al hotărârilor și deciziilor 1996-V).

Cu privire la reglementarea dovezii, Curtea a explicitat principiile aplicabile în materie în două decizii recente, și anume F.N. și alții c. Suedia (n° 28774/09, § 67, 18 decembrie 2012), și Mo.P. c. Franța ((dec.), n° 55787/09, 30 aprilie 2013). În acest ultim caz, Curtea s-a bazat pe argumentele expuse de Guvernul Francez pentru a respinge elementele de dovadă avansate de reclamant și a concluzionat la inadmisibilitatea cererii. Pentru a face aceasta, a urmat următorul raționament: "Cu privire la reglementarea dovezii pentru demandanții de azil, Curtea a observat în decizia F.N. și alții c. Suedia (n° 28774/09, § 67, 18 decembrie 2012) că 'ținând seama de situația particulară în care se găsesc adesea demandanții de azil, convine în multe cazuri să le acordăm beneficiul îndoielii atunci când apreciem credibilitatea declarațiilor lor și ale documentelor prezentate în sprijin. Cu toate acestea, atunci când sunt prezentate informații care dau motive bune de a îndoui veracitatea declarațiilor demandantului de azil, acesta este ținut să furnizeze o explicație satisfăcătoare pentru inconsistențele din narațiunea sa (a se vedea, în special, N. c. Suedia, n° 23505/09, § 53, 20 iulie 2010, și Collins și Akaziebie c. Suedia (dec.), n° 23944/05, 8 martie 2007). Este în principiu sarcina reclamantului de a produce elemente capabile de a demonstra că există motive serioase de a crede că, dacă măsura incriminată ar fi pusă în aplicare, ar fi expus la un risc real de a fi supus tratamentelor contrare articolului 3. Atunci când astfel de elemente sunt produse, revine Guvernului să disipe eventualele îndoieli la adresa lor (NA. c. Regatul Unit, n° 25904/07, § 111, 17 iulie 2008)."

În cauza T.N. c. Danemarca (§§ 86-94) precitată, Curtea a expus principiile generale aplicabile la evaluarea riscurilor cărora sunt expuși astăzi tamilii în caz de întoarcere în Sri Lanka, în același mod ca și a reafirmat concluzia sa potrivit hotărârii NA. c. Regatul Unit (precitată, § 133) conform căreia nu există un risc generalizat de tratamente contrare articolului 3 pentru tamilii renvoyés în Sri Lanka (T.N. c. Danemarca, precitată, § 93). Protecția oferită de art. 3 intră în joc doar atunci când un reclamant este în măsură să stabilească că există motive serioase de a crede că ar prezenta un interes atât de mare pentru autoritățile sri lankeze încât ar fi susceptibil de a fi deținut și interogat de aceste autorități la întoarcerea sa (ibid.). Ca urmare, aprecierea riscului pentru reclamantă trebuie să se facă pe o bază individuală, luând în considerare factorii relevanți enunțați în hotărârea NA. c. Regatul Unit (precitată, §§ 129-130) și preluați de hotărârea T.N. c. Danemarca (precitată, § 94) (a se vedea E.G. c. Regatul Unit, precitată, § 68, și Mo.P. c. Franța, precitată, § 48).

În cauza de față, reclamanta invocă în principal riscul de a fi arestată la sosire datorită atât originii tamoule, cât și statutului de demandantă de azil respinsă și angajamentului în favoarea mișcării LTTE.

Curtea observă că nu se contrazice că reclamanta aparține etniei tamoule. Curtea consideră că acest element, în sine, în vederea rapoartelor menționate în cazurile T.N. c. Danemarca și E.G. c. Regatul Unit precitate, nu este suficient pentru a convinge de un risc de maltratări în caz de întoarcere și că doar tamilii cu profil marcat ar necesita protecție internațională (E.G. c. Regatul Unit, precitată, § 45).

Deci va trebui să se determine dacă reclamanta are un profil marcat în special ținând seama de afirmațiile sale privind angajamentul în favoarea mișcării LTTE.

