MO P. c. FRANCE

Reclamantul, Mo. P., este cetățean din Sri Lanka, născut în 1979 și rezidând la Bobigny. Președintele camerei a acceptat cererea de nedezvăluire a identității sale formulată de reclamant (art. 47 § 3 din regulament).

Este reprezentat în fața Curții de Me V. Koszczanski, avocat la Paris. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de agentul său, dna E. Belliard, directoare a afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate în felul următor. 1. Privind faptele petrecute în Sri Lanka

Reclamantul, de origine tamilă, provine din Ariyalai, în districtul Jaffna, la extremitatea nordică a țării.

Explică că familia sa, ca și restul comunității tamoile, trebuia să sprijine cauza tamilă prin donații de bani sau mărfuri. Tatăl reclamantului, care era electrician, a fost arestat de armata din Sri Lanka în 1992. Reclamantul, care avea doar treisprezece ani, și-a văzut tatăl agresionat violent în momentul arestării. Doi zile mai târziu, trupul tatălui său, având numeroase răni, a fost înapoiat mamei sale cu un act de deces care indica „febră puternică" ca cauză a decesului.

În octombrie 1995, în timp ce avea loc o operație militară împotriva Tigrilor Tamili, reclamantul și familia sa au fost nevoiți să fugă din Ariyalai pentru a se refugia într-un oraș aflat la mai mulți kilometri distanță.

În iulie 1996, reclamantul și mama sa au obținut o autorizație pentru a se întoarce în satul lor, dar casa lor fusese complet distrusă, ca și cele ale altor familii suspectate de activism pro-LTTE (Tigrii Eliberării Eelam-ului Tamil). S-au refugiat la sora mamei sale.

La 31 decembrie 1999, când reclamantul avea douăzeci de ani, a fost controlat de armata din Sri Lanka împreună cu alți studenți. Acuzat de apartenența la LTTE, a fost plasat într-un tabără. A fost eliberat doi zile mai târziu cu ajutorul directorului școlii sale, care a fost alertat de mama sa.

În ianuarie 2000, în timp ce starea de sănătate a mamei sale se deteriora, reclamantul a obținut de la CICR (Comitetul Internațional al Crucii Roșii) o dovadă de tranzit pentru a o duce pe aceasta la spitalul din Colombo. La 4 ianuarie 2000, însoțiți de CICR, reclamantul și mama sa au plecat cu un grup de persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale. A doua zi, au sosit la Trincomalee și au fost cazați provizoriu la adăpostul din Bambalapitiya. La 6 ianuarie la zorii zilei, poliția și armata singaleză au încercuit grupul și au arestat două sute cincizeci de tamili pentru a-i duce la închisoarea din Bambalapitiya. Reclamantul și douăzeci de alți tineri au rămas mai multe zile în închisoare. Au fost duși într-o cameră întunecată unde susțin că au fost torturați.

La 10 ianuarie, reclamantul a primit vizita unui delegat al CICR. Susține că a fost eliberat la 12 ianuarie datorită intervenției organizației umanitare. Reclamantul prezintă o atestare a CICR datată din 19 ianuarie 2000, cu pecetea organizației, certificând vizita reclamantului de către un delegat al organizației la 10 ianuarie și eliberarea sa din „Postul de Poliție Bambalapitiya" la 12 ianuarie, după spusele sale.

Întors la Ariyalai la casa mătușii sale, reclamantul a decis să plece din Sri Lanka, ceea ce a făcut la 1 februarie 2001. Reclamantul a sosit în Franța în decembrie 2002, după ce a tranzitat prin mai multe țări.

Din momentul plecării sale, mama sa, care locuia la casa mătușii sale, a fost constant hărțuită și interogată de autorități cu privire la ea.

La 15 noiembrie 2004, un verișor al reclamantului ar fi fost arestat de poliție și este tot timp în stare de dispărut.

La 20 aprilie 2005, reclamantul ar fi fost subiectul unui mandat de arestare emis de tribunalul din Colombo, care conținea următorul motiv: „acuzat de a fi prestat ajutor Tigrilor Eliberării". O scrisoare a unuia din avocații săi, datată din 26 ianuarie 2005, evocă un mandat de arestare din 20 octombrie 2004, pe baza căruia cumnatul reclamantului ar fi fost arestat la 15 noiembrie 2004. O scrisoare a altui avocat al său, din 21 iunie 2005, menționează mandatul de arestare din 20 octombrie 2004 care ar fi fost reînnoit la 20 aprilie 2005.

La 10 decembrie 2007, o citație adresată reclamantului de postul de poliție din Jaffna „în scopul unei anchete" a fost trimisă la adresa mătușii sale, al cărei soț era mereu interogat cu privire la soarta verisorului său. La 20 decembrie 2007, unchiul reclamantului a fost arestat și maltratat de polițiști. Eliberat opt zile mai târziu, a trebuit să fie spitalizat o săptămână pentru a-și trata rănile. Comisia pentru Drepturile Omului din Sri Lanka i-a eliberat o atestare datată din 20 ianuarie 2008, relatând arestarea sa de poliție la 20 decembrie 2007 și torturile suferite în timpul detenției.

La 11 august 2008, verisorul reclamantului, cu un nume foarte asemănător cu al lui, a fost arestat la Omanthai. A fost eliberat după cinci zile, dar a decedat din cauza rănilor suferite în timpul interogatoriului. Reclamantul prezintă un certificat medical de la Spitalul Chirurgical Asiri din Colombo certificând că un bărbat de douăzeci și nouă de ani cu aproape același nume ca al lui a fost internat la 16 augusztus 2008 și a decedat din cauza rănilor sale la 17 august 2008. 2. Privind faptele petrecute în Franța

Reclamantul ar fi sosit în Franța în decembrie 2002.

La 23 iunie 2003, reclamantul a prezentat o primă cerere de azil la OFPRA (Oficiul Francez de Protecție a Refugiaților și Apatrizi). Această cerere a fost respinsă la 30 noiembrie 2004 pe motiv că declarațiile scrise și orale ale reclamantului nu erau „susținute de niciun element credibil și determinant care să permită stabilirea faptelor pretinse și a temerilor enunțate". Acest refuz a fost ulterior confirmat de Comisia de Recurs a Refugiaților (CRR) la 1 iunie 2005.

La 26 iulie 2005, reclamantul a prezentat o cerere de reexaminare a dosarului să la OFPRA, invocând existența unui mandat de arestare emis împotriva sa și arestarea a doi veriși ai săului la 25 mai 2005. Cu toate acestea, narațiunea sa a fost considerată puțin credibilă și documentele prezentate în sprijinul pretențiilor sale (inclusiv mandatul de arestare) lipsite de orice valoare probatorie. Cererea sa a fost respinsă la 29 iulie 2005.

La 17 februarie 2006, acest refuz a fost confirmat de CRR pe următoarele motive: „În special, persoana în cauză nu a menționat niciodată angajamentul său în cadrul SOLT (organizație de eliberare a studenților tigrilor) în contextul cererii inițiale de azil, ceea ce aruncă o îndoială serioasă asupra realității întregului set de declarații ale sale; mai mult, mandatul de arestare din 20 martie 2005 nu prezintă suficiente garanții de autenticitate; atestarea avocatului persoanei în cauză, din 21 iunie 2005, redactată în termeni care nu permit considerarea acesteia ca geturie spontană, nu este suficientă în acest sens; (...)"

