CtEDO 28.08.2013 Auto

SHARKOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
28.08.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SHARKOV v. RUSSIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Primă cerere nr. 43305/07 Vyacheslav Anatolyevich SHARKOV împotriva Rusiei depusă la 11 august 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vyacheslav Anatolievich Sharkov, este un național rus, care s-a născut în 1969 și trăiește în Samara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iunie 2006, la ora 8 a.m., reclamantul conducea o mașină când a fost oprit de către ofițerii de poliție Kh. și B. După ce a verificat documentele de identitate ale reclamantului, ofițerii au spus reclamantului că nu are nicio autoritate validă pentru conducerea mașinii (deținută de tatăl său). Ofițerii au contestat. Ofițerii au spus reclamantului că trebuie să-i urmărească la secția de poliție rutieră. După cum s-a stabilit ulterior în cazul penal împotriva reclamantului, după ce a sosit acolo, reclamantul a început să insulte ofițerul Kh. și l-a lovit în față într-o ocazie. Ofițerul B. l-a prins și l-a încătușat. În argumentele reclamantului (tant în fața autorităților interne, cât și în fața Curții), el nu a insultat sau agresat niciun ofițer. Când au sosit în fața secției de poliție Samarskiy, Ofițerul Kh. l-a lovit și i-a pus cu violență genunchiul pe piept care i-a cauzat fracturi de coastă. Reclamantul a fost încătușat. În depunerea reclamantului, mai mulți ofițeri de poliție au văzut scena, dar nu au reacționat în niciun fel. În ciuda cererilor sale, reclamantul a refuzat asistența medicală. În două ore după sosirea sa în secția de poliție, el a fost, totuși, dus la un examen medical pentru a determina dacă el a fost beat. Testul a fost negativ. După ce a petrecut patru ore în secția de poliție, reclamantul a fost eliberat. Nu a fost dat o copie a dosarului de arestare. Imediat după eliberarea sa, reclamantul s-a dus la biroul regional de experți criminaliști și a obținut un raport. Expertul a concluzionat că reclamantul a avut mai multe vânătăi pe brațe și frunte; zgârieturi pe gât, brațele și genunchiul drept. Expertul a afirmat, de asemenea, că constatările privind „ceilalte leziuni” nu pot fi făcute fără radiografii și documente medicale „originale”. După aceea, el a fost în concediu bolnav și a fost tratat în ambulanță pentru un timp. Între timp, la 8 sau 9 iunie 2006, reclamantul a căutat în mod eșuat o întâlnire cu șef-ofițer al Departamentului Regional de Interni (sediile de poliție de supraveghere). La 15 iunie 2006, el a depus o plângere la departamentul orașului din interior. Conținutul acestei plângeri nu este clar. Se pare că, de asemenea, el s-a plâns procurorului regional, care l-a informat că a fost deschisă o anchetă preliminară (a se vedea, de asemenea, scrisoarea procurorului regional din 8 noiembrie 2006 de mai jos). Între timp, la 18 iunie 2006, investigatorul N. din procurorul din districtul Samarskiy a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului, acuzând-l de utilizare a forței și de insultă împotriva unui oficial public (articolele 318 și 319 din Codul Penal). La 25 iulie 2006, investigatorul N. în biroul procurorului din districtul Samarskiy a eliberat refuzul de a institui proceduri penale împotriva ofițerilor din cauza unei presupuse utilizări excesive de forță împotriva reclamantului la 7 iunie 2006. corpus delicti în măsura în care infracțiunile prevăzute la articolele 285 și 286 din Codul penal ar putea fi relevante (acțiuni ultra vire de către un oficial public și, respectiv, abuzul de competență de către un oficial public). Se pare că acest refuz a fost în răspuns la plângerea reclamantului primită de autoritatea de investigare la 23 Iulie 2006. Potrivit reclamantului, el a devenit conștient de refuzul din 25 iulie 2006 în ianuarie 2007 (a se vedea mai jos). El nu a solicitat revizuirea judiciară a acestui refuz în temeiul articolului 125 din Codul de Procedură Penală. La 31 iulie 2006, reclamantul a solicitat, pe propriile cheltuieli, un alt raport de experți. La 5 septembrie 2006, expertul U. a emis un raport care a afirmat că reclamantul nu a avut alte leziuni, în plus față de cele deja înregistrate în raportul expert din 7 iunie 2006. Expertul a refutat concluziile anterioare privind prezența unui prejudiciu la piept. La 8 noiembrie 2006, biroul procurorului regional a informat reclamantul