SECȚIUNEA 3 Cerere nr 21780/13 Zubida BARIK EDIDI împotriva Spaniei introdusă la 12 martie 2013 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M Zubida Barik Edidi, este un resortisant spaniol născut în 1970 și rezident în Madrid. Ea este reprezentată în fața Curții de către J.L. Mazón Costa, avocat la Murcia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: în octombrie 2009, recurenta, avocată a statului său, îl însoțea pe unul dintre colegii săi în calitate de asistent în cadrul unui proces desfășurat în fața Audiencia Nacional privind infracțiunile de terorism islamic. Președintele Tribunalului a cerut reclamantei să părăsească sala de judecată pe motiv că este interzis părților să poarte hijab (foulard islamic). Recurenta a refuzat să plece și a arătat că acest lucru nu a fost prima dată când s-a prezentat la tribunal îmbrăcată astfel și i-a reamintit președintelui că regulamentul impunea doar portul rochiei, o obligație pe care o deținea. Recurenta a introdus o acțiune în fața camerei competente în materie de funcționare a Tribunalului (sala de Gobierno) ), care, la 14 decembrie 2009, a retrimis dosarul Consiliului General al Magistraturii pe motiv că nu era competentă. În fața lipsei de răspuns a Consiliului, recurenta a considerat că acțiunea sa fusese respinsă (șilență administrativă) și a introdus o cale de atac judiciară-administrativă specială pe lângă Tribunalul Suprem care viza protecția drepturilor sale fundamentale. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Suprem a respins acțiunea. El a considerat că lipsa unui răspuns din partea consiliului general al magistraturii era justificată în măsura în care, în conformitate cu art. 556 din Legea organică privind Puterea Judiciară, el nu era competent să cunoască cauza. Într-adevăr, din moment ce a făcut parte din camera responsabilă de funcționarea instanței de recurs, trimiterea dosarului la consiliul general nu a fost justificată. Prin urmare, recursul trebuia respins fără a fi necesar să intre în fondul cauzei, în măsura în care nu era posibil să se reproșeze tăcerea unui organ necompetent. Tribunalul Suprem a precizat, de asemenea, că reclamanta nu era împotriva acestei trimiteri. Cererea de nulitate a recurentei a fost respinsă și i s-a impus cheltuielile procedurii, cu o sumă de 600 EUR. Invocând articolele 14 (interdicția discriminării), 16 (libertatea religioasă), 18 (viața privată) și 24 (dreptul la un proces echitabil) din Constituție, reclamanta a formulat o acțiune da Legea organică privind Puterea Judiciară art. 556 Împotriva sancțiunii impuse va fi de competența dumneavoastră să introduceți o acțiune în fața camerei competente în materie de funcționare a instanței [sala de Gobierno] în termen de cinci zile (...) GRIFS Invouchant la art. 6 1 din Convenție, reclamanta se plânge că: nici o instanță internă nu a cunoscut fondul pretențiilor sale. În plus, aceasta invocă articolele 8 și 9 din Convenție și contestă expulzarea ei din sala de judecată pentru că poartă hijab-ul. Ea susține că reglementarea în această privință nu este legală în mod expres. În cele din urmă, reclamanta consideră că a suferit o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție în raport cu colegii săi care, îmbrăcați ca ea cu rochia de avocat, nu purtau hijab. Întrebări către părți Se poate considera că garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție au fost respectate în măsura în care nicio instanță internă nu este pronunțată pe fondul pretențiilor recurentei La expulzarea reclamantei din sala de judecată din cauza portului hijab a încălcat drepturile acesteia la respectarea vieții private și la libertatea de conștiință și de religie, astfel cum se prevede la articolele 8 și 9 din convenție, recurenta a fost discriminată în sensul articolului 1 din Protocolul nr 12 la convenție
Requête n
o
21780/13
Zoubida BARIK EDIDI
contre l’Espagne
introduite le 12 mars 2013
La requérante, M
me
Zoubida Barik Edidi, est une ressortissante espagnole née en 1970 et résidant à Madrid. Elle est représentée devant la Cour par M
e
J.L. Mazón Costa, avocat à Murcie.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
En octobre 2009, la requérante, avocate de son état, accompagnait un de ses confrères en qualité d’assistante lors d’un procès tenu devant l’
Audiencia Nacional
relatif à des délits de terrorisme islamique.