La 5 iulie 2007, reclamantul a depus o nouă cerere de admitere la beneficiul azilului. Această cerere a fost respinsă la 9 iulie 2007, decizie confirmată de CRR la 8 octombrie 2007.

La 1 aprilie 2008, reclamantul a prezentat o a patra cerere de azil în sprijinul căreia a furnizat atestarea Comisiei pentru Drepturile Omului din Sri Lanka din 20 ianuarie 2008. La 4 aprilie 2008, OFPRA a considerat că nici acest document nici declarațiile reclamantului nu oferă garanții de autenticitate și a respins cererea sa.

La 16 septembrie 2008, reclamantul a depus cea de-a cincea cerere de reexaminare, urmând arestării verisorului său la 11 august 2008. Cererea sa a fost respinsă la 25 septembrie 2008 pe același motiv ca și cererile anterioare. Reclamantul susține că nu a fost citat pentru tratarea cererii sale. La 23 octombrie 2008, reclamantul a sesizat Curtea Națională a Dreptului de Azil (CNDA).

La 18 noiembrie 2008, reclamantul a fost subiectul unui ordin care refuză șederea și obligă să părăsească teritoriul francez emis de prefectul din Seine-et-Marne. Printr-o hotărâre din 10 martie 2009, tribunalul administrativ din Melun a respins contestația reclamantului împotriva acestui ordin, pe motiv că reclamantul nu prezentase niciun element probant în sprijinul pretențiilor sale cu privire la riscurile încurse în Sri Lanka.

Din 31 decembrie 2008, reclamantul locuiește la Bobigny cu o cetățeancă franceză de origine din Sri Lanka, cu care s-a căsătorit la 9 septembrie 2009.

La 13 octombrie 2009, reclamantul a fost notificat cu un ordin prefectural de repatriere forțată. Aceeași zi, prefectul din Pirinei-Atlantice a decis plasarea în retenție pe motiv că reclamantul nu oferea o alternativă la acest plasament datorită lipsei pașaportului original și ținând cont de termenele necesare obținerii unui permis de circulație consular. Reclamantul a atacat acest ordin în fața tribunalului administrativ din Pau, argumentând că cauza o încălcare excesivă a dreptului la o viață familială normală, fiind soț de franceză și că prefectul îl expunea la tratamente contrare articolului 3 din Convenție prin stabilirea Sri Lankei ca țară de destinație. Printr-o hotărâre din 17 octombrie 2009, jurisdicția administrativă a respins cererea pe motivul că căsătoria reclamantului era prea recentă pentru a putea considera că prefectul a comis o eroare în evaluarea intensității și vecinimii relațiilor familiale și, pe de altă parte, măsura nu împiedica deloc reclamantul să solicite o viză de ședere lungă în țara sa de origine ca soț de franceză. Privind desemnarea Sri Lankei ca țară de destinație, tribunalul a considerat că reclamantul nu furniza niciun element concret care să permită crede că în caz de reîntoarcere în țara sa de origine ar fi expus la tratamente contrare articolului 3, și că documentele prezentate nu erau suficiente pentru a justifica riscurile pe care le invoca.

La 19 octombrie 2009, reclamantul a sesizat Curtea și a depus o cerere de măsură provizorie pe baza articolului 39 din regulamentul ei. La 21 octombrie 2009, Curtea a indicat Guvernului, în aplicarea articolului 39 din regulamentul ei, că era de dorit să nu-l readmită pe reclamant către Sri Lanka pentru durata procedurii din fața Curții.

Printr-o decizie din 12 mai 2010, CNDA a confirmat decizia OFPRA din 25 septembrie 2008. A considerat cererea admisibilă datorită unui fapt nou, decesul verisorului reclamantului, dar nu a admis cererea pe motiv că certificatele prezentate nu erau probante și că documentele privind căsătoria sa nu aveau impact asupra cererii sale. B. Informații pertinente cu privire la situația din Sri Lanka

Informații detaliate cu privire la situația din Sri Lanka înainte de încetarea ostilităților în mai 2009 se găsesc în hotărârea NA. împotriva Regatului Unit (nr. 25904/07, §§ 53-83, 17 iulie 2008). Informații actualizate cu privire la situația din Sri Lanka de la încetarea ostilităților în mai 2009 se găsesc în hotărârea T.N. împotriva Danemarcei (nr. 20594/08, §§ 36-66, 20 ianuarie 2011) și E.G. împotriva Regatului Unit (nr. 41178/08, §§ 17-46, 31 mai 2011).

Privind tratarea la aeroportul din Colombo a reclamanților de azil respinși, Curtea trimite la paragrafele 33 la 39 ale cauzei E.G. împotriva Regatului Unit sus-menționate. Curtea observă că din raportul anual privind drepturile omului în Sri Lanka publicat la 8 aprilie 2011 de Departamentul de Stat american și din Raportul informații despre țara de origine (Country of Origin Information Report) întocmit la 4 iulie 2011 de Biroului pentru Interne din Marea Britanie, procedura reglementând controalele tamoililor care se întorc în Sri Lanka pare a nu s-a schimbat de la publicarea rapoartelor anterioare.

Curtea observă, în cele din urmă, privind mandatele de arestare, că într-o scrisoare datată din 14 septembrie 2010, Înalta Comisie Britanică din Colombo a semnalat că este în general dificil pentru o persoană defensor într-un proces penal să obțină o copie a mandatului de arestare care ar fi emis împotriva ei. Atunci când un mandat de arestare este emis, o copie este păstrată în dosar și originalul este încredințat serviciilor poliție. Nu există o procedură care să permită unui acuzat sau reprezentantului său să solicite o copie a mandatului. Cu toate acestea, ținând seama de nivelul corupției raportat de diverse surse internaționale fiabile, este posibil ca o persoană care are bune contacte în poliție să mituiască un agent pentru a obține un asemenea document. Este de remarcat faptul că documentele false se obțin foarte ușor în toată țara (a se vedea Raportul COI din 4 iulie 2011, Biroului pentru Interne din Marea Britanie, § 10.13). PLÂNGERI

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că readmiterea sa către Sri Lanka l-ar expune la tratamente contrare acestei dispoziții.

Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că readmiterea constituiește o încălcare a dreptului la viață privată și familială garantat de art. 8 din Convenție ținând seama de faptul că doar mătușa sa mai locuiește în Sri Lanka, că locuiește în Franța din 2002 și că este căsătorit cu o cetățeancă franceză. PE DREPT

Reclamantul susține un risc de a fi expus la maltreatare în caz de reîntoarcere în Sri Lanka. Invocă art. 3 din Convenție care este redactat după cum urmează: „Nimeni nu poate fi supus torturii sau unor pedepse ori tratamente inhumane sau degradante." a) Tezele părților

Guvernul susține că cererea de azil și cele patru cereri de reexaminare prezentate de reclamant au fost respinse de autoritățile și instanțele competente după o examinare atentă a temerilor enunțate de acesta. Guvernul subliniază că OFPRA, CRR și CNDA au procedat la o evaluare atât de atentă a cererilor sale cu cât în perioada considerată era în mod notorieditate cunoscut că aceste instanțe acordau aproape sistematic protecție subsidiară cetățenilor din Sri Lanka originari din regiunea Jaffna. Mai mult, Guvernul amintește că instanțele competente au considerat că atestările și documentele prezentate de interesat nu oferă suficiente garanții de autenticitate și că declarațiile reclamantului erau sumare și puțin circonstanțiate. În orice caz, Guvernul subliniază că administrația prefecturală, precum și tribunalele administrative, care s-au angajat de asemenea într-o examinare precisă a situației reclamantului, nu au identificat niciun element concret care să permită gândirea că reclamantul ar fi expus la risc de maltreatare în caz de readmitere către Sri Lanka.

Privind situația din Sri Lanka, Guvernul amintește că, deși Curtea a admis că tinerii tamili care-și recâștigă țara ar putea fi confruntați cu riscuri de maltreatare, a subliniat și că trebuie să existe elemente de fapt, proprii persoanelor care susțin a curge un astfel de risc, care să permită anticiparea că ar fi tratate personal în mod incompatibil cu art. 3 din Convenție. Guvernul trimite de asemenea la hotărârea NA. împotriva Regatului Unit din 17 iulie 2008, în care Curtea a judecat că protecția oferită de art. 3 nu ar fi făcută iluzorie dacă s-ar cere tamoililor care contestă readmiterea la Sri Lanka să dovedească alte caracteristici speciale care i-ar expune la risc real de maltreatare.

În acest sens, Guvernul estimează că reclamantul nu a demonstrat existența unor elemente specifice situației personale a sa. Susține că reclamantului îi revine să prezinte Curții motivele pentru care autoritățile din Sri Lanka ar fi așteptat patru ani după plecarea sa pentru a emite un mandat de arestare împotriva sa, în vreme ce aceleași autorități ar fi trebuit să știe, dacă se întâmplă ca reclamantul să fi fost atât de important pentru autorități cum susține, că plecase din țară. Guvernul se întreabă de asemenea de ce reclamantul nu a menționat angajamentul suo în cadrul LTTE în cadrul inițial al cererii de azil în fața OFPRA, apoi în fața CRR. Guvernul observă că doar după respingerea cererii inițiale de azil reclamantul a invocat acest fapt într-o a doua cerere. Or, pare neplauzibil, conform Guvernului, ca reclamantul, interogat de OFPRA privind motivele persecuțiilor sale, să fi putut uita acest element care ar fi una dintre principalele cauze ale riscurilor pe care susține că le încurce în caz de reîntoarcere.

În plus, Guvernul constată că contextul din Sri Lanka a evoluat de la hotărârea NA. sus-citată și că, dacă Sri Lanka nu a devenit o stare total pacificată, victoria militară împotriva rebeliunii tamoile în mai 2009 a pus capăt conflictului. Guvernul observă că organizațiile internaționale prezente pe teren raportează o normalizare progresivă a situației din Sri Lanka și dispariția riscurilor specifice încurse de persoanele de origine tamilă. Astfel, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiații (UNHCR) observă că mulți tamili care plecaseră din țara lor doresc acum să se întoarcă datorită îmbunătățirii situației din Sri Lanka. Guvernul concluzionează că, cu excepția unei situații foarte excepționale, readmiterea în țara lor a cetățenilor din Sri Lanka de origine tamilă nu-i expune la riscuri de tratamente contrare articolului 3. În cazul de față, nu pare, conform Guvernului, că reclamantul se află într-o situație excepțională. De altfel, violențele de care se plânge reclamantul împotriva familiei sale ar fi încheiate de la august 2008, ceea ce pare să confirme această analiză a situației din Sri Lanka.

În final, Guvernul consideră, ca și autoritățile competente în materie de azil, că mandatul de arestare prezentat de reclamant nu prezintă suficiente garanții de autenticitate.

Ținând seama de cele de mai sus, Guvernul estimează că nu există motive serioase de a crede în existența riscurilor reale de tratamente contrare articolului 3 în caz de reîntoarcere a reclamantului în Sri Lanka.

Reclamantul susține că reclamanții de azil respinși prezintă interes pentru autoritățile din Sri Lanka în contextul „vânătorii tigrilor" și că sunt expuși, în caz de reîntoarcere, la riscuri foarte serioase de tortură sau maltreatare în sensul articolului 3 din Convenție. În acest sens, reclamantul precizează că tamoilul „care se află în vizor autoritățile din Sri Lanka" sunt sistematic supuși torturii și altor maltreatări.

În replică la Guvern care se întreabă privind întârzierea dintre plecarea sa și emiterea mandatului de arestare, reclamantul răspunde că nu poate fi ținut responsabil pentru data emiterii mandatului de arestare. Observă că Guvernul limitează observațiile la data emiterii mandatului de arestare fără a contesta autenticitatea pe baza unor elemente materiale. Concluzionează că faptul că este încă căutat nu este contestat.

Privind argumentul Guvernului conform căruia nu ar fi informat autoritățile competente în materie de azil privind angajamentul său în cadrul LTTE decât după respingerea cererii inițiale de azil, reclamantul susține că apărea, deja din prima cerere de azil, ca provenind dintr-o familie politică implicată, în special având în vedere asasinarea tatălui său. În plus, realitatea angajamentului politic trebuia dedusă din faptul că a fost forțat să fugă din orașul originar, cu restul familiei, în 1995.

Privind riscurile personal încurse în Sri Lanka, reclamantul amintește că a fost arestat de armata din Sri Lanka la 6 ianuarie 2000, apoi deținut din cauza etniei (tamilă) și originii geografice (nord țării). Observă, în acest sens, că Guvernul nu contestă autenticitatea documentului CICR certificând detenția și eliberarea sa, ci doar puterea lui probatorie. Reclamantul se întreabă privind această poziție ținând seama de faptul că OFPRA poate intra în contact cu CICR în caz de îndoială.

Reclamantul susține că această arestare, care este fără îndoială stabilită, constituie un precedent judecătoresc care va permite identificarea sa la aeroportul din Colombo. Rezultă din hotărârea NA. împotriva Regatului Unit (sus-citată) că autoritățile din Sri Lanka dispun de mijloace tehnologice care permit identificarea la aeroportul din Colombo a reclamanților de azil respinși. Mai mult, reclamantul susține că reunește mai mulți dintre factorii de risc evidențiați de Curtea din hotărârea sa E.G. împotriva Regatului Unit din 31 mai 2011 (§§ 73-77), și anume originea tamilă, o cerere de azil formulată în străinătate, apartenența la mișcarea LTTE și o arestare din cauza acestei implicații. Reclamantul amintește, în acest sens, asasinarea tatălui său în 1992, arestarea sa în 2000, eliberarea datorită intervenției CICR și emiterea unui mandat de arestare împotriva sa.