că o decizie procedurală cu privire la afirmația sa de bătăi va fi luată în cadrul anchetei împotriva reclamantului. Se presupune că, înainte și în decembrie 2006, reclamantul și rudele sale au fost amenințate în diferite ocazii. În special, după cum se presupune că este confirmat de o înregistrare audio, un procuror și investigator de district N. a obligat reclamantul să refuze serviciile avocatului său reținut în mod privat. La 15 decembrie 2006, reclamantul a fost arestat din nou. La 16 decembrie 2006, un tribunal de district a refuzat să autorizeze detenția sa continuată. Cu toate acestea, reclamantul a fost eliberat numai la 17 decembrie 2006. Potrivit reclamantului, nu a fost furnizat o copie a dosarului de arestare. Ancheta preliminară din cauza penală împotriva reclamantului a fost finalizată în decembrie 2006. La 22 ianuarie 2007, reclamantul a devenit conștient de refuzul din 25 iulie 2006 prin care a fost respinsă acuzația sa de bătăi. La o dată neespecificată, cauza împotriva reclamantului a fost depusă în judecată în fața Curții de district Samarskiy din Samara. Reclamantul a cerut să nu fie vinovat și a afirmat că nu a insultat sau atacat ofițerii la 7 iunie 2006. El a susținut în schimb că a fost bătut de către acești ofițeri. Prin hotărârea din 5 februarie 2007, Curtea de District a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și a impus o condamnare suspendată de doi ani de închisoare. „Diagnosticul făcut în clinică că [reclamantul] a avut un hematom toracic nu este justificat. Registrul tratamentului în ambulatoriu nu menționează nici o indicație obiectivă a unui hematom. În plus, examinarea la 7 iunie 2006 în biroul legist nu a dezvăluit nici o leziune toracică. Având în vedere caracterul confuz al probei medicale și deoarece experții nu au avut imagini de raze X la dispoziția lor, nu a fost posibil să se determine dacă reclamantul a avut vreo leziune pe piept ... Acuzația inculpatului de bătăi nu este susținută de dovezi. Un raport de experți, care a fost compilat pe baza unor probe documentare, nu a confirmat nici o leziune pe piept ... Raportul de experți suplimentar, care a fost depus la instanță de către inculpat, concluzionează că a avut o fractură de trei coaste. Raportul a fost emis la 18 Ianuarie 2007 pe baza documentelor prezentate de inculpat. Cu toate acestea, acest raport nu oferă o imagine veritabilă a modului în care a fost cauzat prejudiciul. Curtea concluzionează că dovezile de mai sus au scopul de a evita responsabilitatea penală ... Nu contează dacă concluziile ofițerilor cu privire la conducerea reclamantului a mașinii erau legale sau justificate ...” La 23 martie 2007, Curtea Regională Samara a susținut condamnarea, dar a înlocuit condamnarea suspendată cu o amendă de 2.600 ruble ruse (aprox. 75 euro). „... Se rezultă din certificatul de mașină că proprietarul mașinii (tatăl acuzatului) nu a avut dreptul să autorizezeze o altă persoană să folosească această mașină. Astfel, deoarece acuzatul nu avea dreptul de a folosi mașina, ofițerul Kh. l-a împiedicat în mod legal să continue să-l conducă. Recursul la forța fizică împotriva acuzatului a fost justificat de atacul acestuia împotriva ofițerului ...” art. 318 din Codul Penal pedepsește recurgerea la forță fizică împotriva unui funcționar public, așa cum se indică în revizuirea jurisprudenței instanțelor militare din 1999. În temeiul articolului 318 din Codul a fost constituit în cazul în care recurgerea la violență a fost legată de exercitarea oficială a sarcinilor sale oficiale. Recorrența la forță nu a fost pedepsită (în temeiul prezentului articol) în cazul în care se referă la acțiunile ilegale ale oficialului. Codul de procedură penală (CCrP) art. 125 de la CCrP se prevede revizuirea judiciară a deciziilor sau (în)acțiuni de către un investigator, un investigator sau un procuror, care a afectat drepturile sau libertățile constituționale. judecătorul este împuternicit să verifice licența și rezonabilitatea deciziei/(în)acțiune și să acorde următoarele forme de ajutor: (i) să declare hotărârea/(în)acțiune ilegală sau necorespunzătoare și să ordone autorității respective să remedieze încălcarea; sau (ii) să respingă plângerea. În rezoluția sa din 10 februarie 2009, Curtea Supremă Plenară a Rusiei a considerat că competența judecătorilor să verifice, înainte de prelucrarea unei plângeri, dacă ancheta preliminară a fost încheiată în cauza