În primul rând, Statul pârât critică caracterul evolutiv al narațiunii reclamantei de-a lungul timpului. OFPRA și CNDA au într-adevăr, în deciziile datate respectiv 1 martie 2007 și 2 aprilie 2008, făcut mențiune de două arestări de care ar fi fost victimă reclamanta: prima ar fi avut loc în martie 2004 și ar fi durat cinci zile iar cea de-a doua ar fi avut loc în martie 2006 și ar fi durat zece zile. Or în fața Curții, reclamanta nu mai susține că a fost arestată de două ori. Curtea consideră că prin a se limita la a afirma că nu a susținut niciodată a fi arestată de două ori și că aceasta se dovedește imposibilă din moment ce a plecat din țara sa în 2006, reclamanta nu furnizează o explicație suficientă pentru a respinge obiecția pertinentă a Statului pârât.

În al doilea rând, certificatul medical prezentat de reclamantă nu convinge Curtea cu privire la realitatea maltratării suferite în timpul arestării. În primul rând, certificatul medical în cauză nu a fost întocmit decât în 2012 "pentru valoare în fața CEDO" de un medic generalist, adică mai mult de șapte ani după fapte. Curtea se întreabă de ce reclamanta a lăsat trecerea unui astfel de interval pentru a constata rănile pe corpul ei care constituie o dovadă substanțială. În plus, certificatul nu oferă nici o precizare privind vârstă cicatricilor în cauză. În fine, dacă reclamanta spune că suferă de sindrom de tip post-traumatic, ea nu susține nici chiar nu invocă a fi obiectul unei urmăriri psihoterapeutice sau medicamentoase din cauza acestei patologii.

În al treilea rând, Curtea observă că evenimentele la originea plecării reclamantei s-au desfășurat în 2006, adică în urmă cu mai mult de șapte ani. Îi revine deci să examineze afirmațiile reclamantei cu privire la actualitatea riscului. Reclamanta explică la această privință că în 2008, fratele mai mic ar fi fost arestat, interogat cu privire la ea și obligat să furnizeze documente capabile de a dovedi realitatea prezenței sale în Franța. Fratele ar fi fost în final ucis din cauza tăcerii sale în timp ce încerca să fugă din lagărul unde era deținut. Pentru a susține afirmațiile sale privind fratele mai mic, reclamanta produce două atestări. Prima atestare provine de la un judecător de pace, cea de-a doua de la avocatul care ar fi fost contactat pentru a face să-l elibereze pe fratele mai mic al reclamantei. Dacă este adevărat, cum susține reclamanta, că situația membrilor familiei sale apropiate poate avea o influență asupra propriei situații, Curtea nu poate decât să constate caracterul contradictoriu al narațiunii reclamantei între implicarea slabă invocată a reclamantei în susținerea LTTE care s-ar fi limitat la distribuția de cărți și la asistența la manifestații și mijloacele puse în aplicare și persistența de către guvernul Sri Lankei pentru a putea o găsi prin intermediul fratelui mai mic.

În fine, dacă reclamanta susține că a continuat o activitate activist în Franța, ea nu însoțește această afirmație de nici o precizare nici de nici un element de natură a demonstra o reală implicare în cadrul unui grup activist de la sosirea sa.

În concluzie, Curtea nu este convinsă, în vederea situației generale actuale în Sri Lanka și a criteriilor de risc invocate de reclamantă, că ar prezenta un interes particular pentru autoritățile sri lankeze. Ea consideră că nu există deci motive serioase de a crede că ar fi expusă la riscuri de tratamente contrare articolului 3 în caz de readmisie în Sri Lanka.

Ca urmare, Curtea consideră că această plângere este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Aplicarea articoluluiui 39 din regulament ia deci sfârșit. Din aceste motive, Curtea, la majoritate, Declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Mark Villiger Grefier Președinte

Quant aux faits survenus au Sri Lanka 1. La requérante, V. T., est une ressortissante sri lankaise, d’origine tamoule née en 1980 et résidant à Paris. Le président de la section a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par la requérante (article 47 § 3 du règlement). Elle a été représentée par M e S. Dupuy, avocat à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est née à Jaffna, au nord du Sri Lanka. Sa famille aurait soutenu les idées des LTTE ( Liberation Tigers of Tamil Eelam) , mouvement d’opposition aux autorités sri lankaises de longue date. Dès 1992, le frère aîné de la requérante se serait engagé auprès des LTTE afin de combattre à leurs côtés. Il fut tué le 28 octobre 1992. Son frère cadet se serait engagé à son tour et la requérante n’eut alors plus de ses nouvelles. A l’âge de quinze ans, la requérante aurait elle aussi commencé à soutenir la cause des LTTE, notamment en participant à des réunions de propagande et en distribuant des tracts pro-LTTE.