Reclamantul trimite, în final, la pozițiile și rapoartele UNHCR, Organizației Elvețiene de Ajutor Refugiaților (OSAR) și Amnesty International care evidențiază situația dramatică a deplasaților tamili în contextul perioadei post-război din Sri Lanka. Aceste rapoarte denunță, după reclamant, continuarea politicii de încarcerare de către autoritățile din Sri Lanka a oricărei persoane suspectate de a avea legături cu LTTE.

Având în vedere aceste elemente, reclamantul cere Curții să concluzioneze că există o încălcare a articolului 3 din Convenție. b) Evaluarea de către Curtea

În cauza T.N. împotriva Danemarcei (§§ 86-94) sus-citată, Curtea a expus principiile generale aplicabile evaluării riscurilor la care sunt expuși în prezent tamoilul în caz de reîntoarcere în Sri Lanka, la fel cum a reafirmat concluzia sa în conformitate cu hotărârea NA. împotriva Regatului Unit (sus-citată, § 133) conform căreia nu există un risc generalizat de tratamente contrare articolului 3 pentru tamoilul readmiși în Sri Lanka (T.N. împotriva Danemarcei, sus-citată, § 93). Protecția oferită de art. 3 intră în joc doar atunci când un reclamant este în măsură să stabilească că există motive serioase de a crede că ar prezenta un interes pentru autoritățile din Sri Lanka care să fie susceptibil de a fi deținut și interogat de aceste autorități la reîntoarcerea sa (ibid.). În consecință, evaluarea riscului pentru reclamant trebuie efectuată pe bază individuală, ținând seama de factorii relevanți enunțați în hotărârea NA. împotriva Regatului Unit (sus-citată, §§ 129-130) și reluați de hotărârea T.N. împotriva Danemarcei (sus-citată, § 94).

Mai mult, Curtea amintește că în hotărârea sa E.G. împotriva Regatului Unit (sus-citată, §§ 79-80), a estimat că faptul de a fi doar un solicitant de azil respins în străinătate nu era suficient, ca atare, pentru a fi expus la riscuri de maltreatare și detenție arbitrară din partea autoritățile din Sri Lanka la sosirea la aeroport. Trebuie, suplimentar, conform Curții și informațiilor adunate de aceasta, ca individul să prezinte un interes particular pentru autorități, de exemplu să fie căutat pentru a fi comis o crimă sau să fie o personalitate influență a LTTE.

Privind regulamentul dovezilor pentru reclamanții de azil, Curtea a observat în decizia F.N. și alții împotriva Suediei (nr. 28774/09, § 67, 18 decembrie 2012) că „având în vedere situația particulară în care se găsesc adesea reclamanții de azil, trebuie în multe cazuri să li se acorde beneficiul îndoielii atunci când se evaluează credibilitatea declarațiilor și documentelor prezentate în sprijinul acestora. Cu toate acestea, atunci când sunt prezentate informații care oferă motive bune de a-și dubta de veracity al declarațiilor reclamantului de azil, acesta din urmă este obligat să furnizeze o explicație satisfăcătoare pentru incoerența relatelor sale (a se vedea, în special, N. împotriva Suediei, nr. 23505/09, § 53, 20 iulie 2010, și Collins și Akaziebie împotriva Suediei (decizie), nr. 23944/05, 8 martie 2007). Este în principiu responsabilitatea reclamantului să producă elemente menite să demonstreze că există motive serioase de a crede că, dacă măsura contestată ar fi pusă în executare, ar fi expus la risc real de a suferi tratamente contrare articolului 3. Atunci când astfel de elemente sunt produse, responsabilitatea Guvernului este să disipe eventualele îndoieli cu privire la acestea. (NA. împotriva Regatului Unit, nr. 25904/07, § 111, 17 iulie 2008)."

În cazul de față, Curtea observă, fără a contesta realitatea persecuțiilor suferite în trecut, că reclamantul a plecat din Sri Lanka cu mai mult de zece ani în urmă, că nu face cunoscut niciun fel de persecuție a familiei sale din momentul încetării conflictului în mai 2009 și că nu dovedește în ce fel ar mai fi de interes pentru autoritățile din Sri Lanka.

În acest sens, documentul CICR atestă doar faptul că reclamantul a fost deținut o dată, cu alte persoane de origine tamilă, în 2000. Această atestare nu constituie dovada că reclamantul ar mai prezenta interes pentru autoritățile din Sri Lanka. În mod similar, în hotărârea E.G. împotriva Regatului Unit (sus-citată, § 80), Curtea a considerat că detenția reclamantului o singură dată (în contrast cu NA. împotriva Regatului Unit, unde reclamantul fusese arestat de șase ori, a se vedea hotărârea eponimă sus-citată), zece ani mai în urmă, nu constituia, singură, un factor suficient de risc pentru reclamant în caz de reîntoarcere.

Curtea observă rezervele exprimate de Guvern privind autenticitatea mandatului de arestare prezentat de reclamant. Observă că, dacă instanțele competente în materie de azil s-au limitat la a pune în îndoială autenticitatea fără a indica motivele care fundează suspiciunea lor, Guvernul susține că este foarte puțin probabil ca un mandat de arestare să fi fost emis patru ani după plecarea reclamantului. Curtea estimează că încercând doar a afirma că nu este responsabil pentru data emiterii acestui mandat de arestare, reclamantul nu furnizează o explicație suficientă pentru a respinge obiecția relevantă a Guvernului. Aceasta din urmă este întărită de sursele internaționale (a se vedea surse internaționale) din care rezultă că este dificil, dacă nu imposibil, pentru o persoană vizată de un mandat de arestare să obțină o copie și că documentele false sunt ușor accesibile în Sri Lanka. Curtea nu poate prin urmare acorda valoare probatorie documentului prezentat de reclamant.

În concluzie, Curtea nu este convinsă că reclamantul ar prezenta, ca solicitant de azil respins, un interes particular pentru autoritățile din Sri Lanka. Estimează că nu există prin urmare motive serioase de a crede că ar fi expus la riscuri de tratamente contrare articolului 3 în caz de readmitere în Sri Lanka. Prin urmare, Curtea estimează că acest grief este în mod evident prost fondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Aplicarea articoluluiui 39 din regulament ia sfârșit prin urmare.

Reclamantul se plânge de faptul că expulzarea sa ar constitui o ingerință desproporiționată în dreptul la viață privată și familială, în special datorită faptului că este căsătorit cu o cetățeancă franceză. Invocă art. 8, ale cărui extracte pertinente se citesc după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la respectarea vieții private și familiale (...). 2. Nici o autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât atunci când această intervenție este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora."

Guvernul, invitat să prezinte observații înainte de 3 septembrie 2012 cu privire la acest grief, susține că dacă reclamantul s-a căsătorit cu o persoană de naționalitate franceză la 9 septembrie 2009, nu a furnizat de atunci niciun document justificând comunitatea de viață efectivă dintre cei doi soți și niciun adresă de cazare și aceasta în ciuda cererii de documente suplimentare care i-a fost înmânată personal.