Le président du tribunal demanda à la requérante de quitter la salle d’audience au motif qu’il était interdit aux parties de porter le hijab (foulard islamique).
La requérante refusa de partir. Elle manifesta que ce n’était pas la première fois qu’elle se présentait au tribunal habillée ainsi et rappela au président que le règlement exigeait seulement le port de la robe, obligation dont elle s’était acquittée.
La requérante introduisit un recours d’
alzada
devant la chambre compétente en matière de fonctionnement du tribunal (
Sala de Gobierno
), qui, le 14
décembre
2009, renvoya le dossier au conseil général de la magistrature au motif qu’elle n’était pas compétente.
Face à l’absence de réponse du conseil, la requérante considéra que son recours avait été rejeté (silence administratif) et interjeta un recours contentieux-administratif spécial auprès du Tribunal suprême visant la protection de ses droits fondamentaux.
Par un jugement du 2
novembre
2010, le Tribunal suprême rejeta le recours. Il considéra que l’absence de réponse du conseil général de la magistrature était justifiée dans la mesure où, conformément à l’article
556 de la Loi organique relative au Pouvoir Judiciaire, il n’était pas compétent pour connaître de l’affaire. En effet, dès lors qu’il appartenait à la chambre chargée du fonctionnement du tribunal d’examiner le recours, le renvoi du dossier au conseil général n’était pas justifié. Par conséquent, le recours devait être rejeté sans devoir rentrer dans le fond de l’affaire, dans la mesure où il n’était pas possible de reprocher le silence à un organe non compétent. Le Tribunal suprême nota également que la requérante ne s’était pas opposée à ce renvoi.
La demande de nullité de la requérante fut rejetée et elle se vit imposer les frais de la procédure, d’un montant de 600 euros (EUR).
Invoquant les articles
14 (interdiction de la discrimination), 16 (liberté religieuse), 18 (vie privée) et 24 (droit à un procès équitable) de la Constitution, la requérante forma un recours d’
amparo
auprès du Tribunal constitutionnel. Par une décision du 17
septembre
2012, la haute juridiction déclara le recours irrecevable en raison de l’absence de violation d’un droit fondamental.
B.
Le droit interne pertinent
Loi organique relative au Pouvoir Judiciaire
Article 556
«
Contre la sanction imposée il appartiendra d’introduire un recours d’
alzada
devant la chambre compétente en matière de fonctionnement du tribunal [
Sala de Gobierno
] dans un délai de cinq jours (...)
».
Invoquant l’article 6
§
1 de la Convention, la requérante se plaint qu’aucune juridiction interne n’a connu le fond de ses prétentions. Elle invoque en outre les articles
8 et 9 de la Convention et conteste son expulsion de la salle d’audience du fait de porter le hijab. Elle soutient que la réglementation à ce sujet ne l’interdit pas expressément. Finalement, la requérante estime avoir souffert une discrimination dans le sens de l’article
1 du Protocole n
o
12 à la Convention par rapport à ses confrères qui, habillés comme elle avec la robe d’avocat, ne portaient pas le hijab.
1.
Peut-on considérer que les garanties de l’article 6
§
1 de la Convention ont été respectées dans la mesure où aucune juridiction interne ne s’est prononcée sur le fond des prétentions de la requérante
?
2.
L’expulsion de la requérante de la salle d’audiences en raison du port du hijab a-t-elle porté atteinte à ses droits au respect de la vie privée et à la liberté de conscience et de religion tels que prévus aux articles
8 et 9 de la Convention
?
3.
La requérante a-t-elle été discriminée au sens de l’article
1 du Protocole n
o
12 à la Convention
?