Au début de l’année 2006, à l’occasion d’une manifestation dans son village, elle aurait été arrêtée et enfermée dans un camp militaire. Pendant les dix jours de sa détention, elle aurait subi diverses humiliations et maltraitances dont elle garderait un souvenir traumatique. Elle aurait notamment subi plusieurs « interrogatoires musclés ». La requérante produit un certificat daté du 26 décembre 2008 émis par un révérend sri lankais de l’Eglise de Sainte-Marie à l’appui de ses allégations, certificat qui fait état de séquelles physiques et psychiques. Elle aurait été libérée grâce à l’intervention de la Commission des droits de l’homme du Sri Lanka, saisie par ses parents mais aurait été placée sous contrôle judiciaire, avec l’obligation de se présenter au camp chaque semaine pour faire constater sa présence. Elle allègue qu’elle courait, à cette époque, à chaque fois qu’elle se rendait au camp, le risque d’être à nouveau arrêtée. Devant ce danger, son père aurait alors décidé de lui faire quitter le pays.

La requérante fournit deux documents à l’appui de ses allégations. Le premier document daté du 10 septembre 2007 émane d’un député, membre du comité des relations étrangères de l’alliance nationale tamoule. Le député certifie que la requérante participa activement à la propagande électorale durant les élections législatives tenues en avril 2004. Il précise également qu’il sait que la requérante fut arrêtée, détenue, menacée et maltraitée. Une autre attestation du 12 septembre 2007, émise par la Commission des droits de l’homme du Sri Lanka, indique que la requérante fut libérée le 25 mars 2006 grâce à son intervention et sous la condition de se présenter une fois par semaine au camp afin de signer sa présence. 2. Quant aux faits survenus depuis l’arrivée en France de la requérante

La requérante arriva en France en avril 2006. Elle déposa une demande d’asile auprès de l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA) qui fut rejetée le 1 er mars 2007 au motif que « les déclarations écrites et orales de l’intéressée, schématiques, superficielles et en partie contradictoires, ne sont étayées d’aucun élément crédible et déterminant permettant de tenir pour établis les faits allégués concernant l’engagement de ses frères dans les rangs des combattants Tigres et les activités pro-LTTE et pour fondées les craintes énoncées ».

Elle fit appel de cette décision devant la Cour nationale du droit d’asile (CNDA) qui confirma le rejet le 2 avril 2008 au motif que « ni les pièces du dossier ni les déclarations faites en séance publique devant la cour ne permettent de tenir pour établis les faits allégués et pour fondées les craintes énoncées ; qu’en particulier, les photographies et documents relatifs à la mort de son frère [en 1992] et les attestations datées du 12 septembre 2007 et du 11 janvier 2008 ne permettent pas de justifier les craintes de persécutions exposées ; qu’en outre, les témoignages d’un compatriote, en date du 12 septembre 2007, d’une part, et d’un membre du TNA, en date du 10 septembre 2007, d’autre part, sont dénués de force probante ; qu’ainsi, le recours ne peut être accueilli ».

A l’été 2008, le frère cadet de la requérante aurait été assassiné après avoir été arrêté par les forces armées lors d’un contrôle routier. La requérante explique que son oncle aurait tenté de le faire libérer par l’intermédiaire d’un avocat, mais que les forces armées exigeaient qu’il apporte la preuve de l’émigration permanente de la requérante en France, qui serait en définitive la personne recherchée. Selon la requérante, son frère cadet aurait été fusillé, alors qu’il tentait de s’évader, pour ne pas avoir pu apporter la preuve du départ définitif de sa sœur.

La requérante produit deux documents à l’appui de ces dernières allégations. Le premier, daté du 11 juillet 2008, émane d’un juge de paix et atteste de l’arrestation du frère cadet de la requérante, le 29 mai 2008. Le signataire précise qu’il a contacté un avocat afin de faire libérer le frère cadet de la requérante mais que les forces armées ont refusé tant que son conseil ne produisait pas de preuve de la présence en France de la requérante. Le document précise également que le frère cadet de la requérante fut tué lors d’une tentative d’évasion. Un document du 10 juillet 2008 émanant de l’avocat contacté afin de faire libérer le frère cadet de la requérante relate des mêmes événements.