penală (punctul 9). În cazul în care cazul penal a fost deja stabilit pentru proces sau a fost încheiat, plângerea nu ar trebui examinată dacă nu a fost introdusă de o persoană care nu a fost parte în cazul principal sau dacă această plângere nu a fost admisă la reexaminarea judiciară în etapa procesului. În toate celelalte situații, plângerea în temeiul articolului 125 ar trebui să fie lăsat fără examinare și reclamantul ar trebui informat că el sau ea poate pune chestiunea în judecată sau/și instanțe de apel în cazul penal. În același mod, în conformitate cu interpretarea dată de Curtea Constituțională, o plângere în temeiul articolului 125 nu poate fi introdusă sau urmărită după cazul penal, la care această plângere este legată, a fost depusă în judecată. Cu toate acestea, atunci când se stabilește că o parte la procedură (inclusiv un judecător sau un martor) a comis o infracțiune penală, care afectează în mod grav echitabilitatea procedurii, codul permite, în mod excepțional, o anchetă separată a circumstanțelor relevante care au dus la deschiderea cauzei (a se vedea Decizia nr. 1413-O-O din 17 noiembrie 2009; a se vedea, de asemenea, Hotărârea nr. Iulie 1998 și Hotărârea nr. 5-5 – 23 martie 1999). COMPLAINTE Considerând articolele 1, 3, 5, 6-8, 13, 14 17 și 18 din Convenție, reclamantul se plâng că a fost bătut de către ofițerii de poliție rutieră și că a fost refuzat asistența medicală. El susține, de asemenea, că nu a existat nici o investigație privind afirmația sa de bătăi. În special, susține că nu a fost informat în timp util cu privire la refuzul procesului din 25 iulie 2006 și, prin urmare, nu a putut solicita reexaminarea judiciară; investigatorul N. nu a ordonat orice examinare legistică. Reclamantul se plânge în continuare în conformitate cu aceleași dispoziții că a fost urmărit în mod nedrept pentru și condamnat pentru recurgere la forță fizică împotriva unui oficial public. În depunerea reclamantului, instanța de judecată nu a constatat dacă ofițerul a acționat în mod legal atunci când a oprit mașina, a ordonat să-l urmeze la secția de poliție rutieră și apoi a infligat leziuni. Întrebări către părți A epuizat reclamația internă în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 3 din Convenție? În special: Reclamantul a depus apeluri ierarhice împotriva deciziei din 25 iulie 2005? A avut succes un astfel de recurs? Dacă da, a respectat astfel cerințele de epuizare? Reclamantul a instituit o procedură de reexaminare în temeiul articolului 125 din Codul de Procedură Penală (CCrP) în ceea ce privește decizia din 25 iulie 2006 (a se vedea Trubnikov c. Rusia (dec.), nr. 49790/99, 14 Octombrie 2003)? Remarcand faptul că reclamantul a aflat prima dată despre decizia din 25 iulie 2006 în ianuarie 2007, a fost remediul în temeiul articolului 125 din CCrP nu mai disponibil pentru el, deoarece propriul său caz penal era deja în așteptare în fața instanței de judecată (a se vedea „Legea și practicile interne relevante”) (a se vedea, de asemenea, Nikolay Fedorov c. Rusia , nr. 10393/04, § 46, 5 aprilie 2011)? Procedura prevăzută la art. 125 din CCRP a pierdut nici o perspectiva de succes, după condamnarea reclamantului în februarie 2007 în ceea ce privește faptele conexe? Procedura judiciară de mai sus a fost o soluție eficace care să fie epuizată, menționând că instanța de revizuire nu a fost împuternicită să impună aplicarea unor măsuri de investigație specifice; nu a existat nici un termen de depunere a plângerii în temeiul articolului 125 din CCRP; nu a existat nici o procedură de asigurare a respectării ordinii instanței emise în temeiul articolului 125 din CCRP; acest remediu este respins fără scop de îndată ce cazul penal în ceea ce privește persoana în cauză a fost depus în judecată? Reclamantul a dispus un avocat reținut sau de asistență juridică în timpul anchetei preliminare împotriva acestuia? A solicitat mandatul acestuia să aducă proceduri de reexaminare în temeiul articolului 125 din CCrP în ceea ce privește presupusul maltrat și investigarea ineficientă a plângerii aferente (cf. Dedovskiy și alții c. Rusia (dec.), nr. 7178/03, 12 octombrie 2006, și Belevitskiy c. Rusia , nr. 72967/01 , §§ 64 și 65, 1 martie 2007)? A fost problema maltraturilor (utilizarea forței) și a unei anchete eficace a plângerii aferente examinate substanțial în timpul procesului reclamantului și a recursului împotriva hotărârii din 5 februarie 