Reclamantul, căruia observațiile Guvernului i-au fost transmise, a fost invitat să prezinte observații în replică înainte de 17 octombrie 2012, termen care a fost prelungit până la 28 noiembrie 2012. În ciuda acordării acestui termen suplimentar, reclamantul nu a adus nicio precizare privind efectivitatea vieții familiale.

În fața tăcerii persistente a reclamantului, Curtea nu poate decât să judece că acest grief este insuficient argumentat. Rezultă că acest grief este în mod evident prost fondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în majoritate, Declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Mark Villiger Grefier Adjunct Președinte

Le requérant, Mo. P., est un ressortissant sri lankais, né en 1979 et résidant à Bobigny. Le président de la chambre a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement).

Il est représenté devant la Cour par M e V. Koszczanski, avocat à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. Quant aux faits survenus au Sri Lanka

Le requérant, d’origine tamoule, vient d’Ariyalai, dans le district de Jaffna, à l’extrême nord du pays.

Il explique que sa famille, comme le reste de la communauté tamoule, devait soutenir la cause tamoule en donnant de l’argent ou des marchandises. Le père du requérant, qui était électricien, fut arrêté par l’armée sri lankaise en 1992. Le requérant, qui n’avait que treize ans, vit son père être violemment agressé lors de son arrestation. Deux jours plus tard, le corps de son père portant des nombreuses blessures fut rendu à sa mère avec un acte de décès indiquant « fortes fièvres » comme cause du décès.

En octobre 1995, lors d’une opération militaire contre les Tigres tamouls, le requérant et sa famille furent contraints de fuir Ariyalai pour se réfugier dans une ville à plusieurs kilomètres.

En juillet 1996, le requérant et sa mère obtinrent une autorisation pour retourner dans leur village, mais leur maison avait été complètement détruite, comme celles d’autres familles suspectées d’activisme pro-LTTE (Tigres de libération de l’Eelam tamoul). Ils se réfugièrent chez la sœur de sa mère.

Le 31 décembre 1999, alors que le requérant avait vingt ans, il fut contrôlé par l’armée sri lankaise avec d’autres étudiants. Accusé d’appartenir aux LTTE, il fut placé dans un camp. Il fut libéré deux jours plus tard grâce à l’aide du directeur de son école qui avait été alerté par sa mère.

En janvier 2000, alors que la santé de sa mère se dégradait, le requérant obtint du CICR (Comité international de la Croix-Rouge) un laissez-passer pour emmener celle-ci à l’hôpital de Colombo. Le 4 janvier 2000, accompagnés du CICR, le requérant et sa mère partirent avec un groupe de personnes ayant besoin de soins médicaux. Le lendemain, ils arrivèrent à Trincomalee et furent installés provisoirement au foyer de Bambalapitiya. Le 6 janvier à l’aube, la police et l’armée cinghalaise encerclèrent le groupe et arrêtèrent deux cent cinquante Tamouls pour les amener à la prison de Bambalapitiya . Le requérant et vingt autres jeunes restèrent plusieurs jours en prison. Ils furent amenés dans une pièce obscure où ils auraient été torturés.

Le 10 janvier, le requérant reçut la visite d’un délégué du CICR. Il affirme avoir été libéré, le 12 janvier, grâce à l’intervention de l’organisation humanitaire. Le requérant produit une attestation du CICR datée du 19 janvier 2000, estampillée du tampon de l’organisation, certifiant de la visite du requérant par un délégué de l’organisation le 10 janvier et de sa libération de « Bambalapitiya Police Station » le 12 janvier, selon ses dires (« according to himself »).

De retour à Ariyalai chez sa tante, le requérant décida de quitter le Sri Lanka, ce qu’il fit le 1 er février 2001. Le requérant arriva en France en décembre 2002, après avoir transité par plusieurs pays.

Depuis son départ, sa mère, qui vivait chez sa tante, fut constamment harcelée et interrogée par les autorités à son propos.

Le 15 novembre 2004, un cousin du requérant aurait été arrêté par la police et serait toujours porté disparu à ce jour.

Le 20 avril 2005, le requérant aurait fait l’objet d’un mandat d’arrêt établi par le tribunal de grande instance de Colombo, comportant le motif suivant : « accusé d’avoir fourni son aide aux Tigres de la Libération ». Une lettre de l’un de ses avocats, datée du 26 janvier 2005, évoque un mandat d’arrêt du 20 octobre 2004, sur la base duquel le beau-frère du requérant aurait été arrêté le 15 novembre 2004. Une lettre d’un autre de ses avocats, en date du 21 juin 2005, mentionne le mandat d’arrêt du 20 octobre 2004 qui aurait été renouvelé le 20 avril 2005.

Le 10 décembre 2007, une convocation adressée au requérant par le commissariat de police de Jaffna « en vue d’une enquête » fut envoyée à l’adresse de sa tante, dont le mari était sans cesse interrogé sur le sort de son neveu. Le 20 décembre 2007, l’oncle du requérant fut arrêté et maltraité par les policiers. Libéré huit jours plus tard, il dut être hospitalisé une semaine pour soigner ses blessures. La Commission des droits de l’homme du Sri Lanka lui délivra une attestation datée du 20 janvier 2008, faisant état de son arrestation par la police le 20 décembre 2007 et des tortures endurées durant sa détention.

Le 11 août 2008, le cousin du requérant, ayant un nom très semblable à ce dernier, fut arrêté à Omanthai. Il fut relâché après cinq jours, mais décéda des suites des blessures subies lors de son interrogatoire. Le requérant présente un certificat médical de l’Hôpital chirurgical d’Asiri à Colombo attestant qu’un homme de vingt-neuf ans ayant quasiment le même nom que le sien fut admis le 16 août 2008 et qu’il décéda des suites de ses blessures le 17 août 2008. 2. Quant aux faits survenus en France

Le requérant serait arrivé en France en décembre 2002.

Le 23 juin 2003, le requérant présenta une première demande d’asile auprès de l’OFPRA (Office français de protection des réfugiés et apatrides). Cette demande fut rejetée le 30 novembre 2004 au motif que les déclarations écrites et orales du requérant n’étaient « étayées d’aucun élément crédible et déterminant permettant de tenir pour établis les faits allégués et pour fondées les craintes énoncées ». Ce rejet fut postérieurement confirmé par la Commission des recours des réfugiés (CRR) le 1 er juin 2005.

Le 26 juillet 2005, le requérant présenta une demande de réexamen de son dossier auprès de l’OFPRA, invoquant l’existence d’un mandat d’arrêt émis à son encontre et l’arrestation de deux de ses cousins le 25 mai 2005. Toutefois, son récit fut considéré comme peu crédible et les documents produits à l’appui de ses allégations (dont le mandat d’arrêt) dépourvus de toute valeur probante. Sa demande fut rejetée le 29 juillet 2005.

Le 17 février 2006, ce rejet fut confirmé par la CRR aux motifs suivants : « Qu’en particulier, l’intéressé n’a jamais fait état de son engagement au sein du SOLT (organisation étudiante de libération des tigres) dans le cadre de sa demande initiale, ce qui jette un doute sérieux sur la réalité de l’ensemble de ses déclarations ; qu’en outre le mandat d’arrêt en date du 20 mars 2005 ne présente pas de garantie d’authenticité suffisante ; que l’attestation de l’avocat de l’intéressé, en date du 21 juin 2005, rédigée en des termes qui ne permettent pas de la regarder comme étant un témoignage spontané, n’est pas suffisante à cet égard ; (...) »

Le 5 juillet 2007, le requérant fit une nouvelle demande d’admission au bénéfice de l’asile. Cette demande fut rejetée le 9 juillet 2007, décision confirmée par la CRR le 8 octobre 2007.

Le 1 er avril 2008, le requérant présenta une quatrième demande d’asile à l’appui de laquelle il fournit l’attestation de la Commission des droits de l’homme du Sri Lanka du 20 janvier 2008. Le 4 avril 2008, l’OFPRA considéra que ni ce document ni les déclarations du requérant n’offraient de garanties d’authenticité et rejeta sa demande.

Le 16 septembre 2008, le requérant introduisit sa dernière demande de réexamen, à la suite de l’arrestation de son cousin, le 11 août 2008. Sa demande fut rejetée le 25 septembre 2008 sur le même fondement que les demandes précédentes. Le requérant allègue qu’il ne fut pas convoqué pour le traitement de sa demande. Le 23 octobre 2008, le requérant saisit la Cour nationale du droit d’asile (CNDA).

Le 18 novembre 2008, le requérant fit l’objet d’un arrêté portant refus de séjour et obligation de quitter le territoire français délivré par le préfet de Seine-et-Marne. Par un jugement du 10 mars 2009, le tribunal administratif de Melun rejeta le recours du requérant formé contre cet arrêté, au motif que le requérant n’apportait aucun élément probant à l’appui de ses allégations sur les risques encourus au Sri Lanka.

Depuis le 31 décembre 2008, le requérant habite à Bobigny avec une ressortissante française d’origine sri lankaise, avec laquelle il s’est marié le 9 septembre 2009.

Le 13 octobre 2009, le requérant se vit notifier un arrêté préfectoral de reconduite à la frontière. Le même jour, le préfet des Pyrénées ‑ Atlantiques décida de son placement en rétention au motif que le requérant n’offrait pas d’alternative à ce placement en l’absence de passeport original et compte tenu des délais nécessaires à l’obtention d’un laissez-passer consulaire. Le requérant attaqua cet arrêté devant le tribunal administratif de Pau, arguant qu’il portait une atteinte excessive à son droit à mener une vie familiale normale, étant conjoint de Française et que le préfet l’exposait à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention en fixant le Sri Lanka comme pays de destination. Par un jugement du 17 octobre 2009, la juridiction administrative rejeta la requête aux motifs que le mariage du requérant était trop récent pour que l’on puisse considérer que le préfet ait commis une erreur d’appréciation de l’intensité et de l’ancienneté des relations familiales et, qu’en outre, la mesure n’empêchait nullement le requérant de solliciter dans son pays d’origine un visa de long séjour comme conjoint de Française. Quant à la désignation du Sri Lanka comme pays de destination, le tribunal estima que le requérant ne donnait aucun élément concret permettant de penser qu’en cas de retour dans son pays d’origine, il encourrait des traitements contraires à l’article 3, et que les pièces produites n’étaient pas suffisantes pour justifier les risques qu’il alléguait.

Le 19 octobre 2009, le requérant saisit la Cour et formula une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Le 21 octobre 2009, la Cour indiqua au Gouvernement, en application de l’article 39 de son règlement, qu’il était souhaitable de ne pas renvoyer le requérant vers le Sri Lanka pour la durée de la procédure devant la Cour.

Par une décision du 12 mai 2010, la CNDA confirma la décision de l’OFPRA du 25 septembre 2008. Elle considéra le recours recevable en raison d’un fait nouveau, le décès du cousin du requérant, mais n’accueillit pas celui-ci au motif que les certificats produits n’étaient pas probants et que les documents relatifs à son mariage étaient sans incidence sur sa demande. B. Informations pertinentes relatives à la situation au Sri Lanka

Des informations détaillées sur la situation au Sri Lanka avant la cessation des hostilités en mai 2009 figurent dans l’arrêt NA. c. Royaume ‑ Uni (n o 25904/07, §§ 53-83, 17 juillet 2008). Des informations actualisées sur la situation au Sri Lanka depuis la cessation des hostilités en mai 2009 figurent dans l’arrêt T.N. c. Danemark (n o 20594/08, §§ 36-66, 20 janvier 2011) et E.G. c. Royaume-Uni (n o 41178/08, §§ 17-46, 31 mai 2011).

Concernant le traitement à l’aéroport de Colombo des requérants d’asile déboutés, la Cour renvoie aux paragraphes 33 à 39 de l’affaire E.G. c. Royaume-Uni précitée. La Cour note qu’il ressort du rapport annuel sur les droits de l’homme au Sri Lanka publié le 8 avril 2011 par le Département d’Etat américain et du Country of Origin Information Report établi le 4 juillet 2011 par le UK Home Office, que la procédure encadrant les contrôles des Tamouls retournant au Sri Lanka paraît ne pas avoir changé depuis la publication des précédents rapports.

La Cour observe enfin, concernant les mandats d’arrêts, que dans une lettre datée du 14 septembre 2010, la British High Commission à Colombo signala qu’il est généralement difficile, pour une personne défenderesse dans un procès pénal, d’obtenir une copie du mandat d’arrêt qui serait émis contre elle. Quand un mandat d’arrêt est délivré, une copie est conservée dans le dossier et l’original est confié aux services de police. Il n’existe pas de procédure permettant à un accusé ou son représentant de demander une copie du mandat. Cependant, vu le niveau de corruption rapporté par diverses sources internationales fiables, il se peut qu’une personne qui possède de bons contacts dans la police puisse soudoyer un agent afin d’obtenir un tel document. Il est à noter que les faux documents s’obtiennent très facilement à travers le pays (voir COI Report du 4 juillet 2011, UK Home Office, § 10.13). GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’un renvoi vers le Sri Lanka l’exposerait à des traitements contraires à cette disposition.

Le requérant se plaint également de ce que ce renvoi constituerait une atteinte à sa vie privée et familiale garantie par l’article 8 de la Convention compte tenu de ce que seule sa tante réside encore au Sri Lanka, qu’il habite en France depuis 2002 et qu’il est marié à une ressortissante française. EN DROIT

Le requérant allègue un risque d’être exposé à des mauvais traitements en cas de retour au Sri Lanka. Il invoque l’article 3 de la Convention qui est ainsi libellé : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » a) Thèses des parties

Le Gouvernement fait valoir que la demande d’asile et les quatre demandes de réexamen présentées par le requérant ont été rejetées par les autorités et juridictions compétentes après un examen attentif des craintes énoncées par celui-ci. Le Gouvernement souligne que l’OFPRA, la CRR et la CNDA se sont livrées à une appréciation d’autant plus attentive de ses demandes qu’à l’époque considérée, il était notoirement connu que ces instances octroyaient quasi systématiquement la protection subsidiaire aux ressortissants sri lankais originaires de la région de Jaffna. En outre, le Gouvernement rappelle que les instances compétentes ont considéré que les attestations et documents présentés par l’intéressé n’offraient pas les garanties suffisantes d’authenticité et que les déclarations du requérant étaient sommaires et peu circonstanciées. En tout état de cause, le Gouvernement souligne que l’administration préfectorale ainsi que les tribunaux administratifs, qui se sont également livrés à un examen précis de la situation du requérant, n’ont relevé aucun élément concret permettant de penser que le requérant serait exposé à un risque de mauvais traitements en cas de renvoi vers le Sri Lanka.

Concernant la situation au Sri Lanka, le Gouvernement rappelle que, si la Cour a admis que les jeunes Tamouls regagnant leur pays pouvaient être confrontés à des risques de mauvais traitements, elle a aussi souligné qu’il devait exister des éléments de fait, propres aux personnes qui allèguent courir un tel risque, permettant de prévoir qu’elles seraient personnellement traitées de manière incompatible avec l’article 3 de la Convention. Le Gouvernement renvoie aussi à l’arrêt NA. c. Royaume-Uni du 17 juillet 2008, dans lequel la Cour a jugé que la protection offerte par l’article 3 ne serait pas rendue illusoire si l’on demandait aux Tamouls contestant leur renvoi au Sri Lanka de démontrer d’autres caractéristiques spéciales qui les exposeraient à un risque réel de mauvais traitements.

A cet égard, le Gouvernement estime que le requérant n’a pas démontré l’existence d’éléments spécifiques à sa situation personnelle. Il soutient qu’il revient au requérant d’exposer à la Cour les raisons pour lesquelles les autorités sri lankaises auraient attendu quatre ans après son départ pour émettre un mandat d’arrêt à son encontre, alors même que ces mêmes autorités auraient dû savoir, si tant est que le requérant était aussi important pour les autorités qu’il le prétend, qu’il avait quitté le pays. Le Gouvernement s’étonne également que le requérant n’ait pas mentionné son engagement au sein des LTTE lors de sa première demande d’asile devant l’OFPRA, puis devant la CRR. Le Gouvernement relève que ce n’est qu’après le rejet de sa demande d’asile initiale que le requérant invoqua ce fait dans une deuxième demande. Or, il paraît invraisemblable, selon le Gouvernement, que le requérant, interrogé par l’OFPRA sur les raisons de ses persécutions, ait pu oublier cet élément qui serait une des causes principales des risques qu’il prétend encourir en cas de retour.

De surcroît, le Gouvernement constate que le contexte au Sri Lanka a évolué depuis l’arrêt NA. précité et que, si le Sri Lanka n’est pas devenu un Etat totalement pacifié, la victoire militaire contre la rébellion tamoule en mai 2009 a mis fin au conflit. Le Gouvernement relève que les organisations internationales présentes sur le terrain font part d’une normalisation progressive de la situation au Sri Lanka et de la disparition des risques spécifiques encourus par les personnes d’origine tamoule. Ainsi, le Haut Commissariat aux réfugiés des Nations Unies (HCR) observe que de nombreux Tamouls qui avaient quitté leur pays d’origine cherchent désormais à y retourner en raison de l’amélioration de la situation au Sri Lanka. Le Gouvernement en conclut que, sauf situation très exceptionnelle, le renvoi dans leur pays de Sri Lankais d’origine tamoule ne les expose pas à des risques de traitements contraires à l’article 3. En l’espèce, il n’apparaît pas, selon le Gouvernement, que le requérant se trouve dans une situation exceptionnelle. D’ailleurs, les violences dont le requérant fait état contre sa famille auraient cessé depuis août 2008, ce qui semble confirmer cette analyse de la situation au Sri Lanka.

Enfin, le Gouvernement considère, à l’instar des autorités compétentes en matière d’asile, que le mandat d’arrêt produit par le requérant ne présente pas de garanties suffisantes d’authenticité.

Compte tenu de ce qui précède, le Gouvernement estime qu’il n’existe pas de motifs sérieux de croire à l’existence de risques réels de traitements contraires à l’article 3 en cas de retour du requérant au Sri Lanka.

Le requérant allègue que les requérants d’asile déboutés présentent un intérêt pour les autorités sri lankaises dans le cadre de la « traque des Tigres » et qu’ils sont exposés, en cas de retour, à des risques très sérieux de tortures ou de mauvais traitements au sens de l’article 3 de la Convention. A cet égard, le requérant précise que les Tamouls « qui se trouvent dans le collimateur des autorités sri-lankaises » sont systématiquement soumis à la torture et à d’autres mauvais traitements.

En réponse au Gouvernement qui s’étonne du délai entre son départ et l’émission du mandat d’arrêt, le requérant rétorque qu’il ne saurait être tenu pour responsable de la date d’émission du mandat d’arrêt. Il relève que le Gouvernement limite ses observations à la date d’émission du mandat d’arrêt sans contester son authenticité sur la base d’éléments matériels. Il en conclut que le fait qu’il soit toujours recherché n’est pas remis en cause.

Quant à l’argument du Gouvernement selon lequel il n’aurait fait part aux autorités compétentes en matière d’asile de son engagement au sein des LTTE qu’après le rejet de sa demande d’asile initiale, le requérant affirme qu’il apparaissait, dès sa première demande d’asile, comme issu d’une famille engagée politiquement, au vu notamment de l’assassinat de son père. En outre, la réalité de son engagement politique devait être déduite de ce qu’il fut contraint de fuir sa ville d’origine, avec le reste de sa famille, en 1995.

Sur les risques personnellement encourus au Sri Lanka, le requérant rappelle qu’il fut arrêté par l’armée sri lankaise, le 6 janvier 2000, puis détenu en raison de son ethnie (tamoule) et de son origine géographique (nord du pays). Il relève, à cet égard, que le Gouvernement ne remet pas en cause l’authenticité du document du CICR attestant de sa détention et de sa libération, mais uniquement sa force probante. Le requérant s’étonne de cette position compte tenu du fait que l’OFPRA peut entrer en contact avec le CICR en cas de doute.

Le requérant soutient que cette arrestation, qui est incontestablement établie, constitue un antécédent judiciaire qui permettra son identification à l’aéroport de Colombo. Il ressort en effet de l’arrêt NA. c. Royaume-Uni (précité) que les autorités sri lankaises disposent de moyens technologiques permettant d’identifier à l’aéroport de Colombo les demandeurs d’asile déboutés. En outre, le requérant allègue qu’il réunit plusieurs des facteurs de risque rappelés par la Cour dans son arrêt E.G. c. Royaume-Uni du 31 mai 2011 (§§ 73-77), à savoir l’origine tamoule, une demande d’asile formée à l’étranger, l’appartenance au mouvement LTTE et une arrestation en raison de cette implication. Le requérant rappelle, à cet égard, l’assassinat de son père en 1992, son arrestation en 2000, sa libération grâce à l’intervention du CICR et l’émission d’un mandat d’arrêt à son encontre.

Le requérant renvoie, enfin, aux positions et rapports du HCR, de l’Organisation suisse d’aide aux réfugiés (OSAR) et d’Amnesty International qui mettent en exergue la situation dramatique des déplacés tamouls dans le contexte de l’après-guerre au Sri Lanka. Ces rapports dénoncent, selon le requérant, la poursuite de la politique d’incarcération par les autorités sri lankaises de toute personne soupçonnée d’avoir des liens avec les LTTE.

Au vu de ces éléments, le requérant demande à la Cour de conclure à une violation de l’article 3 de la Convention. b) Appréciation de la Cour

Dans l’affaire T.N. c. Danemark (§§ 86-94) précitée, la Cour a exposé les principes généraux applicables à l’évaluation des risques auxquels sont exposés à ce jour les Tamouls en cas de retour au Sri Lanka, de même qu’elle a réaffirmé sa conclusion aux termes de l’arrêt NA. c. Royaume-Uni (précité, § 133) selon laquelle il n’existe pas un risque généralisé de traitements contraires à l’article 3 pour les Tamouls renvoyés au Sri Lanka ( T.N. c. Danemark , précité, § 93). La protection offerte par l’article 3 entre uniquement en jeu lorsqu’un requérant est en mesure d’établir qu’il existe des motifs sérieux de croire qu’il présenterait un intérêt tel pour les autorités sri lankaises qu’il serait susceptible d’être détenu et interrogé par ces autorités à son retour ( ibid. ). En conséquence, l’appréciation du risque pour le requérant doit se faire sur une base individuelle, en tenant compte des facteurs pertinents énoncés dans l’arrêt NA. c. Royaume-Uni (précité, §§ 129-130) et repris par l’arrêt T.N. c. Danemark (précité, § 94).

En outre, la Cour rappelle que, dans son arrêt E.G. c. Royaume-Uni (précité, §§ 79-80), elle a estimé que le seul fait d’être un demandeur d’asile débouté à l’étranger ne suffisait pas, en tant que tel, pour être exposé à des risques de mauvais traitements et de détention arbitraire de la part des autorités sri lankaises à son arrivée à l’aéroport. Il faut en plus, selon la Cour et les informations recueillies par elle, que l’individu présente un intérêt particulier pour les autorités, par exemple qu’il soit recherché pour avoir commis un crime ou qu’il soit une personnalité influente des LTTE.

S’agissant du règlement de la preuve pour les demandeurs d’asile, la Cour a observé dans la décision F.N. et autres c. Suède (n o 28774/09, § 67, 18 décembre 2012) qu’« eu égard à la situation particulière dans laquelle se trouvent souvent les demandeurs d’asile, il convient dans de nombreux cas de leur accorder le bénéfice du doute lorsque l’on apprécie la crédibilité de leurs déclarations et des documents soumis à l’appui de celles-ci. Toutefois, lorsque des informations sont soumises qui donnent de bonnes raisons de douter de la véracité des déclarations du demandeur d’asile, celui-ci est tenu de fournir une explication satisfaisante pour les incohérences de son récit (voir, notamment, N. c. Suède, n o 23505/09, § 53, 20 juillet 2010, et Collins et Akaziebie c. Suède (déc.), n o 23944/05, 8 mars 2007). C’est en principe au requérant de produire des éléments propres à démontrer qu’il existe des motifs sérieux de croire que, si la mesure incriminée était mise à exécution, il serait exposé à un risque réel de se voir infliger des traitements contraires à l’article 3. Lorsque de tels éléments sont produits, il incombe au Gouvernement de dissiper les doutes éventuels à leur sujet. ( NA. c. Royaume-Uni , n o 25904/07, § 111, 17 juillet 2008). »

En l’espèce, la Cour relève, sans remettre en cause la réalité des persécutions subies par le passé, que le requérant est parti du Sri Lanka il y a plus de dix ans, qu’il ne fait part d’aucune persécution de sa famille depuis la fin du conflit en mai 2009 et qu’il ne prouve pas en quoi il serait encore d’intérêt pour les autorités sri lankaises.

A cet égard, le document du CICR atteste uniquement du fait que le requérant fut détenu une fois, avec d’autres personnes d’origine tamoule, en 2000. Cette attestation ne constitue pas la preuve que le requérant présenterait toujours de l’intérêt pour les autorités sri lankaises. De manière similaire, dans l’arrêt E.G. c. Royaume-Uni (précité, § 80), la Cour a considéré que la détention du requérant à une seule occasion (contrairement à NA. c. Royaume-Uni , où le requérant avait été arrêté à six reprises, voir l’arrêt éponyme précité), dix ans plus tôt, ne constituait pas, à elle seule, un facteur suffisant de risque pour le requérant en cas de retour.

La Cour note les réserves émises par le Gouvernement sur l’authenticité du mandat d’arrêt produit par le requérant. Elle observe que, si les instances compétentes en matière d’asile se sont limitées à mettre en doute cette authenticité sans indiquer les motifs fondant leur suspicion, le Gouvernement soutient qu’il est fortement improbable qu’un mandat d’arrêt soit délivré quatre années après le départ du requérant. La Cour estime qu’en se bornant à affirmer qu’il n’est pas responsable de la date d’émission de ce mandat d’arrêt, le requérant ne fournit pas une explication suffisante pour écarter l’objection pertinente du Gouvernement. Celle-ci est renforcée par les sources internationales (voir sources internationales) dont il résulte qu’il est malaisé, voire impossible, pour une personne visée par un mandat d’arrêt d’en obtenir la copie et que les faux documents sont facilement accessibles au Sri Lanka. La Cour ne saurait donc accorder force probante au document présenté par le requérant.

En conclusion, la Cour n’est pas convaincue de ce que le requérant présenterait, en tant que demandeur d’asile débouté, un intérêt particulier pour les autorités sri lankaises. Elle estime qu’il n’existe donc pas de motifs sérieux de croire qu’il serait exposé à des risques de traitements contraires à l’article 3 en cas de renvoi au Sri Lanka. Partant, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. L’application de l’article 39 du règlement prend ainsi fin.

Le requérant se plaint de ce que son expulsion constituerait une ingérence disproportionnée dans son droit à une vie privée et familiale, notamment du fait qu’il est marié avec une ressortissante française. Il invoque l’article 8, dont les extraits pertinents se lisent comme suit : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...). 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. »

Le Gouvernement, invité à présenter ses observations avant le 3 septembre 2012 sur ce grief, soutient que si le requérant s’est marié avec une personne de nationalité française le 9 septembre 2009, il n’a fourni depuis cette date, aucun justificatif attestant de la communauté de vie effective entre les deux époux et aucune adresse d’hébergement et ce malgré la demande de pièces complémentaires qui lui a été remise en main propre.

Le requérant, auquel les observations du Gouvernement ont été transmises, a été invité à présenter ses observations en réponse avant le 17 octobre 2012, délai qui a été prorogé jusqu’au 28 novembre 2012. Malgré l’octroi de ce délai complémentaire, aucune précision n’a été apportée par le requérant concernant l’effectivité de sa vie familiale.

Devant le silence persistant du requérant, la Cour ne peut que juger que ce grief est insuffisamment étayé. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Stephen Phillips Mark Villiger Greffier adjoint Président