Faisant suite à l’assassinat de son frère cadet, la requérante déposa une demande de réexamen de sa demande d’asile, qui fut rejetée par l’OFPRA le 22 décembre 2008. Le 13 janvier 2010, la requérante fit l’objet d’un arrêté préfectoral de reconduite à la frontière fixant le Sri Lanka comme pays de renvoi. Une demande d’annulation fut introduite et rejetée le 18 janvier 2010 par le tribunal administratif de Pau. Le 19 janvier 2010, la requérante fut présentée au consulat du Sri Lanka en vue de la délivrance d’un laissez-passer. A la même date, elle saisit la Cour d’une demande de mesure provisoire.

Le 21 janvier 2010, le président de la chambre décida d’indiquer au gouvernement français, en application de l’article 39 du règlement, qu’il était souhaitable de ne pas expulser la requérante vers le Sri Lanka pour la durée de la procédure devant la Cour.

Enfin, la requérante produit un certificat en date du 2 mars 2012 dans lequel un médecin généraliste et médecin du sport qu’elle a consulté a constaté que : « ‑ elle aurait reçu « des coups de bâton » ; petite tâche pigmentaire cicatricielle à la joue G., en regard de l’os malaire (« pommette »), fracture du bord libre de l’incisive supérieure G., réparée par petite prothèse bien distinguable. Cicatrice pigmentaire plane à l’avant-bras gauche, face interne, quart inférieur, 3,5 x 0,6 cm ; ‑ elle aurait été « malmenée, projetée au sol et piétinée » par les militaires (chaussés de grosses bottes) : cicatrice à l’abdomen, flanc D., verticale, rectiligne, fine [souligné plusieurs fois] de 6 cm. – elle aurait « reçu des coups, subi des sévices », qui n’auraient pas laissé de traces cicatricielles à cette date, ou qui n’en laissent pas . [trait long]. – « malmenée, tirée par les cheveux » très violemment, « projetée contre divers obstacles, les murs » ; ‑ « mise à nue » « moquée, humiliée », avec « attachements répétés » par « plusieurs militaires » chaque fois, et ils auraient « tenté de la violer » . – Après sa libération elle aurait été obligée de revenir régulièrement au poste pour « signer », mais à chaque fois elle aurait été inquiétée, menacée, frappée, humiliée , et c’est ainsi que sachant que « nombre d’autres n’étaient pas revenus » chez eux à la suite de ces « contrôles », elle se serait enfuie de son pays ... ces quelques séquelles psychiques, non exhaustives par la méthodologie de leur recueil, appartiennent au syndrome post-traumatique ... ». B. Textes et documents internationaux

La Cour renvoie à l’affaire NA. c. Royaume-Uni (n o 25904/07, §§ 53-83, 17 juillet 2008) concernant la situation au Sri Lanka avant la fin des hostilités et aux affaires T.N. c. Danemark (n o 20594/08, §§ 36-66, 20 janvier 2011) et E.G. c. Royaume-Uni (n o 41178/08, §§ 17-46, 31 mai 2011) pour une analyse extensive des sources pertinentes du droit international traitant de la situation dans le pays depuis la fin des hostilités en mai 2009.

Une mise à jour concernant la situation au Sri Lanka peut être trouvée dans le rapport sur les droits de l’Homme au Sri Lanka du Département d’Etat américain publié le 8 avril 2011 et dans le Country of Origin Information Report du ministère de l’Intérieur britannique publié le 4 juillet 2011. A la lumière de ces rapports, il apparaît que les informations figurant dans les arrêts précités sont toujours d’actualité notamment en ce qui concerne le traitement des demandeurs d’asile tamouls déboutés renvoyés vers l’aéroport de Colombo. GRIEF

Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante allègue qu’un renvoi vers le Sri Lanka l’exposerait à un risque de traitements inhumains et dégradants. EN DROIT

La requérante considère que la mise à exécution de son renvoi vers le Sri Lanka l’exposerait à un risque de traitements contraires à l’article 3 de la Convention, ainsi libellé : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » A. Thèses des parties

Concernant la situation générale au Sri Lanka, le Gouvernement allègue que le contexte au Sri Lanka a réellement évolué depuis l’arrêt NA. c. Royaume-Uni précité : la victoire militaire contre la rébellion tamoule, proclamée en mai 2009 par le Gouvernement sri lankais, a mis fin à la guerre et le processus de libération des populations tamoules a été mis en œuvre par les autorités sri lankaises sous la vigilance des observateurs internationaux. Il cite plusieurs sources internationales.

Concernant la situation de la requérante, eu égard à l’évolution sus-décrite de la situation générale, le Gouvernement est d’avis qu’il ne saurait désormais être soutenu que la requérante risque de subir des traitements contraires à l’article 3 de la Convention du seul fait de son origine tamoule. Le Gouvernement estime en outre qu’aucun élément dans sa situation et dans les informations que la requérante a fourni ne permettrait de considérer que la requérante serait connue comme une activiste politique et/ou un membre important des LTTE ou de l’opposition. Le Gouvernement attire notamment l’attention sur les contradictions dans le récit de la requérante. Ainsi dans le récit présenté devant l’OFPRA en 2008, la requérante explique avoir été arrêtée à deux reprises. Or, dans l’exposé des faits devant la Cour, la requérante ne fait état que d’une seule arrestation. Cette contradiction jetterait un doute sérieux sur la véracité et la réalité des allégations de la requérante.

La requérante renvoie au rapport de la Commission de l’Immigration et du statut de réfugié du Canada du 21 février 2011 intitulé « Sri Lanka : Information sur le traitement réservé aux membres ou partisans présumés des Tigres de Libération de l’Eelam Tamoul » qui constate la persistance des risques encourus pour les militants pour la cause tamoule, précisément pour ceux qui, comme elle, ont débuté leur militantisme au Sri Lanka et l’ont poursuivi au sein de la diaspora établie en Europe.

La requérante précise ensuite quelle est la situation des Tamouls militants renvoyés au Sri Lanka après avoir été déboutés de leur demande d’asile et renvoie à cet égard à une réponse à la demande d’information de la Commission du Canada susmentionnée du 22 août 2011, intitulée « Information sur le traitement réservé aux Tamouls qui retournent au Sri Lanka, y compris les demandeurs d’asile déboutés », selon lequel notamment « [...] on peut constater une « présence importante d’agents du renseignement » qui « ciblent systématiquement » les Tamouls qui reviennent de l’étranger et les soumettent à des « interrogatoires approfondis durant plusieurs heures ». Faisant référence au rapport de mission menée par l’OFPRA au mois de mars 2011, elle souligne qu’elle éprouve également des craintes du fait de son statut de femme isolée, catégorie de femmes qui sont « plus facilement exposées que d’autres aux problèmes de harcèlements ».

La requérante réfute ensuite l’argument du Gouvernement selon lequel elle n’était qu’une simple sympathisante du mouvement LTTE et allègue au contraire avoir été un membre actif. Elle rappelle que ses activités lui valurent d’être arrêtée et détenue pendant dix jours dans un camp militaire, dans lequel elle subit des humiliations et maltraitance et précise que le certificat qu’elle produit vient à l’appui de ses affirmations.

La requérante souligne en outre que les activités menées par les Tamouls réfugiés à l’étranger au sein des diasporas militantes font l’objet d’une surveillance particulière de la part des autorités sri lankaises. A cet égard, la requérante renvoie au rapport de l’organisation suisse d’aide aux réfugiés en date du 22 septembre 2011. La requérante estime également que le fait que ses frères aient été tués par les militaires sri lankais constitue un facteur à risque. Elle rappelle notamment que son frère cadet a été arrêté par les forces militaires à sa recherche, et que ce dernier a été fusillé, alors qu’il tentait de s’évader, parce qu’il ne souhaitait pas dénoncer sa sœur et qu’il n’était pas en mesure d’apporter la preuve de sa sortie du territoire. B. Appréciation de la Cour

Sur le fond, la Cour se réfère aux principes applicables en la matière (voir, notamment, Saadi c. Italie [GC], n o 37201/06, §§ 124-125, CEDH 2008, et M.S.S. c. Belgique et Grèce [GC], n o 30696/09, CEDH 2011).

En particulier, la Cour rappelle qu’il ne lui appartient pas normalement de substituer sa propre appréciation des faits à celle des juridictions internes, mieux placées pour évaluer les preuves produites devant elles (voir, entre autres, Klaas c. Allemagne , 22 septembre 1993, § 29, série A n o 269, à propos de l’article 3).

En outre, l’existence d’un risque de mauvais traitements doit être examinée à la lumière de la situation générale dans le pays de renvoi et des circonstances propres au cas de l’intéressé. Lorsque les sources dont la Cour dispose décrivent une situation générale, les allégations spécifiques du requérant doivent être corroborées par d’autres éléments de preuve ( Saadi , précité, §§ 130-131).

Enfin, s’il convient de se référer en priorité aux circonstances dont l’Etat en cause avait connaissance au moment de l’expulsion, la date à prendre en compte pour l’examen du risque encouru est celle de la date de l’examen de l’affaire par la Cour ( Chahal c. Royaume-Uni , 15 novembre 1996, § 86, Recueil des arrêts et décisions 1996-V).

S’agissant du règlement de la preuve, la Cour a explicité les principes applicables en la matière dans deux décisions récentes, à savoir F.N. et autres c. Suède (n o 28774/09, § 67, 18 décembre 2012), et Mo.P. c. France ((déc.), n o 55787/09, 30 avril 2013). Dans cette dernière affaire, la Cour s’est fondée sur les arguments exposés par le Gouvernement français pour rejeter les éléments de preuve avancés par le requérant et a conclu à l’irrecevabilité de la requête. Pour ce faire, elle a suivi le raisonnement suivant : « S’agissant du règlement de la preuve pour les demandeurs d’asile, la Cour a observé dans la décision F.N. et autres c. Suède (n o 28774/09, § 67, 18 décembre 2012) qu’« eu égard à la situation particulière dans laquelle se trouvent souvent les demandeurs d’asile, il convient dans de nombreux cas de leur accorder le bénéfice du doute lorsque l’on apprécie la crédibilité de leurs déclarations et des documents soumis à l’appui de celles-ci. Toutefois, lorsque des informations sont soumises qui donnent de bonnes raisons de douter de la véracité des déclarations du demandeur d’asile, celui-ci est tenu de fournir une explication satisfaisante pour les incohérences de son récit (voir, notamment, N. c. Suède , n o 23505/09, § 53, 20 juillet 2010, et Collins et Akaziebie c. Suède (déc.), n o 23944/05, 8 mars 2007). C’est en principe au requérant de produire des éléments propres à démontrer qu’il existe des motifs sérieux de croire que, si la mesure incriminée était mise à exécution, il serait exposé à un risque réel de se voir infliger des traitements contraires à l’article 3. Lorsque de tels éléments sont produits, il incombe au Gouvernement de dissiper les doutes éventuels à leur sujet ( NA. c. Royaume-Uni , n o 25904/07, § 111, 17 juillet 2008).»

Dans l’affaire T.N. c. Danemark (§§ 86-94) précitée, la Cour a exposé les principes généraux applicables à l’évaluation des risques auxquels sont exposés à ce jour les Tamouls en cas de retour au Sri Lanka, de même qu’elle a réaffirmé sa conclusion aux termes de l’arrêt NA. c. Royaume-Uni (précité, § 133) selon laquelle il n’existe pas un risque généralisé de traitements contraires à l’article 3 pour les Tamouls renvoyés au Sri Lanka ( T.N. c. Danemark , précité, § 93). La protection offerte par l’article 3 entre uniquement en jeu lorsqu’un requérant est en mesure d’établir qu’il existe des motifs sérieux de croire qu’il présenterait un intérêt tel pour les autorités sri lankaises qu’il serait susceptible d’être détenu et interrogé par ces autorités à son retour ( ibid .). En conséquence, l’appréciation du risque pour la requérante doit se faire sur une base individuelle, en tenant compte des facteurs pertinents énoncés dans l’arrêt NA. c. Royaume-Uni (précité, §§ 129-130) et repris par l’arrêt T.N. c. Danemark (précité, § 94) (voir E.G. c. Royaume-Uni , précité, § 68, et Mo. P. c. France , précité, § 48).

En l’espèce, la requérante invoque principalement le risque qu’elle encourt d’être arrêtée dès son arrivée du fait à la fois de son origine tamoule, de son statut de demandeur d’asile débouté et de son engagement en faveur du mouvement des LTTE.

La Cour note qu’il n’est pas contesté que la requérante appartient à l’ethnie tamoule. La Cour estime que cet élément, en lui-même, au vu des rapports mentionnés dans les affaires T.N. c. Danemark et E.G. c. Royaume-Uni précitées ne suffit pas à convaincre d’un risque de mauvais traitements en cas de retour et que seuls les Tamouls au profil marqué nécessiteraient une protection internationale ( E.G. c. Royaume-Uni , précité, § 45).

Il s’agira donc de déterminer si la requérante a un profil marqué notamment eu égard à ses allégations concernant son engagement en faveur du mouvement des LTTE.

En premier lieu, le Gouvernement critique le caractère évolutif du récit de la requérante au fil du temps. L’OFPRA et la CNDA ont en effet, dans leurs décisions datées respectivement des 1 er mars 2007 et 2 avril 2008, fait état de deux arrestations dont aurait fait l’objet la requérante : la première aurait eu lieu en mars 2004 et aurait duré cinq jours et la deuxième aurait eu lieu en mars 2006 et aurait duré dix jours. Or devant la Cour, la requérante ne soutient plus avoir fait l’objet d’une première arrestation en 2004. La Cour estime qu’en se bornant à affirmer qu’elle n’a jamais soutenu avoir été arrêtée deux fois et que cela s’avère impossible dès lors qu’elle est partie de son pays en 2006, la requérante ne fournit pas une explication suffisante pour écarter l’objection pertinente du Gouvernement.

En deuxième lieu, le certificat médical produit par la requérante ne convainc pas la Cour sur la réalité des mauvais traitements subis lors de l’arrestation. Tout d’abord, le certificat médical en question n’a été établi qu’en 2012 « pour valoir devant la CEDH » par un médecin généraliste, soit plus de sept ans après les faits. La Cour s’interroge sur le point de savoir pourquoi la requérante a laissé passer un tel délai pour faire constater les blessures sur son corps qui constitue une preuve substantielle. Par ailleurs, le certificat ne donne aucune précision sur l’ancienneté des cicatrices en question. Enfin, si la requérante dit souffrir d’un syndrome de type post traumatique, elle ne soutient ni même n’allègue faire l’objet d’un suivi psychothérapique ou médicamenteux en raison de cette pathologie.

En troisième lieu, la Cour note que les événements à l’origine du départ de la requérante se sont déroulés en 2006, soit il y a plus de sept ans. Il lui appartient donc d’examiner les affirmations de la requérante quant à l’actualité du risque. La requérante explique à ce sujet qu’en 2008, son frère cadet aurait été arrêté, interrogé à son sujet et sommé de fournir des documents à même de prouver la réalité de sa présence en France. Son frère aurait finalement été tué en raison de son silence alors qu’il tentait de fuir le camp où il était détenu. A l’appui de ses allégations concernant son frère cadet, la requérante produit deux attestations. La première attestation émane d’un juge de paix, la seconde de l’avocat qui aurait été contacté pour faire libérer le frère cadet de la requérante. S’il est vrai, comme le soutient la requérante, que la situation des membres de sa famille proche peut avoir une incidence sur sa propre situation, la Cour ne peut que constater le caractère contradictoire du récit de la requérante entre la faible implication alléguée de la requérante dans le soutien aux LTTE qui se serait limité à la distribution de livres et à l’assistance à des manifestations et les moyens mis en œuvre et la persistance par le gouvernement sri lankais pour pouvoir la retrouver par le truchement de son frère cadet.

Enfin, si la requérante soutient avoir poursuivi une activité militante en France, elle n’assortit cette affirmation d’aucune précision ni d’aucun élément de nature à démontrer une réelle implication au sein d’un groupe militant depuis son arrivée.

En conclusion, la Cour n’est pas convaincue, au vu de la situation générale actuelle au Sri Lanka et des critères de risque invoqués par la requérante, de ce qu’elle présenterait un intérêt particulier pour les autorités sri lankaises. Elle estime qu’il n’existe donc pas de motifs sérieux de croire qu’elle serait exposée à des risques de traitements contraires à l’article 3 en cas de renvoi au Sri Lanka.

Partant, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. L’application de l’article 39 du règlement prend ainsi fin. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Mark Villiger Greffière Président