2007? A fost instanța de judecată împuternicită să ofere orice recurs adecvat în legătură cu aceste două chestiuni? Dacă da, reclamantul a respectat astfel cerința de epuizare (a se vedea Belevitskiy , citat mai sus §§ 62-67; Vladimir Romanov v. Rusia , nr. 41461/02 , §§ 50-52, 24 iulie 2008; Akulinin și Babich v. Rusia , nr. 5742/02 , § 33 , 2 octombrie 2008; Samoylov v. Rusia , nr. 64398/01 , § 43-44 , 2 octombrie 2008; Vladimir Fedorov v. Rusia , nr. 19223/04 , §§ 44-50, 30 iulie 2009; Toporkov v. Rusia , nr. 66688/01, §§§ 28-35, 1 octombrie 2009; și Lopata v. Rusia , iar Lopata v. , nr. 72250/01, § 107, 13 iulie 2010)? Având în vedere observațiile părților în legătură cu întrebările prevăzute la secțiunea 1 de mai sus, reclamantul a respectat termenul de șase luni pentru a-și ridica plângerile în temeiul articolului 3 din Convenție? Dacă da: Reclamantul a fost supus unui tratament inuman sau degradant la 7 iunie 2006, în încălcarea articolului 3 din Convenție? Părțile sunt invitate să prezinte, printre altele , observații cu privire la următoarele puncte: (a) Arestarea reclamantului ( δадерδание ) a fost documentată în mod corespunzător în conformitate cu cerințele interne? (b) Ofițerul/ofițerii de arestare a făcut rapoarte cu privire la utilizarea forței sau bărbatului în ceea ce privește reclamantul? (c) Autoritățile s-au asigurat că reclamantul este examinat în timp util de către un profesionist medical în ceea ce privește circumstanțele arestării; că este furnizat prim ajutor medical la 7 iunie 2006? (d) Orice autoritate publică, inclusiv instanțelor, a determinat dacă ordinele ofițerilor sau acțiunile față de solicitant erau legale în temeiul legislației ruse? Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, au fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din convenție? În special: (a) Când au devenit conștienți de autoritățile sau ar trebui să fie conștienți de prezența leziunilor asupra organismului reclamantului, de utilizarea forței împotriva acestuia sau de posibilele leziuni? Când au deschis autoritățile o anchetă preliminară ( доследстеннаש δроверка (b) A fost „eficacitatea” acestei anchete a fost subminată în absența unei decizii de inițiere a procedurii penale ( воפуудение у ) în răspunsul la acuzațiile reclamantului? A fost oficialul sau autoritatea, care a efectuat ancheta, independentă de presupusii autori ai maltraturilor? art. 3 din Convenție necesită, de asemenea, ca oficialul sau autoritatea de mai sus să fie independentă de autoritatea responsabilă pentru investigarea cazului penal împotriva reclamantului? (c) A fost reclamantul, ofițerul B. sau alte persoane intervievate în timpul anchetei? Acele persoane au fost responsabile pentru perjuri sau pentru refuzul de a da dovezi? au fost obținute și evaluate dovezi medicale în timpul anchetei? (d) Reclamantul a avut posibilitatea de a participa eficient la anchetă (de exemplu prin depunerea de propuneri, obținerea de copii a deciziilor procedurale, inclusiv a unei posibilități de a solicita revizuirea judiciară a refuzului de a urmări ofițerii)? Având în vedere art. 38 din Convenție, Guvernul contestat este invitat să prezinte o copie a dosarului (dosarele) privind ancheta în legătură cu acuzațiile reclamantului privind maltraturile. În temeiul dreptului rus, într-un caz în temeiul articolului 318 din Codul penal, era indispensabil ca instanțele interne să determine dacă presupusul recurs la violență împotriva unui oficial public legat de exercitarea sa oficială și dacă acțiunile oficialului erau legale sau ilegale? În cazul în care această omisiune a constituit o încălcare a articolului 6 din Convenție, instanța internă a dezvăluit, într-un mod suficient, aceste întrebări? De asemenea, infracțiunile prevăzute la art. 318 din Codul Penal au fost definite în mod clar în lege (cu respectarea jurisprudenței aplicabile instanțelor ruse, dacă este cazul)? A fost clar din formularea articolului 318 din Codul Penal și, dacă este necesar, cu ajutorul interpretării de către instanțe a acesteia, ce acte și omisiuni îl vor face responsabil penal? Dacă este necesar, reclamantul poate prevedea, dacă este necesar, consecințele pe care o anumită conduită (de exemplu, rezistența la ceea ce consideră că este o acțiune ilegală de către un funcționar public) ar putea implica? Dacă nu, a existat o încălcare a articolului 7 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă